Achtung!

Să las foaia albă, să las tăcerea fără sunet, fără zgomot nu am cum. Am spus prea mult în prea puţine ore şi minute, să îmi permit acum să deviez , să las în urmă puţin fum şi cenuşă. Ca dupa Marea-mi Ieşire să căutaţi în foc ca orbii în grâu sămânţa de neghină. O scenă plină de actori. Sunt mândri,visători dar fără de talent. Şi joacă aceeaşi piesă montată de-un nebun cu gândul lui cel strâmb, cu frica de-adevăr. Vă intuieşte rolul şi mută din instinct. În spatele cortinei el cântă şi se îmbată când din sală îşi primeşte binemeritata atenţie. Dar publicul eterogen se împarte în grupuri diferite. Aruncă roşii, aruncă flori, aplaudă, sunt fericiţi, mai sunt şi unii care plâng şi alţii cu paiul între dinţi nu înţeleg o iotă. Finalul piesei provoacă anarhie în primele rânduri; cei mai atenţi. Pe scenă intră chiar nebunul într-o manta, pe cap a sa coroană plină de rugină îşi spulberă mătreaţa fierului peste zăpezi. Peste decorul iernatic, cu flori de gheaţă pătate de hemoragiile regizorului care tuşeşte şi se vaită. Grotească imagine şi lumea pleacă. Şuşotesc spre ieşire cum că a fost exagerat.. Scenariul a fost prost dar actorii s-au străduit. „Ce disperat!” se aude de pe stradă. Dezamăgit de eşec îşi pleacă capul. Ţigara-i arde în mână şi-i tremură de friguri sufletul nătâng. Îşi felicită colaboratorii chiar dacă n-au fost prea buni şi fuge; aleargă spre tăceri.A spus prea mult şi nimeni n-a asimilat. Nu ascultăm, nu ascultăm, nu ascultăm; până şi muntele ascultă omul pe cărare! Urechea noastră nu percepe cuvântul, trăieşte izolată în visare!

Răspunsul îl primeşti dacă întrebi şi cauţi. Dar dacă ţi-ai legat la ochi eşarfa ignoranţei nu vezi pe unde calcă piciorul fără minte. Şi cazi, e foarte simplu. Te duci în hău şi nimeni nu te ştie.

O plimbare pe străzi, culori nedefinite şi drepţi şi răi, cu toţii adunaţi se împing şi-şi dau coate. Viermi aruncaţi într-un borcan. O mână apare şi dispare cu câte unul. Ceilalţi se strivesc să scape vii. Nu acceptă inevitabilul sfârşit. La peşti cu ei, cu toţi şi într-o zi recipientul gol îşi va primi noii locuitori; poate mai buni.

Rana nu s-a prins, din ea ţăşnesc amintiri de sânge, substanţe consumate, fum de gunoi ars, prăjite gânduri, uitate fapte, răsar ciulini, frunze uscate se strâng în teanc pe duşumea, venin,flegmă, urină, resturi de vomă, spermă, copii, ţăranii strânşi la primărie să ceară o schimbare, carne stricată, mucegai şi jeg, pilulele de ură, zâmbete seci, minciuni, minciuni, minciuni...

Eliberează-te, strigă-ţi demonii pe nume, cheamă-ţi frica, eliberează-te, cântă şi lasă rana să se golească de impurităţile intrate în sânge şi în suflet şi atunci vei fi mult mai uşor.

Deprimarea delfinului se cunoaşte fără să-l cunoşti.

Anonimi cu trâmbiţa lor înfundată anunţă Adevărul prin epitete şi prin metafore de broască.Da! Da! De broască am zis! Orăcăieli să nu aud, nici să mai văd prin scrieri. Ce? Cer prea mult, un glas mai omenesc să-mi mângâie auzul? Prăpăd în satul Anonim când se va dovedi că Înţeleptul a fost un prost cu gândul diavolesc. O lume nouă dar cratiţa murdară îi dă acelaşi gust.

