Mai simplu? (II)

Diminețile se aprind de la brichetă și au aromă de cafea cu scorțișoară. Scot laptele rece din frigider și îl torn peste lichidul fierbinte. Nu am răbdare să se răcească. Cum n-am răbdare nici cu somnul pe care mi-l alung în fiecare noapte din așternutul golit de prezențe feminine. Mă petrec într-o mica sărbătoare cu rotocoale de fum agățate în aerul rece al dimineței și aburii ce-mi gâdilă mahmureala viselor. Din micile difuzoare cade peste încăpere vocea lui Clapton și pe trotuare frunze arămii foșnesc într-o agonie aproape mută. Apa de la robinet e numai bună de băut din pahare IKEA, made in Bulgaria. Săvârșesc ritualul și dau drumul la duș, aștept pironit în oglinda din baie până când imaginea dispare în aburii calzi. Jetul mă lovește fără putere la fel ca zilele cu ploaie măruntă. Revelațiile sunt nimfe ce te fut și pleacă. Amintirile revelațiilor în schimb se manifestă ca replicile declanșate de un cutremur de proporții.Încerc să mă curăț de resturi pentru o mișcare liberă a neuronilor. Creativitatea se îneacă în deșert și moare pe străzi pustii și zace căzută în paturi goale. Mă șterg cu un prosop din cânepă până când pielea capată nuanțe roșii-vineții și-mi spune să mă opresc.

Căciula cu urechi așteaptă pe canapea să mă acopere și să mă întemnițeze ca nu cumva vântul să-mi zboare gândurile ce-au revenit cu un upgrade,versiunea 1.1. Aceeași bocanci pocnesc pavajul și parcurg bulevardele cu o nepăsătoare existență. Materia mă sugrumă, tehnologia mă sugrumă și nu găsesc soluția să mai slăbesc strânsoarea. Presat de lipsuri mă afund printre străduțe în minte cu cele 9 fericiri. Dar plata voastră multă este în ceruri și nu pe pământ ne anunță GOD.INC într-un mail oficial trimis de Matei 5:1-12. Rătăcit printre cuvinte cu å,æ și ø caut ieșirea din nehotărâri perverse. Privesc de pe mal pescărușii ce planează contra vântului și înregistrez expresii, mai noi sau mai vechi, pe o placă zgâriată.Melodie întreruptă. Și totul se repetă cu excepția acelor goluri, adâncituri de pe vinil în care cad fără voie.

Pe Langesgade 12 mă opresc la intersecție și intru în clădirea din cărămidă roșie. La primul etaj mă așteaptă depravarea în colanți portocalii gata să mă sugă de energii. Apartamentul locuit de Martin nu se deosebește foarte mult de celelalte. Își petrece zilele în stări diametral opuse față de populația în costum.Sunt îmbrățișat de culorile difuze emanate de lumânări și țigări, de bonguri și fete și eșarfe, storuri lăsate. Mă arunc pe canapea împreună cu geaca mea și mă aprind de la o brichetă Zippo găsită pe masă. Pentru moment e bine și strânsoarea lipsurilor mă slăbește dar urma e vizibilă pe gâtul păros. Cer o bere și mă servesc. Două lăzi din Germania, e mai ieftin. Ceilalți comunică în limba lor eu gândesc în limba mea. Trimit un mesaj unui prieten și folosesc mulți de î,ă,â. Mă simt mai bine. Din boxe Malk de Koijn, Kosmisk Kaos care sună așa: så jeg synger den blues, så bli nu hængende i min rus, så jeg synger den blues,så bli nu hængende i min rus.

Intoxicat îmi direcționez mâna spre dreapta mea de unde apare, călare pe o vedetă, o altă mînă fină ce mă ademenește spre substanța de rutină. Mă îmbarc, îmi iau cu mine și gândurile românești,pure ca o salivă de vagabond și plutesc câteva ore prin încăpere. Nimeni nu mă întreabă nimic. Nu mă bag în nicio discuție și aleg să umblu cu grijă la stație și să extrag mufa de la boxe. O înfig la al meu player și mă cufund în canapeaua moale cu Daft Punk pe fundal. Așa mai merge, îmi spun și mai trag un fum din țigara ce arde în scrumieră, uitată de buzele-mi arse de vânt.

Probabil pe străzi e întuneric și vânt și ploaie și Summer Bird ce așteaptă cuminte, asta dacă nu a fost furată de un grup de români. Mă gândesc la toate astea fără să-mi mișc mușchii sau neuronii, las să vină toate gândurile și ele,gândurile cad ca într-o cascadă lovindu-mi înțelegerea.

Ies cu pași împleticiți. Felinarul mă lovește drept în percepție. Mă sui pe bicicletă și pedalez voios printre cărămizile roșii. Ce frumos.

Va urma...

Peccatum Nostrum prostia din est

Peccatum Nostrum prostia est. Capătă diferite forme în funcţie de situaţie, sondând spre esenţă această prostie este răul suprem cu care se confruntă umanitatea.Vorba bătrânului nu te pune cu prostul este incompletă.Dacă îmi permite posteritatea în ignoranţa mea de individ activ al acestui secol completez vorba strămoşului cu dar nici nu lăsa prostia să se manifeste. Schimbă ce poţi schimba, începând de la oameni până la acele flori crescute strâmb.Benefic ar fi să se intervină. Acest rău deghizat cu iscunsinţă în cotidianul fiecăruia ia forme şi forme, însumate dau naştere prostiei generale în unanimitate acceptată. Importantă este conştientizarea.Odată ce revelaţia a avut loc acţiunile îndreptate împortiva demonului se cer a fi calculate, paşnice, fără violenţă. Violenţa şi prostia merg mână în mână ca două bune prietene.

România este habitatul ideal pentru o dezvoltarea armonioasă şi perpetuă a acestui flagel. Problema nu este abordată în cel mai corect şi serios mod posibil. Totul porneşte de la educaţia primită în şcoli şi acasă. Deoarece activitatea extraşcolară nu poate fi controlată, soluţia minimalizării pericolului idioţeniei viitoare s-ar putea concretiza în adoptarea unor programe ample de educaţie civică. Aplicate corect efectele vor fi vizibile în mentalitate următoarelor generaţii.

Presa şi televiziunea sunt în momentul de faţă o influenţă nefastă asupra populaţie. Dezinteresaţi de aspectul educaţional promovează prostia ca pe un fapt mondem şi demn de urmat ceea ce duce la lipsa de cultură şi civilizaţie, ignoranţă şi îndobitocire cronică.

