Peccatum Nostrum

alcoholic anonymous

2012-01-24T17:14:00.003+01:00

She lights a cigarette and looks around for a perfect face to take back home, into her empty bed. Too long has passed since last, she dived in lust and touched a human skin. She takes her blame for all of this, she takes the blame. With her desires, wandering the streets in search of one to stay around, but failed. Now strangers act like wolfs, and she’s the sheep, a grotesque image, a cheap revenge. Perverted words that penetrated the normal, angelic memories transformed in porn.

Disgusted he walks in silence from these scenes of flesh on flesh. A fuck without a feeling is a wrong method for healing loneliness. And from far he sees her true nature cleverly disguised over the years in white sheets and flawless actions. Deception hits him to the corner where depression awaits to comfort the stupid man.

She walks the streets in search for flesh. She walks the streets. A soul that died, the body needs pleasure. She strays among wolfs with sly eyes. Men gathering around her hips, forming queues. Ugly peasants staring at her pointed tits. The flower that bloomed was sold to devils so that they can burn every beautiful petal in sinful ways. Love? Died, squashed by societies standards. True love maybe existed somewhere in the days of our fathers but it’s extinct.

Are you there? He shouts in the night but the night is not his friend anymore. Alcohol and drugs estrange people. Cigarettes pop their lighted heads into the dark. He wonders why and how.

Sweat drips on her skin, ugly males pumping vaginas, innocent memories fade, lost between the copulating bodies. She’s in beds covered by other skins. She screams. He sins. She fucks. He drops. She cleans the mess. He vomits the golden years. All of them. They’re in parties.

The sun goes down taking dignity from humans. The moon comes bringing lust to their beings. Special effects arouse the weak. They’re in parties. Blinded by the lights there’s no way to see the succubus and the incubus sneaking to fuck your dreams away.

the hardest part of the night

2012-01-15T08:02:00.002+01:00

enclosed by our secrets and forbidden desires

freedom seems so far from its initial design

and happiness is some dog that ran away

to stray with the hobos.

that hard to define Sunday morning drunkenness

keeps you awake in the perspective of finding

a happy end to the collective story we’re writing.

our body is pain and our souls are dead

confusion has spread through all that’s alive

and smoke is ripping your lungs every time

a cigarette lights the apartment.

undisclosed secrets pop from the past

smashing your brain or what has remained after the last shot of tequila.

you ask for forgiveness but who’s there to hear

the morning alcoholic shout of a stranger.

who’s the dog in the manger

that now ran away ?

these invisible flying creatures are gunned down

2012-01-13T02:03:00.009+01:00

we as a healthy communion between a man and a woman

is the illusion created by god and other religions,

by your father and mother and the flying white pigeons

that shitted on your jacket, over the years.

you stand like a statue waiting for we but the shit of a pigeon is not a bringer of luck

and your lack of perspective gets you stuck in bus stations, with your beer and your fear

of missing the bus.

you grope for physical interaction in the darkness of pubs

flirting with invisible faces, with vodka and wine.

unhealed scars opened by the one way sign

that makes you stray on the city’s streets, looking for that we

which hides between the sheets of couples and drinks the morning coffee

and dances, and sings

and fucks, and smokes.

that we, that lights candles in the coziness of bedrooms

and drinks the red wine.

your perception is wasted as well as you are

and far is your answer up in the sky like a flying white pigeon

released from the cage.

we dies in the end

killed by someone like me.

a nightmare that doesn't involve you

2012-01-09T02:13:00.004+01:00

I have this dream, every time I look around and see sad faces

a joyful place with cats and dogs and other races

and maybe humans too.

I have this dream when I’m surrounded by a perverted empathy that ends with “ok”

a dream involving me and some of you, on a deserted island, a different space and time, somewhere;

in the universe there is a place without a single war crime.

but we live here, on this land covered by waters

with our laws and religion, no friction with liberty

just an well staged illusion hiding poverty in branded clothes

kids grow in confusion, Santa is not a employee at the Coke company

and you don’t need talent to appear on TV, fake icons and prophets, football gods and Hollywood stars

they’re sold as commodities and never forget, all Arabs are enemies.

we live the grotesque in ignorance and selfishness

never to wake up from this nightmare

a terrible situation of misunderstanding happiness

which jailed our opinions behind barcodes and plastic

don’t ask for forgiveness, nobody will hear the shout

of a sellout.

I have this dream that dies

When someone buys another lie.

searching for Paris

2012-01-06T19:24:00.001+01:00

I was drinking my Paris nights

searching for Parisians in the cool April air

as my bottle got empty, the streets got crowded

and I needed a beer.

at the kiosk an arab told me something about a bear

that was decorated with the Croix de guerre,

but nobody cared

so I left;

groups of individuals were smoking their cigarettes

outside the bars and I felt the scent of burning Gauloises.

after I filled my surroundings with strangers

I decided to explore some more

and off I went to Rue Mouffetard.

but not far, just on Gobelins, there she was, parking her bike

with a large sweater and a multicolored knee dress

at first, I thought she wanted to impress

she said bonsoir

hypnotized by her smile and her perfect French

I barely said Hello, I am…

and then it started to flow

her face had this glow when she puffed the smoke

amazed, I saw every detail, which rushed to my eyes painting surrealistic images

of her riding an unicorn over the graves from Père Lachaise.

unfortunately she had to go to her boyfriend, her partner in crime

she killed me with a hug and said au revoir.

throwing my arms around Paris like Morrissey

I arrived on Mouffetard, my burial ground for another three hours

as my view got blurry I was in a hurry to find a pub

but nothing appeared so I mingled on the street that smelled like kebab,

Indian incense and Chinese cuisine.

on the way to the motel I walked like a drunk Parisian

and talked into French, in my mind, visions of blossomed oleanders

and my little parisienne girl smiled as the sun was rising, the coffee was hot

the table was round, la Seine flowed and le garcon called me Gainsbourg.

through my sunglasses I saw “le soleil au zenith”.

three songs

2012-01-05T18:47:00.008+01:00

press the handle softly and open the door
to see what’s hiding behind;

all of your friends are on the dance floor
shooting cocaine and trying to find
the purpose of pain
by hitting each other on Rage and screaming
“Fuck you, I won’t do what you tell me!”;
you join the group, jump and shout on the stage like Zack de la Rocha
“Fuck you, I won’t do what you tell me!”;
while another is playing the bass
and one is kicking the drums
and also you have a Morello
that’s picking invisible chords
but it’s late and you have to move on.

press the big black button to call the elevator
and you enter with fear;

the journey begins and you get to level two
without an evacuation plan, wait patiently for the doors to open
surprise!
you’re not home anymore;
new faces printed on walls, a new level of confidence and power
no reason to taste only sour
and hide yourself in the sewers;
at first act like a viewer…though it’s hard
to change, after the sun shined over your yard.
listen to Phil, shouting from the back
“Present tense works and lasts!”.

press enter and run the software
google translates and you are amazed by its incompetence;

you open the window to see all the new people
until you agree with the terms just press næste;
understanding new cultures comes with a mingle
but never forget this old single that plays on youtube
“Hold on to Your Friends!” a voice comes from the haze;
from smoke and darkness rise your eyes to solve
the missing puzzles from the present.

and don’t you forget,

a wrong door could be a dead end.

for a pear

2012-01-05T05:20:00.003+01:00

Once there was a pear on that deserted hill…

and everybody gathered around this tree, from time to time
with friends and relatives, cats and dogs, sadness and happiness
and that, gave birth to organized crime.
they started writing logs and blogs, about which appeared to be, their life around that pear.
also they ate a lot of pears until the Sun went down in the horizons river
and the tree stood fruitless in the sunset light.
they started arguing, who ate all its fruits
but after a closer examination, there was one left, right on the top
and everything went crazy, the men took their boots and chopped it off
branches collapsed on little babies with their mothers shouting them to stop
the elder died kissing the roots, adulteries disclosed,lies,crimes,worms,
blood and wood chips, drunken men fighting
for the pear…

until a terrible silence embraced the hill.

a day to remember

2011-12-31T16:53:00.002+01:00

the clouds are pierced by beams

and I’m looking outside where

the wet streets challenge me for a walk

and the park is empty.

I wonder where everybody is, where are they?

have they left without saying good bye to a fellow human

“no! you left!” a voice tells me to light a cigarette

from my couch the view is narrow

but tomorrow I’ll get outside

and try to be more than a human, more than a sack of bones and flesh
I shall understand
I shall stand tall
against the wind
I will be brave
and I will fight
to remember
how to sail a ship.

a clear hazy vision

2011-12-29T02:55:00.002+01:00

as a child eternity seemed familiar

and my game had no end

fear of death did not exist

until

I joined the herd

and from that point on,

confusion gave birth to great illusions ,

which now come around

and hit my miserable being .

lost in the purple haze, no magic here

my thoughts suppressed by the shelf

where I was put by my fellows

and they all wear the mark of Cain;

virgins rocked in cradles of sin,

priests burned by holy candles ,

politicians killed by their means ,

and people, people screaming their obsessions

on youtubes, facebooks, televisions and

in the bars as well .

and I stay in the haze and watch how everything burns and rots

as sinful strangers we walk the dark

in silence we fuck, behind the bushes of morality

you and me, degenerated products

sold as premium deluxe

without a warranty

society bleeds, raped by perverted individuals

even though virginity was lost a long time ago

to greed and lies, prolific gold.

as a child I should have stayed

but

next I know

eternity has an end .

broken circuits

2011-12-15T15:05:00.005+01:00

nervous breakdowns follow me through the nothingness of everyday life

learning to survive without people among other people, little steps until

the emptiness becomes a friend

shadows of the past glide on the walls of my mind

relations burn fast, like matches blown by northern winds

losing control again and again, words of hope

die without a trace inside ones soul,

meaningless feelings brought from beyond

by scraps of happy recollections wrapped in smoke

fake angels, tongue full of ashes, the bottle is empty

listen to stories about Jesus Of The Bar, another shot

light from above, no money no beer, just a mere sense of solitude

that spreads, spreads through, burning humanity

filled with hate I wait, we wait…

that thing that will change something, battles are lost

insanity comes and acceptance becomes an art of living

punch the air, alone in rooms full of faces, imagine the fear

no way back, ex’s names called in confusion

in dark and cold places

maybe I always lived in illusion.

fragile images touched by trembling hands

fade away;

confessed my sins to strangers and whiskey

to little dwarfs and whores

contemplating vaginas in bathrooms

gone into deep, lost girls, hands, sweat, tongues, cheeks

wet nights overcome sunny days

and having nothing pays in the end.

