Petrecerea lui...

Printre cunoscuţii şi cunoscutele de la petrecerea de adio, apare în sufletul confuz îndoiala îmbrăcată într-o splendidă rochie de seară, fabricată din ţesătura celor cinci ani cusuţi cu măiestrie de timpul croitor. Un şut primit în plex ar fi fost mai puţin dureros pentru dragul de Mircea care s-a acomodat bine la noua viaţă, poate acum puţin alterată.Căci totuşi, cinci ani sunt nişte zmei trecuţi prin lupte, cu răni şi semne de vitejie, sunt nişte feţi-frumoşi triumfători, din când în când abandonaţi de efemere prinţese şi domniţe ce-şi plimbă ţinuta la şosea. Dar fără regrete îşi aruncă tânărul trecut de tinereţe, cu apă peste ochi, să-şi vadă viitorul cu mai multă claritate, în gând şi-n faptă. La petrecerea de adio sunt invitaţii prietenii.E şi normal doar nu ar fi chemat străini. E cald e vară şi clipele despărţirii se consumă ca vinul bun şi rece. Sunt grupuri, grupuri formate din diverse personaje, o atmosferă colorată de lichidele consumate şi alte substanţe oferite ca prăjiturile, e ultimul desert. Râd, sunt serioşi, sunt plini de amintiri şi pentru că nu-l vor mai vedea pe Mircea, povestirile curg doar într-un sens. Mai ţineţi minte când Mircea a...Şi el priveşte ce buni sunt prietenii săi. Ascultă pe cei ce deapănă amintiri fără să intervină. Ascultă şi zămbeşte şi ochii aleargă pe buzele care rostesc cuvinte, aleargă cu privirea printr-o istorie personală povestită celor tineri. Dar gânduri negre năpădesc mintea confuză şi conştientizarea dispariţiei acelor buze acelor chipuri, a oamenilor, devine o povară mai grea decât blocul de granit. Şi ar fi vrut să mai rămână, să mai adune imagini cu prietenii-acum povestitori. De unde atâta viaţă? De unde atâta aluat pentru plăcinte când brânza şi merele sunt cântărite de ochii societăţii ce stă şi aşteaptă la mai mult. Nu pot să fiu ceea ce sunt când trebuie să fiu un sfânt îl săgetează o frază patetică, eliminată probabil dintr-o materie cenuşie alterată de frenezia cu care au atăcat substanţele.

Mai trec doi timpi ca doi soldaţi prin post şi petrecerea se dilată spre diafana seară pe ritmul greierilor ce-şi cântă nepăsarea în ciudă. Mă asculţi? o voce din back îi şopteşte la ureche. Oameni mai sunt, continuă vocea, şi unde mergi tu vei găsi ceva mai bun, să nu-ţi verşi lacrima pentru experienţa ce-a trecut în fugă ca un cal de curse, să nu-ţi laşi sufletul aici, ci ia-l cu tine. Pentru ce laşi îndoiala la petrecere? Ea n-are loc aici cu ei şi nici cu tine. Loveşte-o Mircea! Nu o lăsa să-ţi curme un desert!. Buimac evadatul se ascunde în baie unde elimină ceva mai mult decât un simplu jet de urină. Elimină speranţa. E cea mai bună metodă să nu fiu dezamăgit de viitor. Dar eu pe cine las de fapt în urmă? Rămâne suspendat ca podul Basarab într-o încordare pe care trec camioane pline cu oameni. Şi atunci se încheie la şliţ. E o procedură necesară la orice bărbat. Închizi şi pleci dar fără să uiţi să tragi apa şi să te speli pe mâini. E important să fii curat pentru următoarele întâlniri cu oameni necunoscuţi.

Flavia urmează să discute cu Radu despre economia Germaniei. Sunt bine înţepaţi de vinul ce curge prin pahare, lăsănd sticla goală şi părăsită de conţinutul ei, un sentiment ce se apropie în esenţă de felul în care Mircea îşi priveşte viitorul golit. Vor curge, fluidizaţi de angrenajul lucrurilor neterminate şi cele care au trecut fără trăirile prezentului simplu. Se vor delimita câteva momente de corpul petrecerii şi îşi vor aduce elogiile cuvenite în particular. Discuţia merge spre acel sens comun a întregii mascarade. Ajung să-şi povestească unul altuia cele mai năstruşnice momente petrecute alături de fiul risipitor al grupului.Daaa....e un băiat bun. Şi-n liniştea convorbirii apar ochii neobosiţi, ochii care şi aud, ochii risipitului pe cale să înfăptuiască marea răscoală.

Durerile presupuse, aftershock-ul dispariţiei, mocnesc ca nişte potenţiale incedii în inimile invitaţilor şi poate cel mai mult în inima pribeagă.Norii se întrec pe un cer înstelat, uneori dezvelind luna în emoţii nocturne. Pentru ce câinele latră în noapte către omul străin? Un suflet bântuit de ultimile clipe familiare şi de necunoscutul care mârâie şi latră.