Deocamdată chiar dacă se vor lua măsuri, rezultatele se vor vedea în timp, după încă foarte mulţi ani de rătăciri.

Distanţe

Parcurg distanţa până la buzele ei fără să conştientizez timpul în măreţia întâmplărilor. O hiperbolizare forţată a ceea ce sunt, a ceea ce este o acţiune întreprinsă sub influenţa impulsurilor trădătoare. Am sondat după umanitatea-mi pierdută în uzura cotidiană. Un romantic mult mai pervers decât Eminescu şi a lui ibovnică. Opreşte-te! Opreşte carul tras de boii amărăciunii. NU folosi biciul asupra-mi. Să nu-mi atingi pielea fără să ştii că va exploda într-un foc de artificii greu de controlat.Să nu faci asta.Dacă fugit irreparabile tempus nu ar mai acţiona asupra gândirii mele egoiste, aş aştepta. Dar aşteptarea moarte are precum şi trupul nostru.

Am parcurs timpul ca pe o condiţionare a distanţei şi îmi asum graficul evoluţiei inconstante. Prezentul într-un viitor va fi mai bun dacă lăsăm la o parte chingile cu care ne-am legat de calul trecutului.

Entuziasmul năvăleşte atunci când barajul impus de cheia cu care trebuie să deschizi uşi nu se învinovăţeşte de îndoială. Ce bine sună o întâlnire în noapte cu două buze şi atunci întunericul va fi cunoscut şi faptele vor curge în şuvoaie de plăcere inundând trupurile efemere. Însă atunci când singurătatea se lasă ca ceaţa în port, mă gândesc că iluzia binelui se naşte din camuflarea realităţii în defilările şi paradele speranţei.Acea speranţă care te duce mai departe, e un duşman vindicativ.

Astăzi muştele îşi fac veacul prin apartamentul în care locuiesc. Îmi sorb berea dezgustat de semeni, de mine, de graniţe, de tine, de noi, de tipul de la doi care urăşte câinii, de femeia care-şi scutură părul pubian pe pervazul meu, de ambalaje-prea multe ambalaje, de decepţii, de bucuriile altora, de iluziile mele, de berea ce cloceşte în paharul murdar. Sătul de fumul de ţigară, mă scarpin cu capătul aprins în răni deschise şi aştept să vină cineva. Ciudatele amintiri mă ustură ca o boală venerică când urinez pe nehotărâri.Ca şi cum nu mi-ar păsa de durere torn sare şi mă arunc în băii fierbinţi în plină vară.Nimic nu mai ajută câinele orb.

Seara îmi arunc cearşaful pe umeri, deschid frigiderul, deschid ferestrele, deschid vinul care va deschide sufletul, aprind ţigările şi ascult oraşul.Mă cheamă.Îmi aud numele în claxoanele maşinilor, în agitaţia indivizilor, în maneaua vecinului şi câte o pasăre mă strigă şi un câine care latră spre cer. Îmi caut telefonul şi sun la întâmplare oameni. Toţi mă cunosc.Sfatul lor e inutil asta pentru că toţi se aruncă să dea sfaturi şi la un moment dat nu mai aud nimic. Sunt buze, buze peste tot se mişcă, se ating, se strâng şi nu mai spun nimic.

Parcurg distanţa până la colţ de stradă. E lună plină, în vară trupul doreşte mai mult. Îmi aleg o curvă tânără şi o aduc în apartament. Ea dansează. O privesc şi sorb cu mici înghiţituri lichidul din pahar. E cald. Sunt în chiloţi, pe umeri îmi port cearşaful alb, pătat pe alocuri ,cu o mândrie de roman.E tânără şi plină de speranţe. Îi spun să renunţe. Să-şi părăsească condiţia. Nu ştie altceva. Renunţ. O plătesc, se îmbracă şi se aruncă în stradă. Pentru că asta îşi doreşte. Ce simplu se face.

Dimineaţă ţânţarii mă sug cu trompele lor minuscule. Îi lăs să-şi termine micul dejun.Fac un duş privind insistent spre vărfurile degetelor de la picioare. Ochelarii de soare îmi sunt potriviţi pentru Soarele insitent. Eu nu-l vreau. E un nesuferit. La bloc câţiva băieţi sug seminţe de floarea soarelui şi-şi scuipă timpul aşteptând.NU am să fac asta.

Dansez printre florile din parc şi surprind câteva priviri curioase, indignate chiar. Le alung ingnorându-le. Sunt eu, sunt bine, sunt aici, dansez şi asta contează.Mă amăgesc.

Un zero rămâne un zero, x ori zero e zero. Şi plus ori plus e plus,minus ori minus e plus şi asta mă face să cânt şi să dansez mai departe printre florile parcului.Mă numesc Mircea şi sunt aici de 26 de ani, menit să parcurg distanţe fără destinaţii.

Anunţ

astăzi marina s-a trezit devreme deşi pentru ea somnul e important, mai ales pentru ten.de aceea şi-a cumpărat din budapesta cremă antirid.pentru ten.pentru ea frumuseţea contează, mai ales acum când vara abia a început.nu-şi mai permite să umble pe străzi cu tenul vechi.de aceea îşi reface chipul-obiectivul-o viaţă fără riduri.oricum ea dintotdeauna a avut grijă de corpul ei.a băut cel mai bun ceai, a mâncat cele mai proaspete alimente produse într-o grădină magică situată pe malul unui mare fluviu.nu a pierdut mai multe nopţi la rând deşi uneori avea tendinţa să facă asta.dar asta se întâmpla numai atunci când din anturaj făceau parte pritenii dragi.persoanele iubite, mult prea iubite.

astăzi marina s-a trezit devreme.pentru că astăzi e o zi cu totul specială.e fericită în apartamentul ei cu două camere semidecomandat.e fericită de espressorul ei din care va curge cea mai bună cafea.o cafea pe care o va îndulci cu zahăr brun.aşa se face dacă vrei să duci un stil de viaţă sănătos, nu ca alţii.un biscuite, ceaşca plină cu puţină spumă şi se aşază confortabil în faţa calculatorului personal.acolo se petrece o mare parte din viaţa ei.prin intermediul netului(acest bun la toate prieten) comunică cu alţii ca ea.majoritatea se află la mare depărtare de oraşul prin care ea pedalează pe bicicleta ei super tare.totuşi sunt o mulţime de lucruri care o deranjează.cum ar fi aglomeraţia, oamenii nesimţiţi,adiministratorul blocului, câteva persoane din anturajul cotidian.dar dacă trage linie îşi dă seama că se simte bine.e liberă, zâmbitoare.