I want to dance with witches at black masses

give me whiskey, vodka, gin and amphetamine

I take the blame

for I have brought shame to human relations

damned to stick my thoughts in black holes

dripping memories swallowed by unknown mouths.

islands of broken hearts united in motion

growing apart into the burning oceans of lust

happiness is sold on black markets

but only the privileged have access to it

denied is the neophyte

for he doesn’t know how much

should he pay.

când te trezești

2011-12-14T05:14:00.005+01:00

când zgura se freacă de talpa pantofului

provoacă imagini și sunete,

evocă fapte și drumuri

scurse...

într-o inconștiență locomotoare.

când omul vorbește în șoaptă

provoacă plăceri depresive,

evocă clipe și sentimente

uitate...

prin paturi, sub pături, prin cluburi și-n noapte.

când sticla golită își șuieră sfârșitul

sânii tresar, ochii plini de dorințe

urmăresc...

mișcarea printr-un caleidoscop.

când placa înfiptă-n pământ
strigă după suflet și trup,
acolo deasupra
rămâne...
nimicul.

când pietrele se freacă de scânduri din lemn

provoacă imagini și sunete,

evocă fapte

și drumul,

drumul parcurs...

până în groapă.

e ca și cum ai trage apa

2011-12-07T20:38:00.000+01:00

dinții mușcă cenușa, în gură nisipul topit, sticla taie

pe limbă sânge

cuvintele se încheagă cu greu

tăceri futile, mut privești scenete, buze-n mișcare

nu le înțelegi.

iritat umbli pe străzi, întunecat

alergi, nedumerit prin gropi adânci, mâloase fapte.

pierdut în fumuri și-n beții, pierdut te ții de crengi uscate

se rup cu trosnete în ureche

și liniște.

niciun amic, nicio amică, nicio satisfacție

doar un rom, o vodkă, un vin,

o clipă; te trezești și visul e coșmar

și vântul te gonește spre vest.

cu grijă pregătești un geamantan

cu diferite, le îndeși cu spor

fără să depășești un kilogram

și atunci apar mai multe fețe

la care e musai să renunți,

să lași acasă ce nu poți lua

...în geamantan.

departe în amintiri se arată un trecut frumos

la fel va deveni și prezentul ranchiunos.

Mai simplu? (II)

2011-10-28T22:01:00.005+02:00

Diminețile se aprind de la brichetă și au aromă de cafea cu scorțișoară. Scot laptele rece din frigider și îl torn peste lichidul fierbinte. Nu am răbdare să se răcească. Cum n-am răbdare nici cu somnul pe care mi-l alung în fiecare noapte din așternutul golit de prezențe feminine. Mă petrec într-o mica sărbătoare cu rotocoale de fum agățate în aerul rece al dimineței și aburii ce-mi gâdilă mahmureala viselor. Din micile difuzoare cade peste încăpere vocea lui Clapton și pe trotuare frunze arămii foșnesc într-o agonie aproape mută. Apa de la robinet e numai bună de băut din pahare IKEA, made in Bulgaria. Săvârșesc ritualul și dau drumul la duș, aștept pironit în oglinda din baie până când imaginea dispare în aburii calzi. Jetul mă lovește fără putere la fel ca zilele cu ploaie măruntă. Revelațiile sunt nimfe ce te fut și pleacă. Amintirile revelațiilor în schimb se manifestă ca replicile declanșate de un cutremur de proporții.Încerc să mă curăț de resturi pentru o mișcare liberă a neuronilor. Creativitatea se îneacă în deșert și moare pe străzi pustii și zace căzută în paturi goale. Mă șterg cu un prosop din cânepă până când pielea capată nuanțe roșii-vineții și-mi spune să mă opresc.

Căciula cu urechi așteaptă pe canapea să mă acopere și să mă întemnițeze ca nu cumva vântul să-mi zboare gândurile ce-au revenit cu un upgrade,versiunea 1.1. Aceeași bocanci pocnesc pavajul și parcurg bulevardele cu o nepăsătoare existență. Materia mă sugrumă, tehnologia mă sugrumă și nu găsesc soluția să mai slăbesc strânsoarea. Presat de lipsuri mă afund printre străduțe în minte cu cele 9 fericiri. Dar plata voastră multă este în ceruri și nu pe pământ ne anunță GOD.INC într-un mail oficial trimis de Matei 5:1-12. Rătăcit printre cuvinte cu å,æ și ø caut ieșirea din nehotărâri perverse. Privesc de pe mal pescărușii ce planează contra vântului și înregistrez expresii, mai noi sau mai vechi, pe o placă zgâriată.Melodie întreruptă. Și totul se repetă cu excepția acelor goluri, adâncituri de pe vinil în care cad fără voie.

Pe Langesgade 12 mă opresc la intersecție și intru în clădirea din cărămidă roșie. La primul etaj mă așteaptă depravarea în colanți portocalii gata să mă sugă de energii. Apartamentul locuit de Martin nu se deosebește foarte mult de celelalte. Își petrece zilele în stări diametral opuse față de populația în costum.Sunt îmbrățișat de culorile difuze emanate de lumânări și țigări, de bonguri și fete și eșarfe, storuri lăsate. Mă arunc pe canapea împreună cu geaca mea și mă aprind de la o brichetă Zippo găsită pe masă. Pentru moment e bine și strânsoarea lipsurilor mă slăbește dar urma e vizibilă pe gâtul păros. Cer o bere și mă servesc. Două lăzi din Germania, e mai ieftin. Ceilalți comunică în limba lor eu gândesc în limba mea. Trimit un mesaj unui prieten și folosesc mulți de î,ă,â. Mă simt mai bine. Din boxe Malk de Koijn, Kosmisk Kaos care sună așa: så jeg synger den blues, så bli nu hængende i min rus, så jeg synger den blues,så bli nu hængende i min rus.

Intoxicat îmi direcționez mâna spre dreapta mea de unde apare, călare pe o vedetă, o altă mînă fină ce mă ademenește spre substanța de rutină. Mă îmbarc, îmi iau cu mine și gândurile românești,pure ca o salivă de vagabond și plutesc câteva ore prin încăpere. Nimeni nu mă întreabă nimic. Nu mă bag în nicio discuție și aleg să umblu cu grijă la stație și să extrag mufa de la boxe. O înfig la al meu player și mă cufund în canapeaua moale cu Daft Punk pe fundal. Așa mai merge, îmi spun și mai trag un fum din țigara ce arde în scrumieră, uitată de buzele-mi arse de vânt.

Probabil pe străzi e întuneric și vânt și ploaie și Summer Bird ce așteaptă cuminte, asta dacă nu a fost furată de un grup de români. Mă gândesc la toate astea fără să-mi mișc mușchii sau neuronii, las să vină toate gândurile și ele,gândurile cad ca într-o cascadă lovindu-mi înțelegerea.

Ies cu pași împleticiți. Felinarul mă lovește drept în percepție. Mă sui pe bicicletă și pedalez voios printre cărămizile roșii. Ce frumos.

Va urma...

Pentru că ar fi trebuit să fie mai simplu...

2011-10-18T22:50:00.002+02:00

Pentru că ar fi trebuit să fie simplu m-am încumetat să ies din încăpere. Pe hol bocancii mă așteptau gata să mă poarte pe străzile înzăpezite. Telefonul zăcea aruncat pe canapea alături de căciula cu urechi. Și atunci am înghețat într-o meditație condiționată de existența celor două obiecte. Tăcerea chinuitoare nu îmi oferea niciun răspuns la întrebările ce-mi apăsau creierul cu greutatea unui excavator. Următoarele acțiuni s-au desfășurat sub forma unor automatisme generate de rutină. Fără să mai zăbovesc am salutat gruparea veselă de neuroni prăjiți și am coborât în stradă. Bocancii s-au lipit de zăpada proaspătă într-un zgomot distinctiv venit ca o noutate în banal. Evenimentul m-a lovit ca un măr căzut dintr-un pom la umbra căruia m-am adăpostit de razele Soarelui.Venise timpul să ies de sub coroana sa ocrotitoare și să pornesc la drum. Dar norii se strecurau prin spatele meu ca niște tâlhari și pasărea nopții îmi striga numele prin parcul pustiu. Picioarele moi, se lăsau sub greutatea corpului instabil și deciziile puse la uscat pe frânghie nu ofereau viziuni optimiste. Claritatea lunii dădea de bănuit ca o babă machiată strident și vântul îmi flutura urechile căciulii. Cu capul plecat înfruntam frigul tăios asemenea unui luptător bătrân. Din întunericul unei alei o pisică și-a făcut apariția pentru câteva secunde doar să zbughească pe partea cealaltă de drum pierzându-se în tufișurile din parc. Ideea e că înainte să ies din apartamentul de pe Bonnesengade nu am cugetat la posibilitatea unei zăpezi. Prins pe picior greșit bocancul a scârțâit pentru prima dată în acel an. Am ieșit din grămada de frunze uscate și l-am ascultat. Instinctiv am vrut să arunc telefonul care mă lega prin unde de ceilalți. Parcul se prezenta într-un alb de cocaină hidroclorică, fire de zăpadă se loveau de față și întunericul nu mai era o amenințare. Dintr-o săritură eram pe malul lacului. Gheața părea groasă și eu mă transformasem într-un supererou al timpurilor moderne.

