când te trezești

când zgura se freacă de talpa pantofului

provoacă imagini și sunete,

evocă fapte și drumuri

scurse...

într-o inconștiență locomotoare.

când omul vorbește în șoaptă

provoacă plăceri depresive,

evocă clipe și sentimente

uitate...

prin paturi, sub pături, prin cluburi și-n noapte.

când sticla golită își șuieră sfârșitul

sânii tresar, ochii plini de dorințe

urmăresc...

mișcarea printr-un caleidoscop.

când placa înfiptă-n pământ
strigă după suflet și trup,
acolo deasupra
rămâne...
nimicul.

când pietrele se freacă de scânduri din lemn

provoacă imagini și sunete,

evocă fapte

și drumul,

drumul parcurs...

până în groapă.

Panseluțe și votcă

Genunchiul julit se vindecă greu.În răcoarea dimineții autobuzele își fac loc pe străzile încă pustii cu ușurința cu care o pasăre moare împușcată de vânătorul dibaci.Pădurea adăpostește o mulțime de animale. Păsările zboară și mor. Pe cărări virgine trec pașii grăbiți și calcă floarea de colț. Betoanele feresc oamenii de frig și de celelalte prădătoare. Familii de păsări cântătoare căzute pe pavajul ud, zdrobite într-un ultim vers se sting ca lampa rămasă fără gaz. Din cimentul turnat peste mormintele lor răsar panseluțe din care se extrag poțiuni magice. Dragostea se sădește cu o mică lopățică în teren fertil dar uneori poate crește și printre betoanele comuniste.

Autobuzul oprește în stație și trupul fermentat în alcoolul consumat în bodegile nopții se aruncă pe scaunul rezervat bătrânilor. Nesiguranța împinge trupul de pe clădire într-un butoi de confuzii. Realitatea capătă forma unei sticle de whisky și se ridică ca un fum spre tavanul cârciumii. Mircea s-a îmbătat într-o oră târzie când alte trupuri stăteau lipite sub un cearceaf alb și curat. Fiecare își construiește realitatea socială cu propriile mijloace. Și Iggy e acolo, se urlă în difuzoare ”nightclubbing we’re nightclubbing”, și toți dansează, noile fețe, fantomatice prezențe.Rana sângerează. Mână se îndreaptă spre portofelul în care o fotografie nu există dar acolo sunt banii care vor achita nota. Și toată lumea e mulțumită. Autobuzul rulează pe străzile pustii. Își dorește ca șoferul sa nu oprească mașinăria. Dar stația se ivește și piciorul calcă pavajul ud.A ajuns acasă beat, la fel de beat ca ieri, alaltăieri, la fel de beat ca întreaga omenire scursă dintr-un shot de tequila. Vântul îl trezește pe banca pe care a adormit meditând la neputința inimiii slabe. Ian avea dreptate. Mocheta e plină de scame. Nu are timp să curețe mocheta roșie, pătată pe alocuri. Apartamentul e gol. Canapeaua ruptă susține trupul cu dezgust. În genunchi se stă în biserici nu în apartamente. Julitura nu se vindecă de la sine.

Soarele apune într-o găleată cu apă murdară. Mopul putrezit nu mai șterge podeaua lipicioasă. Mircea desenează un chip în praful de pe masa din bucătărie. Pastele de săptămâna trecută ascund mici vietăți printre bucățile de ton. O adevărată petrecere. Sticlele de vin se aruncă cu voioșie spre buzele crăpate. Și totul se repetă într-o armonie bahică. Chitara fără corzi așteaptă liniștită învierea. Dar timpul se dilată și lumânarea a ars, ceara topită a curs și vântul a smuls acoperișul din paie. Și-a ars trecutul cu țigara lăsând găuri în amintirile alterate de starea avansată de depravare. Produsul cel mai consumat are 40% alcool. Se fabrică în Tennessee și ajunge să fie consumat de către diferite persoane în diferite țări. În cantități mari dăunează grav relațiilor interumane.

