Întâlnire

Se privesc timizi.E ultimul metrou, târziu într-o vineri.Nu se cunosc dar sunt atraşi de orice e nou.El înalt, părul negru, ochii verzi.Ea întruchiparea gingăşiei feminine,tunsoare bob, ochii mari, căprui, cercetează prezenţa masculină de vis-a-vis.Şansele erau mici ca cei doi să se vadă tocmai în această seară.Radu îşi macină amintirile legate de fosta iubită, caută mângâieri străine, sâni de fecioare pe sub cearceafuri colorate.Scăparea în nopţi alcoolice, fumuri albastre şi dansuri haotice pe melodii mediocre alături de fetele scăpate la absinturi, tequile şi alte amăgeli.Dimineaţa îşi ridică capul cu greutate.”păşesc de prea multe ori cu stângul când ies din apartament” şi întinde mâna dar în stânga e doar pătura adunată.

Mai sunt două staţii până la Piaţa Unirii.Se privesc pe ascuns.În căştile Marei Nick Cave, în mintea ei noul tip, undeva în spate imaginea fostului.Conştientizarea realităţii transcende într-o stare de excitaţie uniformă.Stimulii se pun în mişcare şi vechi senzaţii se trezesc în fiori plăcuţi.

„Greşelile sunt măselele şi dinţii noştri cariaţi.Dacă nu îi repari la timp va trebui să-i schimbi.Să pui ceva nou în locul vechiului.Dar niciodată noul nu va umple golul lăsat în gingie.O atingeam cu degetele mele lipsite de afecţiune şi pielea crăpată.Acum va fi atinsă tandru de alte mâini atente şi date cu creme Vichy sau Loreal.Rămâne o masturbare tristă a amintirilor într-o cameră slab luminată, unde adevărul se ascunde în ungherele întunecate ca un şobolan slab şi timid.Noaptea mă bate cu un bici de smoală pe spatele strâmb şi sufletul nătâng şi cad în genunchiul beteag şi-mi plâng trecutul cu lacrimi de vodkă aprinse cu chibritul cu care îmi aprind ţigările.

În ce picior ar fi trebuit să sar să nu cad?”

Radu priveşte tavanul.Alcoolul îşi face efectul.Ţigările au fugit din pachet.Dar nici tutunul nu-i mai este prieten.Alinare îşi va găsi într-un viitor timp ce va trece ca un nimic care există în răspunsul întrebării: „Ce faci?”

Mara îşi aprinde o ţigară deşi nu mai fumează de şapte luni. Mara e frumoasă dar Radu nu o vrea.Seamănă cu fosta. „Poate am să-l revăd în curând.Ce zâmbet fain şi ce voce faină.” Mara s-a îndrăgostit de fostul prieten.Compară.Nu se poate abţine.Radu nu o mai vrea pe fosta.Unicitatea fostei trebuie păstrată.Ar fi ciudat să fie altfel, ar fi ca într-o melodie de la Arctic Monkeys.

„Şi poate, poate...”şi speranţele se adună în sufletul ei golit de amintiri.

„Şi poate, poate....mă împac”şi speranţele cresc în sufletul lui plin de amintiri.

E greu să lase,e ciudat să uite. „Şi uite că Mara seamănă cu ea şi poate e mai bună.”

„Lasă că-ţi găseşti o fată pe măsura ta”răsună în capul buimăcit cuvintele fostei. Ea are un loc acolo în mintea lui şi nu va pleca.

Radu şi Mara se întâlnesc.E duminică.Îşi zâmbesc, sunt amabili unul cu celălalt.Un repect reciproc.Un post break-up-primă-întâlnire,date. Radu nu poate, cum nici boul nu se poate despărţi de ieslea din care a mâncat fân întreaga iarnă.Îşi beau cafeaua în linişte.Gauloise-ul se aprinde de la sine şi vorbele se sting cu cât conştientizarea trecutului e din ce în ce mai prezentă.O fantomă ce-şi soarbe cafeau cu zgomot alături de ei.Mara la rândul ei îşi dă seama de penibilitatea momentului.Îşi introduce cotidianul în discuţie,fără folos.Un artificiu pentru orice ar vrea să spună.Gazul de la brichetă e pe ducă la fel şi întâlnirea.

