Showing posts with label dulceata. Show all posts
Showing posts with label dulceata. Show all posts

Sunday, April 10, 2011

Întâlnire



Se privesc timizi.E ultimul metrou, târziu într-o vineri.Nu se cunosc dar sunt atraşi de orice e nou.El înalt, părul negru, ochii verzi.Ea întruchiparea gingăşiei feminine,tunsoare bob, ochii mari, căprui, cercetează prezenţa masculină de vis-a-vis.Şansele erau mici ca cei doi să se vadă tocmai în această seară.Radu îşi macină amintirile legate de fosta iubită, caută mângâieri străine, sâni de fecioare pe sub cearceafuri colorate.Scăparea în nopţi alcoolice, fumuri albastre şi dansuri haotice pe melodii mediocre alături de fetele scăpate la absinturi, tequile şi alte amăgeli.Dimineaţa îşi ridică capul cu greutate.”păşesc de prea multe ori cu stângul când ies din apartament” şi întinde mâna dar în stânga e doar pătura adunată.

Mai sunt două staţii până la Piaţa Unirii.Se privesc pe ascuns.În căştile Marei Nick Cave, în mintea ei noul tip, undeva în spate imaginea fostului.Conştientizarea realităţii transcende într-o stare de excitaţie uniformă.Stimulii se pun în mişcare şi vechi senzaţii se trezesc în fiori plăcuţi.

„Greşelile sunt măselele şi dinţii noştri cariaţi.Dacă nu îi repari la timp va trebui să-i schimbi.Să pui ceva nou în locul vechiului.Dar niciodată noul nu va umple golul lăsat în gingie.O atingeam cu degetele mele lipsite de afecţiune şi pielea crăpată.Acum va fi atinsă tandru de alte mâini atente şi date cu creme Vichy sau Loreal.Rămâne o masturbare tristă a amintirilor într-o cameră slab luminată, unde adevărul se ascunde în ungherele întunecate ca un şobolan slab şi timid.Noaptea mă bate cu un bici de smoală pe spatele strâmb şi sufletul nătâng şi cad în genunchiul beteag şi-mi plâng trecutul cu lacrimi de vodkă aprinse cu chibritul cu care îmi aprind ţigările.

În ce picior ar fi trebuit să sar să nu cad?”

Radu priveşte tavanul.Alcoolul îşi face efectul.Ţigările au fugit din pachet.Dar nici tutunul nu-i mai este prieten.Alinare îşi va găsi într-un viitor timp ce va trece ca un nimic care există în răspunsul întrebării: „Ce faci?”

Mara îşi aprinde o ţigară deşi nu mai fumează de şapte luni. Mara e frumoasă dar Radu nu o vrea.Seamănă cu fosta. „Poate am să-l revăd în curând.Ce zâmbet fain şi ce voce faină.” Mara s-a îndrăgostit de fostul prieten.Compară.Nu se poate abţine.Radu nu o mai vrea pe fosta.Unicitatea fostei trebuie păstrată.Ar fi ciudat să fie altfel, ar fi ca într-o melodie de la Arctic Monkeys.

„Şi poate, poate...”şi speranţele se adună în sufletul ei golit de amintiri.

„Şi poate, poate....mă împac”şi speranţele cresc în sufletul lui plin de amintiri.

E greu să lase,e ciudat să uite. „Şi uite că Mara seamănă cu ea şi poate e mai bună.”

„Lasă că-ţi găseşti o fată pe măsura ta”răsună în capul buimăcit cuvintele fostei. Ea are un loc acolo în mintea lui şi nu va pleca.

Radu şi Mara se întâlnesc.E duminică.Îşi zâmbesc, sunt amabili unul cu celălalt.Un repect reciproc.Un post break-up-primă-întâlnire,date. Radu nu poate, cum nici boul nu se poate despărţi de ieslea din care a mâncat fân întreaga iarnă.Îşi beau cafeaua în linişte.Gauloise-ul se aprinde de la sine şi vorbele se sting cu cât conştientizarea trecutului e din ce în ce mai prezentă.O fantomă ce-şi soarbe cafeau cu zgomot alături de ei.Mara la rândul ei îşi dă seama de penibilitatea momentului.Îşi introduce cotidianul în discuţie,fără folos.Un artificiu pentru orice ar vrea să spună.Gazul de la brichetă e pe ducă la fel şi întâlnirea.