Frica mă asculta cuminte într-un colț al imaginarului. Peste prăpastia așteptărilor am pășit dintr-un trecut nu foarte lucid drept în mijlocul naturii și telefonul a urlat electronic către posesor. Venerarea materiei și-a atins scopul printre semeni. Electricitatea ne hrănește puiii. Chipurile cioplite se aratau de sub gheața în care nu îmi distingeam imaginea pierdută printre liane de fum și de grade. În noapte am căutat drumul pe străzile bine luminate, printre clădirile din cărămidă roșie, printre nămeții sticloși și umbra m-a urmat ca un câine credincios.

Țigara îmi tremura între buze în timp ce mă îndreptam spre petrecerea de pe Danmarksgade. Odată ce-ai băut de ce să mergi acasă? Din moment ce pescărușii s-au culcat de ce să nu privesc spre Fjord cu ochii limpezi de alcool și trupul măcinat? Boabele de cafea se vând la prețul pieții. Prețul e stabilit de Marele Pește. Agricultorii se aruncă cu spor peste plantație. Familia așteaptă tăcută un ceai și un colț de pâine. Lângă Nordkraft se făcea un fair trade între un dealer și client.Mi-am mutat privirea spre biciclistul beat ce-și chinuia picioarele în timp ce o mașină cu număr de Arad depășea dâra de fum degajată. Stindarde alb-roșii mă orbeau în toiul nopții și-am înghețat plin de curiozitate într-o grimasă. Frumusețea întâmplărilor se rezumă la prezență. Și eu am fost acolo...Am apăsat butonul soneriei și ușa s-a deschis într-un târziu. Din prag o femeie zâmbea la cer și numele s-a făcut uitat printre celelalte. În casă oamenii dansau, cântau tot binele din lume. Din glastre cactușii uscați îmi cereau apă și așa am scos berea din rucsac. Micuțele animale s-au închinat produsului. Desfătarea tolănită pe canapea m-a chemat cu șoapte dulci să ating sâni tineri și buze rujate. Rostul mascaradei era un ambalaj de ciocolată aruncat la gunoi.

Telefonul mă anunța că vrea electricitate. L-am pedepsit prin lipsă mea de empatie. Căciula își flutura urechile sub mângâierea unor mâini fine. Imaginile au curs în cascade de minute lungi în care m-am holbat fără sens la mediul înconjurător. Așteptând finalul am ieșit pe balcon de unde puteam admira urmele lăsate de pneurile autovehiculelor ce treceau pe strada pustie ca dragostea printr-un bordel. Învălmășeala întâmplărilor se definea într-un măcel de gânduri rămase pradă instabilității emoționale. Frânturi de amintiri se loveau topindu-se de creierul încins. Timpul nu îmi era prieten și țigările se aprindeau, se stingeau și scrumul împrăștiat pe zăpadă forma cercuri și linii intangibile.

La căldură tinerii adunați se desfătau cu alcool. Cascade de cuvinte de neînțeles îmi curgeau în urechile-mi insensibile și apa de la robinet în paharul pe care l-am procurat de la gazdă. Pentru că ar fi trebuit să fie simplu mi-am luat cele necesare și dus am fost spre apartamentul în care locuiam pe strada Samsøgade. Aceleași sentimente. Am lăsat parcul în stânga și am urcat scările împleticit. Ușa s-a deschis și bezna mi-a luminat calea. Pași de balerin și geaca a zburat pe pat, căciula plutea și telefonul își striga foamea. Întins pe parchet m-am privit din bucătărie în timp ce îmi făceam un sandwich. Îmi lipsea dansul codrilor pe ritm de vânt dar încă mai aveam bere în frigider și asta îmi rezolva problema.Călătoria s-a terminat pe canapea. În fundal ceasul ticăia, conștient l-am aruncat în baie.

M-am trezit înconjurat de frunze. Probabil au trecut doi sau trei ani de când caut prin cimitire răspunsul la realitatea vie. Piticul îmi șoptește că e timpul pentru o revoluție. Ușile se închid rând pe rând și nu încerc să le deschid. Sătul de lacăte mă îndrept spre următoarea de pe palier poate e deschisă. Și acest poate crește într-un nimic din care se va ivi capul unui monstru chemat de pasivitate. O incantație născută din planurile lăsate la putrezit alături de ceapa de anul trecut. Chemarea binelui se face nu se dă. O reconectare la real e necesară îmi spun și aleg cea mai rece bere și cea mai lungă țigară. Pe la colțuri se vorbește despre răbdare la modul superlativ. E la fel de falsă ca și sânul umplut cu silicon. Pe cărările parcului mă ascund de mașini, de semeni și de ale lor idei. Cineva îmi vorbea într-un timp despre fericirea absolută. Dezgustat de această sintagmă mi-am vomat tristețea de canibal peste zilele camuflate de Soarele cu dinți. Se dă Eric. Să se calculeze distanțele parcurse. Se iau indivizii si se pun la păstrat în gropi adânci și pline cu nămol. Și eu mă descalț de materie și-mi înfig piciorul gol în iarba veștejită.

Te mai doare măseaua când înghiți substanțele cumpărate la promoție? Natura nu mai există. Nimic din ce fac nu mă leagă în totalitate de lumina arămie și nu aud frunzele căzute călcate de bocancii fabricați de micii chinezi. Sufocat de produse îmi atârn speranța unor decizii la uscat pe frânghii de nailon. China e aici și acolo. Bunicul își poarta mândru pălăria românească. Crede în autenticitatea materialului. Minciuna trebuie ascunsă căci anii se numără și oasele se vor sfărma în așchii ascuțite de lipsurile cumulate.

Obsesiile se culcă alături de trupul meu. Își fac loc în așternutul murdar și înțeapă amintirile cu ace din plastic. Se dă furtună. Alerg dezbrăcat pe malul Fjordului. Sunt în șosetele din lână cusute de bunica acum mulți ani când vântul era blând și oaia behăia inutilitatea existenței umane. Oaia își behăie și aici futilitatea îngrădită de gardurile electrice.

Oamenii mă inspiră până într-un anumit punct când am nevoie de o aspirină pentru a-mi controla durerile de cap. Și atunci nevoia de singurătate răsare dintr-un gunoi lăsat de o săptămână sub chiuvetă. Orice ar spune Matei cuvintele au nevoie de odihnă. În liniște mă îndrept spre gândurile ascunse într-un kiosk cu țigări.Fumez una,două,trei și mă ascult printr-un grilaj. Nu îmi deosebesc chipul de ceilalți dar totuși o voce se face auzită în fundal. Am fost într-un beci ce s-a dovedit a fi un club. Împreună cu amicii sticlei mi-am piedut echilibrul în haznaua versurilor și liniilor strâmbe. De acolo am aprins un bec chior, ce m-a ghidat într-un parcurs somnambulic către revelația din zăpadă. Nu am să mă împac cu distanțele și timpul până când nu îmi vor cădea la picioare. Acolo, pentru un Eric al acestui secol exista o Groenlandă despre care vorbesc legendele.

Musca mă sărbătorește în expediții pe buze vinete. Florile au murit pentru că streașina casei a fost prea mare. Am căutat în desagă. Acolo la fund sălășluia dragonul pe care l-am purtat peste timp și spații. Avea trei chemări. Contemplând focul am realizat infinitatea sentimentelor de care poate avea parte o creatură.Între sublim și frumos am ales mediocrul. Majoritatea alege mediocrul ca și spațiu de manifestare a sacrului camuflat în chinezării. Punctul și virgula îmi sunt necesare. Valoarea conținutului e peste formă. Plat îmi spune cineva, sună plat ca ținutul Danemarcii. Un Eric printre mulți alții ce are revelații limitrofe față de Revelația Supremă. Dar zgomotul produs de bocancii ce calcă zăpezile rămâne ca o cicatrice provocată de piatra ascuțită ce pielea a lovit.

Matematic vorbind sunt șanse ca după mai multe întâmplări să fac un rezumat puțin sugrumat de timp și expus într-un spațiu bine luminat. Mesia timpului nostru apare la televizor și vinde loc în Rai. Cumperi unul și primești două, pentru tine și soția ta. Grăbiți-vă! Concertul e SOLD OUT.Și eu ce fac? mă întreb în timp ce foița arde sub lupa poporanilor. Ochii ațintiți urmăresc mișcările și nasul nu mi-l pot sufla de judecata lor.

Pentru că ar fi trebuit să fie mai simplu mi-am pus gluga și am ieșit pe ușa din spate cu revelațiile acoperite în feșe albe. Am să le cresc, am să le dau să sugă minerale din fapte și vitamine din cuvinte cântărite pe un cântar de buzunar.

Va urma...

Electric Sunday

2011-09-18T15:03:00.004+02:00

Drips of time slowly fade away from what we call present. The trees are prepared for this process, leaves fall, they remain naked against the nature only to rise again from graves, bloom and give birth to a happy family. And maybe a better one, stronger, fruitful, blessed by the power of rain,light and a fertile soil. A butterfly passes by yelling it’s silence at the ignorant. And factories produce happiness among the poorly paid workers. Because of the rain souls die in factories. Eyes are shut. Ears are covered with plastic ear plugs so that One can’t hear the butterfly floating it’s brightly colored wings. Gun powder smell in suburbs, children buy gun powder sweets and the seller buys a new plasma TV. Drops of the Sunny moments flow, filling the emptiness around.The Captain gets his view of the Sunday afternoon with colorful toppings although the rain hits the window and the fog goggles at him. Legs of wood can’t get him to the kitchen. Play by the rules. Step by step Pinocchio learns how to walk. Hands can’t grab souls, only a cup of that dark liquid which makes the body feel better. Whores give good vibes away for those that pay. Do you wanna pay? Of course, the captain will not buy such things from whores because he knows it’s not the same. People cook animal brain at barbecues, distances cook memories at barbecues. Ya’ll hear me? With Smokey Bear in the house one should not be afraid. He will educate the audience about the dangers of fires. The question is Who will educate the public about the dangers of not being there when you’re supposed to be.

Time is poured in petit bottles. Use them carefully and follow the prescription. Ariel is the youngest satellite from another 27. Uranus is proud to have such a nice satellite.With a smooth surface, without too many impact craters. Blue, blue, electric blue. And the rain pours down on the dried leaves not knowing that it’s useless. Day fades away and the night sky embraces the city. Electricity captures the eye with blue shades growing towards inside the body.