Flavia absentează de la pseudo-analiza economică, sentimentele o leagă de ceva mai palpabil, palpabilul ce va deveni un spaţiu gol în care se va mai simţi mirosul atracţiei. Respiraţia îi trădează emoţiile provocate de posibilitatea dispariţiei totale, definitive şi ireversibile. Măcinată de indecizii, concluzia e pe cale de a fi votată unanim prin deciziile altora. Urmările acestor fapte se vor simţi ca replicile unui cutremur ce atacă un bloc format din ani şi ani suprapuşi într-un zgârie-nori.

Acest timp care ne face să pierdem metroul în ultima clipă, care adună în el spaţii, acţiuni şi chipuri, acest timp cojeşte mărul stricat acoperit în plasticul comportamentelor necesar-normale, acest timp a rupt legătura Flaviei cu dacă...aş fi fost fericită. Se zbate între o acceptare scăldată în false bucurii şi o fugă de trecutele decizii către ceva mai bun, către I am happy-ul ăla pe care îl caută toţi.

Cuvintele sunt spre sfârşite şi invitaţii se apleacă spre îmbrăţişările de bun rămas. Mircea e acolo cu zâmbetul la datorie, îi alungă cu discreţie pe ultimii mohicani ameţiţi de importanţa momentului. Are bagajul făcut şi pasta de dinţi a luat-o şi prosopul de faţă dar dar sentimentul că a uitat ceva nu-l va lăsa să nu se întoarcă.

Peccatum Nostrum prostia din est

Peccatum Nostrum prostia est. Capătă diferite forme în funcţie de situaţie, sondând spre esenţă această prostie este răul suprem cu care se confruntă umanitatea.Vorba bătrânului nu te pune cu prostul este incompletă.Dacă îmi permite posteritatea în ignoranţa mea de individ activ al acestui secol completez vorba strămoşului cu dar nici nu lăsa prostia să se manifeste. Schimbă ce poţi schimba, începând de la oameni până la acele flori crescute strâmb.Benefic ar fi să se intervină. Acest rău deghizat cu iscunsinţă în cotidianul fiecăruia ia forme şi forme, însumate dau naştere prostiei generale în unanimitate acceptată. Importantă este conştientizarea.Odată ce revelaţia a avut loc acţiunile îndreptate împortiva demonului se cer a fi calculate, paşnice, fără violenţă. Violenţa şi prostia merg mână în mână ca două bune prietene.

România este habitatul ideal pentru o dezvoltarea armonioasă şi perpetuă a acestui flagel. Problema nu este abordată în cel mai corect şi serios mod posibil. Totul porneşte de la educaţia primită în şcoli şi acasă. Deoarece activitatea extraşcolară nu poate fi controlată, soluţia minimalizării pericolului idioţeniei viitoare s-ar putea concretiza în adoptarea unor programe ample de educaţie civică. Aplicate corect efectele vor fi vizibile în mentalitate următoarelor generaţii.

Presa şi televiziunea sunt în momentul de faţă o influenţă nefastă asupra populaţie. Dezinteresaţi de aspectul educaţional promovează prostia ca pe un fapt mondem şi demn de urmat ceea ce duce la lipsa de cultură şi civilizaţie, ignoranţă şi îndobitocire cronică.

Deocamdată chiar dacă se vor lua măsuri, rezultatele se vor vedea în timp, după încă foarte mulţi ani de rătăciri.

înDOIala

în timpul nopţii m-am gândit la o altfel de viaţă. alte posibilităţi. nu vreau să devin condiţionată de pe-acum. dar ceilalţi? ce părere îşi vor face dacă renunţ la toate planurile din vară.să le văd feţele pline de uimire şi hotărâtă să zic NU.nu sunt fericită dar accept, n-am cum să dau înapoi.pentru altele e cel mai aşteptat moment din viaţa lor searbădă.şi încă mă întreb cum am ajuns în situaţia asta. nu, nu-mi doresc o legătură eternă „până când moartea ne va despărţi”, e o prostie.când s-a făcut declicul nu-mi pot explica. la un moment dat eram la fel de limitată ca cealaltă generaţie casă-muncă-casă-el-părinţi-prieteni aşezaţi având scopuri pseudo-măreţe „să întemeiem o familie”-discuţiile se învârteau în acelaşi univers.nimic nou, nimic palpitant.stabilitatea mi-o pot oferi şi singură, nu am nevoie de un „el” care să vină acasă de la muncă cu o falcă în cer şi una în pământ transpirat, înfometat,obosit, să-mi toarne probleme legate de jobul lui super-important în timp ce înfulecă ca apucatul mâncarea gătită de mine.apoi să-şi facă un duş,să-şi mai verifice mailul foarte important pentru o problemă legată de super-jobul-vieţii, după care să-şi vâre capul sub plapuma primită cadou la festivitatea aia caraghioasă la care am spus „da”.fără tandreţe,fără sex,fără prea multă vorbă a doua zi va începe şi va fi exact la fel, toate , toate...vor fi la fel.montonia mă va cuprinde, dezgustul.dar poate va fi bine.poate el va fi altfel după ce ne legăm unul de altul prin acel act, o uniune ce numai statul o va putea rupe, nimeni şi nimic altceva.