astăzi marina are planuri.în dulap are rochia cea nouă cumpărată din budapesta odată cu minunata cremă nouă.astăzi marina se simte frumoasă.se priveşte în oglindă şi radiază.pentru ea să se simtă frumoasă contează foarte mult.ţine de încredere.şi după cum am mai spus astăzi are acel quelque chose.rochia îi vine foarte bine şi se mulează perfect pe corpul slăbit acum că a trecut iarna şi primăvara şi vara zâmbeşte la fereastra apartamentului cu două camere.e singură şi fără obligaţii.e echilibrată.e foarte fericită.puţine sunt lucrurile negative din viaţa ei.şi am terminat povestea.sau povestea s-a terminat singură?nu încă nu.îşi cumpără cărţi faine, multe, ajunge să citească din păcate doar câteva pentru că este aşa de fericită încât nu are timp pentru toate.vede fericirea într-o floare faină, într-o carte bună, într-un ceai, într-un eventual partener care să fie acolo.care să fie acolo.momentan nu l-a găsit dar să sperăm că în viitorul apropiat acest suflet extraordinar de empatic va reuşi să-şi găsească omul fericit de care are nevoie.şi aşa vor fi împreună fericiţi la puterea a doua.şi la fel şi copiii lor şi poate copiii copiilor lor.ce basm frumos.

sunt mulţi care şi-ar dori o viaţa aşa de fericită şi liberă şi echilibrată.nu-i aşa?

astăzi marina îşi va întâlni acest cavaler care îi va ţine batista atunci când e răcită şi va avea grijă de corpul ei şi de sănătatea ei.pentru ca ea,marina, să fie veşnic fericită şi fără griji.să nu fie stresată.să fie fericită.dacă aveţi noroc, poate fi chiar unul dintre voi.dar să nu credeţi că e simplu.trebuie să lucraţi puţin la asta.dar după ce veţi căştiga lupta rezultatele vă vor uimi.am uitat să spun că marina găteşte rafinat.rafinat şi sănătos-pentru că alimentaţia sănătoasă duce la o viaţă sănătoasă şi la o relaţieşimaisănătoasă.

Aşadar,voi,mircilor,ionilor,danilor,dragoşilor,bogdanilor,alexşilor,alinilor,florinilor,andreilor, călinilor,ştefanilor,cosminilor,octavienilor,răzvanilor,strungarilor,profesorilor,educaţilor,maltrataţilor,nehotărâţilor aleşilor aceasta este şansa.Don’t blow it,you will regret!

Achtung!

Să las foaia albă, să las tăcerea fără sunet, fără zgomot nu am cum. Am spus prea mult în prea puţine ore şi minute, să îmi permit acum să deviez , să las în urmă puţin fum şi cenuşă. Ca dupa Marea-mi Ieşire să căutaţi în foc ca orbii în grâu sămânţa de neghină. O scenă plină de actori. Sunt mândri,visători dar fără de talent. Şi joacă aceeaşi piesă montată de-un nebun cu gândul lui cel strâmb, cu frica de-adevăr. Vă intuieşte rolul şi mută din instinct. În spatele cortinei el cântă şi se îmbată când din sală îşi primeşte binemeritata atenţie. Dar publicul eterogen se împarte în grupuri diferite. Aruncă roşii, aruncă flori, aplaudă, sunt fericiţi, mai sunt şi unii care plâng şi alţii cu paiul între dinţi nu înţeleg o iotă. Finalul piesei provoacă anarhie în primele rânduri; cei mai atenţi. Pe scenă intră chiar nebunul într-o manta, pe cap a sa coroană plină de rugină îşi spulberă mătreaţa fierului peste zăpezi. Peste decorul iernatic, cu flori de gheaţă pătate de hemoragiile regizorului care tuşeşte şi se vaită. Grotească imagine şi lumea pleacă. Şuşotesc spre ieşire cum că a fost exagerat.. Scenariul a fost prost dar actorii s-au străduit. „Ce disperat!” se aude de pe stradă. Dezamăgit de eşec îşi pleacă capul. Ţigara-i arde în mână şi-i tremură de friguri sufletul nătâng. Îşi felicită colaboratorii chiar dacă n-au fost prea buni şi fuge; aleargă spre tăceri.A spus prea mult şi nimeni n-a asimilat. Nu ascultăm, nu ascultăm, nu ascultăm; până şi muntele ascultă omul pe cărare! Urechea noastră nu percepe cuvântul, trăieşte izolată în visare!

Răspunsul îl primeşti dacă întrebi şi cauţi. Dar dacă ţi-ai legat la ochi eşarfa ignoranţei nu vezi pe unde calcă piciorul fără minte. Şi cazi, e foarte simplu. Te duci în hău şi nimeni nu te ştie.

O plimbare pe străzi, culori nedefinite şi drepţi şi răi, cu toţii adunaţi se împing şi-şi dau coate. Viermi aruncaţi într-un borcan. O mână apare şi dispare cu câte unul. Ceilalţi se strivesc să scape vii. Nu acceptă inevitabilul sfârşit. La peşti cu ei, cu toţi şi într-o zi recipientul gol îşi va primi noii locuitori; poate mai buni.

Rana nu s-a prins, din ea ţăşnesc amintiri de sânge, substanţe consumate, fum de gunoi ars, prăjite gânduri, uitate fapte, răsar ciulini, frunze uscate se strâng în teanc pe duşumea, venin,flegmă, urină, resturi de vomă, spermă, copii, ţăranii strânşi la primărie să ceară o schimbare, carne stricată, mucegai şi jeg, pilulele de ură, zâmbete seci, minciuni, minciuni, minciuni...

Eliberează-te, strigă-ţi demonii pe nume, cheamă-ţi frica, eliberează-te, cântă şi lasă rana să se golească de impurităţile intrate în sânge şi în suflet şi atunci vei fi mult mai uşor.

Deprimarea delfinului se cunoaşte fără să-l cunoşti.

Anonimi cu trâmbiţa lor înfundată anunţă Adevărul prin epitete şi prin metafore de broască.Da! Da! De broască am zis! Orăcăieli să nu aud, nici să mai văd prin scrieri. Ce? Cer prea mult, un glas mai omenesc să-mi mângâie auzul? Prăpăd în satul Anonim când se va dovedi că Înţeleptul a fost un prost cu gândul diavolesc. O lume nouă dar cratiţa murdară îi dă acelaşi gust.

Împuşc în noapte, pe întuneric licurici, într-o pădure de homo sapiens sapiens şi corul de lunatici îşi cântă fericirea născocită prin biserici de carton. Şi umblă zvonul printre miile de dobitoace cu capul mare că lumea se termină în curând.