Panseluțe și votcă

2011-08-27T18:41:00.002+02:00

Genunchiul julit se vindecă greu.În răcoarea dimineții autobuzele își fac loc pe străzile încă pustii cu ușurința cu care o pasăre moare împușcată de vânătorul dibaci.Pădurea adăpostește o mulțime de animale. Păsările zboară și mor. Pe cărări virgine trec pașii grăbiți și calcă floarea de colț. Betoanele feresc oamenii de frig și de celelalte prădătoare. Familii de păsări cântătoare căzute pe pavajul ud, zdrobite într-un ultim vers se sting ca lampa rămasă fără gaz. Din cimentul turnat peste mormintele lor răsar panseluțe din care se extrag poțiuni magice. Dragostea se sădește cu o mică lopățică în teren fertil dar uneori poate crește și printre betoanele comuniste.

Autobuzul oprește în stație și trupul fermentat în alcoolul consumat în bodegile nopții se aruncă pe scaunul rezervat bătrânilor. Nesiguranța împinge trupul de pe clădire într-un butoi de confuzii. Realitatea capătă forma unei sticle de whisky și se ridică ca un fum spre tavanul cârciumii. Mircea s-a îmbătat într-o oră târzie când alte trupuri stăteau lipite sub un cearceaf alb și curat. Fiecare își construiește realitatea socială cu propriile mijloace. Și Iggy e acolo, se urlă în difuzoare ”nightclubbing we’re nightclubbing”, și toți dansează, noile fețe, fantomatice prezențe.Rana sângerează. Mână se îndreaptă spre portofelul în care o fotografie nu există dar acolo sunt banii care vor achita nota. Și toată lumea e mulțumită. Autobuzul rulează pe străzile pustii. Își dorește ca șoferul sa nu oprească mașinăria. Dar stația se ivește și piciorul calcă pavajul ud.A ajuns acasă beat, la fel de beat ca ieri, alaltăieri, la fel de beat ca întreaga omenire scursă dintr-un shot de tequila. Vântul îl trezește pe banca pe care a adormit meditând la neputința inimiii slabe. Ian avea dreptate. Mocheta e plină de scame. Nu are timp să curețe mocheta roșie, pătată pe alocuri. Apartamentul e gol. Canapeaua ruptă susține trupul cu dezgust. În genunchi se stă în biserici nu în apartamente. Julitura nu se vindecă de la sine.

Soarele apune într-o găleată cu apă murdară. Mopul putrezit nu mai șterge podeaua lipicioasă. Mircea desenează un chip în praful de pe masa din bucătărie. Pastele de săptămâna trecută ascund mici vietăți printre bucățile de ton. O adevărată petrecere. Sticlele de vin se aruncă cu voioșie spre buzele crăpate. Și totul se repetă într-o armonie bahică. Chitara fără corzi așteaptă liniștită învierea. Dar timpul se dilată și lumânarea a ars, ceara topită a curs și vântul a smuls acoperișul din paie. Și-a ars trecutul cu țigara lăsând găuri în amintirile alterate de starea avansată de depravare. Produsul cel mai consumat are 40% alcool. Se fabrică în Tennessee și ajunge să fie consumat de către diferite persoane în diferite țări. În cantități mari dăunează grav relațiilor interumane.

Svetlana este fosta prietenă sau cel puțin așa crede Mircea. Cei doi au alergat printre panseluțe și au făcut dragoste pe cimentul orașului. Se prea poate să se fi iubit. Uneori dragostea crește printre betoane. Asta o face mai rezistentă la intemperii. Dar ceva nu a funcționat cum trebuie sau ”cum trebuie” nu s-a lăsat descoperit. Vântul a spulberat ceea ce nu a fost și ar fi trebuit să fie. Astăzi, în timp ce Mircea soarbe ultima picătură dintr-o sticlă cu gâtul subțire, Svetlana soarbe buze noi și moi și stă lipită de alt trup sub un cearceaf curat, proaspăt spălat ce miroase a balsam. Dar cui îi pasă? Vulpea va veni după tribut.

S-au întâlnit într-un moment favorabil iubirii.Păsările cântau și o mie de panseluțe i-au îmbrățișat în petalele lor. Coșurile de gunoi răspândeau un miros plăcut și toți oamenii erau buni. Primăvara face ca lucrurile imposibile să devină posibile. Dacă s-au iubit? Probabil.

Svetlana se așază pe marginea patului. Gândurile prind aripi și sfârșesc în brațele lui Mircea. Acolo ea se simte într-un anume fel. Însă dragonul atacă prada ușoară. Nesiguranța atacă.Totul arde ca un pai de chibrit și întunericul îți spune adio. Mircea își pleacă capul și acceptă. Aceste întâmplări sunt reale dar panseluțele nu. Nu există poțiuni magice, nici păsări, numai saci cu ciment legați la gâtul indiferenților.

Marginea patului se prezintă ca fiind un loc incomod. E un refugiu pentru cuplurile care se ceartă. Dar nu un loc permanent. Toate paturile din lume au parte de asemenea acțiuni. Marginea patului poate fi un loc urât când știi că poți sta acolo mult timp fără ca nimeni să apară.Oricum florile s-au uscat și praful tronează peste camera de zi, pe fotografii, pe cărți, pe Mircea. El vomită în gunoi, sacul e plin de conserve din tablă. Ruginit și expirat scheletul își caută bere în frigiderul nefuncțional. Incapabil să treacă peste stratul de fericire din trecut aleargă gândacii de sub chiuvetă. Aceștia sunt agili și negrul lor se confundă cu jegul din bucătărie. Praful se confundă cu Mircea care e praf.

Micuța Eva locuiește la diferiți proprietari de apartamente timp de o noapte.Cinci zile pe săptămână.Sâmbăta și duminica iși ia liber.Are o o mașină micuță cu care se deplasează la clienții generoși dar în același timp serioși. Relațiile eșuate au transformat-o într-o femeie independentă. Dependența de bani o ține în viață. Fericirea o cumpără cu banii transpirați în diverse așternuturi. Uneori, mai ales vinerea își scoate trupul prin baruri. Uneori, vinerea trupul și mintea au nevoie de alcool pentru a spăla transpirația grăsanilor și frustraților din timpul săptămânii. Și sexul vine de la sine pentru că micuța Eva e drăguță, drăgălașă. Ochii ei mari înțepenesc bărbații și gura ei atinge locuri tabu într-un anumit tip de societate. Eva e blondă, are un metru și șaptezeci și ochii mari, pătrunzători. Are doar douăzeci și trei de ani și căștigă mai bine decât majoritatea persoanelor din țara ei. Barul e plin și acele indică ora două A.M. I am Eva! Mircea mirat își întoarce privirea de la pahar la femeie și apoi din nou la pahar. Și ce vrei acum? Ea vrea. Și oricum întotdeauna obține ce vrea. Așa e ea.

Casa ta arată mizerabil! El știe asta. Dar amândoi sunt beți și nefericiți, le-a rămas o relativă plăcere trupească de care se vor bucura pentru întreaga noapte. Dar până la urmă lucrurile simple te fac fericit. Nu? Mâinile tremură, șoaptele se împleticesc prin tăcerea nopții, cearceaful murdar îi încurcă, îl aruncă, hainele îi încurcă, le aruncă și ei se aruncă unul catre celălalt. Există chimie. O legătură ce s-a format instant ca un plic de Nescafe Clasico Instant Coffe în apă clocotită.Și acum că o plăcere, o mică plăcerea s-a născut dintr-o seara confuză ideea de a continua scormonește adânc prin mintea celor doi. Mircea nu știe ce profesie a îmbrățișat Eva.Are timp să afle numai că a pierdut ghidul de folosire. Inițiatul e doar un neofit în comparație cu User’s Guide Of Time. Insomniile sunt niște prezențe comune în viața celor doi. Acum au trecut zece ore și încă dorm îmbrățișați. Evrika!

Svetlana își scobește rana din genunchi cu un ac subțire materializat într-o fotografie alb-negru. Svetlana e singură. Prietenul scobește în inima unei tipe de la departamentul de creație. Nu există dragoste pură. Mâinile ei ating sânul atins de mâna-mircea.Fotografia răscolește praful. Mâna tremură.Sânul se întărește.Sfârcul salută lumea. Svetlana rememorează trupul. Trupul nu mai este, dar și-ar dori să revină. Who Do You Love? Emoția îi cuprinde întreaga ființă și aruncă cu ea de pereții proaspăt vopsiți de către mâna care atinge sânul de la creație. Who Do You Love? Aventura are urmări. Așa se întâmplă după o expediție pe tărâmuri necunoscute dar care îți devin foarte dragi și frământările se adună într-un bazin de regrete. Who do you want every night? Și se adună și curg de peste tot, curg și se varsă, și se varsă în Svetlana. Amintirile se leagă de tot ce se întâmplă în jur. De magazinele frecventate, de cărțile citite, de muzică, de străinii de pe stradă care seamăna cu acea aventură. Și inima sare să iasă dar tu o pui la loc legată fiind de realitate, de confort, de stabilitate. E de înțeles de ce Svetlana a renunțat. Prietenul, mare fan secțiunea creație, e acolo acasă, la birou, în camera de zi și frica de schimbare a măcinat-o într-atât încât a renunțat la fericire pentru stabilitate. Alegerile ar trebui confruntate cu Ghidul de Utilizare.

