three songs

press the handle softly and open the door
to see what’s hiding behind;

all of your friends are on the dance floor
shooting cocaine and trying to find
the purpose of pain
by hitting each other on Rage and screaming
“Fuck you, I won’t do what you tell me!”;
you join the group, jump and shout on the stage like Zack de la Rocha
“Fuck you, I won’t do what you tell me!”;
while another is playing the bass
and one is kicking the drums
and also you have a Morello
that’s picking invisible chords
but it’s late and you have to move on.

press the big black button to call the elevator
and you enter with fear;

the journey begins and you get to level two
without an evacuation plan, wait patiently for the doors to open
surprise!
you’re not home anymore;
new faces printed on walls, a new level of confidence and power
no reason to taste only sour
and hide yourself in the sewers;
at first act like a viewer…though it’s hard
to change, after the sun shined over your yard.
listen to Phil, shouting from the back
“Present tense works and lasts!”.

press enter and run the software
google translates and you are amazed by its incompetence;

you open the window to see all the new people
until you agree with the terms just press næste;
understanding new cultures comes with a mingle
but never forget this old single that plays on youtube
“Hold on to Your Friends!” a voice comes from the haze;
from smoke and darkness rise your eyes to solve
the missing puzzles from the present.

and don’t you forget,

a wrong door could be a dead end.

Panseluțe și votcă

Genunchiul julit se vindecă greu.În răcoarea dimineții autobuzele își fac loc pe străzile încă pustii cu ușurința cu care o pasăre moare împușcată de vânătorul dibaci.Pădurea adăpostește o mulțime de animale. Păsările zboară și mor. Pe cărări virgine trec pașii grăbiți și calcă floarea de colț. Betoanele feresc oamenii de frig și de celelalte prădătoare. Familii de păsări cântătoare căzute pe pavajul ud, zdrobite într-un ultim vers se sting ca lampa rămasă fără gaz. Din cimentul turnat peste mormintele lor răsar panseluțe din care se extrag poțiuni magice. Dragostea se sădește cu o mică lopățică în teren fertil dar uneori poate crește și printre betoanele comuniste.

Autobuzul oprește în stație și trupul fermentat în alcoolul consumat în bodegile nopții se aruncă pe scaunul rezervat bătrânilor. Nesiguranța împinge trupul de pe clădire într-un butoi de confuzii. Realitatea capătă forma unei sticle de whisky și se ridică ca un fum spre tavanul cârciumii. Mircea s-a îmbătat într-o oră târzie când alte trupuri stăteau lipite sub un cearceaf alb și curat. Fiecare își construiește realitatea socială cu propriile mijloace. Și Iggy e acolo, se urlă în difuzoare ”nightclubbing we’re nightclubbing”, și toți dansează, noile fețe, fantomatice prezențe.Rana sângerează. Mână se îndreaptă spre portofelul în care o fotografie nu există dar acolo sunt banii care vor achita nota. Și toată lumea e mulțumită. Autobuzul rulează pe străzile pustii. Își dorește ca șoferul sa nu oprească mașinăria. Dar stația se ivește și piciorul calcă pavajul ud.A ajuns acasă beat, la fel de beat ca ieri, alaltăieri, la fel de beat ca întreaga omenire scursă dintr-un shot de tequila. Vântul îl trezește pe banca pe care a adormit meditând la neputința inimiii slabe. Ian avea dreptate. Mocheta e plină de scame. Nu are timp să curețe mocheta roșie, pătată pe alocuri. Apartamentul e gol. Canapeaua ruptă susține trupul cu dezgust. În genunchi se stă în biserici nu în apartamente. Julitura nu se vindecă de la sine.

Soarele apune într-o găleată cu apă murdară. Mopul putrezit nu mai șterge podeaua lipicioasă. Mircea desenează un chip în praful de pe masa din bucătărie. Pastele de săptămâna trecută ascund mici vietăți printre bucățile de ton. O adevărată petrecere. Sticlele de vin se aruncă cu voioșie spre buzele crăpate. Și totul se repetă într-o armonie bahică. Chitara fără corzi așteaptă liniștită învierea. Dar timpul se dilată și lumânarea a ars, ceara topită a curs și vântul a smuls acoperișul din paie. Și-a ars trecutul cu țigara lăsând găuri în amintirile alterate de starea avansată de depravare. Produsul cel mai consumat are 40% alcool. Se fabrică în Tennessee și ajunge să fie consumat de către diferite persoane în diferite țări. În cantități mari dăunează grav relațiilor interumane.

Svetlana este fosta prietenă sau cel puțin așa crede Mircea. Cei doi au alergat printre panseluțe și au făcut dragoste pe cimentul orașului. Se prea poate să se fi iubit. Uneori dragostea crește printre betoane. Asta o face mai rezistentă la intemperii. Dar ceva nu a funcționat cum trebuie sau ”cum trebuie” nu s-a lăsat descoperit. Vântul a spulberat ceea ce nu a fost și ar fi trebuit să fie. Astăzi, în timp ce Mircea soarbe ultima picătură dintr-o sticlă cu gâtul subțire, Svetlana soarbe buze noi și moi și stă lipită de alt trup sub un cearceaf curat, proaspăt spălat ce miroase a balsam. Dar cui îi pasă? Vulpea va veni după tribut.

S-au întâlnit într-un moment favorabil iubirii.Păsările cântau și o mie de panseluțe i-au îmbrățișat în petalele lor. Coșurile de gunoi răspândeau un miros plăcut și toți oamenii erau buni. Primăvara face ca lucrurile imposibile să devină posibile. Dacă s-au iubit? Probabil.