Acasă,radio Guerrilla.Muzică.Ţigări în camera obscură şi gândurile plutesc. „Mâine o sun”îşi spune nehotărât.Şi deodată Sinatra îl mişcă din patul duşman.Frank, acel Frank.Îi ridică corpul moleşit şi muşchii se încordează într-un dans în doi.Al doilea lipseşte.Dar el dansează la lumina lămpii.Şi cât de mult şi-ar dori ca acel corp pierdut printre celelalte hălci de carne să se întoarcă pentru un Sinatra, pentru un vin bun, pentru o seară de vară cu greierii oraşului , cu Sinatra,cu el şi corpurile unite într-o mişcare perpetuă.Şi Guerrilla, e duşman în această seară.

Dimineaţă un ceas sună.El se trezeşte. Mâna dreaptă prinde cealaltă pernă şi o strânge atât de tare încât îi sugrumă penele tăbăcite de atâta somn.

Cricket (LIGHTS MORE,LASTS LONGER) o brichetă verde aprinde o ţigară pentru prima cafea.Aceeaşi zi după multe luni, exact aceeaşi. La birou şade într-o tăcere deplină. Mara nu înseamnă nimic.Shes just a girl, cunoscută în metrou.Putea să fie oricine.Dacă nu e cealaltă,prima, ultima plăcere , nu e nimic.

Îşi aduce aminte de melodiile pe care trebuia să le înveţe atunci când era la grădiniţă.”Şi dacă dragoste nu e , nimic nu e”.Îi sună stupid. „G.G. era un bou.Ce ştie el despre dragostea mea?”

Îşi închide laptopul şi părăseşte biroul.Acelaşi metrou,acelaşi drum.Pe peron aşteaptă trenul ea.Nu,nu Mara. E chiar ea.Piciorul drept tremură ca la un câine când îşi vede stăpânul cu mâncare.Hrană. În sfârşit o hrană,un scop.Mai are o staţie. Îşi face curaj, o salută.Arată mai bine ca niciodată.Simte un vibe pozitiv.Amândoi sunt timizi ca doi elevi de generală. Punctul a fost pus. El coboară la prima cu tremur în voce, ea la a doua cu mintea confuză. Deşi s-au iubit momentele lor au trecut , au ars ca un chibrit în întunericul nopţii. În bezna de după le este greu să se vadă şi trec fantomatici unul pe lângă amintirile celuilalt.

Radu îşi susţine capul în mâinile slabe. Ştie că trebuie să păşească cu dreptul pragul casei. Pixul e instrumentul de scăpare. Scrie.

„Să nu mă urăşti , să nu mă urăşti

pentru sticla mea de vin şi berea din ajun

pentru tine şi pentru tot ce-a fost mai bun

te rog când ne vedem să nu mai porţi măşti

te rog când ne vedem să îmi zâmbeşti

cum ai mai făcut şi numai tu ştii să o faci

cu dintele tău şi gura ta şi ochii tăi zâmbesc

cum numai tu mă faci să fiu mai bun

să-mi spui că mă iubeşti ca înainte

să fiu prezent cu multe fapte şi mai puţine cuvinte

să te iau de mijloc să-ţi simt şi pielea fină

să mă iei aşa cum sunt cu roşu pe retină

atâtea bariere şi vorbe spuse în vânt

atâta societatea mă bagă în mormânt

şi nu sunt omul cel viclean ce adevărul nu ţi-l spune

şi nu sunt fără de elan, te strig în somn pe nume

să nu mă urăşti , să nu mă urăşti

pentru un păcat sau două din trecut

pentru un vers în plus sau pentru gândul mut

să nu mă urăşti ca n-am ştiut să-ţi spun

cât sunt de prost”

Rupe foaia din agendă şi cu bricheta Cricket o aprinde. Fumul se ridică în cameră.Deschide fereastra şi îşi face loc spre cer. Dispare.

hipthemood

Deliver the feeling, swim in dark waters

change, if it really matters

have a drink and keep on going

take a cigarette without showing

that you are not agreeing

on life’s problems, questions

it could get better

it will get better

just put that smile where it’s meant to be

just sing and dance and you’ll see

answers will come, the bright Sun

after rainy days, that pays.