în timpul nopţii am idei stranii.nu mai vreau să fac pasul, mi-e teamă de ce va urma şi în plus am găsit o libertate.muzică, sunt tânără, prieteni noi, deschişi, e altceva, e altceva...

dimineaţă am înţeles.o voi face.n-am de ales.deşi sentimentele îmi sunt confuze.nu mă simt bine cu mine, cu el, cu un viitor aşezat ca o cloşcă pe ouă cu final cunoscut.îmi accept condiţia aprind o ţigară la muncă privesc în gol câteva minute îmi beau cafeau cu lapte şi încep o nouă zi cu sufletul împăcat...asta până când îmi aşez capul pe pernă şi atunci barajul cedează şi tot ce-am negat îmi invadează mintea şi mă îneacă.

Întâlnire

Se privesc timizi.E ultimul metrou, târziu într-o vineri.Nu se cunosc dar sunt atraşi de orice e nou.El înalt, părul negru, ochii verzi.Ea întruchiparea gingăşiei feminine,tunsoare bob, ochii mari, căprui, cercetează prezenţa masculină de vis-a-vis.Şansele erau mici ca cei doi să se vadă tocmai în această seară.Radu îşi macină amintirile legate de fosta iubită, caută mângâieri străine, sâni de fecioare pe sub cearceafuri colorate.Scăparea în nopţi alcoolice, fumuri albastre şi dansuri haotice pe melodii mediocre alături de fetele scăpate la absinturi, tequile şi alte amăgeli.Dimineaţa îşi ridică capul cu greutate.”păşesc de prea multe ori cu stângul când ies din apartament” şi întinde mâna dar în stânga e doar pătura adunată.

Mai sunt două staţii până la Piaţa Unirii.Se privesc pe ascuns.În căştile Marei Nick Cave, în mintea ei noul tip, undeva în spate imaginea fostului.Conştientizarea realităţii transcende într-o stare de excitaţie uniformă.Stimulii se pun în mişcare şi vechi senzaţii se trezesc în fiori plăcuţi.

„Greşelile sunt măselele şi dinţii noştri cariaţi.Dacă nu îi repari la timp va trebui să-i schimbi.Să pui ceva nou în locul vechiului.Dar niciodată noul nu va umple golul lăsat în gingie.O atingeam cu degetele mele lipsite de afecţiune şi pielea crăpată.Acum va fi atinsă tandru de alte mâini atente şi date cu creme Vichy sau Loreal.Rămâne o masturbare tristă a amintirilor într-o cameră slab luminată, unde adevărul se ascunde în ungherele întunecate ca un şobolan slab şi timid.Noaptea mă bate cu un bici de smoală pe spatele strâmb şi sufletul nătâng şi cad în genunchiul beteag şi-mi plâng trecutul cu lacrimi de vodkă aprinse cu chibritul cu care îmi aprind ţigările.

În ce picior ar fi trebuit să sar să nu cad?”

Radu priveşte tavanul.Alcoolul îşi face efectul.Ţigările au fugit din pachet.Dar nici tutunul nu-i mai este prieten.Alinare îşi va găsi într-un viitor timp ce va trece ca un nimic care există în răspunsul întrebării: „Ce faci?”

Mara îşi aprinde o ţigară deşi nu mai fumează de şapte luni. Mara e frumoasă dar Radu nu o vrea.Seamănă cu fosta. „Poate am să-l revăd în curând.Ce zâmbet fain şi ce voce faină.” Mara s-a îndrăgostit de fostul prieten.Compară.Nu se poate abţine.Radu nu o mai vrea pe fosta.Unicitatea fostei trebuie păstrată.Ar fi ciudat să fie altfel, ar fi ca într-o melodie de la Arctic Monkeys.

„Şi poate, poate...”şi speranţele se adună în sufletul ei golit de amintiri.

„Şi poate, poate....mă împac”şi speranţele cresc în sufletul lui plin de amintiri.

E greu să lase,e ciudat să uite. „Şi uite că Mara seamănă cu ea şi poate e mai bună.”

„Lasă că-ţi găseşti o fată pe măsura ta”răsună în capul buimăcit cuvintele fostei. Ea are un loc acolo în mintea lui şi nu va pleca.

Radu şi Mara se întâlnesc.E duminică.Îşi zâmbesc, sunt amabili unul cu celălalt.Un repect reciproc.Un post break-up-primă-întâlnire,date. Radu nu poate, cum nici boul nu se poate despărţi de ieslea din care a mâncat fân întreaga iarnă.Îşi beau cafeaua în linişte.Gauloise-ul se aprinde de la sine şi vorbele se sting cu cât conştientizarea trecutului e din ce în ce mai prezentă.O fantomă ce-şi soarbe cafeau cu zgomot alături de ei.Mara la rândul ei îşi dă seama de penibilitatea momentului.Îşi introduce cotidianul în discuţie,fără folos.Un artificiu pentru orice ar vrea să spună.Gazul de la brichetă e pe ducă la fel şi întâlnirea.