Svetlana se așază pe marginea patului. Gândurile prind aripi și sfârșesc în brațele lui Mircea. Acolo ea se simte într-un anume fel. Însă dragonul atacă prada ușoară. Nesiguranța atacă.Totul arde ca un pai de chibrit și întunericul îți spune adio. Mircea își pleacă capul și acceptă. Aceste întâmplări sunt reale dar panseluțele nu. Nu există poțiuni magice, nici păsări, numai saci cu ciment legați la gâtul indiferenților.

Marginea patului se prezintă ca fiind un loc incomod. E un refugiu pentru cuplurile care se ceartă. Dar nu un loc permanent. Toate paturile din lume au parte de asemenea acțiuni. Marginea patului poate fi un loc urât când știi că poți sta acolo mult timp fără ca nimeni să apară.Oricum florile s-au uscat și praful tronează peste camera de zi, pe fotografii, pe cărți, pe Mircea. El vomită în gunoi, sacul e plin de conserve din tablă. Ruginit și expirat scheletul își caută bere în frigiderul nefuncțional. Incapabil să treacă peste stratul de fericire din trecut aleargă gândacii de sub chiuvetă. Aceștia sunt agili și negrul lor se confundă cu jegul din bucătărie. Praful se confundă cu Mircea care e praf.

Micuța Eva locuiește la diferiți proprietari de apartamente timp de o noapte.Cinci zile pe săptămână.Sâmbăta și duminica iși ia liber.Are o o mașină micuță cu care se deplasează la clienții generoși dar în același timp serioși. Relațiile eșuate au transformat-o într-o femeie independentă. Dependența de bani o ține în viață. Fericirea o cumpără cu banii transpirați în diverse așternuturi. Uneori, mai ales vinerea își scoate trupul prin baruri. Uneori, vinerea trupul și mintea au nevoie de alcool pentru a spăla transpirația grăsanilor și frustraților din timpul săptămânii. Și sexul vine de la sine pentru că micuța Eva e drăguță, drăgălașă. Ochii ei mari înțepenesc bărbații și gura ei atinge locuri tabu într-un anumit tip de societate. Eva e blondă, are un metru și șaptezeci și ochii mari, pătrunzători. Are doar douăzeci și trei de ani și căștigă mai bine decât majoritatea persoanelor din țara ei. Barul e plin și acele indică ora două A.M. I am Eva! Mircea mirat își întoarce privirea de la pahar la femeie și apoi din nou la pahar. Și ce vrei acum? Ea vrea. Și oricum întotdeauna obține ce vrea. Așa e ea.

Casa ta arată mizerabil! El știe asta. Dar amândoi sunt beți și nefericiți, le-a rămas o relativă plăcere trupească de care se vor bucura pentru întreaga noapte. Dar până la urmă lucrurile simple te fac fericit. Nu? Mâinile tremură, șoaptele se împleticesc prin tăcerea nopții, cearceaful murdar îi încurcă, îl aruncă, hainele îi încurcă, le aruncă și ei se aruncă unul catre celălalt. Există chimie. O legătură ce s-a format instant ca un plic de Nescafe Clasico Instant Coffe în apă clocotită.Și acum că o plăcere, o mică plăcerea s-a născut dintr-o seara confuză ideea de a continua scormonește adânc prin mintea celor doi. Mircea nu știe ce profesie a îmbrățișat Eva.Are timp să afle numai că a pierdut ghidul de folosire. Inițiatul e doar un neofit în comparație cu User’s Guide Of Time. Insomniile sunt niște prezențe comune în viața celor doi. Acum au trecut zece ore și încă dorm îmbrățișați. Evrika!

Svetlana își scobește rana din genunchi cu un ac subțire materializat într-o fotografie alb-negru. Svetlana e singură. Prietenul scobește în inima unei tipe de la departamentul de creație. Nu există dragoste pură. Mâinile ei ating sânul atins de mâna-mircea.Fotografia răscolește praful. Mâna tremură.Sânul se întărește.Sfârcul salută lumea. Svetlana rememorează trupul. Trupul nu mai este, dar și-ar dori să revină. Who Do You Love? Emoția îi cuprinde întreaga ființă și aruncă cu ea de pereții proaspăt vopsiți de către mâna care atinge sânul de la creație. Who Do You Love? Aventura are urmări. Așa se întâmplă după o expediție pe tărâmuri necunoscute dar care îți devin foarte dragi și frământările se adună într-un bazin de regrete. Who do you want every night? Și se adună și curg de peste tot, curg și se varsă, și se varsă în Svetlana. Amintirile se leagă de tot ce se întâmplă în jur. De magazinele frecventate, de cărțile citite, de muzică, de străinii de pe stradă care seamăna cu acea aventură. Și inima sare să iasă dar tu o pui la loc legată fiind de realitate, de confort, de stabilitate. E de înțeles de ce Svetlana a renunțat. Prietenul, mare fan secțiunea creație, e acolo acasă, la birou, în camera de zi și frica de schimbare a măcinat-o într-atât încât a renunțat la fericire pentru stabilitate. Alegerile ar trebui confruntate cu Ghidul de Utilizare.