Un viitor apropiat

Din noapte îmi intrau pe fereastra larg deschisă din bucătărie fluturi negri şi mari, urlete de groază şi alte sunete pe care nu reuşeam să le atribui fiinţelor omeneşti. Căldura mă apăsa, făcându-mi o mare favoare. Era mai bine să mă confrunt cu atacurile naturii decât să reiau lupta cu gândurile. Mă scărpinam din când în când în barbă, trăgeam din ţigară şi urlam la stele cu ochii palizi şi grei. Stomacul îmi cerea mâncare dar nu orice. Îmi doream să am în faţă, în locul scrumierei plină de chiştoace, o friptură mare, bine piperată, din care să muşc cu poftă. Am vrut să beau apă dar era plină de viermişori albaştri.
Locuiam în blocul bombardat de pe strada cu ambasada Africii de Sud. Companie îmi ţinea un gândac de bucătărie pe care nu m-am obosit să-l strivesc, să-l calc cu bocancii mei mari, să-i curm suferinţa. Când amintirile reuşeau să obţină un rol principal în gândirea mea, intram într-o stare de profundă tristeţe din care ieşeam doar odată cu răsăritul. Câteva pisici se copulau printre rădăcinile copacilor smulşi de suflul exploziei. Deşi trecuseră patru ani de la bombardament guvernul nu demarase niciun proiect pentru refacerea zonei.
Am găsit un frigider printre ruinile vilelor din nordul oraşului pe care l-am folosit trei ani şi şase luni. Funcţiona perfect deşi uneori scotea nişte zgomote ciudate. Din acelaşi loc am luat şi un arc cu săgeţi. Îl foloseam destul de des mai ales sâmbăta când mergeam la vânătoare într-o pădure din apropiere. Duminica mâncam carne proaspătă. Vânatul mă ţinea o săptămână, noroc cu frigiderul. Mai aveam şi un pistol cu capse care s-a dovedit a fi util împotriva tâlharilor. Într-o noapte însă trei luptători antisociali au dat buzna spărgându-mi uşa şi aşa şubredă. Pocniturile produse de pistolul cu capse nu au fost îndeajuns să-i sperii şi să-i determin să plece, aşa că am apelat la bunul meu prieten arcul. Le-am înfipt fiecăruia câte o săgeată în ţeastă. Nu îmi dau seama cum am reuşit să fac asta, probabil panica m-a făcut să-mi folosesc corpul la cel mai bun randament. Unul dintre ei avea un ceas de aur la mână şi atunci mi-am dat seama că era destul de târziu şi că ar trebui să dorm. Le-am luat tot ce aveau la ei după care i-am aruncat pe fereastră oprind mieunatul pisicilor în călduri.
Am mai dat o raită prin bloc şi apoi am adormit în debara, unde mi-am făcut un pat pentru o persoană. Toată noaptea am avut coşmaruri.

Dimineaţă când am deschis ochii am observat prezenţa unui câine în sufrageria mea. Rupea cu poftă bucăţi mari de carne din trupul unui om. Am privit scena şocat fără să scot un sunet.. Nu mă observase şi asta era bine. Avea blana zbârlită pătată de vopsea roşie sau sânge, nu reuşeam să-mi dau seama. În zadar am încercat să găsesc o explicaţie logică a întregii imagini, pur şi simplu era imposibil. Arcul era în altă cameră aşa că mi-am scos cuţitul de la curea şi am sărit asupra câinelui. Ne-am tăvălit prin praful de pe podea timp de câteva minute reuşind într-un final cu o mişcare abilă să-i înfig cuţitul în gâtul jegos. Am rămas deasupra leşului câteva minute după victorie, eram epuizat. În depărtare, în capătul celălalt de oraş se trăgea cu tunul, probabil pentru a alunga norii adunaţi să ne extermine. Autorităţile abilitatea îşi asumaseră această sarcina grea. De doi ani ploile se vărsau peste oraş cu pucioasă şi bucăţi mari de gheaţă, dar dacă se trăgea cu tunul înspre nori ploua normal.Am scăpat de cele două cadavre aruncându-le pe fereastră. Foamea mă apăsa insistentă. Mi-am scos din frigider zece peşti morţi şi i-am fript la un foc mic. Am pus sare şi piper şi am avut un mic dejun consistent cu un conţinut scăzut de colagen şi bogat în aminoacizi.
După masă am realizat că era sâmbătă şi eu nu mai ieşisem din casă de o săptămână. Mi-am luat doi peşti într-un rucsac, arcul cu săgeţi şi am plecat la vânătoare în afara oraşului.

Norii şi-au văzut de drum lăsând loc Soarelui. Bicicleta cu care mă deplasam era veche şi ruginită dar funcţiona perfect. În timp ce pedalam mintea îmi mergea în ritmul roţilor. Trăgeam în amintiri cu gloanţele uitării, îmi doream un pustiu, o pagină albă pe care să rescriu povestea aşa cum mi-aş fi dorit să fie.

