Necunoscutul atrage.Totul pare minunat.Mara se aruncă în ape fără fund,în necunoscuţi,în pahare cu vodkă,în ţigări,nopţi albe în compania masculilor de duzină.S-a depărtat de triştii prieteni.E satisfăcută.Locuieşte singură într-o micuţă garsonieră, nu departe de piaţa Romană împreună cu motanul Mircea. Adevărul uneori e un monstru cu cap de om sau o libelulă moartă sau un câine cu trei picioare.În fiecare dimineaţă vomită.Greaţa s-a cuibărit în trupul slăbit.Greaţa e prietena Marei.Ochii privesc cearcănele în oglinda din baie.Trecutul îi face cu mâna.
Toxicitatea din atmosfera familiei a afectat-o.Mutaţiile suferite bântuie prezentul în dimineţi de vomă,alcoolismul e în floare şi floarea ofilită pe masa din bucătărie.Nu răspunde la telefon deşi există câte o persoană care mai sună.Un fost amant de sticlă sau curva de la cinci vrea bani cu împrumut.
Îşi trage ciorapii negri cumpăraţi de la magazinul de vis-a-vis.Mişcările îi sunt domoale, nu se grăbeşte deşi a întârziat la birou.Fustă neagră din bumbac cu betelie lată şi cataramă.Arată bine.Peste bustul gol îşi aruncă o bluză neagră în stil victorian.Sânii împung ţesătura fină.Îşi aprinde un Dunhill lung şi îşi priveşte mâinile.Se atinge.Îşi verifică pulsul.E bine.Trage adânc din ţigară.Fumul se răspândeşte în încâpere.Mircea toarce leneş pe calorifer.E linişte, încă nu s-a trezit vecinul de la trei,un animal.Îşi caută telefonul.Azi nu mai merge la job-ul de 8 ore bine plătit.Astăzi îşi va folosi cele 8 ore pentru ea.Îşi sună superiorul, tuşeşte, nu se simte bine.A mers.Întotdeauna merge.Şeful se masturbează în baie gândindu-se la ea.
Ţigările se aprind,se sting,mâna tremură,în casă e răcoare,Mircea doarme,Mara plânge.Rimelul s-a scurs.Lacrimile cad peste scrumieră în scrum.Se aşază pe pat cu genunchii în braţe.”nu mai vreau”-scânceşte ca un copil.Conştientizează răul dar nu are forţa să iasă.
Subsolurile întunecate, Depeche, ţigări, lichidul amniotic, ţigări, substanţe de rutină, masculi vin, pleacă, scot , bagă,pleacă.Delirantele nopţi se sfărşesc într-o singurătate barbară. O singurătate care i-o trage mai tare decât o fac bărbaţii nopţii.”până când”se întreabă.Până când va spune gata. Şi gata nu e într-atât de aproape să-l atingă. Demonul e călare pe ea şi uneori suferinţa îi provoacă plăcere.Mara a ales singurătatea, frumoasa suferinţă feminină.
Aşteaptă în faţa aragazului să fiarbă apa pentru cafea.Una, două cu pauze de ţigară.Îşi aruncă trenciul negru pe ea şi iese în stradă.Oameni, mulţi oameni.Şi ea arată foarte bine.Are stil. Bărbaţii ochesc, femeile tuşesc.În centrul atenţiei.Îi place asta dar superficialitatea cu care este privită o deprimă.
În Control îşi comandă un pahar mare cu vodkă.Şi separat un suc de portocale.Îşi prepară singură amestecul.Îi place să facă asta.Se aşază la una din mesele de lăngă perete.Scaunul e înalt.Pe fundal David Bowie-China Girl.În capul ei ploaie, o ploaie măruntă de toamnă.Bagajele la uşă.El pleca.Fără nicio explicaţie ieşea din viaţa ei.I-a fost greu să accepte.Timpul a rezolvat problema.Acum e bine dar nu foarte bine.”dar de fapt ce e binele?”
Are 30 de ani.La masa de alături un cuplu fericit.El 30 şi ceva, ea aproape 30.Îşi termină băutura îşi pune trenciul şi pleacă.Are pasul hotărât.Se grăbeşte.În spatele ei aleargă zece ani de depresii,cu rănile încă deschise aleargă şi ea printre indivizii agitaţi,maşinile blocate în intersecţii,câini şi alte animale,semne, aşteptări, aşteptări, aşteptări.Nu, nu e fericită acolo în spaţiul imens.E mică, nu mai vrea, nu mai poate.
Mircea o priveşte mirat.Îi linge obrazul.Trupul nemişcat.Flaconul de barbiturice de la Marathon Pharmaceuticals se odihneşte pe podea lângă o sticlă de vodkă.Un motan linge cadavrul stăpânei.Mara a abandonat lupta.Mai devreme sau prea târziu.
No comments:
Post a Comment