Ochii se deschid și brațele se desfac din îmbrățișarea trupului gol lungit în patul obișnuit numai cu o singură persoană. Alcoolul e dotat cu un mic ciocănel folosit în timpul nopții de către niște spiriduși care lovesc sistematic mintea îmbibată în lichid. Mircea se așază pe marginea patului. Gândurile prind aripi și sfârșesc în brațele Svetlanei. Iluzia beției se curmă după un somn fără vise. Iluzia binelui artificial se destramă ca un puzzle aruncat de pereți. Dimineața de după e o babă fără dinți și greața te sărută și te felicită. Felicitări domnule Bou! Mircea își ascunde chipul în perna urăt mirositoare. Nu ar mai ieși de acolo. Se gândește că mai bine ar fugi. Fuga e bună în asemenea momente.Eva se îmbracă în grabă. Nici ea nu se simte prea bine. Taxiul a ajuns la timp și un simplu salut a pus punct unei nopți inutile. Rămas singur își aprinde țigara, cafeaua e de proastă calitate la fel și timpul în care s-a învelit. Un gândac îl salută în trecere, o nălucă îl plesnește cu o palmă de fier. Eva are un pește. Cele șapte rânduri de grăsime adunate după ceafă îl îndreptățește să fie pimpul ei. Sunt lucruri pe care nu le cunoaștem. Se întâmplă destule într-o fracțiune de secundă. Lovit de țeava din fier își vede sângele ce dă năvală spre cuibul gândacilor.Obrazul lipit de podeaua soioasă încearcă un rictus. Bărbatul agresiv înjură și lovește carnea în formă de om cu pantofii lui cu vârf ascuțit din piele de porc.Lanțul de aur sare pe gâtul gros. Gâfâie. Proxenetul a obosit. Se așază pe singurul scaun din bucătărie își aprinde o țigară și își sprijină picioarele de trupul moale. Bă jegosule dacă te mai prind cu pizda mea fără să vorbești cu mine îți tai beregata! Dă-te-n morții tei! Nothing Remains! ajunge la urechea bătută. Orele trec printr-un cerc în flăcări și ard în iadul nimicului. Principalul inamic reușește să-și ridice hoitul plin de sânge închegat. Cu părere de rău că e viu cotrobăiește prin debara după o sticlă de votcă. Asta îl va ajuta să treacă peste durere. Should I stay or should I go? Întrebarea firească pusă de Svetlana. Who do I love? Și Svetlana decide. Cele două femei se întâlnesc în Blues. Svetlana își dorește fericire și asta va căpăta. Suma fericirilor dintr-o viață este un număr par? Sentimentele ghilotinate se întorc asemenea unor fantasme să bântuie prezentul acceptat ca un bine confortabil. Ce se întâmplă când întrebările se revarsă? Mircea decide.Trotuarul nu e un loc sigur. Și ploaia spală sângele scurs din capul zdrobit. Umbra lui a dispărut și trupul în mormânt.Cele două se sărută. Buzele lor au tânjit după atingeri femeiești. Inima încetează să mai bată. Grămada de oase și carne stă îngrămădită. Se încetează măsurarea timpului pentru acest obiect. 1975-2011 stă scris pe crucea din cimitir. Prietenii au făcut-o la comandă. Sub anii vizitei pe această planetă stă scris cu litere de aur ”A fost un pește bun”. Mircea și-a folosit ura și a zdrobit capul cu șapte cefe. În cartier viața e dură baby. My little Svetlana girl, I’m coming home! Și Iggy îl incântă cu China Girl. My little Svetlana girl, You shouldn’t mess with me! Nu e bine să te pui cu oamenii beți. Bineînțeles că a fugit de la locul crimei.Limba Evei atinge părți nestimulate de pe limba Svetlanei. Prietenul e plecat în delegație cu tipa de la creație. Cele două aleg apartamentul cuplului nefericit.So you made a big mistake! Ochii sunt injectați cu ură și ura nu e bună. Bineînțeles că ea există, la fel cum există o bară metalică în mâna lui Mircea care aleargă cum nu a mai făcut-o de foarte mult timp spre apartamentul păcatului. Păcat doar într-o anumită societate.

Mircea se trezește târziu în noapte alături de un trup necunoscut. Acele indică cinci A.M. iar lângă el stă lungită Eva. Visul l-a trezit în timp ce lovea două femei cu o bară metalică și sângele îi împroșca fața și ele țipau și el râdea.Lângă un burtos, peștele, se masturba pe cadavrele unor curve. Visele pot fi ciudate, mai ales după ce consumi băuturi alcoolice și ți-o tragi cu necunoscute. Ce-ai pățit dragă? Și mama apare în ușa dormitorului.Mi-e frică mamă! Își urlă disperarea către ușa închisă. Eva s-a trezit. Eu am să plec, e târziu. Regele e în șah.

Svetlana a decis. Pentru moment abonatul beat nu poate fi contactat, vă rugăm reveniți după ce își revine. Și se spune că telefoanele nu sunt urmărite. Panseluțele ar trebui să-și facă magia pentru ca cei doi să fie în sfârșit împreună.Eva trântește ușa și zboară ca o pasăre ce este. Deprimatul desface o sticlă de vin și o bea și adoarme fără vise. „Ca un foc/Ce nu arde deloc/Ce s-a stins/Fara sa fie aprins” băiatul vecinilor de dedesubt ascultă Celelalte Cuvinte și asta trezește amintiri.Plouă și vântul răscolește praful din casă. Ferestrele sunt deschise.Își deschide telefonul. Pe ecran apare un mesaj de la Svetlana. Accesează mesajul primit prin apăsarea unui simplu buton.Un boton în spatele căruia se află, există o persoană care a scris ceva și el a primit mesajul. Până la urmă tehnologia e bună.Se întâlnesc. Soarele apune printre betoanele comuniste și panseluțele zâmbesc în glastre și păsările cântă și iarba crește și verdele calmează spiritul confuz.Se strâng, se pipăie. Pe fundal o melodie.

