aventuri cu trenul, leibniz-ul din cort nu-i de găsit

Tra La La

În tren tipa cu capul de vulpe stătea lângă mine şi rupea cu poftă dintr-o friptură de iepure. Vagonul era tras de locomotivă. Mecanicul era beat de la atâta alcool consumat de crăciun. Mii de iepuri se zbăteau plini de sânge între şină şi roată. Dar nimeni nu era interesat. Poate doar vulpea.

La prima staţie s-a aşezat vis a vis un cuplu octogenar. Femeia era mai tânără. Bătrânul era mai beat decât mecanicul. Îmi arunca duhoarea de alcool stătut din stomacul fleşcăit umplut cu fel de fel de substanţe.El nu avea nicio vină. Femeia era cicălitoare şi plină de proverbe. S-au certat. El a plecat la baie şi nu s-a mai întors.

Vulpea m-a întrebat dacă nu vreau să mă înfrupt din carnea ei. La început nu am înţeles şi am privit-o mirat. Mi-a întins nişte iepure. Aaaaaa, da. Nu mulţumesc! Vântul sufla cu putere spre farul locomotivei. Nu se stingea. Din dreapta eram loviţi cu bulgări de zăpadă căzuţi din cer. Mă gândeam la umbra mea. Probabil că şi ea se gândea la mine căci am simţit-o ridicându-se. Am lăsat-o să plece. Drum bun!

Am lăsat în urmă un Om de zăpadă neterminat. Am uitat să-i ofer nişte ochi cu care să se descurce în viaţă. Păcat, până la vară, când mă voi întoarce, va muri. Am să-l iert!

Prietenii lor erau ciudaţi. Prietenii mei erau probabil la fel de ciudaţi în ochii celorlalţi. Deci toată lumea s-a distrat. Mai puţin eu care mă grăbeam la gară să prind trenul.

În cort foile erau aruncate la întâmplare printre cărţi, şosete şi alte nimicuri. Imaginea mi-a trezit temeri legate de locuitorul singuratic. A te lupta cu tine însuţi e lupta cea mai grea; a te învinge pe tine însuţi este biruinţa cea mai frumoasă-stătea scris pe una din foi. Şi eu am stat în cort. Dar nu mai mult de două ore.

În Marele Oraş albul acoperea scursurile şi lumea era mai bună. Eu eram acoperit de negru şi asta m-a făcut cel mai rău-animal de pe pământ. Nu am acceptat albul, nici carne de iepure, nici vulpea nu mi-a mai zâmbit, călător prin munţi întoarce-te la oamenii tăi. Dar strigătul nu a fost destul de puternic. M-am mulţumit cu plăcerile minime pe care viaţa mi le-a oferit şi am profitat până la vomă.

Şi-am ajuns în gară. Îmi sună un telefon.

Băăă nu mi-ai făcut ochii!-şi-a închis.

Expediţia pe tărâmul din Nord nu şi-a atins scopul. Un fel de Veni,Vedi ş-am plecat cu acelaşi rezultat. Leibniz era plecat în munţi, ascuns, va veni într-o zi, poate la primăvară.