Am oprit la intrarea în pădure, legând bicicleta de un copac, m-am aventurat în cea mai mare linişte printre copacii stufoşi. O căprioară mutantă păştea într-o poiană la jumătate de oră de mers. Mi-am ţinut respiraţia am întins coarda arcului şi am ratat cu mult corpul căprioarei care a dispărut după nişte tufari. M-am aşezat în iarbă dezamăgit. O picătura de apă m-a lovit în creştet. Am privit spre cer dar în loc de nori deasupra mea era atârnat cu capul în jos de creanga unui copac un individ. M-am speriat târându-mă câţiva metri mai încolo. Era un tip îmbrăcat într-un costum verde, ras în cap şi ochii bulbucaţi. A început să râdă când a văzut cât de speriat eram. Îmi venea să-l dau jos doar să-i împing câteva în figură. M-a strigat de câteva ori dar nu m-am clintit din loc. L-am mai privit pentru câteva clipe dar nu am făcut nimic să-l ajut. Nu aveam chef de socializare cu indivizi ciudaţi agăţaţi în copaci. Oricum supărase pe cineva de ajunsese să admire pământul.Am plecat fără să privesc înapoi. Mă îndreptam spre bicicletă resemnat când un iepure mutant mi-a făcut ziua mai bună lăsându-se prins.

Pe drumul de întoarcere a început să plouă puternic încât am fost nevoit să mă opresc pe marginea drumului. Mă gândeam cu jind la carnea din frigiderele celor trei supermarketuri rămase după criză. Ar fi fost mai simplu să merg acolo şi să îmi cumpăr alimente dacă aş fi avut bani. Dar cum nu mai văzusem aşa ceva de mai bine de trei ani, am apelat la vânat şi pescuit. Înapoi la rădăcini.
Cu fiecare tunet îmi vedeam sfârşitul apropiindu-se, frica mă învelise într-un tremurat spasmodic. Pentru a mă linişte m-am gândit la nişte rime; ceva să rimeze cu mine. Îmi veneau în minte crime. Mă blocam pe pluralul crimei. Gândirea îmi avorta constant acest cuvânt, aveam nevoie de lumină în beciul întunecat din capul meu. În acele momente îmi doream ca Soarele să mă spele în propria-mi transpiraţie şi gâzele să danseze în jurul meu. Să suflu într-o păpădie şi să alerg după puful zburător într-un lan de lucernă. Când eram copil îmi făceam o joacă din asta uitând de ceilalţi ore întregi. Fluturii zburau prin amintirile copilăriei lăsând în urmă un miros de motorină arsă. Atunci am realizat că lângă mine oprise un camion verde cu geamurile fumurii. Doi militari au coborât, întrebându-mă daca am văzut un câine cu blana roşie. Am ezitat să le spun adevărul dar nu m-am putut abţine şi le-am relatat cum am fost surprins de acea arătare în timp ce eram la vânătoare. M-am speriat şi am fugit cât m-au ţinut picioarele.Nu am apucat să termin de povestit că cei doi lăsau deja o dâră de fum în urmă, rulând cu viteză spre pădure.Speram să-l găsească pe chelul din copac deşi nu îmi păsa prea mult de semenii mei.

Ploaia se oprise şi deja mă simţeam mai bine dar totuşi cu fiecare rotaţie completă a roţii din faţă o stare de nelinişte mi se strecura în suflet.
Ajuns acasă am mers pe balcon să îmi iau haine curate şi uscate, reuşisem să-mi spăl câteva într-un râu din apropiere. Frica m-a cuprins aruncându-mă cu capul de toţi pereţii.
Un pitic îmi zâmbea strângând hainele de pe sârmă cu mâinile murdare. Am închis ochii, am trântit uşa şi am fugit în bucătărie. Nu îmi puteam explica nici de această dată strania apariţie. Ceva nu era în regulă , probabil oboseala acumulată îmi răvăşea capacitatea de a percepe realitatea.M-am întors să mă conving dacă aveam de-a face cu o vedenie, dar s-a dovedit că piticul era fumător. Trăgea dintr-o ţigară făcându-mi semn cu mâna să mă alătur.M-am apropiat neîncrezător şi deşi eram cu un metru şi ceva mai înalt, îmi tremurau picioarele. Mi-a oferit o ţigară după care şi-a văzut de tutunul lui. Ce naiba căuta acel pitic nu am aflat, după trei fumuri l-am lovit în moalele capului cu o cărămidă. Am aşteptat să se înnopteze pentru a-l arunca pe fereastră.
În acea perioadă, în câţiva ani, se trecuse de la creştere economică,bunăstare şi pace la război, foamete, criză economică şi politică, cutremure şi o stare generală de a renunţa la viaţă. Nimeni nu prevăzuse această schimbare bruscă, nimeni nu putea prezice un asemenea viitor. Au existat câţiva însă pentru a nu panica populaţia, deci pentru binele naţiunii, au fost închişi într-o ospiciu. Situaţia s-a schimbat la trei ani după bombardamente când cu sprijinul populaţiei au fost eliberaţi şi ajutaţi să urce pe scara politicii.