We gotta get out of this place
If its the last thing we ever do
We gotta get out of this place
'Cause girl, there's a better life
For me and you!

Sau poate altul e sfârşitul

Necunoscutul atrage.Totul pare minunat.Mara se aruncă în ape fără fund,în necunoscuţi,în pahare cu vodkă,în ţigări,nopţi albe în compania masculilor de duzină.S-a depărtat de triştii prieteni.E satisfăcută.Locuieşte singură într-o micuţă garsonieră, nu departe de piaţa Romană împreună cu motanul Mircea. Adevărul uneori e un monstru cu cap de om sau o libelulă moartă sau un câine cu trei picioare.În fiecare dimineaţă vomită.Greaţa s-a cuibărit în trupul slăbit.Greaţa e prietena Marei.Ochii privesc cearcănele în oglinda din baie.Trecutul îi face cu mâna.

Toxicitatea din atmosfera familiei a afectat-o.Mutaţiile suferite bântuie prezentul în dimineţi de vomă,alcoolismul e în floare şi floarea ofilită pe masa din bucătărie.Nu răspunde la telefon deşi există câte o persoană care mai sună.Un fost amant de sticlă sau curva de la cinci vrea bani cu împrumut.

Îşi trage ciorapii negri cumpăraţi de la magazinul de vis-a-vis.Mişcările îi sunt domoale, nu se grăbeşte deşi a întârziat la birou.Fustă neagră din bumbac cu betelie lată şi cataramă.Arată bine.Peste bustul gol îşi aruncă o bluză neagră în stil victorian.Sânii împung ţesătura fină.Îşi aprinde un Dunhill lung şi îşi priveşte mâinile.Se atinge.Îşi verifică pulsul.E bine.Trage adânc din ţigară.Fumul se răspândeşte în încâpere.Mircea toarce leneş pe calorifer.E linişte, încă nu s-a trezit vecinul de la trei,un animal.Îşi caută telefonul.Azi nu mai merge la job-ul de 8 ore bine plătit.Astăzi îşi va folosi cele 8 ore pentru ea.Îşi sună superiorul, tuşeşte, nu se simte bine.A mers.Întotdeauna merge.Şeful se masturbează în baie gândindu-se la ea.

Ţigările se aprind,se sting,mâna tremură,în casă e răcoare,Mircea doarme,Mara plânge.Rimelul s-a scurs.Lacrimile cad peste scrumieră în scrum.Se aşază pe pat cu genunchii în braţe.”nu mai vreau”-scânceşte ca un copil.Conştientizează răul dar nu are forţa să iasă.

Subsolurile întunecate, Depeche, ţigări, lichidul amniotic, ţigări, substanţe de rutină, masculi vin, pleacă, scot , bagă,pleacă.Delirantele nopţi se sfărşesc într-o singurătate barbară. O singurătate care i-o trage mai tare decât o fac bărbaţii nopţii.”până când”se întreabă.Până când va spune gata. Şi gata nu e într-atât de aproape să-l atingă. Demonul e călare pe ea şi uneori suferinţa îi provoacă plăcere.Mara a ales singurătatea, frumoasa suferinţă feminină.

Aşteaptă în faţa aragazului să fiarbă apa pentru cafea.Una, două cu pauze de ţigară.Îşi aruncă trenciul negru pe ea şi iese în stradă.Oameni, mulţi oameni.Şi ea arată foarte bine.Are stil. Bărbaţii ochesc, femeile tuşesc.În centrul atenţiei.Îi place asta dar superficialitatea cu care este privită o deprimă.

În Control îşi comandă un pahar mare cu vodkă.Şi separat un suc de portocale.Îşi prepară singură amestecul.Îi place să facă asta.Se aşază la una din mesele de lăngă perete.Scaunul e înalt.Pe fundal David Bowie-China Girl.În capul ei ploaie, o ploaie măruntă de toamnă.Bagajele la uşă.El pleca.Fără nicio explicaţie ieşea din viaţa ei.I-a fost greu să accepte.Timpul a rezolvat problema.Acum e bine dar nu foarte bine.”dar de fapt ce e binele?”

Are 30 de ani.La masa de alături un cuplu fericit.El 30 şi ceva, ea aproape 30.Îşi termină băutura îşi pune trenciul şi pleacă.Are pasul hotărât.Se grăbeşte.În spatele ei aleargă zece ani de depresii,cu rănile încă deschise aleargă şi ea printre indivizii agitaţi,maşinile blocate în intersecţii,câini şi alte animale,semne, aşteptări, aşteptări, aşteptări.Nu, nu e fericită acolo în spaţiul imens.E mică, nu mai vrea, nu mai poate.

Mircea o priveşte mirat.Îi linge obrazul.Trupul nemişcat.Flaconul de barbiturice de la Marathon Pharmaceuticals se odihneşte pe podea lângă o sticlă de vodkă.Un motan linge cadavrul stăpânei.Mara a abandonat lupta.Mai devreme sau prea târziu.

Gioarsele-studiu de caz

Sunt răspândite pe întreg Pământul având o densitate mai mare în oraşele aglomerate.Nu există un anumit standard în ceea ce priveşte aspectul. O gioarsă poate lua diferite forme şi culori. Contrar părerii generale din această categorie de oameni fac parte şi bărbaţi, nu numai femei.