Acasă,radio Guerrilla.Muzică.Ţigări în camera obscură şi gândurile plutesc. „Mâine o sun”îşi spune nehotărât.Şi deodată Sinatra îl mişcă din patul duşman.Frank, acel Frank.Îi ridică corpul moleşit şi muşchii se încordează într-un dans în doi.Al doilea lipseşte.Dar el dansează la lumina lămpii.Şi cât de mult şi-ar dori ca acel corp pierdut printre celelalte hălci de carne să se întoarcă pentru un Sinatra, pentru un vin bun, pentru o seară de vară cu greierii oraşului , cu Sinatra,cu el şi corpurile unite într-o mişcare perpetuă.Şi Guerrilla, e duşman în această seară.

Dimineaţă un ceas sună.El se trezeşte. Mâna dreaptă prinde cealaltă pernă şi o strânge atât de tare încât îi sugrumă penele tăbăcite de atâta somn.

Cricket (LIGHTS MORE,LASTS LONGER) o brichetă verde aprinde o ţigară pentru prima cafea.Aceeaşi zi după multe luni, exact aceeaşi. La birou şade într-o tăcere deplină. Mara nu înseamnă nimic.Shes just a girl, cunoscută în metrou.Putea să fie oricine.Dacă nu e cealaltă,prima, ultima plăcere , nu e nimic.

Îşi aduce aminte de melodiile pe care trebuia să le înveţe atunci când era la grădiniţă.”Şi dacă dragoste nu e , nimic nu e”.Îi sună stupid. „G.G. era un bou.Ce ştie el despre dragostea mea?”

Îşi închide laptopul şi părăseşte biroul.Acelaşi metrou,acelaşi drum.Pe peron aşteaptă trenul ea.Nu,nu Mara. E chiar ea.Piciorul drept tremură ca la un câine când îşi vede stăpânul cu mâncare.Hrană. În sfârşit o hrană,un scop.Mai are o staţie. Îşi face curaj, o salută.Arată mai bine ca niciodată.Simte un vibe pozitiv.Amândoi sunt timizi ca doi elevi de generală. Punctul a fost pus. El coboară la prima cu tremur în voce, ea la a doua cu mintea confuză. Deşi s-au iubit momentele lor au trecut , au ars ca un chibrit în întunericul nopţii. În bezna de după le este greu să se vadă şi trec fantomatici unul pe lângă amintirile celuilalt.

Radu îşi susţine capul în mâinile slabe. Ştie că trebuie să păşească cu dreptul pragul casei. Pixul e instrumentul de scăpare. Scrie.

„Să nu mă urăşti , să nu mă urăşti

pentru sticla mea de vin şi berea din ajun

pentru tine şi pentru tot ce-a fost mai bun

te rog când ne vedem să nu mai porţi măşti

te rog când ne vedem să îmi zâmbeşti

cum ai mai făcut şi numai tu ştii să o faci

cu dintele tău şi gura ta şi ochii tăi zâmbesc

cum numai tu mă faci să fiu mai bun

să-mi spui că mă iubeşti ca înainte

să fiu prezent cu multe fapte şi mai puţine cuvinte

să te iau de mijloc să-ţi simt şi pielea fină

să mă iei aşa cum sunt cu roşu pe retină

atâtea bariere şi vorbe spuse în vânt

atâta societatea mă bagă în mormânt

şi nu sunt omul cel viclean ce adevărul nu ţi-l spune

şi nu sunt fără de elan, te strig în somn pe nume

să nu mă urăşti , să nu mă urăşti

pentru un păcat sau două din trecut

pentru un vers în plus sau pentru gândul mut

să nu mă urăşti ca n-am ştiut să-ţi spun

cât sunt de prost”

Rupe foaia din agendă şi cu bricheta Cricket o aprinde. Fumul se ridică în cameră.Deschide fereastra şi îşi face loc spre cer. Dispare.

Anunţ

astăzi marina s-a trezit devreme deşi pentru ea somnul e important, mai ales pentru ten.de aceea şi-a cumpărat din budapesta cremă antirid.pentru ten.pentru ea frumuseţea contează, mai ales acum când vara abia a început.nu-şi mai permite să umble pe străzi cu tenul vechi.de aceea îşi reface chipul-obiectivul-o viaţă fără riduri.oricum ea dintotdeauna a avut grijă de corpul ei.a băut cel mai bun ceai, a mâncat cele mai proaspete alimente produse într-o grădină magică situată pe malul unui mare fluviu.nu a pierdut mai multe nopţi la rând deşi uneori avea tendinţa să facă asta.dar asta se întâmpla numai atunci când din anturaj făceau parte pritenii dragi.persoanele iubite, mult prea iubite.

