Se privesc timizi.E ultimul metrou, târziu într-o vineri.Nu se cunosc dar sunt atraşi de orice e nou.El înalt, părul negru, ochii verzi.Ea întruchiparea gingăşiei feminine,tunsoare bob, ochii mari, căprui, cercetează prezenţa masculină de vis-a-vis.Şansele erau mici ca cei doi să se vadă tocmai în această seară.Radu îşi macină amintirile legate de fosta iubită, caută mângâieri străine, sâni de fecioare pe sub cearceafuri colorate.Scăparea în nopţi alcoolice, fumuri albastre şi dansuri haotice pe melodii mediocre alături de fetele scăpate la absinturi, tequile şi alte amăgeli.Dimineaţa îşi ridică capul cu greutate.”păşesc de prea multe ori cu stângul când ies din apartament” şi întinde mâna dar în stânga e doar pătura adunată.
Mai sunt două staţii până la Piaţa Unirii.Se privesc pe ascuns.În căştile Marei Nick Cave, în mintea ei noul tip, undeva în spate imaginea fostului.Conştientizarea realităţii transcende într-o stare de excitaţie uniformă.Stimulii se pun în mişcare şi vechi senzaţii se trezesc în fiori plăcuţi.
„Greşelile sunt măselele şi dinţii noştri cariaţi.Dacă nu îi repari la timp va trebui să-i schimbi.Să pui ceva nou în locul vechiului.Dar niciodată noul nu va umple golul lăsat în gingie.O atingeam cu degetele mele lipsite de afecţiune şi pielea crăpată.Acum va fi atinsă tandru de alte mâini atente şi date cu creme Vichy sau Loreal.Rămâne o masturbare tristă a amintirilor într-o cameră slab luminată, unde adevărul se ascunde în ungherele întunecate ca un şobolan slab şi timid.Noaptea mă bate cu un bici de smoală pe spatele strâmb şi sufletul nătâng şi cad în genunchiul beteag şi-mi plâng trecutul cu lacrimi de vodkă aprinse cu chibritul cu care îmi aprind ţigările.
În ce picior ar fi trebuit să sar să nu cad?”
Radu priveşte tavanul.Alcoolul îşi face efectul.Ţigările au fugit din pachet.Dar nici tutunul nu-i mai este prieten.Alinare îşi va găsi într-un viitor timp ce va trece ca un nimic care există în răspunsul întrebării: „Ce faci?”
Mara îşi aprinde o ţigară deşi nu mai fumează de şapte luni. Mara e frumoasă dar Radu nu o vrea.Seamănă cu fosta. „Poate am să-l revăd în curând.Ce zâmbet fain şi ce voce faină.” Mara s-a îndrăgostit de fostul prieten.Compară.Nu se poate abţine.Radu nu o mai vrea pe fosta.Unicitatea fostei trebuie păstrată.Ar fi ciudat să fie altfel, ar fi ca într-o melodie de la Arctic Monkeys.
„Şi poate, poate...”şi speranţele se adună în sufletul ei golit de amintiri.
„Şi poate, poate....mă împac”şi speranţele cresc în sufletul lui plin de amintiri.
E greu să lase,e ciudat să uite. „Şi uite că Mara seamănă cu ea şi poate e mai bună.”
„Lasă că-ţi găseşti o fată pe măsura ta”răsună în capul buimăcit cuvintele fostei. Ea are un loc acolo în mintea lui şi nu va pleca.
Radu şi Mara se întâlnesc.E duminică.Îşi zâmbesc, sunt amabili unul cu celălalt.Un repect reciproc.Un post break-up-primă-întâlnire,date. Radu nu poate, cum nici boul nu se poate despărţi de ieslea din care a mâncat fân întreaga iarnă.Îşi beau cafeaua în linişte.Gauloise-ul se aprinde de la sine şi vorbele se sting cu cât conştientizarea trecutului e din ce în ce mai prezentă.O fantomă ce-şi soarbe cafeau cu zgomot alături de ei.Mara la rândul ei îşi dă seama de penibilitatea momentului.Îşi introduce cotidianul în discuţie,fără folos.Un artificiu pentru orice ar vrea să spună.Gazul de la brichetă e pe ducă la fel şi întâlnirea.