Dacă aruncăm un ochi sau doi în trecut, observăm că gioarsele au jucat un rol important în evoluţia societăţii fiind prezente în comploturi, revoluţii, răscoale, trădări etc.Din lipsă de cerneală şi hârtie nu voi face aici istoria giorselii, aşadar să revenim în spaţiul carpato-danubiano-pontic în zilele noastre. Aşa să ne ajute Cel de Sus.

Gioarsă înseamnă haină veche, uzată dar în anumite cercuri este folosit în sens peiorativ, adesea adresat persoanelor de o moralitate îndoielnică. Cele mai cunoscute gioarse sunt gioarsele de club. Aceste creaturi joacă un rol foarte important în dezvoltarea turismului românesc. Capitala noastră minunată nu scapă nicio ocazie să uimească pe insul străin prin versatilitatea, inteligenţa (majoritatea au terminat sau sunt în curs de a termina o facultate/master), ospitalitatea şi toate celelalte însuşiri extraordinare cu care sunt înzestrate gioarsele de club. De obicei o ard dubios în grupuri formate din două sau mai multe dar atacă separat. În unele cazuri se pot luptă între ele pentru a-şi atinge scopul. Au fost consemnate cazuri prin diferite reviste de cultură (vezi Click,Libertatea etc.)

Gioarsele de club beau mult, de aceea când îşi termină banii acaparează atenţia celor din jur prin diferite subterfugii. Neofiţii se aruncă spre ele cu diferite băuturi crezând că poate, poate. De cele mai multe ori gioarsa îşi termină cocktailul şi părăseşte zona în căutare de noi aventuri şi grade. Spre dimineaţă, folosindu-se de instinct detectează partenerul de copulare. Se duc lupte acerbe dacă se întâmplă ca mai multe să admire un singur mascul. Îşi freacă trupul de el în unduiri de şarpe, îi şoptesc glumiţe cu tentă sexuală. Câştigătoarea ajunge în pat alături de bărbatul visului bahic savurându-şi trofeul picătură cu picătură.Celelalte, îşi împart resturile. Unele ajung prin alte baruri deschise de dimineaţă pentru a-şi continua search-ul for the holy fuck.

A doua zi se trezesc prin paturi străine la diferite ore, cu capul zdruncinat de mahmureală şi corpul rupt de…whatever.

Gioarsele sunt fiinţe libere dar în acelaşi timp pornite într-o veşnică călătorie spre dragostea adevărată, pură.De aceea cel ce se trezeşte lângă o astfel de creatură după o noapte de care nu ar trebui să fie mândru, este tentat să păstreze gioarsa. Greşit. Aceasta are tendiţa să se îndrăgostească dar căile ei încâlcite nu o vor lăsa. Astfel la scurt timp va deveni violentă, agitată şi poate dăuna grav sănătăţii partenerului, precum şi celor din jur(prieteni,mame, taţi, câini, pisici etc). Lăsaţi gioarsele libere! Nu pot suporta captivitatea.

Alte gioarse: gioarsa de birou, gioarsa de profesoară, gioarsa de minister, gioarsa drogată, gioarsa deprimată, gioarsa frigidă, gioarsa hipsteriţă,gioarsa hippie etc. Încă nu s-a stabilit numărul total de specii de gioarse dar cercetătorii români lucrează cu spor prin cluburile, barurile, corporaţiile, fermele, firmele, ministerele, munţii şi câmpiile României pentru aflarea cifrei exxxacte.

Gioarsa de sezon se întâlneşete mai ales vara la mare şi în ea se includ multe din tipologiile de gioarse enumerate mai sus.

Bărbaţii-gioarsă se numesc giorsoşi dar au fost semnalate şi alte denumiri în anumite zone( giorsan, giorsone, giorsilă etc.) Au comportament asemănător şi se împart în aceleaşi categorii.

Acest articol îşi doreşte să fie un pamflet şi trebuie tratat cu o sticlă de vin şi un pachet de ţigări americane. De fapt e o gioarsă de pamflet.

În vara anului trecut...

În vara anului trecut mi-am deschis un bar în centrul vechi al oraşului. Am făcut un împrumut la bancă, mai aveam ceva bani strânşi, am vândut tot ce nu îmi folosea dar când am tras linie am realizat că nu aveam destui. Nopţi fără somn, stres, căutări, sponsori, nimic. Nu reuşeam să adun suma necesară. Dar într-o zi soluţia m-a găsit într-o cafenea în timp ce îmi sorbeam cafeaua şi răsfoiam un ziar obscur. La mica publicitate am găsit un anunţ:Cumpăr suflete.Pentru detalii contactaţi Szandor Laveel. Eram destul de disperat să încerc, mai ales că nu ştiam să-mi folosesc sufletul la fel de bine cum o făceau alţii. De fapt habar nu aveam dacă există suflet sau orice altă manifestare a lumii spirituale printre noi.