Ochii se deschid și brațele se desfac din îmbrățișarea trupului gol lungit în patul obișnuit numai cu o singură persoană. Alcoolul e dotat cu un mic ciocănel folosit în timpul nopții de către niște spiriduși care lovesc sistematic mintea îmbibată în lichid. Mircea se așază pe marginea patului. Gândurile prind aripi și sfârșesc în brațele Svetlanei. Iluzia beției se curmă după un somn fără vise. Iluzia binelui artificial se destramă ca un puzzle aruncat de pereți. Dimineața de după e o babă fără dinți și greața te sărută și te felicită. Felicitări domnule Bou! Mircea își ascunde chipul în perna urăt mirositoare. Nu ar mai ieși de acolo. Se gândește că mai bine ar fugi. Fuga e bună în asemenea momente.Eva se îmbracă în grabă. Nici ea nu se simte prea bine. Taxiul a ajuns la timp și un simplu salut a pus punct unei nopți inutile. Rămas singur își aprinde țigara, cafeaua e de proastă calitate la fel și timpul în care s-a învelit. Un gândac îl salută în trecere, o nălucă îl plesnește cu o palmă de fier. Eva are un pește. Cele șapte rânduri de grăsime adunate după ceafă îl îndreptățește să fie pimpul ei. Sunt lucruri pe care nu le cunoaștem. Se întâmplă destule într-o fracțiune de secundă. Lovit de țeava din fier își vede sângele ce dă năvală spre cuibul gândacilor.Obrazul lipit de podeaua soioasă încearcă un rictus. Bărbatul agresiv înjură și lovește carnea în formă de om cu pantofii lui cu vârf ascuțit din piele de porc.Lanțul de aur sare pe gâtul gros. Gâfâie. Proxenetul a obosit. Se așază pe singurul scaun din bucătărie își aprinde o țigară și își sprijină picioarele de trupul moale. Bă jegosule dacă te mai prind cu pizda mea fără să vorbești cu mine îți tai beregata! Dă-te-n morții tei! Nothing Remains! ajunge la urechea bătută. Orele trec printr-un cerc în flăcări și ard în iadul nimicului. Principalul inamic reușește să-și ridice hoitul plin de sânge închegat. Cu părere de rău că e viu cotrobăiește prin debara după o sticlă de votcă. Asta îl va ajuta să treacă peste durere. Should I stay or should I go? Întrebarea firească pusă de Svetlana. Who do I love? Și Svetlana decide. Cele două femei se întâlnesc în Blues. Svetlana își dorește fericire și asta va căpăta. Suma fericirilor dintr-o viață este un număr par? Sentimentele ghilotinate se întorc asemenea unor fantasme să bântuie prezentul acceptat ca un bine confortabil. Ce se întâmplă când întrebările se revarsă? Mircea decide.Trotuarul nu e un loc sigur. Și ploaia spală sângele scurs din capul zdrobit. Umbra lui a dispărut și trupul în mormânt.Cele două se sărută. Buzele lor au tânjit după atingeri femeiești. Inima încetează să mai bată. Grămada de oase și carne stă îngrămădită. Se încetează măsurarea timpului pentru acest obiect. 1975-2011 stă scris pe crucea din cimitir. Prietenii au făcut-o la comandă. Sub anii vizitei pe această planetă stă scris cu litere de aur ”A fost un pește bun”. Mircea și-a folosit ura și a zdrobit capul cu șapte cefe. În cartier viața e dură baby. My little Svetlana girl, I’m coming home! Și Iggy îl incântă cu China Girl. My little Svetlana girl, You shouldn’t mess with me! Nu e bine să te pui cu oamenii beți. Bineînțeles că a fugit de la locul crimei.Limba Evei atinge părți nestimulate de pe limba Svetlanei. Prietenul e plecat în delegație cu tipa de la creație. Cele două aleg apartamentul cuplului nefericit.So you made a big mistake! Ochii sunt injectați cu ură și ura nu e bună. Bineînțeles că ea există, la fel cum există o bară metalică în mâna lui Mircea care aleargă cum nu a mai făcut-o de foarte mult timp spre apartamentul păcatului. Păcat doar într-o anumită societate.

Mircea se trezește târziu în noapte alături de un trup necunoscut. Acele indică cinci A.M. iar lângă el stă lungită Eva. Visul l-a trezit în timp ce lovea două femei cu o bară metalică și sângele îi împroșca fața și ele țipau și el râdea.Lângă un burtos, peștele, se masturba pe cadavrele unor curve. Visele pot fi ciudate, mai ales după ce consumi băuturi alcoolice și ți-o tragi cu necunoscute. Ce-ai pățit dragă? Și mama apare în ușa dormitorului.Mi-e frică mamă! Își urlă disperarea către ușa închisă. Eva s-a trezit. Eu am să plec, e târziu. Regele e în șah.

Svetlana a decis. Pentru moment abonatul beat nu poate fi contactat, vă rugăm reveniți după ce își revine. Și se spune că telefoanele nu sunt urmărite. Panseluțele ar trebui să-și facă magia pentru ca cei doi să fie în sfârșit împreună.Eva trântește ușa și zboară ca o pasăre ce este. Deprimatul desface o sticlă de vin și o bea și adoarme fără vise. „Ca un foc/Ce nu arde deloc/Ce s-a stins/Fara sa fie aprins” băiatul vecinilor de dedesubt ascultă Celelalte Cuvinte și asta trezește amintiri.Plouă și vântul răscolește praful din casă. Ferestrele sunt deschise.Își deschide telefonul. Pe ecran apare un mesaj de la Svetlana. Accesează mesajul primit prin apăsarea unui simplu buton.Un boton în spatele căruia se află, există o persoană care a scris ceva și el a primit mesajul. Până la urmă tehnologia e bună.Se întâlnesc. Soarele apune printre betoanele comuniste și panseluțele zâmbesc în glastre și păsările cântă și iarba crește și verdele calmează spiritul confuz.Se strâng, se pipăie. Pe fundal o melodie.

We gotta get out of this place
If its the last thing we ever do
We gotta get out of this place
'Cause girl, there's a better life
For me and you!

Vinerea se pleacă din oraş

2011-08-11T14:55:00.002+02:00

Se dă Fiinţa. Prin calculul matematic al anilor se determină unitatea de măsură precum şi valoarea exprimată prin această convenţie pentru încadrarea Svetlanei în societatea numerică. Experienţele ţin de timp şi de fiinţă. Dar nu trebuie neglijată nici influenţa mediului definit într-un tabel excel între coloane şi rânduri. Brutalizat de celelalte vietăţi, caracterul fetei a căpătat veleităţi de nimfă. Una a pădurilor formate din chipuri şi trupuri efemere.

În afara întâlnirilor temporal-spaţiale de prin barurile şi puburile frecventate alături de aproape-prietenii, Svetlana îşi trăieşte propria realitate în garsoniera închiriată de pe bulevardul Elisabeta. Alcătuită dintr-un amalgam de înfiinţări, ea citeşte Heidegger fără a înţelege ce e de la sine înţeles-în sensul acelor de ceasornic se limitează la a părăsi clipa chiar cu riscul de a deveni o absentă temporal dar în acelaşi timp rămâne legată print-un ac de cupru de minutele şi secundele scurse. Motanul îşi miorlăie nevoia fiziologică într-un colţ al încăperii. Este Motanul sau Se Dă Motanul? Cugetă în timp ce buzele moi ating ceaşca de cafea şi lichidul se eliberează din strânsoarea porţelanului pentru a-şi relua ciclul organic deşi libertatea presupune o întemniţare provizorie în trupul fetei.

La fel ca majoritatea femeilor şi această nimfă îşi are eroul ei. Dar este el? Nu poate spune cu precizie. Numărul magic trei reise dintr-un calcul amănunţit al clipelor petrecute alături de bărbatul numărul unu, după tată. Cel din urmă i-a dat viaţă, cum se spune, deci nu poate fi tăgăduită supremaţia sa în faţa tuturor celorlalţi. Dar sunt anumite aspecte care luate în calcul lovesc în edificiul ridicat în faţa mulţimilor. Aşadar ea, Svetlana salvează aparanţele vopsind gardul pe afară. Dincolo de gard, casa nu a fost tocmai o acasă la care te întorci cu bucurie. Mama-luptătoarea supremă, tatăl-exemplul bărbatului de care pe viitor să se ferească. Nopţile ar trebui să odihnească mintea şi trupul prin somn. Vacanţele la fel. Când eşti copil violenţa nu e tocmai cel mai bun prieten de joacă-bătaia ca mijloc de educaţie îţi elimină umanitatea prin furtunul de scurgere de la maşina de spălat. Cureaua este o invenţie utilă dar omul are imaginaţie şi sadismul său atinge pielea copilului cu lovituri ce lasă urme. Aşadar Svetlana îşi doreşte să intre în normalul societăţii reducându-se astfel la aceea sclavie mentală în faţa semenilor critici. Poate dacă îşi acceptă adevărul demonii o vor părăsi şi noaptea va fi noapte şi clipa bună va fi absorbită în întregime.O actriţă pe această scenă dar şi în afara ei riscă să se identifice cu personajul interpretat.

Pe întinderea celor trei ani ea a fost fata cu un tată perfect-Protectorul, cu o mamă puternică dar în acelaşi timp tandră şi înţelegătoare. O căştigătoare. Armonia a fost cuvântul ce a definit relaţia cu Radu. Cele două corpuri s-au unit într-un întreg şi acel viitor necunoscut capătă contur în lumina reflectoarelor speranţei şi a aşteptărilor.

Pornind de pe bulevardul Elisabeta, Svetlana traversează zilnic parcul Cişmigiu pentru a ajunge la locul de muncă. Pe aleea principală florile îi zâmbesc şi îi urează o zi minunată. Nu e conştientă de această fericire şi ochii încercănaţi sunt incapabili să dea de veste creierului pentru a elimina substanţele. Rutina o dezmiardă în dulcea monotonie în care se scaldă ca într-o apă lină. Nu schimbă deşi ştie că mai e ceva, ceva mai bun în altă parte şi într-un alt fel. Adună zilnic în enciclopedia stărilor confuze, frustrări indexate în tomuri întregi de nopţi chinuite şi lipsa curajului o macină ca un grăunte ce luptă cu piatra de moară. Motive are, să facă pasul, să cerceteze mai bine cămara, să aprindă lanterna cunoaşterii dar puterea de a decide se lasă aşteptată pe băncile stabilităţii actuale.