Minciuni, zănatici, să vină un vânt, să-i ducă în pustiu!

Mă aşez acum să scriu ce-am mai văzut într-un mormânt. Copiii se jucau cu lut şi oase, părinţii înfometaţi i-au văzut şi i-au certat şi ciorbă din osul cel mai mare, ce mai avea şi carne la focul toxic ei au fiert. La masă izul cadaveric nările a dezmierdat. Transformaţi în criminali, sclavii poftelor. Au ucis pentru al lor bine, pentru profit, pentru plăcere, în numele iubirii, credinţelor, idei luminate de candela din iad, pofte, ură, invidie, mândrie, sângele s-a scurs din capul lovit de buzduganul-sistem. Coşciugul din lemn fără capac priveşte cu jind spre muribunzi. Doreşte trupul lor şi nu contează de-i tânăr ori bătrân sau dacă viaţa şi-a trăit în sihăstrie sau desfrâu. Îi vrea pe toţi în cavitatea sa şi ei în groapa întunecată vor putrezi.

Cimitirul cu flori multicolore şi curcubeu peste copacii înverziţi, te primeşte cu braţele deschise. Morţii se răcesc sub pământ şi frunza-i verde cu rădăcina-n maţele mâncate de bacterii.

Atârnă în zare de crengile bătrânului nuc o arătare sau poate odată a fost un trup.

Ce mai contează acum? Noi suntem fericiţi, noi suntem bine, sănătoşi , echilibraţi, trăim. Ghidaţi în univers după coordonatele corecte vom ajunge cu bine la Final. Nouă nu n-i se întâmplă. Noi suntem diferiţi şi ce frumos răsare Soarele de după nori. Nu?

Iluzii, iluzii, trăim ca să murim. Totul moare! Şi tu burghez cu ochii bulbucaţi şi burta mare, cu şapte cefe stai şi-ţi bei lichidul scump în cârciuma de lux. Şi tu fals-profet, şi tu leneş de pe canapea, căci mama ta munceşte pentru îndestularea ta. Şi tu iubită,soţie, femeie ce te-a arunci prin paturi străine, prin băi, pe unde apuci, te încurci cu orişicine. Şi tu bărbat cu muşchiul de oţel şi mintea stafidită. Şi tu,şi tu, şi tu, şi voi copii crescuţi în puf, şi voi hoţi de suflete, şi voi ce viaţa o trăiţi pe dos, şi voi drogaţilor, şi voi beţivilor, şi voi curvari cu crucea-n frunte, îngeri căzuţi cu aripi frânte, nevestele bătute, câştigători la jocuri de noroc, funcţionari corupţi, conducători inapţi, feţe luminate, târfe de bordel, câini şi pisici, nucul cel bătrân de care încă atârnă trupul. Murim.Muriţi.

Tineri în floarea vârstei iviţi păcatele ascunse! Fiţi sinceri! Exemplul cel bătrân să nu urmaţi! Sunt porci cu chip de om, trecutul îl ţin secret, smoală în sufletul lor violat de fantomele greşelilor.

Iluzii, iluzii, şerpi cu ţepi, hitleri la tot pasul, degringolada umanităţii de neoprit, să dispar acum din infectul prezent!!

-Ce a păţit frate ăsta? Iar s-a îmbătat?

-Da, cred că da. Se crede un fel de Iisus al barului. De când a venit vorbeşte întruna!

-Nebun, psihopat l-am citit din prima!

-Aşa e! Hai să mai bem ceva şi să ne cărăm dracului de aici că mă doare capul!

-Taci bă! Eşti varză; nu ne mai chinui cu iluziile tale! Nebunule!

Început

în beznă aştept pe bancă, să ies

sau să intru în Marele Dezechilibru

nu ştiu de mă vor sau dacă-i vreau

nu cunosc ce înseamnă eu

ce-i bine sau ce-i rău.

aud şi văd prin a mea mamă

sunt speriat de frigul de afară

nu vreau o existenţă sumară

culcuşul meu să-l părăsesc

nu pot, nu reuşesc

să mă conving că voi fi fericit

să mă ridic la aşteptări

şi ce simbol e fericirea pentru ei?

nu îmi doresc să amărăsc pe cineva

prin venirea mea pe lume

să fiu pe trupul lor eczema

fără de vindecare

mai bine să nu am un nume

hotărăsc să nu exist

să mă întorc în paradis

dar e prea târziu lumina mă orbeşte

“staţi fraţilor nu mă scoateţi, nu vreau să ies din cuib!”

dar arătarea în alb nu se opreşte

şi-acum trăiesc,cu lapte mă îmbuib

respir aerul infect, ciudaţii ochi mă tot privesc

ei nu înţeleg când le spun că nu mi-am dorit

să fac un schimb aşa grotesc

să-mi dau întreaga stare îngerească

pentru un gram de pământesc.

lumesc

culoarea ochilor ascunşi în fum

s-a scurs în rotocoale spre tavan

în timp ce asculta un blues

ţigările ardeau; tutunul prefăcut în scrum.

şi-a strâns halba în mână

să bea...

de ciudă, de beţie

ştiind că-n viaţă e un prost

de dragul ironiei.

dar cât mai poate duce un asin?

când pietrele de moară atârnă greu

pe spatele slăbit.

un trup de rele chinuit

păcatele-s venin.

pe Golgota îşi duce crucea

cu paşii strâmbi şi încâlciţi

cunoaşte că a venit şi vremea,

bipezilor nechibzuiţi.

iertarea se lasă aşteptată

în sat s-a înnoptat

dar Omul stă privind la poartă

spre drumul luminat

şi câinii latră...spre pustiu.

În prezent se iubesc

Ioana ajunge acasă după o zi de muncă. Este obosită şi plină de viaţă. I se poate citi fericirea în cearcănele adâncite sub ochii veseli-trişti. Se spală pe mâini, îşi aprinde o ţigară, deschide laptopul. Îşi verifică mailul în acelaşi timp porneşte winampul.

“…Nature is a whore

Bruises on the fruit

Tender age in bloom…”

A primit două comentarii pe facebook la fotografia cu Tudor. E curioasă. Accesează instant pagina cu pricina.