Am sunat la numărul din anunţ. Mi-a răspuns un tip cu o voce calmă, liniştitoare. Am stabilit să ne întâlnim la reşedinţa acestuia în partea de Nord a oraşului. Spre seară m-am rătăcit pe străzile din cartierul rezidenţial. Majoritatea caselor aveau acelaşi stil arhitectural. Întunericul m-a cuprins laolaltă cu clădirile monotone până când am reuşit să ajung la destinaţie. Am sunat. Poarta s-a deschis. Am parcurs cu o oarecare teama aleea ce ducea spre intrarea în castel. Zic castel şi nu glumesc. Drăcovenia avea două turle aşezate simetric faţă de frontonul de deasupra intrării principale. Ajuns la uşa imensă de lemn mă simţeam copleşit de grandoarea construcţiei. Am fost întâmpinat de un servitor care m-a condus până în camera de oaspeţi. După câteva minute în încăpere a intrat un bărbat îmbrăcat complet în negru. Am făcut cunoştinţă, m-a servit cu un ceai, am acceptat. Era chel, glasul duios dar în acelaşi timp o privire tăioasă, cruntă. În spatele ochilor se ascundea durerea, tristeţia şi poate ură. Nu am realizat prea bine în lumina slabă.

-Să nu mai lungim vorba. Dumneavoastră aţi venit la mine cu un scop! Aşadar să vorbim. Cât vreţi în schimbul sufletului?

Luat pe nepregătite m-am blocat. M-am gândit înainte de a răspunde. Nu mai făcusem afaceri cu suflete. Nu ştiam cu cât se poate vinde un suflet. Numerele se îngrămădeau în faţa ochilor. Gânduri,calculam, calculam. Cât să cer, cât să cer.

-Păi vedeţi eu...Vreau să-mi deschid un bar şi mai am nevoie de încă...30 de mii de euro.

-30 de mii? Huh! Nu e o problemă, se pot achita chiar acum. Sunt un om bun de aceea mă gândesc să vă ofer şi un bonus.

-Vă mulţumesc! Dacă nu sunt indiscret, pot să vă întreb ce aveţi de gând să faceţi cu sufletul meu?

-Acum că m-aţi întrebat trebuie să vă răspund.Nu? Aşa se cuvine. Sunt un colecţionar de suflete. Am o expoziţie dar nu vă pot arăta acum. Poate altădată când şi veţi înţelege mai bine fenomenul.

Sigur e dus cu pluta, m-am gândit, în timp ce am schiţat un zâmbet forţat. Servitorul şi-a făcut apariţia cu un plic în care erau înfăşuraţi cei 30 de mii. I-am numărat, erau toţi.

-Şi cu sufletul cum facem? l-am întrebat plin de naivitate.

-Mă ocup eu. Nu trebuie să faceţi nimic. Mergeţi acasă, totul e aranjat.

-Vă mulţumesc, sunteţi invitatul meu la deschiderea barului.

-Nu prea sunt omul care să bântuie barurile dar poate am să fac o excepţie de această dată.Mult noroc!

Şi-am ieşit în toiul nopţii cu banii la subsuoară. Eram fericit. Mă simţeam eliberat. La poartă un taxi mă aştepta cu motorul pornit. Măi să fie ce om bun, s-a gândit la toate. Când am ajuns în faţa apartamentului taximetristul m-a informat că se plătise deja pentru cursă. A fresh start and a good one too.

A doua zi am gasit locul perfect pentru bar. M-am gândit la un nume mult timp dar în acea dimineaţă Black Duck s-a ivit dintr-un colţ întunecat al minţii, un loc neexplorat. Aşa a început tot.

Într-o lună am reuşit să termin de renovat,utilat, mobilat de încheiat contracte, autorizaţii. În noaptea deschiderii am chemat prietenii, cunoscuţii, câţiva oameni din televiziune şi pe Szandor Laveel. Aveam cinci camere aşezate în cerc. Fiecare cameră avea câte o tematică. Camera Păcatului avea pereţii pictaţi cu scene biblice. Canapele roşii, imense, flori, glastre cu arbuşti, o atmosferă păcătoasă unde alcoolul împingea imaginaţia spre limita obsecenului. Pentru camera medievală am făcut la comandă mese ovale şi jilţuri pe care să şadă cavalerii veniţi să-şi soarbă berile şi spuma de pe mustăţile victorioase. Am făcut camera neo-hippie pentru toţi psychedelicii, camera mortuară pentru gotici şi pentru toată lumea camera Duck unde fiecare se întreţinea cu fiecare. Punctul comun era barul aflat în mijlocul acestor camere. Toate erau destul de încăpătoare şi toate s-au umplut de la început. Muzica era diferită de la o încăpere la alta.

Eram mulţumit de efortul depus şi în afară de asta nu simţeam lipsa sufletului. Am devenit mult mai pragmatic, banii se adunau mai uşor, eram un magnet pentru bunăstare. Pe de altă parte după şase luni de muncă asiduuă mi-am neglijat familia. Soţia a plecat şi a luat şi copilul. Nu am simţit nimic când am găsit casa goală după o ceartă. Remuşcările nu s-au arătat. Niciun sentiment nu m-a încercat. Eram plat.

Într-o noapte după ce am consumat foarte multe substanţe, m-am pierdut. Umblam ca o nălucă prin fiecare cameră. Tot în acea noapte am dat o petrecere privată pentru Szandor, un mecena al barului-artă. El a stabilit lista invitaţilor. El s-a ocupat de întreaga organizare a evenimentului. O echipă formată dintr-o mână de oameni mi-a decorat locul cu mătase neagră, lumânări, beţişoare parfumate, perne, fum, mult fum. Angajaţii mei au primit liber în locul lor fiind aduşi servitorii de la castel.