Acasă,radio Guerrilla.Muzică.Ţigări în camera obscură şi gândurile plutesc. „Mâine o sun”îşi spune nehotărât.Şi deodată Sinatra îl mişcă din patul duşman.Frank, acel Frank.Îi ridică corpul moleşit şi muşchii se încordează într-un dans în doi.Al doilea lipseşte.Dar el dansează la lumina lămpii.Şi cât de mult şi-ar dori ca acel corp pierdut printre celelalte hălci de carne să se întoarcă pentru un Sinatra, pentru un vin bun, pentru o seară de vară cu greierii oraşului , cu Sinatra,cu el şi corpurile unite într-o mişcare perpetuă.Şi Guerrilla, e duşman în această seară.
Dimineaţă un ceas sună.El se trezeşte. Mâna dreaptă prinde cealaltă pernă şi o strânge atât de tare încât îi sugrumă penele tăbăcite de atâta somn.
Cricket (LIGHTS MORE,LASTS LONGER) o brichetă verde aprinde o ţigară pentru prima cafea.Aceeaşi zi după multe luni, exact aceeaşi. La birou şade într-o tăcere deplină. Mara nu înseamnă nimic.Shes just a girl, cunoscută în metrou.Putea să fie oricine.Dacă nu e cealaltă,prima, ultima plăcere , nu e nimic.
Îşi aduce aminte de melodiile pe care trebuia să le înveţe atunci când era la grădiniţă.”Şi dacă dragoste nu e , nimic nu e”.Îi sună stupid. „G.G. era un bou.Ce ştie el despre dragostea mea?”
Îşi închide laptopul şi părăseşte biroul.Acelaşi metrou,acelaşi drum.Pe peron aşteaptă trenul ea.Nu,nu Mara. E chiar ea.Piciorul drept tremură ca la un câine când îşi vede stăpânul cu mâncare.Hrană. În sfârşit o hrană,un scop.Mai are o staţie. Îşi face curaj, o salută.Arată mai bine ca niciodată.Simte un vibe pozitiv.Amândoi sunt timizi ca doi elevi de generală. Punctul a fost pus. El coboară la prima cu tremur în voce, ea la a doua cu mintea confuză. Deşi s-au iubit momentele lor au trecut , au ars ca un chibrit în întunericul nopţii. În bezna de după le este greu să se vadă şi trec fantomatici unul pe lângă amintirile celuilalt.
Radu îşi susţine capul în mâinile slabe. Ştie că trebuie să păşească cu dreptul pragul casei. Pixul e instrumentul de scăpare. Scrie.
„Să nu mă urăşti , să nu mă urăşti
pentru sticla mea de vin şi berea din ajun
pentru tine şi pentru tot ce-a fost mai bun
te rog când ne vedem să nu mai porţi măşti
te rog când ne vedem să îmi zâmbeşti
cum ai mai făcut şi numai tu ştii să o faci
cu dintele tău şi gura ta şi ochii tăi zâmbesc
cum numai tu mă faci să fiu mai bun
să-mi spui că mă iubeşti ca înainte
să fiu prezent cu multe fapte şi mai puţine cuvinte
să te iau de mijloc să-ţi simt şi pielea fină
să mă iei aşa cum sunt cu roşu pe retină
atâtea bariere şi vorbe spuse în vânt
atâta societatea mă bagă în mormânt
şi nu sunt omul cel viclean ce adevărul nu ţi-l spune
şi nu sunt fără de elan, te strig în somn pe nume
să nu mă urăşti , să nu mă urăşti
pentru un păcat sau două din trecut
pentru un vers în plus sau pentru gândul mut
să nu mă urăşti ca n-am ştiut să-ţi spun
cât sunt de prost”
Rupe foaia din agendă şi cu bricheta Cricket o aprinde. Fumul se ridică în cameră.Deschide fereastra şi îşi face loc spre cer. Dispare.
No comments:
Post a Comment