Soarele o îmbrăţişează şi o încălzeşte. Un zâmbet se iţeşte la colţul gurii şi ochii se măresc de mirare. Sunt vie. Îşi spune surprinsă de proiectilul de seninătate şi conştientizare cu care a fost lovită din ceruri. Florile zâmbesc şi ele şi Svetlana le oferă un feedback pozitiv. Pasul e uşor şi mintea s-a limpezit ca vinul matur.În copilărie, în timpul vacanţelor petrecute la bunici a fost expusă bătăilor administrate în mod sistematic şi profesional de către bunic, bunicii, o femeie credincioasă şi cu frică de Dumnezeu. Asemenea manifestări educative s-au ţinut săptămânal şi în apartamentul în care locuia alături de părinţii căsătoriţi cândva din dragoste.

Să fie dragoste! Dar dragostea nu mai reprezintă nimic în universul ei. Rostind fraza îşi dă seama de goliciunea cuvintelor, lipsa lor de sens într-o aplicare practică în viaţa înconjurătoare.

Să fie depravare! Şi depravare a fost şi este.Sau se dă depravare! Şi mintea incapabilă să realizeze misterul ascultă în tăcerea nopţii picăturile de ploaie ce se lovesc brutal de pervazul din tablă. Zgomotul produs devine infernal şi infernalul ascunde demonul amărăciunii camuflat în singurătatea întâmplărilor insipide.Cine e Radu? Se dă Radu, nu nu se dă, eu am ales şi deciziile din trecut sunt doar un hazard de care vreau să mă debarasez şi să alerg pe câmpia înflorată şi du-mă acasă te rog tu străine fără chip!Du-mă într-o „acasă”.Şi drogul inimii, afară cu el, vreu să ştiu binele , prea am cunoscut răul.

Într-o încercare reuşită fata se desparte de băiat.Decizia luată nu a fost una simplă ca atunci când cobori la magazin să-ţi cumperi pâine. Frământările aluatului au inclus şi impurităţi, resturile unui trecut a cărui paranteză a fost deschisă şi niciodată închisă. Aici şi acum s-a revelat cu greutatea unui pahiderm erbivor, mare şi greoi din fluviile şi lacurile Africii ecuatoriale. Curajul a venit din acele frământări. Schimbarea durează şi acum eliberată de celălalt suflet, s-a reîntregit.

Dimineaţa acel Soare loveşte cu putere în fereastra garsonierei.După experienţa eşuată singurătatea este un medicament necesar şi tămăduitor. Îşi plimbă degetele pe fese cu mişcari de felină. Se admiră în oglinda mare din baie. Deodată zămbetul dispare distrus de un regiment întreg de riduri. Îşi neglijase corpul în toţi aceşti trei ani. Atenţia fiind îndreptată spre falsul profet. Aceşti trei ani s-au adunat la aceea ce se numeşte îmbătrânire. Ignorarea înaintării s-a întors acum într-o oglindă, una care nu minte şi cu sinceritate îi spune: Da! Ai îmbătrânit cu trei ani! E lovită de acestă informaţia la fel ca mama lovită de tată. Şi atunci apar mici spiriduşi care îţi comunică că e timpul pentru regrete. Am irosit timpul sau a fost o etapă necesară? Dar Svetlana ştie că nu trebuie să deschidă uşa la străini. Le vede aşteptând prin vizorul realităţii aşteptând cuminţi pe hol să intre în inima ei. Nu regret nimic! Şi se autostimulează folosind metoda reintegrării în prezent. Aici şi acum e bine.Mă simt bine singură. Nu am nevoie de nimic. Sunt mulţumită. Cred că sunt din ce în ce mai fericită. Îmbătrânirea face parte din natura umană, accept.

Vârsta Svetlanei este definită printr-un număr ce poate lua valori de la 0 la n. Fie V (viaţa) o funcţie şi necunoscuta x numărul anilor adunaţi. Să se calculeze fericirea Y astfel încât V(X)=un finit împlinit.

Pe pânza cea nouă tabloul capătă contur sub penelul utilizat de artistă.Dar echilibrul se lasă căutat şi înainte de a-l atinge eroina trece prin stări şi stări, evenimente şi evenimente, peste cuvinte, prin personaje sordide, apartamente şi paturi, baruri şi cafenele, orgasme, simulări, fericiri bahice, fumuri, pastile, munţi şi mări, sticlele goale toate se adună şi creează un întreg din care extrage puţinul, binele şi răul pentru a le aplica în prezentul ce va urma.

E vineri şi Tudor, coleg de birou şi de lichide consumate în Londophone, îi propune un weekend la munte.Accept! Am nevoie de o ieşire din Bucureştiul ăsta care mă apasă şi mă sufocă. Tudor este proprietarul unui Wolswagen nou-nouţ cu scaune din piele şi toate celelalte accesorii pentru care scoţi un surplus de bani din buzunar.El nu e ceea ce se numeşte snob, e un tip rafinat, plin de surprize, amuzant şi plin de viaţă. Spre deosebire de Radu care era, Tudor este. După program îşi fac bagajele şi pedala de acceleraţie călcată cu îndemânare face ca acul vitezometrului să indice 120 km/h şi şoseaua Bucureşti-Ploieşti să se scurteze în fiecare minut lăsând în spate Marele Oraş. Claude Challe & friends le gâdilă urechile într-o atmosferă de vacanţă pe o plajă mediteraneană. Climaxul este atins într-un Orgasmus de şapte minute şi 35 de secunde, ultima melodie de pe album.

Svetlana îşi aprinde un Dunhill lung şi se cuibăreşte în scaunul din dreapta şoferului cu un zâmbet satisfăcut. Maşina rulează cu precizie prin curbele de pe Valea Prahovei.Îl priveşte cu atenţie pe conducătorul auto şi pentru prima dată îşi scoate filtrul impus de creier inimii. Tudor este perfect în lumina dupa-amiezii, la volanul maşinii. Cum de nu văzuse pănă atunci că el, Tudor era conceput pentru ea. Aşadar Se dă Tudor!. Dar totuşi există în adâncul ei o nelinişte în ceea ce-l priveşte. Nu pare genul de tip care îşi doreşte să se aşeze la casa lui cu soţie şi doi copii frumoşi, cei mai frumoşi.

Sinaia se arată cu vile încărcate de flori şi muntele veghează în tăcerea-i specifică apariţia celor doi. Totul pare minunat şi cina şi vinul curge şi clipele se dilată. Ah e doar 22? Am crezut că e miezul nopţii! Şi râd amândoi într-o stare încărcată de erotism şi mici flirturi ce anunţă o noapte plină de plăcere. Şi atunci îi sună telefonul mobil inventat de nişte tipi mefistofelici care probabil şi-au dorit ca oamenii să comunice mai bine dar în schimb i-au îngrădit cu o altă responsabilitate, aceea de a răspunde atunci când te sună prietena în cele mai inoportune momente. Ioana era plecată de o sătămână în delegaţie la Arad pentru deschiderea unui nou magazin de cosmetice. Era o femeie de afaceri cum se spune, ambiţioasă şi foarte devotată jobului. Lăsat în Bucureşti, prietenul şi-a permis această ieşire, săturat fiind de berile alături de prietenii microbişti. Intenţia era detaşarea de cotidian şi nu o aventură alături de frumoasa colegă de birou. Dar la cum merg lucrurile sentimentul de vinovăţie îl cuprinde şi apasă tasta ce comută telefonul pe modul silenţios.Cine era?

Se dă Ioana. Prietena de doi ani. Locuiesc împreună, îşi fac planuri pentru nuntă şi un plod care cel mai probabil va fi cel mai frumos din lume. Cu toate acestea relaţia scârţâie ca roţile unui car tras de doi boi malnutriţi. Dezechilibrat emoţional Tudor are toate şansele să cadă pradă avansurilor Svetlanei.

Cina se prelungeşte într-o adevărată beţie care îţi dă senzaţia că eşti mai arătos decât în oricare din zile. Cei doi se prostesc ca doi copii de grădiniţă dar cu un grad mai mare de erotism prezent în gesturi şi în atitudine. Camuflat în discuţiile purtate sălăşluieşte un viitor act sexual asupra căruia se pare că au căzut de acord. Noaptea îi îmbie spre detaşare, împingându-i mai aproape unul de celălalt. Nimfa este complet absorbită de cuvintele partenerului şi îi dezveleşte dantura perfectă într-un râs zglobiu la fiecare replică amuzantă şi nu numai. Pentru a evita penibilul uneori devine serioasă şi începe o dicuţie despre rolul omului în societatea modernă şi despre cum indivizii se depărtează din ce în ce mai mult unul de celălalt. Apoi conversaţia trece şi prin birourile firmei la care lucrează, bârfind câţiva şefi şi colegi izbucnesc în hohote de râs ce ţin câteva minute bune. Şi când apele se liniştesc tăcerea îi îmbrăţişează într-o armonie a privirilor aruncate seducător unul către celălalt. Din nou telefonul sună şi numele de pe ecran nu-i mai spune nimic, nu-i mai transmite niciun fior şi degetul apasă din inerţie tasta silence. Abonatul Orange nu răspunde.Vă rugăm reveniţi.

În Arad camera de hotel e prea goală şi tristeţea o atinge pe Ioana care nu mai ştie ce să creadă. Îşi ia poşeta şi porneşte într-o plimbare ce se vrea a fi liniştitoare. În faţa hotelului se urcă într-un taxi cu scopul precis de a ajunge într-un bar. Comandă un Martini dublu şi ţigările îi ţin companie în rotocoale de fum ce se ridică sub forma unor semne de întrebare înconjurând-o într-o ceaţă deasă şi nesigură. Ochii mari caută în pahar fericirea pierdută, nu se ştie când, prin Marele Labirint. Şi acele pahare nu răspund, tac şi se adună pe masa din sticlă mată. În mintea-i scenariile curg de la diferiţi scenarişti care mai de care mai beat şi ea, ca un mare producător, îi refuză rând pe rând ca într-un final să scrie singură scenariul cel mai plauzibil. Probabil e cu băieţii la băut. Însă intuiţia feminină nu cedează în faţa acestei concluzii şi trage în nesiguranţa ei cu gloanţele îndoielii. Ciruită de incertitudine îl sună din nou şi din nou până când aude robotul insensibil la durerea ei. Abonatul Orange nu poate fi contactat. Şi-a închis telefonul şi astfel grijile sporesc în intensitate şi astfel tipii mefistofelici lovesc din nou în umanitate.