Acasă,radio Guerrilla.Muzică.Ţigări în camera obscură şi gândurile plutesc. „Mâine o sun”îşi spune nehotărât.Şi deodată Sinatra îl mişcă din patul duşman.Frank, acel Frank.Îi ridică corpul moleşit şi muşchii se încordează într-un dans în doi.Al doilea lipseşte.Dar el dansează la lumina lămpii.Şi cât de mult şi-ar dori ca acel corp pierdut printre celelalte hălci de carne să se întoarcă pentru un Sinatra, pentru un vin bun, pentru o seară de vară cu greierii oraşului , cu Sinatra,cu el şi corpurile unite într-o mişcare perpetuă.Şi Guerrilla, e duşman în această seară.

Dimineaţă un ceas sună.El se trezeşte. Mâna dreaptă prinde cealaltă pernă şi o strânge atât de tare încât îi sugrumă penele tăbăcite de atâta somn.

Cricket (LIGHTS MORE,LASTS LONGER) o brichetă verde aprinde o ţigară pentru prima cafea.Aceeaşi zi după multe luni, exact aceeaşi. La birou şade într-o tăcere deplină. Mara nu înseamnă nimic.Shes just a girl, cunoscută în metrou.Putea să fie oricine.Dacă nu e cealaltă,prima, ultima plăcere , nu e nimic.

Îşi aduce aminte de melodiile pe care trebuia să le înveţe atunci când era la grădiniţă.”Şi dacă dragoste nu e , nimic nu e”.Îi sună stupid. „G.G. era un bou.Ce ştie el despre dragostea mea?”

Îşi închide laptopul şi părăseşte biroul.Acelaşi metrou,acelaşi drum.Pe peron aşteaptă trenul ea.Nu,nu Mara. E chiar ea.Piciorul drept tremură ca la un câine când îşi vede stăpânul cu mâncare.Hrană. În sfârşit o hrană,un scop.Mai are o staţie. Îşi face curaj, o salută.Arată mai bine ca niciodată.Simte un vibe pozitiv.Amândoi sunt timizi ca doi elevi de generală. Punctul a fost pus. El coboară la prima cu tremur în voce, ea la a doua cu mintea confuză. Deşi s-au iubit momentele lor au trecut , au ars ca un chibrit în întunericul nopţii. În bezna de după le este greu să se vadă şi trec fantomatici unul pe lângă amintirile celuilalt.

Radu îşi susţine capul în mâinile slabe. Ştie că trebuie să păşească cu dreptul pragul casei. Pixul e instrumentul de scăpare. Scrie.

„Să nu mă urăşti , să nu mă urăşti

pentru sticla mea de vin şi berea din ajun

pentru tine şi pentru tot ce-a fost mai bun

te rog când ne vedem să nu mai porţi măşti

te rog când ne vedem să îmi zâmbeşti

cum ai mai făcut şi numai tu ştii să o faci

cu dintele tău şi gura ta şi ochii tăi zâmbesc

cum numai tu mă faci să fiu mai bun

să-mi spui că mă iubeşti ca înainte

să fiu prezent cu multe fapte şi mai puţine cuvinte

să te iau de mijloc să-ţi simt şi pielea fină

să mă iei aşa cum sunt cu roşu pe retină

atâtea bariere şi vorbe spuse în vânt

atâta societatea mă bagă în mormânt

şi nu sunt omul cel viclean ce adevărul nu ţi-l spune

şi nu sunt fără de elan, te strig în somn pe nume

să nu mă urăşti , să nu mă urăşti

pentru un păcat sau două din trecut

pentru un vers în plus sau pentru gândul mut

să nu mă urăşti ca n-am ştiut să-ţi spun

cât sunt de prost”

Rupe foaia din agendă şi cu bricheta Cricket o aprinde. Fumul se ridică în cameră.Deschide fereastra şi îşi face loc spre cer. Dispare.

Tuesday, March 22, 2011

Anunţ

astăzi marina s-a trezit devreme deşi pentru ea somnul e important, mai ales pentru ten.de aceea şi-a cumpărat din budapesta cremă antirid.pentru ten.pentru ea frumuseţea contează, mai ales acum când vara abia a început.nu-şi mai permite să umble pe străzi cu tenul vechi.de aceea îşi reface chipul-obiectivul-o viaţă fără riduri.oricum ea dintotdeauna a avut grijă de corpul ei.a băut cel mai bun ceai, a mâncat cele mai proaspete alimente produse într-o grădină magică situată pe malul unui mare fluviu.nu a pierdut mai multe nopţi la rând deşi uneori avea tendinţa să facă asta.dar asta se întâmpla numai atunci când din anturaj făceau parte pritenii dragi.persoanele iubite, mult prea iubite.