În acea noapte zgomotul produs de cadavrul piticului aruncat de la fereastră mi-a dat târcoale în vis.

Dimineaţă am băut o sticlă de vodkă din proviziile de băutură pe care mi le făcusem intr-o magazie părăsită. Beţia a fost cruntă. M-am jucat o vreme cu mâinile, am dansat pe jingle-ul unui ursuleţ din pluş după care am defecat pe hainele mele curate şi m-am şters la cur cu o cămaşă albă.Cum am simţit că îmi revin am mai desfăcut o sticlă. Băutura incoloră îmi desena un tablou nou în culori stridente. Eram roşu ca ars de Soare. M-am bucurat de noua mea înfăţişare şi am dansat de acelaşi jingle tembel până s-a terminat bateria ursuleţului. Mâhnit am plâns. Ursuleţul se sacrificase pentru distracţia mea. L-am aruncat pe fereastra bucătăriei.

Era ziua mea, era cald şi vântul împrăştia mirosul de fecale în tot apartamentul.

În bloc mai locuiau încă douăzeci de oameni. Nimeni nu plătea întreţinere. Statul hotărâse ca cei care acceptă să locuiască în blocurile bombardate să nu plătească nicio taxă.Am râs de un păianjen ce îşi construia casa într-un colţ de dormitor. Probabil nici el nu avea bani să plătească taxe şi se hotărâse să se mute în blocul meu. L-am iubit, era noul meu prieten.

Gândacul din bucătărie a fost strivit de bocancii mei mari în timp ce dansam. Păcat.

Linişte.

Am căutat ceasul de aur în debara şi l-am găsit între sticlele de vodkă aşa că am mai desfăcut una. Între timp mâncasem nişte peşte şi cu dinţii am sfârtecat dintr-o pulpă de iepure bucăţi mari de carne pe care le-am mestecat cu greu pătându-mi barba de sânge.
Plictisit de apartament si cu o poftă nebănuită de oameni, de socializare am coborât două etaje unde ştiam că locuieşte o tipă cu tatăl ei; mama fetei murise în bombardament.Am luat cu mine sticla de vodkă proaspăt desfăcută şi câţiva peşti morţi şi fripţi. Spre marea mea surprindere uşa mi-a fost deschisă de un bărbat ce semăna izbitor cu Moş Crăciunul copilăriei mele. Am încercat să-l iau în braţe dar m-a respins. Boule, am ţipat la el, sunt eu Marele Cavaler de la etajul şapte. Mi-a zis că mă ştie dar să mă liniştesc că el nu vrea scandal.
- Scandal ? am întrebat stupefiat de ostilitatea viitoarei mele gazde. Păi bă boule tu crezi că am venit cu scandal ? Vreau să-ţi ofer băutură şi peşte.
Auzind acestea pe chipul beţivanului bătrând se putea citi bucuria. Nu mai văzuse alcool de doi ani şi nici peşte.

Alt efect al crizei omenirii prin care treceam era lenea. Mulţi renunţaseră la luptă împingându-şi existenţa spre un trai lipsit de aspiraţii, ajungând la sinucidere şi moarte prin înfometare.