“Ce frumoşi sunteţi! Pupici! ” –a spus Maria

“Ehh..încă un chibrit aprins…Ştii că se va stinge?” –a spus Mircea

Dă like la primul, al doilea o pune pe gânduri. Se frământă în aluatul din care a fost concepută. Îşi masează un sân şi meditează la nemurirea iubirii şi a tinereţii. “30 nu e mult, oricum nu îmi trebuie familie. Sunt liberă, sunt un om liber…îmi place să fac ce vreau.Îmi place să iubesc şi să fiu iubită…dar…” Se scarpină cu mâna stângă, cu dreapta stinge ţigara.Merge în bucătărie să-şi facă un sandwich. “n-am mâncat nimic azi” îşi spune. În frigider sunt puţine alimente.De la fereastră îl vede pe vecinul de vis-à-vis. Se scobeşte în nas. E vară. “ar trebui să-mi fac cartofi prăjiţi, a şi mai am şi zacuscă. Ce binee!...la dracu nu am pâine.”

Tudor e beat. Deschide uşa cu cheia din dotare. Îl doare capul-“mă doare capul! Ce beat sunt?! Asta e uşa?”

E şase, e vară, e lumină, senin, vântul adie uşor.

Aude cheia în yală. Este fericită că Tudor a venit devreme. Entuziasmată deschide uşa.

-Mamă mă duc!!! exclamă Tudor. Cade cu capul de podea. Curge sânge pe mochetă. “îmi curge infromaţia, sunt pierdut! vreau să te iubesc sau chiar simt asta?Ce-ar merge o bere”

-E cineva acasă? Să m-ajute cineva!

Ioana îl priveşte. Este scârbită. Îi vine să urle, să-l înjure, să danseze macarena pe capul lui. Se întoarce, îl lasă întins.

-Ioana mă iubeşti?

-Du-te dracului!

Se aşază în faţa laptopului, îşi pune Depeche Mode şi dă volumul la maxim, închide uşa.

Tudor se ridică, se sprijină de pereţi, ajunge la baie, intră, se împiedică de preş, cade pe chiuvetă, deschide robinetul îşi clăteşte faţa îmbibată în fum şi alcool. “mi-am revenit! O hooo stai aşa să nu cad” camera se mişcă ca la cutremur. Îşi ia prosopul, face duş.

Se ridică din faţa laptopului, se îmbracă. Cu haina pe ea se uită peste umăr, din baie ies aburi, inchide uşa cu cheia.

“săpunul e un peşte, cum să mă spăl cu un peşte?”-adoarme cu gelul de duş în mână.

Alexandra aşteaptă autobuzul în staţie. “oare Matei ce face?” Sună telefonul. E Ioana.

-Alo! Ce faci? Ai planuri?

-Mă duc acasă.Am ieşit de la job…

-Hai să ne vedem, te rog hai la o cafea, vreau să vorbim!

-ok ajung în “Blues” într-un sfert de oră…

-ne vedem acolo, ajung în 10 minute.Te aştept!

“Ce-o fi păţit?...dar Matei de ce nu sună?”

Îşi dă chiloţii jos. Matei e pregătit. O aşteaptă pe canapea dezbrăcat. O cunoaşte de la biserică. Merg împreună în fiecare duminică.Alexandra se gândeşte la Matei. El se joacă cu alţi sâni, sărută alte buze.

Matei nu crede în dragoste.Alexandra crede în horoscop.

Din nori cad stropi. Mari picături de ploaie.

-ah ai şi comandat! Ce faci dragă?

-iar a venit Tudor beat acasă. Şi-a spart capul, vreau să-l părăsesc.

-Offf!!! Dar el nu prea bea…

-eii nu bea. Are câteva luni bune de când vine beat la orice oră din zi sau din noapte. Dar ştii cum? Praf de nu se mai poate înţelege nimeni cu el.

-Lasă-l atunci, ai 30 de ani. Nu are rost să-ţi iroseşti tinereţea. Câtă răbdare să mai ai?

-Nu prea pot să renunţ…Dar ai dreptate! Nici nu mai simt legătura de când cu beţiile.Am să-l las.

Stau amândou fără să-şi mai spună nimic. S-au oprit, se privesc.

“daca Matei ar face ca ăsta..e heeee, dar Matei e băiat cuminte, dar de ce nu sună?”Alexandra se abţine să nu zâmbească se încruntă.

“mi-aş dori să fie şi Tudor ca Matei, să pot vorbi şi eu cu omul nu cu porcul” ochii Ioanei sunt umezi.

Ioana trăieşte două săptămâni fără să schimbe cuvinte, priviri, patul cu Tudor. Acesta din urmă nu mai bea.

-Alo! Ioana vreau să ne vedem!-Alexandra urlă în receptor.

-O.K. Într-o oră în “Blues” e bine?

-Da e bine!

Faţa de masă miroase a detergent. Paharul plin cu vodkă, 200 de ml. Alexandra e nervoasă, deprimată, bea una, două, trei sute de vodkă în jumătate de oră.

-Ce-ai păţit?

Ioana o strânge în braţe pe Alexandra. Ioana are energie pozitivă.

-Am aflat că Matei mă înşală….cu, cu una de la biserică. Plânge.Lacrimile curg pe faţa de masă şi în pahar.

-Ce nemernic, lasă , lasă o să treacă! O mângâie.

-M-a părăsit!

Are faţa buhăită.Plânge, urlă, sparge paharul. Alexandra şi Matei nu mai sunt împreună. Matei e bine, îşi vede de credincioasele lui.

Ioana e fericită. Tudor e puţin afumat.

Se iubesc.

Universul gol ?

Nu după mult timp de la dispariţia Omului
din pământ sămânţa sădită
ochii a mijit
locuitorii planetei într-un verde
crud
Phoenixul în crâng,muguri
arta-naturii
cu vântul, cu ploaia şi ninge
s-a stins falsul amor
lacul cristal, marea e viaţă
Sfântul Nucleu arde ca altădată
Demonul Poluare sub puterea timpului
moare.
fără stres furnica culege în vară
provizii
răul stârpit, ucis în benzinărie
gloanţele evoluţiei
universul gol ?
calcă copita pavajul înflorit
se scaldă-n lumină boaba în vie
iadul omenesc, raiul
pământesc...

Ea

La început nu te-am luat în serios, nu m-am gândit

că tu ai putea fi cea care în trecut şi pe alţii ai rănit

nu m-am temut de un strănut în viaţa-mi de ermit.

De obicei sunt precaut, nu înţeleg cum m-ai momit?

De dimineaţă nasul îmi curgea şi cred, că de la ea

altfel nu-mi explic cum de, cum de...nu-s OK

Ceai fierbinte, glasul dogit, mucii pe perdea

Un telefon de la ai mei prieteni: NU pot să beau hamei!

Şi mă gândesc acum să scap din a ei strânsoare

Peste noapte mă tot dau cu o unsoare

Se spune că ar avea efect permanent

Dar fiecare strop mă face mai dement!