Am băut, am vorbit, am băut, am dansat. În camera păcatelor orgia era în toi. M-am aruncat în mijlocul grupului încleştat, interjecţii, sâni, se sugeau, se strângeau, se loveau. Am reuşit să trag o tipă într-un colţ de canapea. Eram drogat de plăcerea oferită. Deliram, am lovit, am muşcat, a urlat. Avea buzele de un roşu aprins. Avea un zâmbet viclean de fiecare dată când mă sugea,lingea, pupa. Eram în iad şi focul nu îmi ardea pielea. Realitatea se scurgea pe uşa de la intrarea în cameră, ochii mi se umpleau de sânge picurat din braţele crestate. Mi-am trecut mâna prin părul ei înăclăit cu substanţe, am tras, a ţipat. Eram posedat de demonul desfrâului, i-am aplicat câteva palme. A râs în hohote, am lovit mai tare. A vrut mai mult, mai mult, i-am dat mai mult, am lovit cu putere. Durerea era prinţesa cu corpul perfect pe care şi-o doresc toţi cavalerii.

Am reuşit să-mi trag pantalonii pe mine şi să ies, până nu rămâneam fără piele pe spate de la unghiile ce m-au străpuns strat după strat, subtanţa roşie a ţâşnit şi ea s-a hrănit cu lichidul meu. Mi-am potolit setea la bar şi am intrat în camera mortuară. Eram la bustul gol şi în jeans. Era răcoare, beznă şi miros de pucioasă. Grupuri de indivizi adunaţi în jurul meselor, cu ochii închişi meditau în linişte. Din când în când cineva striga: Bime! Pe unul din pereţi era prins un tablou ce înfăţişa un dragon cu trei capete,de câine, dragon şi bărbat. Am fost surpins să recunosc printre ciudaţii adunaţi, oameni de faceri importanţi, consilieri, profesori, creme de la creme. Am părăsit camera cu o oarecare teamă în sân şi pieptul îngheţat.

La bar am întâlnit-o pe Edie Sedgwick. Era ameţită, agitată, dezinhibată mi-a strecurat mâna pe după gât şi m-a tras spre camera neo-hippie. Nu reuşeam să-mi revin din şoc. Era chiar Edie. Am fumat împreună, am tras un gât dintr-o sticlă după care ne-am aruncat în muzică. Săream împreună pe ritmul clapelor,tobele, chitara, basul, if I was to say to you girl, we couldn't get much higher. Se unduia pe fiecare notă, eram complet hipnotizat, mă teleportasem în timp. Eram tânăr din nou, aveam plete, Edie cu ochii ei mari, puternic conturaţi cu negru dansa în lumina multicoloră, dresul negru şi cămaşa largă, lungă până deasupra genunchilor. M-am agăţat de unul dintre cerceii ei mari, vintage, am intrat în ureche. Bobby era aşezat pe un scaun cu chitara, cu muzicuţa, cu părul creţ, cânta. …she finally sees that she’s like all the rest, with her fog, her amphetamine and her pearls, she takes just like a woman, yes she does, she makes love just like a woman…yes she does…Am trecut de el cu grijă să nu-l deranjez. Iepurele alb, acidul era vărsat pe faţa de masă, m-am sărutat cu Grace Slick, ne-am iubit pe un pat moale, un burete îmbibat în substanţe, mi-a compus o melodie în timp ce îmi fumam ţigara de după. I-am mulţumit, mi-a spus să nu-mi pierd capul, i-am spus că nu.

Am traversat un râu de praf strălucitor şi m-am pierdut într-un câmp de căpşuni. Întinşi la umbra unei tufe erau cei patru gândaci magnifici. Nici urmă de japoneză. John m-a invitat să explorăm câmpul înroşit…let me take you down, ‘cause I’m going to Strawberry Fields, nothing is real, and nothing to get hung about, Strawberry Fields forever… M-am aruncat în fructele zemoase, mi-am mânjit obrajii de dulceaţa lor şi inima s-a împăcat cu creierul. M-am lăsat pe spate, mii de furnici mi-au cărat trupul pe sub cerul roşu. Albastrul ascuns în ochii unui singur strămoş mutant, nicio ieşire, am căutat semnul, Edie, cineva mă striga. Hey Joe! I've heard you shot your woman down! Shoot her one more time! Hey Joe, you better run on down!

-De ce să fug? Soţia mea a plecat, a divorţat, a luat cu ea copilul!

-Joe? Am găsit casetele! Hei Joe mai eşti cu noi?

Am ieşit pe cealaltă ureche, am sărutat-o, Edie I’m back darling! În camera Duck toată lumea mă privea acuzator. O ţineam pe Edie de mână, am prezentat-o invitaţilor. Toţi aveau costume albe şi stilouri în buzunarul de la piept. În mână aveam un ursuleţ de pluş. Laveel nu era printre ei, nici Bobby, nici Grace…nici eu.

Experiment 4-Caleidoscop

Două pahare cu apă!