Bătrânul ar fi meritat să primească sticla drept în scăfârlie pentru modul în care îşi târâia zilele, dar m-am abţinut. M-a invitat în apartament şi spre marea mea mirare era foarte curat. În bucătărie toate lucrurile erau puse la locul lor. Dulapul cu farfurii, cu furculiţe , cuţite , linguri, cu oale, cu tăvi, chiuveta curată, frigiderul curat, gol cu uşa deschisă. Pe masă o floare uscată, maronie. L-am întrebat de ce nu o aruncă. Era cumpărată de răposata soţie şi nu putea să facă asta. Mi-am oferit singur explicaţia curăţeniei. Bărbatul nu se putea desprinde de trecut, păstrase totul ca în ultima zi a fiinţei dragi. În mintea-mi aburindă de alcool l-am compătimit, îmi era milă de acest Moş Crăciun.
A scos două pahare, le-am umplut cu vodkă şi am ciocnit pentru vremuri mai bune şi fericire. Dar oricum în acea perioadă fericirea era ceva foarte greu de definit. Aş fi putut defini teorema lui Lagrange, să o demonstrez, să-i enumăr consecinţele, în schimb fericirea era un termen necunoscut. q.e.d.
Am tras talpă cele două păhărele şi le-am umplut din nou. Eu eram Rudolf în viziunea mea asupra situaţiei, având nasul roşu, el era Moşul. Societatea s-ar fi aşteptat la ceva progresiv de fapt trăiam o regresie totală, puţini erau cei care mai aveau calculatoare. Explozia facebook şi a celorlalte reţele de socializare se oprise odată cu bombele ce-au şuierat pe deasupra oraşului. Norocul meu a fost unul. Închis fiind în acel ospiciu de la munte, viaţa s-a oprit şi m-a întrebat de vreau să mai trăiesc indiferent de cum ar evolua istoria. I-am zis că da, că indiferent de cât de căcat ar putea fi zilele pe care le voi trăi, tot îmi doresc să văd ce se întâmplă mâine.
La al patrulea pahar a apărut Ioana. Ioana era fiica lui Ion şi numele de familie a celor doi era Ionescu. Când am aflat acest lucru, mi-am dat seama că sunt prea mulţi de I pentru cât aş fi putut eu suporta aşa că mi-am vomat dezgustul pe Ion. Acest mic incident a fost destul de traumatizant pentru bătrân care avea o legătură spirituală cu bucătăria.
Ioana era foarte misterioasă şi frumoasă în acele momente de confuzie mentală şi sentimentală. Mă uitam la ea fără a reuşi să scot două cuvinte banale, poate un bună ziua ar fi fost îndeajuns. În gând am sărutat-o, am strâns în braţe acea fiinţă, efemeră ca scuipatul într-o zi de vară pe trotuarul încins. Am început să râd întrucât ea era deja sub stăpânirea demonului din mine. S-a aşezat la masă, a băut trei pahare de vodkă şi după mi-a arătat limba. Era roz şi foarte atrăgătoare. Îmi doream să-i ating papilele gustative, să-i înghit sufletul, să-i arăt lumea, să merg la vânat cu ea şi să o fac fericită. Beţia avansată îmi dădea o doza mai mare de curaj decât de obicei. Pentru câteva minute Ioana a dispărut şi s-a întors cu o chitară. I-am cerut permisiunea de a cânta un cântec care suna destul de bine în capul meu.


În pământ ne vom întoarce în curând
În curând viermi din corp am să vând
Umbra ta peste mormânt; plângi.
Şi la pieptul plin amintirile le strângi

Dar ştii tu cuvântul ce-l rostesc ?
Dar ştii tu vorba unui om onest ?
Maţele în mine plesnesc
Şi gândurile de moarte se izbesc.

Te vreau în penisul meu erect
Vreau să simt corpul tău perfect
Vreauuu ! Vreauuu! Vreauuu!

Şi am început să urlu cu o voce groasă, demonică spre cei doi. Am râs şi am continuat.

Eştiii bouuu Moşuleee!
Acum ai să morriiiii!

La aceste cuvinte Ioana m-a privit intrigată, cu ochii plini de ură. Nu m-am oprit din cântat pentru a oferi explicaţii, mi se părea inutil.

Amintirile-mi sunt bombe de vomă
Vă înec pe toţi din jurul meu în astă aromă.
Dragostea în beţie prelungită e enormă
Mă răpune şi muncesc pentru ea fără normă.

Deşi versurile probabil nu erau pe placul lor, mă ascultau fără a scoate un sunet, bând din sticla mea de vodkă.

Cu laserul de la breloc în ochi vă lovesc
Bani de-aş avea fete bune am să momesc
Ca peştele ce curva la produs trimite.
Figura-mi de alcool o veţi ţine minte ?

Nicio reacţie.

Amândoi erau beţi pulbere. Am căutat în sertarul cu furculiţe ,şi am găsit un cuţit. Fără prea mult efort l-am înfipt în moşneag, maţele ţâşnindu-i pe masă şi pe floarea uscată şi maronie. În acest timp Ioana se ridicase şi cu o lovitură precisă, mi-a spart sticla de cap, dar nu am căzut. Eu am vrut să o iubesc dar cu acelaşi cuţit i-am scos ochii. I-am aruncat pe fereastră după ce i-am tăiat mărunt. Nu vroiam să le aud trupurile lovindu-se de asfalt. Mi-ar fi dat o stare de vinovăţie şi probabil coşmaruri.