Renunţ la tratament; răspund apelurilor din noapte

Pe scări m-am strecurat printre pereţi şi fapte

Să beau un bitter poate-mi trece şi te uit

Şi un Jäger, cer prea mult?

Invazia nesiguranţei

mâhnirea a străpuns norul-edificiu

la care m-am închinat şi slăvit

într-un timp, anii-sacrificiu

părăsiţi în abisul uitării

temeri îngrămădite

în suflet-futil

de trupuri sordide

alerg inutil

prin mlaştina omenirii

sortită pieirii

întreb

nu cred

cadavre de plastic

în lichid amniotic

mormânt inodor

întreb

nu cred

tineri păstraţi în formol

în sânge substanţe-cancerul

rupe, sfâşie, mestecă domol

în beznă zace sătul

răul îmi invadează prezentul

reminiscenţe de vagabond

semenii arată cu degetul

capul ce se învârte pe eşafod

Viaţa pe pământ

Binecuvântarea Domnului să fie peste voi toţi, cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor! a tunat vocea preotului David peste mulţimea adunată în biserica micii aşezări de la poalele munţilor Apuseni.

Mănăstirea Panacea a reprezentat la începutul anilor 90 un real sprijin, un refugiu pentru toţi rătăciţii, bolnavii, indivizii fără direcţie, călugări pribegi, cerşetori şi alţi vagabonzi aflaţi în căutarea iluminării. Cu timpul harul preotului David a depăşit graniţele ţinutului şi din ce în ce mai mulţi credincioşi, veniţi de la sute de kilometri depărtare au căutat scăparea de păcat în sfaturile părintelui spiritual. În fiecare vineri spre sâmbăta liniştea văii Acheronului era străpunsă de urletele demonizaţilor aflaţi la slujba de exorcizare. Printre cei slabi, în mintea şi corpul cărora se instalase diavolul se aflau şi călugăriţe din rândul obştei mănăstirii.

După binecuvântare, Matei s-a închinat evlavios la fiecare icoană în parte, şi-a luat aghiazmă şi nafură pentru acasă şi a pornit pe cărările-labirint tăiate prin brazii falnici. Era vară, pelerinii îi invadaseră spaţiul sacru de care se bucura în celelalte anotimpuri. Soarele ardea pielea şi vântul o tăbăcea. Fizionomia suferise modificări de când se mutase în urmă cu şase ani. Oraşul l-a abandonat cu gândul la o viaţă mai bună, mai liniştită în munţi, mai aproape de Dumnezeu, mai departe de oameni. Când şi-a pierdut casa, soţia, copiii, universul său s-a dărmat, ruinele visului frumos,familiei fericite i-au bântuit nopţile alcoolice pierdute prin cele mai obscure baruri. După îndelungi perindări pe aripile viciului, sfârşitul i s-a arătat într-o cameră de hotel jegoasă. Curva pe care o agăţase în Bar de Noapte era minoră. Fugise de acasă, hotărâtă să-şi facă un viitor strălucit în industria pornografiei. Dar până să împlinească vârsta legală pentru a juca într-un film sau a poza s-a gândit să strângă un mic capital pentru diverse.

Nu-şi arăta anii şi asta a făcut ca succesul să fie garantat. Isabel fuma cu picioarele desfăcute o ţigară din care fumul se ridica spre ceruri în rotocoale ademenitoare. Buzele sugeau cartonul în slow motion, din când în când îşi aşeza ţigara în dreptul vaginului. Are şi ea nevoie de relaxare după atâta treabă! rosti cuvintele şoptit în liniştea mormântală. Trântit la picoarele ei, Matei privea crăpătura din care ies puii de om. Se gândea la ai lui, pe unde or fi. De şapte luni o ţinea într-o beţie cruntă seară de seară, noapte de noapte, zi de zi. Curvele îl cunoşteau prea bine şi îl compătimeau.

Ce gaură ciudată. scânci fixând clitorisul într-un ecran cu ajutorul degetelor. Creaţie, viaţă, moarte, plăcere, durere toate adunate acolo, sunt fascinat de gaura ta! Şi în general de gaura universală din care am ieşit cu toţii, în care vom ajunge...simt sfârşitul apropiindu-se. Mă crezi?

O privea cu ochii roşii, obosiţi aşteptând un răspuns. Ea se scărpina pe buca dreaptă. După câteva minute de tăcere, tânăra s-a aplecat asupra testiculelor, cu mâna dreaptă masa, limba se juca lingând pielea fleşcăită.

Da....te....cred...termină-n gura mea! Sfârşitul e aici! molfăi cuvintele printre bale şi spermă.

Acum, slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că vazură ochii mei mantuirea Ta, pe care ai gatit-o înaintea feţii tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău, Israel" (Luca 2, 29-3)

Diavolul dansa lângă patul păcătos, fuma marijuana, şi trăgea dintr-o sticlă de tequila. Era satisfăcut, era regizorul, adevăratul câştigător al Oscarului.

Printre pleoapele ude zări la masă un tip fără urechi, în pantaloni scurţi ce îi zâmbea cu subînţeles. Hipnotizat de strania apariţie, îşi vedea viitorul în ochii malefici. Răul i s-a arătat în cea mai pură formă.

Banii! Nu am timp să stau la poveşti până dimineaţă! Hei ce faci? Nu mă auzi! Isabel aproape că ţipa însă bărbatul era de piatră, privirea pierdută. Din portofelul de pe masă se iţeau două bancnote. Le-a luat fără să mai zică nimic, l-a sărutat pe frunte şi a ieşit din nou pe stradă.

La câteva clipe după plecarea fetei, diavolul a dispărut în urma ei. Matei a leşinat.

A doua zi capul îi atârna în afara patului şi saliva se prelingea pe obrazul nebărbierit. Îi era ruşine. Dar de ce?

În după-amiaza de primăvară şi-a făcut bagajele şi drumul s-a deschis spre Apuseni ca o floare albă. O prezenţă străină, o frică se cuibărise în sufletul ciuruit de tristeţe, deprimare, agonie. Întunericul îi devenise cel mai crunt duşman. Însetat de cunoaştere, de lumină s-a hotărât să-şi caute scăparea în singurătate. Dumnezeul creştinilor îl chema cu a Sa iubire de oameni, depărtându-l de semenii săi pentru a-i salva rămăşiţele sufleteşti.

În şase ani şi-a construit o cabană pe muntele de lângă mănăstire. Potecile spre casă erau numai de el ştiute. Singurii oameni cu care a vorbit în toţi aceşti ani au fost preotul şi obştea mănăstirii formată îndeosebi din maici.

