Saturday, December 11, 2010

Frezii

Treaz. E dimineaţă şi vântul suflă prin camera dezolant de goală. Am uitat să închid fereastra. Memoria se joacă cu trupul. Sufletul culege flori şi le plantează prin cimitire.

Treaz. E seară. E lună nouă, e vară. Mă uit la ceas. Impas, nu am ceas. L-am pierdut într-un vis aşa am compromis echilibrul. M-am rupt de timp intenţionat. M-am secţionat în mici bucăţi de oameni, m-am divizat, fără flori sufletul nu stă locului. Zboară.

Treaz. E dimineaţă, e ger, cristale de gheaţă se sparg, se aruncă de la fereastră. Urmăresc spectacolul înmărmurit. Cât sacrificiu. Au trăit puţin, poate prea puţin. Natura şi-a ucis copiii. Sufletul e plecat în ţările calde, caută flori.

Treaz. Fumez şi înghit boabe de cafea. Am avut o râşniţă odată, s-a stricat. În bucătărie e frig şi mâinile mă dor. Sunt bine îmbrăcat, am o căciulă de blană, groasă , bună, neagră e foarte pufoasă şi călduroasă. Arunc mucul de ţigară şi mă gândesc la sufletul meu. NU a dat niciun semn de câteva săptămâni bune. Sper să-şi fi găsit florile.

Beat. Cadrul se mişcă, imagini secţionate, remix. Am plecat din casă să-mi cumpăr nişte flori, nu pentru mine, sunt pentru suflet. Poate aşa îl fac să se întoarcă. Ţuica de prune şi căciula de blană sunt recomandate pentru zilele geroase. Am băut mult să mă ţină.

Beat. N-am avut bani de flori. Gradele erau cu mult sub zero aşa că am băut direct proporţional.
Am vândut căciula, nu era foarte călduroasă. Banii i-am investit cu cap la cap. M-am încălzit bine, bine.

Beat. Vântul suflă prin camera de dormit. E goală. E frig. Am uitat fereastra deschisă. Şi apoi mi-am amintit cum s-au petrecut lucrurile. Am jignit, am scuipat şi-înjurat toată noaptea. Sufletul s-a întors dar era schimbat, mi-a reproşat multe. Am recţionat violent, l-am aruncat de toţi pereţii, l-am înjurat, l-am bătut cu trandafirii roşii peste faţă. Îi luasem pentru el, să se întoarcă. Mi-am dat seama prea târziu că nu-i plăceau trandafirii. Acum a plecat definitiv.
Dacă aş fi cumpărat frezii poate reuşeam să mă salvez .

3 comments:

  1. ultimile trei propozitii fac totul;)frumos! imi place:)

    ReplyDelete
  2. Te cunosc dintotdeauna.Iti iubesc sufletul.Numai tu stii sa tii in mainile tale,flori de camp,frezii,trandafiri ,branduse.De putere ai nevoie,...si tu stii la ce ma refer...Iadul nu-i pentu oameni ca tine...In curand vom fi asaltati de generatia mutantilor,de aceea e nevoie de pregatire si putere.....tot eu.....nu e nevoie de sarcasm ca sa te 'aperi,sunt inofensiva,

    ReplyDelete
  3. Nu am ştiut niciodată să ţin nişte flori în mână. Nu ştiu cine eşti, deşi am o vagă bănuială. Dar sincer cred că ar trebui să nu mai dai atâtea conotaţii frazelor. Dăunează grav sănătăţii. O frază e o frază. Cuvântul e cuvânt. nu amesteca sentimentele cu fraze şi cuvinte vulgare.

    Numai bine!

    ReplyDelete