Un shot ciobit se tot plângea că nimeni nu-l mai bea.Spuma a umplut masa pe care tipa-zebră a dansat şi berea goală. La bar nişte indivizi cu ochelari de soare se feresc de difuzoare. Ei râd. Lângă mine se aşează pe vine o tipă mai mică. Ia şi te ridică! Am urlat spre ea, ecou. O apuc de braţ ca un erou şi mergem la baie. Coadă, aglomerat, ta-ra-ta-ta şi-am plecat cu necunoscuta X. Pe ring ajung la fix să mă întreb ce caut pe drumul pavat cu cioburi. Inevitabile întrebări mă lovesc ca nişte dopuri. Şampania e desfăcută locuieşte în pahare lungi, am dat bere pe blugi. Dar nu pe ai mei, cred că zbor cu nişte zmei.Dansăm pe ritmul trohaic cine are bere, are plăcere. O ard dubios pe la DJ, fericirea se scurge din pahare, visare. Trupuri încălzite, odată rigide se unduiesc fără cuvinte,comunică. Cinic un Jagermeister, stinge gâturi arse, câţiva s-au gândit la nişte farse. Nu m-am băgat, tango, tango cu o sticla de Jack, m-am împăcat, de băut necunoscutei i-am dat. Mă bat cu un ninjalău, un mexican şi un chinez, pe cine să pariez? Pace frate! Turul Franţei îl fac cu mâinile la spate, mă înţelegi? Sau tu ai putea să negi că aseară nu te-ai îmbătat? Evident, vă zic barmanul dement ne tot turna. Am zis să nu, a zis că da. Ralucaaaa!! Ea e... cum să o dau pe asta fără să jignesc entitatea ? Ebrietatea m-a luat până pe maidan unde toată lumea se adăpa. Am făcut la fel. De felul meu sunt şomer dar de lucru am găsit pe ring. Am tot dansat cu X şi Z şi chiar cu A mult mai târziu când vinul era viu, luminile orbitoare, supărătoare durere de ochi, m-a lăsat să me frec de Y, firul narativ convulsiv, inventiv o ard cu vocea pe negativ. Uimesc, îi dau pe spate pe câţiva din tunel, unu chel mă întreabă de stomac, îi dau un ac şi-o aţă. Croieşte-ţi frate o viaţă!-şi am plecat.

Pe drum mă întreabă vântul dacă-mi zboară gândul spre una brună de-am cunoscut-o cu o oră în urmă. Shift-Delete că sunt grăbit! Ajung acasă sau aşa ceva. Dar pe masă şi pe canapea unu, doi, două sau poate nouă. Vodka m-a luat pe nepregătite că nu mai ştiu cum am făcut de am ajuns ca la început. Aprind o ţigară şi realizez că n-am plecat din faţa barului. Enigmă. Şi cer o cană plină cu ceva. O gust, e apă. Mă gust cu ea şi plec acasă. De această dată am ajuns. În pat m-am pus şi-am adormit cu gust de bere şi lămâie, o greaţă fină mă mângâie. O alung şi somn.

The două mii unşpe

Zece-unsprezece, cine mai ştie? Eram adunaţi în aceeaşi atmosferă tinerească aşteptând cuminţi cel de-al unsprezecelea an din 2000 încoace. M-am retras lângă masa încastrată în peretele clubului pentru a observa mai bine garderoba gagicilor pentru Marele Pas. Mari sacrificii trebuie o femeie să facă pentru a se simţi bine în seara magică. Binele e o stare la care ajung după ce cu spiritul critic al unui designer vestimentar comentează ţinuta suratelor. Gerul e un tip fără scrupule aşa că nu a ţinut cont de faptul că majoritatea purtau fuste, rochii care mai de care mai scurte, bluze decoltate şi alte materiale atârnate de umerii fetelor trendy lăsând pielea expusă. Nu ar fi acceptat nici în ruptul capului să îşi pună o pereche de blugi groşi,nişte ciorapi călduroşi pe dedesubt şi alte haine care ar fi acţionat ca un prezervativ într-o relaţie-ger-femeie. Living on the Edge!

Îmi savuram berea rece şi amară contemplând jocul de lumini reflectat de disco ball pe ringul de dans. Pe fundal difuzoarele aruncau în încăpere vocea unei tipe ce urla să-şi rupă plămânii(ăia 2): The dog days are over/the dog days are gone. Probabil aşa o fi fost! Atenţia mi-a fost captată de acul mare. Indica 12 şi cel mai mic era călare pe el, am dedus că e fix. Toată lumeaaa : La mulţi aniii!!!! Hmm, nimic nu s-a întâmplat. Fuck, mi-am spus, ăştia-s pe stil vechi.

Dar nu era aşa, evident. Explicaţia plauzibilă pentru decalaj era că eu aveam ceasul înainte. M-am bucurat, spiritual vorbind am fost primul intrat în 11. Uraa! Mi-am urat La Mulţi Ani, mi-am aprins o ţigară şi am fumat liniştit în aşteptarea celorlalţi.

Au apărut într-un târziu cu paharele de vin în mână, am ciocnit, ne-am ciocnit, step by step ideea nu mai părea extraordinară. E doar o trecere.

M-am bâţâit pe melodii interpretate de formaţiile-THE (Cure, Smiths, Dead 60s, Drums, Kills, Killers, Postal Service, Coral, Knife, View, Sonics, Whitest Boy Alive, Slits şi mulţi, mulţi alţii). Distracţia nu a ţinut mult dar mai bine aşa, ce e mult strică.

În drum spre casă am mers călare pe un iepure fără un picior, cercei în urechi şi foarte vorbăreţ. Era ger şi obrazul îmi cerea căldură. O sobă în care să-mi bag faţa, să mă rumenesc bine pe ambii obraji. Moleşit să mângâi pisica, să beau un ceai fierbinte cu lămâie. Să citesc o poveste şi să aprind la miez de noapte farul pentru toţi orbii care se aruncă în fântâna fără fund.

Dar iepurele a sărit greşit şi m-am trezit în patul gol, dezvelit, am coborât în două mii unsprezece.

Nicio schimbare, suntem cu toţii aici, toate sunt la fel. În baie am constatat că nu mai aveam pastă de dinţi. Ca să vezi, ceva s-a schimbat!