Părintele David făcea exorcizări şi construia biserici prin satele învecinate ,de aici şi viaţa agitată, supusă la multe încercări. Diavolul îl vizita în fiecare noapte ispitindu-l. Pe timpul verii pelerinii se adunau cu sutele în faţa bisericuţei de lemn. În timpul slujbelor demonii îi provocau pe cei de faţă la răzvrătire împotriva bunei morale, împotriva creştinătăţii.

Dacă ţi-e frică, Dracul intră în tine! se puteau auzi avertismentele bătrânilor către copii.

Broaştele ar fi fost invidioase pe indivizi care cu gura închisă scoteau din gât orăcăieli, femei tinere, slabe aruncau bărbaţi în toată firea în stânga şi-n dreapta încercând să scape din încătuşarea acestora, copiii lătrau, femeile bătrâne înjurau, se dezbrăcau implorându-l pe Satana să le fută. Pe tot parcursul slujbei aceste imagini erau normale.

Ajuns acasă Matei s-a aşezat cu faţa spre răsărit şi timp de două ore a stat în rugăciune. Când îşi termina canonul uşa cabanei s-a trântit de perete şi din lumina Soarelui a ieşit un cap de ţap cu trup de om.

Piei, Satană! De ce ai venit la mine?

Să îţi arăt adevărul! Prea mult ai zăcut în întuneric, a sosit timpul să vezi adevărata faţa a slujitorilor dumnezeului tău. Să te văd atunci dacă îţi vei mai pierde TIMPUL rugându-te în munţi în loc să-ţi îngrijeşti corpul şi să trăieşti viaţa cea adevărată. Viaţa e plăcere. Postul şi rugăciunea nu sunt bune. NU aduc nimic îmbucurător în existenţa ta. Şi după cum ştii, a ta existenţă nu e infinită. Atunci de ce să-ţi petreci viaţa aici când te poţi întoarce în lume?

Minciuni! Minciuni! Cel ce-ai căzut din Rai te blestem!

Mda...Văd că nu înţelegi. Poate ar fi mai bine să-ţi arât!

Şi uşa s-a închis. Îşi reluă rugăciunea către Dumnezeu ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Se lăsa noaptea în valea Acheronului când Moliftele Sfântului Vasile răsunau în curtea bisericii. Oameni bolnavi, curioşi, localnici, calugări adunaţi în jurul preotului David, îl venerau ca pe o zeitate. Demonii în schimb intrau în cei slabi. Unii erau stăpâniţi şi de mai mulţi draci. Erau cei mai agresivi, trupul omenesc se unduia în mişcări imposibile, urlete neomeneşti, mai multe voci se puteau auzi din acelaşi corp.

Matei stătea în spate rugându-se odată cu duhovnicul când deodată în stânga lui o tânără se trânti la pământ urlând.

Ahhhh!!!!! Diavoli veniţi şi mă luaţi din această adunătură de ţărani!

Domnului să ne rugăm! răzbea vocea preotului.

Eu sunt peste voi, ţăranilor! Încuiaţi la minte ce sunteţi! Lăsaţi-măăă!!!

Blestemu-te pe tine, începătorul răutăţilor şi al hulei, căpetenia împotrivirii şi urzitorul vicleniei.

Nuuuuu!NU ! NUUU!! Preot viclean! Ne cunoaştem!!!!

Blestemu-te pe tine cel aruncat din lumina cea de sus şi surpat pentru mândrie în întunericul adâncului!

Recunoaşte! Mărturiseşte-te în faţa enoriaşilor tăi! În faţa oilor credule! Ahhhh!!! Ha haha! De ce părinţele nu le spui adevărul oamenilor! Ţi-e frică? Ha ha ha ha!!!!

Blestemu-te pe tine cu Dumnezeu Atotţiitorul, Carele a însufleţit pe oameni cu glas de Dumnezeu insuflat şi dimpreună cu Apostolii a lucrat şi toată lumea a umplut-o de dreaptă credinţă!

Nu îmi spui nimic! Sunt aceleaşi minciuni părinţele! Spune-le oamenilor ce băiat obraznic ai fost în tinereţe! Spune-le !! HAIIIIII SPUNEEEE!!!!!! AHHHHH!!!!!

Teme-te, fugi, pleacă, depărteaza-te diavole necurate şi spurcate, cel de sub pământ, din adânc, înşelătorule, fără de chip…

Taci slujitorule corupt! Taci acum, dacă nu, te iau cu mine! Minciunile tale sunt dulci, prind la bieţii oameni! Dar ce să ştie ei din Adevăr?Pe cei care au aflat i-aţi făcut nebuni! Puţini au fost cunoscătorii Adevărului, au murit, i-aţi bătut, otrăvit cu pastile, închişi în ospicii nu au avut ocazia să propovăduiască Cuvântul Adevărului Suprem!

Teme-te de asemănarea lui Dumnezeu celui întrupat, şi să nu te ascunzi în robul lui Dumnezeu, că toiag de fier şi cuptor de foc şi iadul şi scrâşnirea dinţilor te aşteaptă ca răsplătire pentru neascultare!

Minciuni!!!!!Ahhhh!!!! HaHaHa! Nu mă tem de dumnezeul tău neputincios. Unde e dumnezeul tău acum?

…. cela ce în lanţuri te-a aruncat în întunerecul iadului, pentru noaptea şi ziua cea lungă, pe tine diavole, ispititorul şi aflatorul tuturor răutăţilor.

Cela ce pe tine nu te iubeşte om păcătos cu haină de aur! Dumnezeul tău ştie ce faci cu maicile tale frumoase? Ştie dumnezeul tău ce-ai făcut? Îţi spun eu, că ştie! De aceea sunt aici ! HA!HA!HA!

L-a aceste vorbe David s-a oprit din slujbă. Avea ochii bulbucaţi şi frica i se putea citi pe faţa schimonosită. Era vlăguit de putere, diavolii erau peste el. În acelaşi timp mulţimea era din ce în ce mai agitată, până când din spate se auzi Matei tunând.

Aşa părinte David? Are dreptate această tânără demonizată? privind mai atent spre ea, o recunoscu pe Isabela.

Iubiţi credincioşi nu vă încredeţi în cuvântul vrăjmaşului! Căci vrăjmaşul lucrează mişeleşte folosindu-se de trupul acestei tinere! NU credeţi! Eu sunt lumina voastră, călăuza spre Dumnezeul nostru Atotputernic!!

Beeee!!!! se auzi din mulţime.

