Wednesday, March 11, 2009

Foarte Bine

Pe “Foarte Bine” îl ştiu de ieri
Un domn de-o clasă rară.
În ajutor gata să-ţi sară,
Fără măcar să-i cer.

E mic şi chel dar ce contează?
Cu înţelepciune el veghează.
Un om cu-o viaţă în culori
De îi vorbeşti, te trec fiori.

Acesta este şeful nostru
Nicicând nu-şi părăseşte postul.
Mărire de salar de vrei,
Îl vizitezi la ora trei.

Lucrez cu spor o luna, două
Ba chiar mai mult de ora nouă.
Sunt un fruntaş în tot ce fac
Ascult de şef şi nu zic mac.

Şi iată vine ziua-n care...
Mă duc pe sus să cer schimbare.
El mă primeşte bucuros
Privind la mine dubios.

„Ce!? Nu-ţi mai convine?
Te cresc, te-nvăţ, nu ţi-e ruşine?
Tu vrei prea mult... pentru, cât faci
Hai ! ia un ban şi taci.”

Un ban? Sunt obosit nu pot!
Ori mi-l măriţi, ori plec de tot!


L-am cunoscut pe „Foarte Bine”
În fermă, puterea o deţine.
Pentru profit işi pierde capul.
Te pui cu el ai dat de dracu’.

El iţi doreşte numai bine
Atâta timp, cât nu ceri prime.
Dar dacă palma te mănâncă
Eşti ca un val lovit de stâncă.

De dă greş în ce gândeşte
Se scoate , cât ai zice peşte.
Reproşează-i că e bou,
Şi iţi auzi al tău ecou.


Când greşeala nu şi-o vede
Printre gânduri el se pierde..
Cand dreptatea nu-i zâmbeşte
Ipocritul te uimeşte!


Plată îţi vor fi cuvinte
Şuierate printr-un dinte.
La final, un foarte bine
Nici de cald, nu îţi va mai ţine...

3 comments:

  1. criza existentiala e prezenta numai in mintea celor inteligenti sau cum ar spune un muritor;un nebun.fa ceva pentru suflet pana nu e tarziu.

    ReplyDelete
  2. normal.f bine.toti sefii sunt la fel.profilul e sugestiv.nu mai astepta ia acul si ata coase tese si vei fi tu seful.boemul nu se potriveste cu satul.

    ReplyDelete