Ochii fetei mă privesc şi în aceste momente. Acum îmi scriu povestea poate şi zic poate va ajuta omenirea să progreseze în trăiri mai intense şi pline de fericire. Îmi voi continua cântecul…

Zboară vinul prin cămară
Suflu mucii pe o nară
Găsesc găleata plină cu var
În loc să văruiesc, sar.

Melchisedec, Radovan şi o pisică (II)

Când îşi deschise ochii în loc de sărutul mult aşteptat îl zări pe Matei îndepărtându-se. Dezamăgită Irina se hotărâ să-şi umple golul interior într-un club din centrul vechi. O sună pe Isabela, o bună prietenă din liceu, experimentată în eşecuri şi în beţii. Viaţa Isabelei luă o întorsătură de 180 de grade de când terminase liceul. De facultate s-a lăsat în primul an, de dragoste s-a apucat din primul an dar tot atunci a fost şi lăsată, şi băutura i-a devenit prietenă de nedespărţit tot în aceeaşi perioadă. Şi atunci când ai chef de băut cel mai bine, îţi suni prietenii despre care ştii că se descurcă nu bine,ci foarte bine la acest capitol. Asta a făut şi Irina în acea noapte, care a marcat despărţirea de Matei, cu care a avut o relaţie de apoape 2 ani.
Cele două s-au întâlnit nu cu mult timp după despărţire, astfel că lacrimile de pe obrajii Irinei încă nu se uscaseră. Vazând-o în ce hal de disperare se afla prietena sa, Isabela hotărâ să o ducă la o petrecere privată la Armenească. Un bun prieten dădea o petrecere unde toată lumea venea costumată în fel şi fel de personaje de film, de carte, orice. Au luat troleul 66 şi după un sfert de oră erau la casa cu pricina. Pe drum s-au întâlnit cu diferite cunoştinţe, care mergeau la aceeaşi petrecere. Au împrumutat fiecare câte o mască, asemănătoare cu cea a lui Zorro şi şi-au aruncat trupurile în mulţimea aburindă. Şi-au făcut loc cu greu până la masa cu băutură, însă o data ajunse nu au mai părăsit perimetrul.Se îndepărtau doar dacă era necesară o vizită la toaletă pentru eliminarea substaţelor adunate. La un moment dat, doi tipi se aşezară în apropierea fetelor destul de ameţite. Muzica era pe măsura aşteptărilor, reuşind să înfierbânte spiritele. Băutura refuza să mai intre în gura celor două, dar acum oricum era prea târziu. Se îmbătaseră destul de tare. Se poate spune că erau lemn, muci, ceapă, behăeau de bete ce erau, aşa că cei doi indivizi au putut profita la maxim de dorinţele scăpate din frâu a celor două prietene...
Când îşi deschise ochii în loc de sărutul mult aşteptat zări un rahat plutind în apa veceului în care stătea cu capul. Ameţită şi singură ieşi speriată din toaletă, doar să observe că petrecerea era în toi. Trecusera doar două ore de când se apucase de băut. Ceru o pastilă de cap unor tipi ce păreau de-a locului. NU după mult timp aceeaşi stare de beţie avansată o cuprinsese. Petrecerea se dezlănţui. Deodată simţi că nu mai are stare şi o energie inexplicabilă îi invadă corpul. Porni într-un dans diavolesc, apoi pe Tainded Love în varianta lui Manson, făcu reeditarea videoclipului. O altă tipă sări alături de ea şi începură a se săruta. Un sărut mult mai pasional decât ce îi oferise Matei în doi ani. Apoi făcură schimb de costumaţii. Astfel mascată părăsi petrecerea, îl sună pe Matei, îl lansă două înjurături puternice şi apoi îşi aruncă telefonul într-o fântână arteziană.

