el, cu el şi ochii din trecut

Pasărea îl privea în timp ce trăgea din ţigară.Ochiul roşu cerceta zona în care ştia că există apă din belşug.Una dintre cele mai mari plăceri oferite de interiorul cuştii cu zăbrele albe şi portiţa veşnic închisă.Dincolo necunoscutul.Singura creatură familiară îi alimenta marea bucurie, apa.

Îl privea.Îl privea cu ochii roşii fără a înţelege nimic din existenţa binefăcătorului.“De ce nu are cioc şi pene? Un animal care nu ştie să zboare ca mine, cum fac eu când sunt liberă să explorez necunoscutul.CE senzaţie! Ceeeee senzaţieeeee!”

‘‘Ce faţă are! Nu înţelege nimic din ce fac aici, pasăre proastă! Piuie ca un pui de găină.’’

Cei doi trăiau împreună de opt luni.Fumul prindea contur în beznă, călcând razele lunii.O lună plină ca-n poveşti şi lupul din pădure. Un vânt ce adia uşor, mângâia căldura nopţii de vară.Casa cu pereţi albi zâmbea de pe vârful colinei. Era izolată de orice aşezare omenească într-o linişte adâncă.

Activităţi repetitive.Zilnic acelaşi ritual ajuta să-şi umple orele.

De dimineaţă schimba apa din cuşcă, după două ore de meditaţii în pădurea din apropiere îşi pregătea o turtă pe plita din bucătăria de vară.Două roşii, un castravete şi micul dejun era gata. În livada de meri îngrijea copacii bolnavi. Florile din faţa casei îi zâmbeau după-amiaza asemenea unui curcubeu după ploaie. Două ore de pranayama spre seară şi somnul îl îmbrăţişa odată cu lăsarea întunericului.Uneori tutunul plantat în grădină îl rupea din ritm.Ţigările îi ofereau cea mai mare plăcere. Fuma mult şi de aceea îşi îngrijea plantaţia cu multă dragoste.De fapt,cu toată dragostea de care dispunea.În altă direcţie, nu avea unde să o trimită.

Marele Oraş era departe şi asta era perfect pentru alegerea făcută cu opt luni în urmă. Nu avea nevoie de alimente , îşi producea singur cele necesare menţinerii trupului viu.

Pasărea îşi picura fericirea din ochiul roşu la apariţia apei. Pasărea profita.El nu ştia asta.

Amândoi îşi doreau eliberarea din Cuşcă.Timpul vindecă dar tariful aplicat e mare. Singurătatea e preţul plătit pentru nesăbuinţele din trecut.Acceptarea poate uşura trecerea.Regăsirea era departe.

Marele Oraş l-a scuipat din pântecele bolnav. Era necomestibil, nu se amesteca cu celelalte bucăţi de carne vii. A acceptat trecerea spre natura fără sentimente, un adevăr de netăgăduit. Minciunile nu îşi au locul în natură.

Barba a crescut la fel şi părul şi copacul din faţa casei.

Şi vântul bătea din vest fără să aducă ştiri generatoare de instabilitate. Grijile nu ajungeau până acolo. Cum nici telefon nu avea, cum nici televizor, radio sau alte invenţii ruperea a fost totală.

Exista numai un trup de om şi unul de pasăre şi tutunul, meditaţiile şi pranayama şi pădurea şi lupul. Nimic altceva care să distrugă armonia, adevărul.

Două forme de carne vie care într-o zi se vor întoarce în echilibru. Îşi vor fi atins termenul de expirare impus de natură. Produsele naturii sunt biodegradabile.Produsele omului nu sunt, cum nici sentimentele sale, acţiunile şi nici amintirile. Alterarea se produce mai rapid în Marele Oraş şi plasticul rupe din om, plasticul perverteşte.Totul e sintetic, tot ce e sintetic influenţează naturalul, îl modifică într-o artificială stare de aşa stau lucrurile, aşa e viaţa.

Ăsta şi-a luat pasărea şi a fugit.Oricum era contaminat.Şi el, şi el şi ochii din trecut îl căutau prin bezna nopţii, deciziilor extreme supus de un prezent apus şi el, şi el se căuta.

Pasărea cu ochii roşii îl privea dar el cerceta zarea.