La Sinaia străzile pustii primesc turiştii beţi ce ies de prin restaurante. Cu pas împleticit şi aceeaşi voie bună cei doi se îndreptă spre hotel. În cameră e curat şi primitor. Şi-au cumpărat o sticlă de vin şi încă un pachet de Dunhill. Ea se apropie şi îi întinde un pahar plin cu un lichid roşu demisec. Se aşază unul lăngă celălalt pe marginea patului şi îşi sorb vinul în tăcere. Se privesc, îşi lasă paharele şi fără prea mult efort se sărută zugrăvind un tablou grotesc. Pe fundal un bar, o femeie ce iubeşte un infidel, ochii încercănaţi veghează nedreptatea acelui sărut ce pentru unii pare inofensiv. Din Arad se vede bine viitorul fără acest Tudor necinstit sufleteşte. Saliva celor doi se uneşte, limbile se ating şi mâinile ating sânii, fesele, pectoralii, părul şi feţele. Se contopesc şi deodată totul se opreşte brusc. Nu pot să fac asta. Nu pot să-i fac asta Ioanei. Cred că o mai iubesc. Te rog înţelege-mă. Ochii Svetlanei se lasă ca pânzele corăbiilor în timpul furtunii.Ah, O.K. am înţeles. Am înţeles eu greşit. Băutura asta! Penibilul s-a produs. Şi acum nu ştiu care e următorul pas. Să stingă lumina şi fiecare să se culce în patul său sau să continue o discuţie pe seama celor întâmplate pentru a lămuri situaţia. Preferă prima variantă şi pijamalele se aruncă pe corpurile încinse. Svetlana adoarme greu la fel şi Tudor care e cuprins de remuşcări venite din bezna nopţii. Să-i spun? Nu, nu pot, voi strica totul. Sunt sigur că nu mă va ierta. Şi dacă îi zic? Dacă mă iubeşte cu adevărat mă va ierta şi după voi face lucrurile mai bine, mai implicat.Cât de prost am fost şi pentru ce, pentru ce? Deja simt că am pierdut-o. Mândria ei nu mă va ierta. Nu îi spun şi toată lumea e fericită.Păna la urmă e doar un sărut, asta înseamnă că nu am înşelat-o, e doar un sărut inofensiv. Mi-e dor de tine Ioana! O sun mâine. Şi până în zori somnul a venit pe ritmul acestor gânduri puţin dramatizate. În fond chiar i se pare că nu a făcut nimic ieşit din comun aşadar sentimentul de vinovăţie dispare odată cu spălatul dinţilor.

Se dau uitării evenimentele din acea seară într-o Sinaie păcătoasă şi ajunşi în Bucureşti cei doi se pupă protocolar pe obraz. Ioana prepară paste cu scoici şi de la fereastra bucătării caută cu privirea Volswagen-ul în parcarea din faţa blocului. Într-un târziu un cap de Tudor se iveşte. Acel cap pe care ea îl iubeşte ajunge acasă.

Am fost la munte cu nişte colegi de muncă.Mi-a fost dor de tine, draga mea. Draga lui nu răspunde şi îi aruncă săgeţi din ochii albaştri.

Ce colegi ?

Păi, a fost Carol cu o prietenă şi Svetlana. Am stat în Sinaia.

De ce nu ai răspuns la telefon vineri seara? Te-am sunat de foarte multe ori.

Cu un aer nevinovat îi răspunde că nu l-a auzit şi că s-a descărcat când a vrut să o sune. A ajuns târziu de la ceva restaurant fain şi nu mai avea rost să o deranjeze.

Nu era nicio problemă dacă mă sunai. Oricum m-am culcat târziu. Şi cu cine ai dormit în cameră?

A, singur. Schiţează un zâmbet.

Aha, Svetlana te place! Las’ că ştiu eu. Şi mi-ai zis asta mai demult.

Eşti paranoică. Doamne,nu am nicio treabă cu Svetlana. Şi dacă aş fi vrut să fac ceva cu ea făceam asta demult. Eşti geloasă fără motiv.

Eu ştiu sigur că ai făcut la munte ceva cu ea! Sunt sigură. Mai lasă-mă în pace cu bulshiturile tale de doi lei! V-aţi tras-o? Asta e,v-aţi tras-o! Ai dormit cu ea! Ce penal eşti! Eşti un porc! Nesimţitule!

Doamne ce geloasă eşti! Eşti paranoică! Clar! Nu eşti normală la cap.

Tot eu nu-s normală!? Tot eu!?

Deci dacă ai de când să mă stresezi cu prostiile tale eu plec la Carol! Să-ţi fie clar! Şi nu ai să mă mai vezi niciodată!

Uff îmi cer scuze nu ştiu ce am. Trebuia să răspunzi. Mi-m făcut tot felul de filme. Te iubesc Tudor! Te iubesc!

Da! Da! Bine! Mă duc să fac un duş şi mă culc.

Ioana caută o stâncă de care să se agaţe să nu cadă în prăpastie. Îi vine să urle, să-şi urle disperarea, simte că ceva nu e în regulă, ceva s-a întâmplat. Încearcă să se liniştească şi să elimine gândurile şi imaginile ce se adună acolo în mintea ei proiectate în filme porno ca pe youporn secţiunea amatori. Îl iubeşte dar feedbackul lui e slab sau chiar nul. Cele două trupuri dorm în acelaşi pat matrimonial, fiecare pe partea lui. Ea e supărată, el e nepăsător la gelozia ei. El nu a făcut nimic.

Luni e ziua cea mai lungă. Ţigările aprinse la cafeaua de dimineaţă sunt însoţite de povestirea întâmplărilor din weekendul scurs. Svetlana şi Tudor sunt tăcuţi în această dimineaţă. Discută mai mult despre taskurile din acea zi plus alte probleme nerezolvate în cadrul companiei. La prânz Carol este informat de către infidel că în weekend ei doi au fost la munte împreună cu Svetlana şi o fantomatică prezenţă ce va lua forma unei amice dacă într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat Ioana îl va iscodi. Carol ca de fiecare dată acceptă fără să pună prea multe întrebări.

Seara se lasă peste Bucureşti cu claxoane şi ambuteiaje. Sufletul Svetlanei e blocat într-o seară de vineri. Nişte Arctic Monkeys, vin, ţigări şi din nou prietenia singurătăţii care de această dată nu mai e ca atunci când s-a despărţit de Radu. Vibratorul zace în sertarul din dormitor . Ameţită îi pune bateriile şi încearcă un self-fuck fără prea multă reuşită. Se gândeşte la Tudor care, în altă parte a oraşului îşi satisface iubita cu limba şi penisul erect. Te vreau!

Marţi dimineaţa ploaia stropeşte bulevardele prăfuite. Cafeaua e amară şi ţigara are un gust ciudat. La birou cheful nu vine oricât ar fi chemat din văgăuna în care s-a ascuns. Svetlana eşti chemată în biroul şefului!

Vineri pleci în Italia pentru contractul cu cei de la Platon Logistics. Ai planuri?

Ah, nu! Sunt liberă! Şi mă bucur că aveţi încredere în capacităţile mele de negociere.

Mda, te întorci săptămâna viitoare miercuri. Ai şi tu două zile libere marţi şi miercuri. Ai grijă, ăia sunt nişte bulangii, să tratezi problema tranşant.

Da! Sigur nu aveţi nicio grijă, mă descurc.

Mda, să mergi la contabilă să-ţi iei banii de diurnă, cazare, drum şi vezi că îţi trimit un mail cu oferta.

Vestea primită o ridică ca un prieten ce-ţi întinde mâna atunci când ai căzut. Oportunitatea plecării, colac de salvare, ieşirea din monotonia biroului.

Miercuri trece ca un intercity printr-o haltă. Joi se arată cu bagaje şi rochii elegante gata să fie purtate prin restaurantele şi străzile Cetăţii Eterne. Vineri se lasă cu o întârziere de 20 de minute la decolare.

Ora 10 A.M. , Roma, Italia, Svetlana se cazează la hotelul de pe Via Corso. Camera spaţioasă cu vedere spre piaţa Veneţia o face să se simtă importantă. La 14 are loc întâlnirea într-o clădire de lângă staţia de metrou Termini. Zonă suspectă.

Ioana simte răceala partenerului şi ieşirile alături de prietene se înteţesc.

Unde eşti?

La Marcela, bem un vin.

Hmm şi când ajungi acasă?

Într-o oră, cam aşa. De ce?

Păi eu te aştept cu masa pusă. O.K. te aştept.

Da, da bine într-o oră ajung şi eu.

Tudor priveşte acele ceasului,ora a trecut. Mai aşteaptă jumătate de oră şi nimicul şi nimeni capătă contur. Se resemnează îşi face patul şi somnul atacă. La două Ioana îşi face apariţia într-o stare avansată de ebrietate. Apartamentul cu două camere e destul de mare pentru un cuplu cu probleme. Fiecare se aşază în propria singurătate doar cu un perete ce desparte o iubire care ar putea fi dar nu mai este. Despărţirea este iminentă, la fel şi alunecarea Ioanei spre băutură. O minciună simţită şi nerecunoscută de partener duce la alcoolism. Asta se întâmplă, asta a vazut-o şi Carol. Plec pentru că există un loc în care tu trebuie să fii şi nu pot să cred că tu mi-ai spus că locul tău e aici cu mine. Dacă eu greşesc atunci pe aici e uşa şi uite cheia. Eu am plecat pe această uşă. Ia cheia.

Şi Ioana a ieşit pe acea uşă cu vizor murdar. Nu a greşit cu nimic dar demonii nu o lasă. Strangelove.

Despărţirea acceptată de ambele tabere.Pain will you return it, I’ll say it again pain!

Tudor rămâne în apartament.

Singurătatea rămâne în apartament.

Muzica urlă în difuzoare în miez de noapte.The Raconteurs, Together. Cine are urechi să asculte, să asculte, cine nu, mai bine să-şi proptească un par în fund.