astăzi marina s-a trezit devreme.pentru că astăzi e o zi cu totul specială.e fericită în apartamentul ei cu două camere semidecomandat.e fericită de espressorul ei din care va curge cea mai bună cafea.o cafea pe care o va îndulci cu zahăr brun.aşa se face dacă vrei să duci un stil de viaţă sănătos, nu ca alţii.un biscuite, ceaşca plină cu puţină spumă şi se aşază confortabil în faţa calculatorului personal.acolo se petrece o mare parte din viaţa ei.prin intermediul netului(acest bun la toate prieten) comunică cu alţii ca ea.majoritatea se află la mare depărtare de oraşul prin care ea pedalează pe bicicleta ei super tare.totuşi sunt o mulţime de lucruri care o deranjează.cum ar fi aglomeraţia, oamenii nesimţiţi,adiministratorul blocului, câteva persoane din anturajul cotidian.dar dacă trage linie îşi dă seama că se simte bine.e liberă, zâmbitoare.

astăzi marina are planuri.în dulap are rochia cea nouă cumpărată din budapesta odată cu minunata cremă nouă.astăzi marina se simte frumoasă.se priveşte în oglindă şi radiază.pentru ea să se simtă frumoasă contează foarte mult.ţine de încredere.şi după cum am mai spus astăzi are acel quelque chose.rochia îi vine foarte bine şi se mulează perfect pe corpul slăbit acum că a trecut iarna şi primăvara şi vara zâmbeşte la fereastra apartamentului cu două camere.e singură şi fără obligaţii.e echilibrată.e foarte fericită.puţine sunt lucrurile negative din viaţa ei.şi am terminat povestea.sau povestea s-a terminat singură?nu încă nu.îşi cumpără cărţi faine, multe, ajunge să citească din păcate doar câteva pentru că este aşa de fericită încât nu are timp pentru toate.vede fericirea într-o floare faină, într-o carte bună, într-un ceai, într-un eventual partener care să fie acolo.care să fie acolo.momentan nu l-a găsit dar să sperăm că în viitorul apropiat acest suflet extraordinar de empatic va reuşi să-şi găsească omul fericit de care are nevoie.şi aşa vor fi împreună fericiţi la puterea a doua.şi la fel şi copiii lor şi poate copiii copiilor lor.ce basm frumos.

sunt mulţi care şi-ar dori o viaţa aşa de fericită şi liberă şi echilibrată.nu-i aşa?

astăzi marina îşi va întâlni acest cavaler care îi va ţine batista atunci când e răcită şi va avea grijă de corpul ei şi de sănătatea ei.pentru ca ea,marina, să fie veşnic fericită şi fără griji.să nu fie stresată.să fie fericită.dacă aveţi noroc, poate fi chiar unul dintre voi.dar să nu credeţi că e simplu.trebuie să lucraţi puţin la asta.dar după ce veţi căştiga lupta rezultatele vă vor uimi.am uitat să spun că marina găteşte rafinat.rafinat şi sănătos-pentru că alimentaţia sănătoasă duce la o viaţă sănătoasă şi la o relaţieşimaisănătoasă.

Aşadar,voi,mircilor,ionilor,danilor,dragoşilor,bogdanilor,alexşilor,alinilor,florinilor,andreilor, călinilor,ştefanilor,cosminilor,octavienilor,răzvanilor,strungarilor,profesorilor,educaţilor,maltrataţilor,nehotărâţilor aleşilor aceasta este şansa.Don’t blow it,you will regret!

Tuesday, March 10, 2009

Document pentru...

Am mers de dimineată să caut o povată,
Vroiam sa imi deschid o carte.
O carte nouă şi cu pagini albe
În care să vă trec pe fiecare-n parte
Cu defecte şi cu gânduri moarte,
Cu împliniri şi bucurii.
Însă n-am avut destulă ată,
Nici măcar pentru prefată.

În parc mă asteptam de ore întregi;
Cu vinul din cămara nu te joci...
Ademenit de-a lui dulceată,
Privesc pe geam e iarăşi dimineată.

Şi calc cu dreptul pragul uşii,
Sărut docil mâna matuşii,
Azi am şi aţă am şi ac...
Şi plec cu lumea sa mă-npac!

La palat domni şi domniţe mă privesc
de sus..
Un drac se zbate-n ochiul drept.
Cu aşteptarea mă petrec,

Pe dealuri vii, podgorii aramii.

În lac de planuri mă înec.

Spre culmi îmi creşte ritmul cardiac
Mă uit la ceas...tic tac tic tac
Şi parcă a trecut un veac.

“Domnul meu puteţi intra”
O piatră cade,răsună pe podea.
“Aveţi nevoie de un act!
Cu ac şi aţă, să te-ntorci la tine-n sat!

Ochiul drept,ritmul cardiac,aţă,ac…
Arunc ideea resemnat.
Ce căutam de fapt?
O carte pentru un coniac?

Un document pentru un veac.