astăzi marina s-a trezit devreme.pentru că astăzi e o zi cu totul specială.e fericită în apartamentul ei cu două camere semidecomandat.e fericită de espressorul ei din care va curge cea mai bună cafea.o cafea pe care o va îndulci cu zahăr brun.aşa se face dacă vrei să duci un stil de viaţă sănătos, nu ca alţii.un biscuite, ceaşca plină cu puţină spumă şi se aşază confortabil în faţa calculatorului personal.acolo se petrece o mare parte din viaţa ei.prin intermediul netului(acest bun la toate prieten) comunică cu alţii ca ea.majoritatea se află la mare depărtare de oraşul prin care ea pedalează pe bicicleta ei super tare.totuşi sunt o mulţime de lucruri care o deranjează.cum ar fi aglomeraţia, oamenii nesimţiţi,adiministratorul blocului, câteva persoane din anturajul cotidian.dar dacă trage linie îşi dă seama că se simte bine.e liberă, zâmbitoare.

astăzi marina are planuri.în dulap are rochia cea nouă cumpărată din budapesta odată cu minunata cremă nouă.astăzi marina se simte frumoasă.se priveşte în oglindă şi radiază.pentru ea să se simtă frumoasă contează foarte mult.ţine de încredere.şi după cum am mai spus astăzi are acel quelque chose.rochia îi vine foarte bine şi se mulează perfect pe corpul slăbit acum că a trecut iarna şi primăvara şi vara zâmbeşte la fereastra apartamentului cu două camere.e singură şi fără obligaţii.e echilibrată.e foarte fericită.puţine sunt lucrurile negative din viaţa ei.şi am terminat povestea.sau povestea s-a terminat singură?nu încă nu.îşi cumpără cărţi faine, multe, ajunge să citească din păcate doar câteva pentru că este aşa de fericită încât nu are timp pentru toate.vede fericirea într-o floare faină, într-o carte bună, într-un ceai, într-un eventual partener care să fie acolo.care să fie acolo.momentan nu l-a găsit dar să sperăm că în viitorul apropiat acest suflet extraordinar de empatic va reuşi să-şi găsească omul fericit de care are nevoie.şi aşa vor fi împreună fericiţi la puterea a doua.şi la fel şi copiii lor şi poate copiii copiilor lor.ce basm frumos.

sunt mulţi care şi-ar dori o viaţa aşa de fericită şi liberă şi echilibrată.nu-i aşa?

astăzi marina îşi va întâlni acest cavaler care îi va ţine batista atunci când e răcită şi va avea grijă de corpul ei şi de sănătatea ei.pentru ca ea,marina, să fie veşnic fericită şi fără griji.să nu fie stresată.să fie fericită.dacă aveţi noroc, poate fi chiar unul dintre voi.dar să nu credeţi că e simplu.trebuie să lucraţi puţin la asta.dar după ce veţi căştiga lupta rezultatele vă vor uimi.am uitat să spun că marina găteşte rafinat.rafinat şi sănătos-pentru că alimentaţia sănătoasă duce la o viaţă sănătoasă şi la o relaţieşimaisănătoasă.

Aşadar,voi,mircilor,ionilor,danilor,dragoşilor,bogdanilor,alexşilor,alinilor,florinilor,andreilor, călinilor,ştefanilor,cosminilor,octavienilor,răzvanilor,strungarilor,profesorilor,educaţilor,maltrataţilor,nehotărâţilor aleşilor aceasta este şansa.Don’t blow it,you will regret!

pe 21 martie l-am găsit pe Mircea

Când nu ştii ce vrei poţi elimina fără să conştientizezi toate posibilităţile progresului.Logic, nu? Dar acum să mă întrebuinţez de cuvinte. Am să intru puţin în detalii.

Pierdem şi câştigăm, câştigăm şi pierdem. Sus-Jos până faci febră musculară şi renunţi-tragi linie şi observi că nu se merită osteneala.Eşti pe minus la toate capitolele, capitulezi în faţa pierderilor şi devii o pierdere de vreme pentru ceilalţi.Un ratat irecuperabil.Întrebările în acest punct nu mai vin pentru că ai încetat să te mai gândeşti la un posibil bine.Aştepţi ziua de mâine la fel cum ai aşteptat-o şi pe cea de astăzi, în pat, singur, plat.

Monotonia te îmbrăţişează; tu o accepţi ca pe o mamă ocrotitoare. La început singurătatea ţi se pare apăsătoare şi te plimbi prin casă, îţi mai faci un ceai, priveşti pe fereastră; afară ceilalţi trăiesc într-o forfotă continuă.Înăuntru linişte, un calm forţat.

Studiezi cărţi care până atunci ţi se păreau inutile, orice să-ţi umpli timpul. Noul timp, eliberat acum de ceea ce îl ocupa înainte de acceptarea-pseudo-eliberării, nu mai are acelaşi gust.Nu mai eşti încântat de posibilitatea de a face totul după bunul plac, fără să dai socoteală.Prezentul e doar o aşteptare inutilă, fără satisfacţii, fără finalitate.

Dar cred că am mers prea departe.Să ne întoarcem la adevărata ta problemă.Mircea ce îmi poţi spune despre pierderile tale?

Rulam pe autostradă cu viteză mare dar nu aveam o destinaţie precisă. În dreapta mea şedea cuminte cineva. Cineva ştia ce vrea, eu nu.Mâna îmi tremura pe cercul din metal învelit cu cauciuc şi nesiguranţa m-a cuprins.Cineva a încercat să-mi arate drumul dar am preferat să trag pe dreapta...