Ciurpercile cumpărate îşi făc efectul, stomacul foamea nu mai simte. Ţigările fumate îşi fac efectul, plămânul satisfăcut în corp aerul transmite. Svetlana îşi plimbă corpul pe lângă piramida de la Ostiense. În urechile ei The Raconteurs sună mai bine ca niciodată, în corpul ei dorinţa de a-l ţine în braţe pe Tudor este mai puternică ca niciodată, în mintea ei sfatul lunii răsună mai bine decât vorbele unui sihastru. SO Young ! Because we’re young!

Ineditul se produce ca un mijloc de a scăpa de prezenţa bărbatului mult dorit şi atunci într-un bar de lângă Piaţa Argentina buzele ei se aruncă pe alte buze de femeie. Şi sărutările aproapelui vin ca o avalanşă de neoprit. Descoperirea o provoacă şi Tudor dispare între sânii bombaţi ai tipei din bar. Erica se supune limitelor legale, adică vârsta este cuprinsă între 18 şi maximul poate atinge 20. Miercuri, ziua plecării apare ca o motivaţie pentru păstrarea relaţiei. Şi lesbianismul înfloreşte ca un trandafir pentru dulceaţa viitoarelor întâmplări.Vibratorul are o stăpână tânără şi însetată de cunoaştere. O tânără care strânge lichidele adunate în vaginul suculent al Svetlanei. Bukowski e prezent în atmosferă şi linge şi el un sân după ce o sticlă sau poate două de whisky s-au turnat în gâtul moşului de la sinea sinelor. El e prezent în încăperea în care spaţiul a devenit un decor de filme porno cu lesbiene amatoare, un fel de milf vs. Teen, în care acest Bukowski se face cunoscut prin penisul lui beat ce se aruncă cu înfăţişări de înger spre micile mironosiţe. De fapt frustrările celor două s-au adunat în degete, fingering-ul obişnuit şi limbile ce ating anumite parţi din corpurile lor, şi straponurile şi lipsa acelui bărbat le aduce aici.

Aventura continuă după o mică pauză concretizată în două săptămâni de şcoală din partea Ericăi şi două săptămâni de muncă din partea Svetlanei.

Eşti una!

Sunt cu tine!

Vreau să mă cuprinzi în feminitatea ta perversă!

Această ultimă discuţie se desfăşoară în limba şi literatura engleză. Sunt oameni în Italia care au reuşit să înveţe şi altă limbă în afară de spaniolă sau franceză. Pe TV5 emisiunea începe. Ce părere aveţi despre lesbianism? A good one! Şi cele două râd într-un univers creat special pentru ele.

Tudor o sună pe Ioana detaşat, cere informaţii despre plata ultimii chirii. Fosta-Viitoare soţie îşi plânge prezentul gândindu-se că Dumnezeu o va aştepta exact ca în melodia aia de la Depeche Mode. Adică cu simţul umorului dezvoltat şi bolnav şi cu zâmbetul pe buze. Ozzy îşi cântă Suicide Solution într-un fundal acoperit de gemetele plăcerii.În bulevardul Elisabeta porcul e fratele omului şi omul e fratele şobolanului canibal. Lingerea celuilalt se transformă într-o Niagara a salivei pe corpurile celor două femele. Cu un cuţit imaginar Ioana taie legăturile Tudor, Svetlana, Carol şi îşi taie şi nişte vase de sânge importante în existenţa umană pentru cunoaştere şi acţiune. Ioana cade în abisul uitării doar pentru că bunii prieteni mai au de trăit cel puţin 50-60 de ani. Libertatea lui Tudor e condiţionată de tradiţia ce impune doliu 40 de zile şi alte ritualuri ortoduxe duse la habotnicism. Dar nimănui nu-i pasă şi în scurt timp firma de cosmetice angajează o altă ioana care probabil urmează să se căsătorească cu un alt tudor, care probabil are un Volswagen cu care va pleca la munte cât timp ioanele sunt în delegaţii, sau în vizite la părinţi sau bolnave de ceea ce se numeşte importanţa jobului în viaţa de zi cu zi.

Ioana nu a murit. Se retrage la casa părintească pentru câteva luni pentru a-şi reface planul de abordare şi întoarcerea în Marele Oraş va avea urmări poate mai bune.

Tinereţea Ericăi nu poate fi capturată într-o garsonieră din Bucureşti, sângele ei aprins o face să fie într-o continuă căutare de parteneri sau partenere astfel că după o ultimă vizită o anunţă pe Svetlana de decizia luată. Urma să nu se mai întoarcă niciodată. Vestea nu produce mari valuri în sufletul Svetlanei, obişnuită fiind cu despărţirile.

Cafeaua se varsă pe cravata cea nouă. Mâna îi tremură după noaptea petrecută în compania prietenilor microbişti. Berea a curs ca Dunărea în zilele ploioase şi shoturile au bombardat gâtul în raiduri interminabile. Tipa din barul în care au băut nu s-a trezit. Se apropie de cearceaful bombat sub care un trup doarme după ce a fost frământat de mâinile lui inconştiente. Este surprins de frumuseţea ei dar şi de sânii perfecţi şi buzele cărnoase.Numele îi scapă ca săpunul solid în baie şi o atinge uşor. Aceasta se trezeşte dezvelind un zâmbet şi un picior epilat şi bronzat. Îşi beau cafeaua aproape în tăcere. Greaţa îl cuprinde şi singurul lucru pe care şi-l doreşte este să o vadă ieşită din apartamentul care încă respiră aerul Ioanei.

Eu trebuie să ajung la birou!

Ah, da şi eu am cursuri astăzi şi de data asta chiar vreau să ajung! Şi râde. El o priveşte schiţând un zâmbet forţat.

Te las undeva?Merg pe Ştirbei.

Da mă poţi lăsa la Universitate.

Volanul e făcut să se învârtă. E rotund. Maşina coteşte pe străduţe pentru a ajunge pe marele bulevarde. Guerrilla de dimineaţă o emisiune care la liniştit chiar şi pe Vadim Tudor! Zâmbesc amândoi, însă fără prea multe vorbe îşi iau la revedere în speranţa că nu se vor mai întâlni.

Svetlana îşi bea cafeaua cu gândurile înfipte în prezent. Realizează lipsa de empatie faţă de problemele celorlalţi.Nu mai are planuri, speranţe deşarte, aşteptările au murit înecate în apele întâmplărilor din ultima vreme. Vulgaritatea trecutului va trebuie dată spre reciclare pentru ca prezentul să-i fie pur. Ecologismul e la modă şi la modă înseamnă să fii aici şi acum. Nu se mai gândeşte la viitor, îşi aprinde o ţigară şi trage. Bea cafea. Cunoaşterea ţine de timp şi de fiinţe. Acţiunea implică fiinţa care se dă, timpul este.

întâmplări din tra la la

2011-07-24T16:09:00.005+02:00

Răspunsul căpitanului s-a lăsat așteptat în tăcerea ce învăluia conținutul în brațele-i moi. Mateloții își căutau capul lipsit de imaginație printre odgoanele aruncate pe punte. Furtuna se cățăra pe catarg și papagalul corupt pe umărul gradat. Căluții de mare se agitau în herghelii subacvatice printre algele iritate de zarva generală.Fulgerul s-a ițit printre nori și lovitura aplicată a doborât căpitanul. Șovăiala l-a trăsnit în moalele capului. Acum trăiește în adâncuri alături de ceilalți nehotărâți, călărește guvizii buzați și mângâie cozile sirenelor.

Cele două cupluri își expun realizările născute din dragostea lor continuă și constantă. Cornel are 60 de ani și lanțul de aur atârnă greu la gâtul bronzat și gros.Soția sa, Claudia, are pieptul plin de mândrie la cei 50 de ani în care nu a cunoscut altă plăcere nocturnă mai mare decât cea a bărbatului ei cu care și-a unit destinul încă de la o vârstă fragedă.De-a lungul timpului frăgezimea vaginului ei s-a transformat ca un burete udat de același duș ani la rândul și lăsat acolo pe buza căzii fără a fi stors. Desigur că, din când în când, ochii s-au mai scurs și după alte scule Bosch (mai noi și mai performante) dar s-a abținut și a rămas fidelă ca un câine de vânătoare ce îmbătrânește fericit pe aceeași moșie. Au și un fiu plin de înțelepciune, căpătată din reacția chimică echilibrată dintre cei doi părinți extraordinari. Un cuplu reușit, o situație financiară mult peste medie și o viață care nu lasă loc certurilor, minciunilor și altor bacterii viclene prin bucătăria sau băile casei.
Marian și Ecaterina sunt împreună din liceu și trăiesc în același echilibru total.Râul nu s-a umflat la furtună și totul a fost perfect ca un măr bine crescut pe creanga copacului altoit. Deși au suferit modificări asemenea unei hălci lăsată la uscat, iubirea lor a rămas ca o zestre bine păstrată într-un miros puternic de levănțică.
Discuția se rezumă la realizările lor extraordinare. Cornel își înghite vinul pahar după pahar. E beat.Marian își aprinde o țigară și suflă fumul spre Claudia care îi răspunde printr-un zâmbet suav. Starea de bine dispare în văzduh și atunci cuțitul atinge vena jugulară. Simultan căpitanul revine din adâncuri și își folosește papagalul perfid pentru a-i scoate ochii Claudiei. Sângele țâșnește din Marian stropind uniform fața de masă albă. Câteva picături ajung în paharul de vin. Cornel îl dă peste cap și cuțitul cu lama ascuțită perfect aleargă mânuit de gândurile criminale spre sânii Ecaterinei. Căpitanul urmărește scena și realizează nedreptatea. Își scoate sabia din teacă și cu o lovitură precisă îi taie capul ucigașului.
Claudia urlă și cu mâinile tremurânde își caută ochii care acum se află la gâtul căpitanului. Cel din urmă îi aplică fatalitatea ca la Mortal Kombat și îi curmă suferința.Festinul s-a terminat într-o baie spumoasă de lichide și papagalul se întoarce pe umărul gradat.
Din mare sirena îl cheamă pe căpitan la masă că se răcesc cadavrele.