Împuşc în noapte, pe întuneric licurici, într-o pădure de homo sapiens sapiens şi corul de lunatici îşi cântă fericirea născocită prin biserici de carton. Şi umblă zvonul printre miile de dobitoace cu capul mare că lumea se termină în curând.

Minciuni, zănatici, să vină un vânt, să-i ducă în pustiu!

Mă aşez acum să scriu ce-am mai văzut într-un mormânt. Copiii se jucau cu lut şi oase, părinţii înfometaţi i-au văzut şi i-au certat şi ciorbă din osul cel mai mare, ce mai avea şi carne la focul toxic ei au fiert. La masă izul cadaveric nările a dezmierdat. Transformaţi în criminali, sclavii poftelor. Au ucis pentru al lor bine, pentru profit, pentru plăcere, în numele iubirii, credinţelor, idei luminate de candela din iad, pofte, ură, invidie, mândrie, sângele s-a scurs din capul lovit de buzduganul-sistem. Coşciugul din lemn fără capac priveşte cu jind spre muribunzi. Doreşte trupul lor şi nu contează de-i tânăr ori bătrân sau dacă viaţa şi-a trăit în sihăstrie sau desfrâu. Îi vrea pe toţi în cavitatea sa şi ei în groapa întunecată vor putrezi.

Cimitirul cu flori multicolore şi curcubeu peste copacii înverziţi, te primeşte cu braţele deschise. Morţii se răcesc sub pământ şi frunza-i verde cu rădăcina-n maţele mâncate de bacterii.

Atârnă în zare de crengile bătrânului nuc o arătare sau poate odată a fost un trup.

Ce mai contează acum? Noi suntem fericiţi, noi suntem bine, sănătoşi , echilibraţi, trăim. Ghidaţi în univers după coordonatele corecte vom ajunge cu bine la Final. Nouă nu n-i se întâmplă. Noi suntem diferiţi şi ce frumos răsare Soarele de după nori. Nu?

Iluzii, iluzii, trăim ca să murim. Totul moare! Şi tu burghez cu ochii bulbucaţi şi burta mare, cu şapte cefe stai şi-ţi bei lichidul scump în cârciuma de lux. Şi tu fals-profet, şi tu leneş de pe canapea, căci mama ta munceşte pentru îndestularea ta. Şi tu iubită,soţie, femeie ce te-a arunci prin paturi străine, prin băi, pe unde apuci, te încurci cu orişicine. Şi tu bărbat cu muşchiul de oţel şi mintea stafidită. Şi tu,şi tu, şi tu, şi voi copii crescuţi în puf, şi voi hoţi de suflete, şi voi ce viaţa o trăiţi pe dos, şi voi drogaţilor, şi voi beţivilor, şi voi curvari cu crucea-n frunte, îngeri căzuţi cu aripi frânte, nevestele bătute, câştigători la jocuri de noroc, funcţionari corupţi, conducători inapţi, feţe luminate, târfe de bordel, câini şi pisici, nucul cel bătrân de care încă atârnă trupul. Murim.Muriţi.

Tineri în floarea vârstei iviţi păcatele ascunse! Fiţi sinceri! Exemplul cel bătrân să nu urmaţi! Sunt porci cu chip de om, trecutul îl ţin secret, smoală în sufletul lor violat de fantomele greşelilor.

Iluzii, iluzii, şerpi cu ţepi, hitleri la tot pasul, degringolada umanităţii de neoprit, să dispar acum din infectul prezent!!

-Ce a păţit frate ăsta? Iar s-a îmbătat?

-Da, cred că da. Se crede un fel de Iisus al barului. De când a venit vorbeşte întruna!

-Nebun, psihopat l-am citit din prima!

-Aşa e! Hai să mai bem ceva şi să ne cărăm dracului de aici că mă doare capul!

-Taci bă! Eşti varză; nu ne mai chinui cu iluziile tale! Nebunule!