Aşa, ai tras pe dreapta pentru a stabili traseul pe care urma să-l parcurgeţi împreună, destinaţia finala?

Am tras pe dreapta să elimin toxinele, să-mi eliberez mintea, să scap de teamă.Cineva mi-a spus să mă întorc în maşină. Dar m-am panicat. I-am spus că nu mai pot continua.Probabil se săturase şi Cineva de nesiguranţa mea aşa că....

Ce s-a întâmplat?

Am fugit.

Şi persoana din maşină?

Cineva îşi caută un şofer mai bun...

De atunci ai devenit antisocial deşi sunt momente când ai nevoie de oameni, doar să realizezi că nimeni nu te satisface.Atunci cazi şi mai adânc în beciul întunecat alături de amintirile depozitate în borcane cu formol,sentimente îmbuteliate cu alcool, gânduri putrezite şi regrete bine păstrate, aproape proaspete.Comunicarea o faci doar la nivel superficial, e greu să mai crezi, e greu să mai faci ceva pentru un eventual bine.

Când îţi bei ceaiul şi îţi fumezi ţigara te gândeşti că e echitabil. Ceaiul nu e fierbinte şi ţigara nu e tare, numai bune.

povestirile

puntea se lasă călcată de piciorul greu şi bocancul murdar şi ploaia şi vântul şi timpul

puntea s-a rupt mâncată de indecizii, putrezită, carii cu dinţii ascuţiţi, aşteptările au căzut în râu, odată cu ele şi trupul şi mintea, şi sufletul înecat cu mâl şi apă amară.pentru copil nu mai este vară, niciun soare care să apere, nici apă dulce, în viitor ar vrea să sară dar n-are curaj şi temeri îl rod cum câinele face cu osul sau frunza din parc purtată pe alei pustii şi bâncile verzi.

nu înţeleg nimic.nu înţeleg ce vrei să zici-ce vrei să zici?

ah căcat dacă nu ai înţeles nu are rost. ar fi trebuit să mă înţelegi.

da nu ştiu. nu înţeleg.te pierzi în cuvinte.prea multă simbolistică.fii şi tu mai tranşant şi mai lasă metaforele ambilicate.nimeni nu înţelege.

da asta aşa e, nimeni nu înţelege.nimeni nu se ascultă, cum vrei să se înţeleagă?

mi-am jurat într-o dimineaţă în timp ce-mi băgam cafea în gură şi fum,mult fum în piept, îmi place să fumez dimineaţa două ţigări la o cafea, mi-am jurat să nu mai privesc spre ieri.ieri a murit, azi e azi şi nu trebuie neglijat, la fel şi mâine care trebuie pregătit.azi şi mâine, nimic mai mult.am terminat lichidul negru care mi-a pătat pantalonii de in.în metrou feţe, feţe,fete, fete,sâni,uite un fund,hmm ce multe fete îmi spun, de ce să mai privesc spre ieri?spre a fost, fosta să nu mai fie, nu mai e,nu va mai fi, eu sunt, fetele de la metrou se freacă de bară, de uşi, îşi împing sânii spre pieptul meu, dar nu le vreau.şi doar mi-am jurat.hai mă că poţi, hai băiete, prinde una, pune mâna pe ea.felaţii,sugeri,buze noi, tot ce vrei-surogatele.ia-le batjocoreşte-le.nu, eu nu sunt aşa.poate ăsta e sfârşitul.sfârşitul sexului.gata nu mai fac.eşti prost, tot aud, şi dimineaţa, şi seara, şi la meci şi la bere, eşti prost, eşti prost.în parc cu mine la eliberat gânduri-amintiri pe apa lacului, să zburde pe minusculele valuri.poate se îneacă şi scap de ele.ha ce plan diabolic.am să le ucid.le arunc în apă, probabil gândurile-amintirile nu ştiu să înoate.mă gândesc.

te lungeşti.nu!nu!nu!nu!nu-mi place cum scrii şi cu asta, mai lasă-mă.vreau să intru pe facebook să văd ce linkuri s-au mai pus, ce mai fac oamenii pe care nu-i cunosc, să dau likeuri, îmi place să fac asta, nu-mi place să te ascult pe tine.gata!

cum!? preferi să stai pe facebook?şi cu noi cum rămâne.

nu mai rămâne nimic.gata!

nu pot să cred, hai mă!hai o povestire şi gata!

gata!

una, te rog una!va fi mai bună!

pe strada speranţei am mai stat când eram în liceu, dar acum e mult mai frumos aici.eu locuiesc pe strada speranţei.toată lumea e fericită şi cu lacrimi pe obraji pe această stradă,inclusvi eu, doar stau pe strada speranţei.locuiesc la apartamentul 21.e frumos.îmi place.e un număr magic.eu sunt magic.dar numărul 21 e mult mai magic decât magicul cotidian.există magic în cotidian?pe această stradă unde eu locuiesc, am uitat de trecutul meu zbuciumat şi plin de negru, aici totul e magic, câinii, pisicile, femeile,totul.

