pentru Boho, cu dragoste şi abjecţie

În acea zi m-am gândit la viitorul nostru comun. Semănam într-un fel sau altul dar viaţa juca pe o scenă secată de actorii cu adevărat importanţi. Probabil şi noi eram nişte infirmi. Nişte fiinţe lipsite de acea doză de realitate făcătoare de minuni. Cu toţii avem nevoie de minuni şi noi la rândul nostru aşteptam minunea. O întâmplare care să schimbe cursul râului pe care curgeau gândirile noastre. Vorbeam pe acel acoperiş de lume şi nehotărârea era prezentă în inimile amândurora.

M-am gândit la prezentul nostru plin de întâmplări pe care le-am dorit mai mult sau mai puţin. Se întâmpla ca fiecare să râmână pentru câteva momente într-o tăcere deplină, pendulând între a mai continua o discuţie întreruptă de zgomotul ciorilor sau a continua la nesfârşit o analiza bohoemiană.
Vântul ne trezea simţurile cu fiecare adiere, gândurile se afundau şi concluziile se lăsau aşteptate.Vinul se ducea.La fel şi berea şi ţigările.

Bunul prieten se scălda în mlaştinile pline de întrebări fără răspuns. Eu mă îmbăiam în suferinţa lipsei de bere şi ţigări.
Cuvântul a rămas în acele momente o noţiune. Totuşi mi-am dat seama că pot asculta şi înţelege. Oricum eram în temă.
Omul meu era mult mai greu decât mi-aş fi putut imagina vreodată.
Somebody, please stone that fucking crow ce îşi strigă disperarea pe celălalt bloc.
Punct. Sunt sigur că unul dintre noi va câştiga la loto.