Vedeţi încornoratul e printre voi! Nu vă speriaţi! Dumnezeu e cu noi! Să nu vă fie frică!

Miauuuu!

Piei, Satana!

A venit vremea Adevărului părinte spune-ne care este secretul?De unde ştim că nu eşti slujitorul Satanei? murmură mulţimea.

Atunci câţiva tineri l-au încercuit pe preot şi i-au legat mâinile de toaca de la intrarea în biserică. Călugăriţele au început să ţipe, să se zbată pentru a-l elibera însă au fost oprite.

Matei s-a apropiat de prizonier.

Oameni buni, poate are dreptate David. Eu zic să-l ascultăm. Să-l spovedim. Ce spui părinte? Eşti pregătit?

Dau socoteală numai lui Dumnezeu! El să mă judece! Nu o adunătură de păcătoşi! Dezlegaţi-mă!! Blasfemiee!!Dezlegaţi-mă!!!

În zadar a ţipat, nimeni nu a mişcat un deget. După jumătate de oră de linişte duhovnicul încătuşat vorbi.

Am venit aici cu gânduri curate. Eram tânăr, vă rog să mă credeţi. Ispitele erau mari la teologie! Satana era cel mai prezent pe holurile căminelor de teologie! Aveam prieteni mulţi în oraş. Am început să bem, să mergem la femei. Nu ne stătea capul la biserică. Nimeni nu se gândea că unul dintre noi va ajunge să-L slujească cu adevărat pe Domnul. În ultimul an am cunoscut un boboc. L-am siluit! Mă îndrăgostisem de el şi nu înţelegeam, nu mă înţelegeam. Am absolvit şi atunci am hotărât să părăsesc oraşul. Am fugit de cel ce devenisem, un monstru. Dar în loc să fug spre munţi am mers spre câmpii într-un oraş mai mare. Acolo m-am împrietenit cu unii profesori de religie. Aveau aceleaşi ocupaţii ca şi mine, nu ne prea sinchiseam de Dumnezeu de Diavol de nimic. Trăiam în plăceri. Cluburi de noapte, curve, băutură şi din când în când organizam o petrecere la una din mănăstirile din apropierea marelui oraş. Aveam un fost coleg de facultate care slujea acolo. Pe timp de noapte când pelerinii plecau chiliile erau ale noastre. La fel şi călugăriţele venite să-l slăvească pe Domnul. Făceau ascultare la prietenul meu preotul Dionisie. Aşa că le puteam controla. Orgiile se ţineau până dimineaţa de aceea puneam lacătul pe poarta mănăstirii să nu fim deranjaţi. Într-o seară ne-am îmbătat de nu mai ştiam care cu care era acolo. La un moment dat dintr-o chilie s-a auzit un ţipăt. Am mers să vedem despre ce era vorba. Când am deschis uşa am fost loviţi de un ger năpraznic şi un miros îngrozitor de fecale. Am aprins lumina şi imaginea era terifiantă. Trei maici îi sugeau falusul Satanei. O a patra era mânjită cu rahat din cap până-n picioare, sânii supţi până la sânge, în vagin avea înfiptă o cruce întoarsă. După cum am spus eram beţi. Satana ne-a chemat să participăm la orgie. Am închis lumina şi ca hipnotizaţi ne-am aruncat în plăcerea diavolească. Nu îmi aduc aminte ce s-a mai întâmplat. Ne-am trezit claie peste grămadă a doua zi. O călugăriţă era moartă. Am îngropat-o în cea mai mare taină. De atunci nu m-am mai văzut cu nimeni din acel grup. Tot atunci am ales calea muntelui. Mi-am dorit schimbarea.Dumnezeu să mă ierte! Iartă-mă Doamne pe mine păcătosul! Dar diavolii m-au urmat şi aici. Am fost ispitit timp de trei ani. Nu am cedat. Dar într-o noapte la uşa chiliei a bătut o femeie. Era frumoasă. Era din capitală şi auzise de mine. Mi-a spus povestea ei, am ascultat-o cu mare atenţie. Suferise mult! Îl căuta pe Dumnezeu. Dimineaţă m-am trezit dezbrăcat lângă ea. Nu am rezistat tentaţiei. Timp de o lună am făcut dragoste ca doi nebuni. Curpins de teama să nu se afle la Patriarhie, într-o noapte am ieşit pe munte chipurile să ne rugăm. Când am fost sigur că suntem destul de departe de sat am pus-o să îngenuncheze. Mi-a luat-o în gură! În acest timp din tufari a ieşit un ţap care mi-a spus cu grai omenesc’’Te Văd’’ şi a dispărut. Aveam la mine o cruce de fier. Am lovit-o în cap şi am aruncat-o într-o prăpastie. Mi-a fost frică. Iartă-mă Doamne! Iertaţi-mă fraţilor!

Dumnezeu să te ierte! a răsunat mulţimea.

Noi nu avem puterea să judecăm! Eu zic să-l eliberăm şi să-l lăsăm în plata Domnului!Vor avea grijă alţii de acest criminal, de acest monstru cu chip de om!

Spunând acestea Matei îl eliberă. Preotul speriat a rupt-o la fugă spre munte. Enoriaşii s-au împrăştiat care-încotro, cu capetele plecate ca oile după mulgătoare. Liniştea a cuprins Valea Acheronului la pieptul ei domol cu aripi gingaşe, anunţând pacea ce se aşternea peste satul răvăşit de cele două forţe primordiale. Energiile locului au fost anihilate de energiile negative emanate de gazele iadului. Răul se înrădăcinase şi în inimile locuitorilor. După plecarea preotului David a existat o continuă ceartă între poporani. Unii erau de partea părinţelului ceilalţi îşi doreau să-l şteargă din memoria lor. Nu ştiu cât a durat acest mic război dar nici nu m-a mai interesat.

Cum a ajuns David? Nu mai ştiu. Au existat zvonuri că ar fi plecat în State unde şi-a făcut o biserică. Şi-a creat propria religie dar nu am auzit de ei încă, şi-au trecut mulţi ani de atunci.Nicio şansă de regăsire spirituală, era prea uman.

Cât despre mine ce să vă zic? Am părăsit stâncile,singurătatea, m-am căsătorit cu Isabel şi ne-am mutat în Grecia. E bine aici, avem trei copii. Sunt regizor acum, fac filme pentru adulţi. Am bani să îi învârt cu lopata. Isabel e cuminte acum, are grijă de copii, s-a dovedit a fi o bună mamă.

Până la urmă ce-mi pasă de eternitate, de viaţa de Apoi, dacă totul e O.K. ACUM?