gata ! eşti nebun!

m-am oprit din povestit, am pus la casetofon Kings Of Leon-The End şi am ascultat apăsând butonul repeat.

tu,te-ai uitat?

am aruncat hainele vechi într-un coş şi le-am aprins cu o brichetă zippo.nu era a mea.fumul albastru l-am inhalat cu un pai, cenuşa am împrăştiat-o peste cadavrele pisicilor călcate de tiriştii ce-şi găsesc fericirea pe sub fustele mini de pe centură.ce să spun? mare fericire, carne la kilogram. şi preţurile cresc în galantare.devin vegetarian.urăsc sau de fapt mi-e silă, prefer să nu văd hoardele de gagici ce-şi petrec timpul căutând iubiri perfecte, mă fac să-mi vărs salamul marca one, că nu mai e bani.şi ce dacă aş fi hater?e cool să fii hater, eşti hater eşti true.la supermarket prezervativele sunt mai ieftine, îţi cumperi câteva pachete şi-ţi faci treaba cu tact, fără să te grăbeşti desfaci ambalajul, scoţi cauciucul şi îl umpli cu ale tale probleme de zi cu zi.împătureşti şi arunci la coş.aruncăm.

tot ce e alterat,inutil se aruncă.nimic nu se păstrează.într-o zi ajungem în groapă.mamă ce descoperire.şi crampele nu mă lasă.

de la magazin mi-am cumpărat cu bani puţini pantofi, cămaşă, costum de scafandru, două grame de uitare, nişte parfum, ce-am mai luat? ahh şi var alb.mult var alb.mult alb.m-am pus pe treabă de câteva zile.peretele colorat se lasă cu greu distrus. sunt la a treia mână şi nu am terminat.vă chem pe la mine când e gata.să bem un ceai de cimbru şi să fumăm câteva clipe în plăcerea începutului.dar până atunci beau o bere, mă uit la cer, stelele la mine, luna se scobeşte în cratere, ăsta de bea bere lângă masa mea umblă cu mâinile pe piciorul de lemn al fetei cu care se combină, fata de la bar râde şi poate, poate iese treaba.noapte e periculos să pleci singur de la muncă.she needs love & protection.copiii mă strigă pe stradă eter.nu înţeleg limbajul lor.l-am uitat.

nu mai ştiu.te uit,mă uiţi, ne uităm,la ce vă uitaţi?

Gioarsele-studiu de caz

Sunt răspândite pe întreg Pământul având o densitate mai mare în oraşele aglomerate.Nu există un anumit standard în ceea ce priveşte aspectul. O gioarsă poate lua diferite forme şi culori. Contrar părerii generale din această categorie de oameni fac parte şi bărbaţi, nu numai femei.

Dacă aruncăm un ochi sau doi în trecut, observăm că gioarsele au jucat un rol important în evoluţia societăţii fiind prezente în comploturi, revoluţii, răscoale, trădări etc.Din lipsă de cerneală şi hârtie nu voi face aici istoria giorselii, aşadar să revenim în spaţiul carpato-danubiano-pontic în zilele noastre. Aşa să ne ajute Cel de Sus.

Gioarsă înseamnă haină veche, uzată dar în anumite cercuri este folosit în sens peiorativ, adesea adresat persoanelor de o moralitate îndoielnică. Cele mai cunoscute gioarse sunt gioarsele de club. Aceste creaturi joacă un rol foarte important în dezvoltarea turismului românesc. Capitala noastră minunată nu scapă nicio ocazie să uimească pe insul străin prin versatilitatea, inteligenţa (majoritatea au terminat sau sunt în curs de a termina o facultate/master), ospitalitatea şi toate celelalte însuşiri extraordinare cu care sunt înzestrate gioarsele de club. De obicei o ard dubios în grupuri formate din două sau mai multe dar atacă separat. În unele cazuri se pot luptă între ele pentru a-şi atinge scopul. Au fost consemnate cazuri prin diferite reviste de cultură (vezi Click,Libertatea etc.)

Gioarsele de club beau mult, de aceea când îşi termină banii acaparează atenţia celor din jur prin diferite subterfugii. Neofiţii se aruncă spre ele cu diferite băuturi crezând că poate, poate. De cele mai multe ori gioarsa îşi termină cocktailul şi părăseşte zona în căutare de noi aventuri şi grade. Spre dimineaţă, folosindu-se de instinct detectează partenerul de copulare. Se duc lupte acerbe dacă se întâmplă ca mai multe să admire un singur mascul. Îşi freacă trupul de el în unduiri de şarpe, îi şoptesc glumiţe cu tentă sexuală. Câştigătoarea ajunge în pat alături de bărbatul visului bahic savurându-şi trofeul picătură cu picătură.Celelalte, îşi împart resturile. Unele ajung prin alte baruri deschise de dimineaţă pentru a-şi continua search-ul for the holy fuck.

A doua zi se trezesc prin paturi străine la diferite ore, cu capul zdruncinat de mahmureală şi corpul rupt de…whatever.

