09 august 2006

09 august 2006

primul condamnat

Spre dimineaţă am uitat de toţi şi de toate, de gânduri şi de ce îmi era mai drag şi mai frumos în viaţă. Fumul gros îmi înnegrea creierul şi mintea îmi era din ce în ce mai goală. Căzut de pe scaun priveam în jur şi înjuram fiecare persoană ce mă iubea şi mă ura. Ştiam că moartea se apropie cu paşi repezi strecurându-se prin orice gaură din corpul ciruit de gloanţele înfrângerii. Mă simţeam pierdut într-o mulţime de chipuri. Eram diferit.Nu eram eu cel de ieri nici cel de azi şi nu voi fi nici cel de mâine. EU trăiam în altă parte împreună cu ceilalţi din mine.Într-un loc liber fără prejudecăţi şi fără ură,fără bine, fără curve, fără ipocriţi,fără fără fărăăă. Ura de după uşă...stă la pândă şi loveşte capul moale. Pe această lume trăia un personaj prost interpretat de un actor netalentat.Am văzut în apă o lumina şi am vrut să o ating cu mâna. Dar tremura, nu am reuşit să o prind. De fapt ce căutam ? O altfel de lumină...O flacără,o flacără care se stingea de fiecare dată când, prins în miraj am crezut că îmi aparţinea. Dar nu,nu eram capabil să obţin ceea ce doream.. Ştiam asta,de ce am încercat, de ce stăruiam în minciună?Orb. de ce tot m-am opus gândului “ratat mic ce eşti! Piei din ochii omenirii”?Nu am fost eu.Odată acest actor va muri înecat încercând să cucerească flacăra.

La prânz am uitat de mine plonjând într-un pahar. Am crezut că astfel voi reuşi ceea ce nu am reuşit în mare. Paharul era mai mic şi mai puţin adânc. Am obţinut câteva răspunsuri. Nu prea multe. Ceilalţi mi-au oferit soluţii.Ei erau empatici şi mă înţelegeau.

Mă ajutau să mă ridic îmi aduceau aminte că nu sunt pierdut, am pentru ce lupta. Mâncam în sictir un colţ de pâine. O pâine nici rea nici bună. Cel puţin nu mă mai certam cu stomacul. Ieşind din casă am observat că sunt mediocru ca un primar de provincie. M-am refugiat într-un loc plin de pahare, unde buda nu e niciodată departe şi omul de la bar zâmbeşte la fiecare comandă. Şi tu ai mersul încâlcit.

Spre seară puterea ce mi-a fost dată s-a manifestat.Devenisem conştient. Eram un fel de dumnezeu, mai mic, poate al meu.

Puteam face orice. Strada pe care mergeam se îngusta.

Am sărit să ating stelele, am dansat, am urlat la lună ca un Canis lupus turbat.

Am marcat teritorii, am alergat, am cucerit, am mâncat pastramă de câine, am împuşcat porumbei, oameni, nimic nu mi-a stat în cale.

În pielea goală, m-am întors.NU era drumul bun.

Mi-am amintit de flacără şi totul se contura.Formă.

Marea îşi arunca valurile, cu coama lor albă, peste mormintele celorlalţi.

Murdar m-am aruncat în apa neagră cu gândul să ating limba de foc.

Buze reci mi-au sărutat obrazul sărat. Dulcele gust, victoria, speranţa m-a călăuzit spre dispariţie, renaştere. Un nou pas, o nouă personalitate.

Actorul a murit.