fără entuziasm ai urcat pe scările ce duceau spre
you don’t know, ce va fi, va fi şi cerul gri
sau a fost, dar metamorfozarea te-a schimbat
dimineaţa ceaţa acoperă ochii injectaţi de fum şi vântul
suflă în bongul lăsat pe masă, spiriduşul în transă îţi şopteşte
la urechea dreaptă să pleci de acasă, te împiedici în nehotărâre
îţi faci curaj, bei o cafea,fumezi, ceva tare
faci pasul spre a ta mirare, şi-ai plecat...dus, la lift
apeşi butonul supra-dimensional, lumina se aprinde, steaua urcă spre tine
capsula se deschide, intri, cosmonaut, miner, eşti ceea ce crezi, ceea ce vezi-
-nu ai văzut înainte şi simţul tactil descoperă asperităţi pe butonul care te va duce jos
în mină, în cosmos, capsula zboară şi tu cu ea, cu gândul sporit, nimic hidos
călătoria durează dar aşteptarea are efect, realitatea are alt aspect când-
-piciorul cercetează zona, lumina te loveşte, copilul îşi loveşte bona la etajul doi
pui casca în ureche şi parcul te aşteaptă, zbori printre maşini, femei frumoase
îţi zâmbesc florile,semeţe case, e primăvară, un verde crud, expediţii în zi prin propriul oraş
bere la terase, voie bună, relaxare, aripi pe spinare, întinderi de maci, ciuperci colorate
descoperi, descoperi, uimit că eşti în bucureşti, mai bine aşa, ochii deschişi
fotografiază clădirile, florile, fetele, mirifica imagine ascunsă la un pas de-
-revelaţia din vază, gunoiul devine miraj, binele găsit în ceea ce te-
-înconjoară, binele stă în tine, saluţi Soarele şi norul de pe cer
inevitabil îţi mai aprinzi o ţigară şi Marele Mister se spulberă, dispare un ultim grănicer
treci hotarul dintre episoadele explicate, regulile învăţate şi nou, liber să faci
ce inima îţi spune, când s-a deschis şi-n ea intră cele bune
mai bine să nu bei, mai bine să visezi, mai bine în livezi decât pe străzi, mai bine în natură,mai bine în lumea ta decât în lumea lor, mai bine aşa, mai bine aşa....
o zi perfectă, luminată, mugurii copacilor te salută, îi ştii, admiri o gâză
fericiţi copiii râd în parc, un fluture atenţia-ţi acaparează, zâmbeşti
pentru că ştii, că viaţa poate fi mai bună atunci când dăruieşti
miresme noi dar vechi redescoperite, clădirile vechi redescoperite, mâinile tale
redescoperite, timpul scurs, dilatat, ai uitat de ei, de tine
revitalizat te întorci plin de etuziasm spre seară în cuib
cerul senin, now you know,oh! now you know...
No comments:
Post a Comment