În faţă la A, remarcă cu coada ochiul în curtea bisericii de lângă club doi tipi ce trăgeau dintr-o sticlă de Adria.
-Băhh ce faceţi? Aveţi o ţigară?
Cei doi se priviră reciproc apoi o fixară în câmpul lor vizual. Le-a luat ceva timp să proceseze întrebarea, şi apoi să ofere un răspuns coerent.
-Daaaa Vartaaaa!au strigat cei doi în cor.
-bine....păi îmi daţi şi mie una.Eu...eu le-am pierdut.
-păi intră în curte!
Fata se strecură pe portiţa din tablă vopsită în verde, destul de uşor pentru starea în care se afla. Îşi aprinse ţigara primită, trase un fum adânc şi lăsă fumul să-i iasă pe nări. Cei doi o priveau fără a se mişca, doar din când în când tragând şi ei un fum din ţigările lor.
-E şi Raluca cu voi?le aruncă întrebarea de parcă s-ar cunoaşte de ani.
Cei doi se priviră, apoi Radovan scoase din buzunarul de la piept o poza cu Raluca.
-Ea e?o întrebă fără să clipească.
-Da...ea e.Spuse fata fara rezerve.
-Dar înainte de a trece mai departe nu vrei să bem nişte Adria?se băgă Melchisedec în discuţie.
-E vodka cu Cappy!preciză Radovan ridicând o sprânceană spre Irina.
Fata acceptă entuziasmată că mai poate umple golul cu fel de fel de băuturi şi fel de fel de oameni. Doar că în scurt timp cei doi deveniseră foarte incoerenţi. Cu toate astea au coborât în club tustrei, unde a început să curgă berea la trei lei din toate părţile, şi să curgă, şi să curgă...

-Salut! Dante!se prezentă prietenul celor doi Irinei.
-Danteeeee!Ce nume interesanttttt....Esti italian!?întrebă Irina dansând nebuneşte în jurul său.
-Nuuuu!strigă Dante să se facă auzit.Dar Raluca debia a ajuns din Italia.Vrei sa urcăm până în curtea bisericii să mai stăm de vorbă?
-Daaaaaaaa!!!
Şi duşi au fost pentru jumătate de oră sau aşa ceva. Între timp Radovan îşi căuta de lucru pe scena clubului. Melchisedec se tot învârtea fără un scop anume dintr-un colţ în altul al barului. La întoarcere Dante îl găsi pe Radovan făcând mişto de o grasă cheală. După ce îl cinsti cu o gură de vodkă dintr-un pahar mare, plecă în căutarea lui Melchisedec. Acesta vrăjea într-un colţ întunecat cu o tipă ce părea a fi foarte punk. Tinerească în atitudine şi comportament. Îl luă şi împreună au asistat la o imagine grotească. Dar e bine că nu şi-au adus aminte a doua zi. La cinci localul s-a închis, însă Radovan, Melchisedec, Irina, punkeriţa au mers împreună acasă la grasă. Aceasta locuia undeva sub ambasada Thailandei, cu câţiva necunoscuţi într-o camera nu mai mare decât o cameră de cămin de două persoane din Regie. Ajunşi la destinaţie, i-au făcut o baie Ralucăi după care au început a povesti. Radovan privind-o pe Irina îşi dădea seama că e din ce în ce mai frumoasă dar cu toate astea se comporta ciudat. Se mişca foarte rapid,în acelaşi timp era graţioasă în orice gest, şi la un moment dat chiar a scos un zgomot ciudat. Spre dimineaţă toţi erau foarte praf. Spre dimineaţă şi-au dat seama că Irina era îmbracată în pisică. Spre dimineaţă Radovan s-a sărutat cu o pisică. Spre dimineaţă nimeni nu o mai vedea pe Irina ca pe un om. Spre dimineaţă....Irina....mieuna ca o pisică....

Document pentru...

Am mers de dimineată să caut o povată,
Vroiam sa imi deschid o carte.
O carte nouă şi cu pagini albe
În care să vă trec pe fiecare-n parte
Cu defecte şi cu gânduri moarte,
Cu împliniri şi bucurii.
Însă n-am avut destulă ată,
Nici măcar pentru prefată.

În parc mă asteptam de ore întregi;
Cu vinul din cămara nu te joci...
Ademenit de-a lui dulceată,
Privesc pe geam e iarăşi dimineată.

Şi calc cu dreptul pragul uşii,
Sărut docil mâna matuşii,
Azi am şi aţă am şi ac...
Şi plec cu lumea sa mă-npac!

La palat domni şi domniţe mă privesc
de sus..
Un drac se zbate-n ochiul drept.
Cu aşteptarea mă petrec,
Pe dealuri vii, podgorii aramii.

În lac de planuri mă înec.

Spre culmi îmi creşte ritmul cardiac
Mă uit la ceas...tic tac tic tac
Şi parcă a trecut un veac.

“Domnul meu puteţi intra”
O piatră cade,răsună pe podea.
“Aveţi nevoie de un act!
Cu ac şi aţă, să te-ntorci la tine-n sat!”

Ochiul drept,ritmul cardiac,aţă,ac…
Arunc ideea resemnat.
Ce căutam de fapt?
O carte pentru un coniac?
Un document pentru un veac.