Gioarsele sunt fiinţe libere dar în acelaşi timp pornite într-o veşnică călătorie spre dragostea adevărată, pură.De aceea cel ce se trezeşte lângă o astfel de creatură după o noapte de care nu ar trebui să fie mândru, este tentat să păstreze gioarsa. Greşit. Aceasta are tendiţa să se îndrăgostească dar căile ei încâlcite nu o vor lăsa. Astfel la scurt timp va deveni violentă, agitată şi poate dăuna grav sănătăţii partenerului, precum şi celor din jur(prieteni,mame, taţi, câini, pisici etc). Lăsaţi gioarsele libere! Nu pot suporta captivitatea.

Alte gioarse: gioarsa de birou, gioarsa de profesoară, gioarsa de minister, gioarsa drogată, gioarsa deprimată, gioarsa frigidă, gioarsa hipsteriţă,gioarsa hippie etc. Încă nu s-a stabilit numărul total de specii de gioarse dar cercetătorii români lucrează cu spor prin cluburile, barurile, corporaţiile, fermele, firmele, ministerele, munţii şi câmpiile României pentru aflarea cifrei exxxacte.

Gioarsa de sezon se întâlneşete mai ales vara la mare şi în ea se includ multe din tipologiile de gioarse enumerate mai sus.

Bărbaţii-gioarsă se numesc giorsoşi dar au fost semnalate şi alte denumiri în anumite zone( giorsan, giorsone, giorsilă etc.) Au comportament asemănător şi se împart în aceleaşi categorii.

Acest articol îşi doreşte să fie un pamflet şi trebuie tratat cu o sticlă de vin şi un pachet de ţigări americane. De fapt e o gioarsă de pamflet.

09 august 2006

09 august 2006

primul condamnat

Spre dimineaţă am uitat de toţi şi de toate, de gânduri şi de ce îmi era mai drag şi mai frumos în viaţă. Fumul gros îmi înnegrea creierul şi mintea îmi era din ce în ce mai goală. Căzut de pe scaun priveam în jur şi înjuram fiecare persoană ce mă iubea şi mă ura. Ştiam că moartea se apropie cu paşi repezi strecurându-se prin orice gaură din corpul ciruit de gloanţele înfrângerii. Mă simţeam pierdut într-o mulţime de chipuri. Eram diferit.Nu eram eu cel de ieri nici cel de azi şi nu voi fi nici cel de mâine. EU trăiam în altă parte împreună cu ceilalţi din mine.Într-un loc liber fără prejudecăţi şi fără ură,fără bine, fără curve, fără ipocriţi,fără fără fărăăă. Ura de după uşă...stă la pândă şi loveşte capul moale. Pe această lume trăia un personaj prost interpretat de un actor netalentat.Am văzut în apă o lumina şi am vrut să o ating cu mâna. Dar tremura, nu am reuşit să o prind. De fapt ce căutam ? O altfel de lumină...O flacără,o flacără care se stingea de fiecare dată când, prins în miraj am crezut că îmi aparţinea. Dar nu,nu eram capabil să obţin ceea ce doream.. Ştiam asta,de ce am încercat, de ce stăruiam în minciună?Orb. de ce tot m-am opus gândului “ratat mic ce eşti! Piei din ochii omenirii”?Nu am fost eu.Odată acest actor va muri înecat încercând să cucerească flacăra.

La prânz am uitat de mine plonjând într-un pahar. Am crezut că astfel voi reuşi ceea ce nu am reuşit în mare. Paharul era mai mic şi mai puţin adânc. Am obţinut câteva răspunsuri. Nu prea multe. Ceilalţi mi-au oferit soluţii.Ei erau empatici şi mă înţelegeau.

Mă ajutau să mă ridic îmi aduceau aminte că nu sunt pierdut, am pentru ce lupta. Mâncam în sictir un colţ de pâine. O pâine nici rea nici bună. Cel puţin nu mă mai certam cu stomacul. Ieşind din casă am observat că sunt mediocru ca un primar de provincie. M-am refugiat într-un loc plin de pahare, unde buda nu e niciodată departe şi omul de la bar zâmbeşte la fiecare comandă. Şi tu ai mersul încâlcit.

Spre seară puterea ce mi-a fost dată s-a manifestat.Devenisem conştient. Eram un fel de dumnezeu, mai mic, poate al meu.

Puteam face orice. Strada pe care mergeam se îngusta.

Am sărit să ating stelele, am dansat, am urlat la lună ca un Canis lupus turbat.

Am marcat teritorii, am alergat, am cucerit, am mâncat pastramă de câine, am împuşcat porumbei, oameni, nimic nu mi-a stat în cale.

În pielea goală, m-am întors.NU era drumul bun.

Mi-am amintit de flacără şi totul se contura.Formă.

Marea îşi arunca valurile, cu coama lor albă, peste mormintele celorlalţi.

Murdar m-am aruncat în apa neagră cu gândul să ating limba de foc.

Buze reci mi-au sărutat obrazul sărat. Dulcele gust, victoria, speranţa m-a călăuzit spre dispariţie, renaştere. Un nou pas, o nouă personalitate.

Actorul a murit.