Svetlana este fosta prietenă sau cel puțin așa crede Mircea. Cei doi au alergat printre panseluțe și au făcut dragoste pe cimentul orașului. Se prea poate să se fi iubit. Uneori dragostea crește printre betoane. Asta o face mai rezistentă la intemperii. Dar ceva nu a funcționat cum trebuie sau ”cum trebuie” nu s-a lăsat descoperit. Vântul a spulberat ceea ce nu a fost și ar fi trebuit să fie. Astăzi, în timp ce Mircea soarbe ultima picătură dintr-o sticlă cu gâtul subțire, Svetlana soarbe buze noi și moi și stă lipită de alt trup sub un cearceaf curat, proaspăt spălat ce miroase a balsam. Dar cui îi pasă? Vulpea va veni după tribut.

S-au întâlnit într-un moment favorabil iubirii.Păsările cântau și o mie de panseluțe i-au îmbrățișat în petalele lor. Coșurile de gunoi răspândeau un miros plăcut și toți oamenii erau buni. Primăvara face ca lucrurile imposibile să devină posibile. Dacă s-au iubit? Probabil.

Svetlana se așază pe marginea patului. Gândurile prind aripi și sfârșesc în brațele lui Mircea. Acolo ea se simte într-un anume fel. Însă dragonul atacă prada ușoară. Nesiguranța atacă.Totul arde ca un pai de chibrit și întunericul îți spune adio. Mircea își pleacă capul și acceptă. Aceste întâmplări sunt reale dar panseluțele nu. Nu există poțiuni magice, nici păsări, numai saci cu ciment legați la gâtul indiferenților.

Marginea patului se prezintă ca fiind un loc incomod. E un refugiu pentru cuplurile care se ceartă. Dar nu un loc permanent. Toate paturile din lume au parte de asemenea acțiuni. Marginea patului poate fi un loc urât când știi că poți sta acolo mult timp fără ca nimeni să apară.Oricum florile s-au uscat și praful tronează peste camera de zi, pe fotografii, pe cărți, pe Mircea. El vomită în gunoi, sacul e plin de conserve din tablă. Ruginit și expirat scheletul își caută bere în frigiderul nefuncțional. Incapabil să treacă peste stratul de fericire din trecut aleargă gândacii de sub chiuvetă. Aceștia sunt agili și negrul lor se confundă cu jegul din bucătărie. Praful se confundă cu Mircea care e praf.

Micuța Eva locuiește la diferiți proprietari de apartamente timp de o noapte.Cinci zile pe săptămână.Sâmbăta și duminica iși ia liber.Are o o mașină micuță cu care se deplasează la clienții generoși dar în același timp serioși. Relațiile eșuate au transformat-o într-o femeie independentă. Dependența de bani o ține în viață. Fericirea o cumpără cu banii transpirați în diverse așternuturi. Uneori, mai ales vinerea își scoate trupul prin baruri. Uneori, vinerea trupul și mintea au nevoie de alcool pentru a spăla transpirația grăsanilor și frustraților din timpul săptămânii. Și sexul vine de la sine pentru că micuța Eva e drăguță, drăgălașă. Ochii ei mari înțepenesc bărbații și gura ei atinge locuri tabu într-un anumit tip de societate. Eva e blondă, are un metru și șaptezeci și ochii mari, pătrunzători. Are doar douăzeci și trei de ani și căștigă mai bine decât majoritatea persoanelor din țara ei. Barul e plin și acele indică ora două A.M. I am Eva! Mircea mirat își întoarce privirea de la pahar la femeie și apoi din nou la pahar. Și ce vrei acum? Ea vrea. Și oricum întotdeauna obține ce vrea. Așa e ea.

Casa ta arată mizerabil! El știe asta. Dar amândoi sunt beți și nefericiți, le-a rămas o relativă plăcere trupească de care se vor bucura pentru întreaga noapte. Dar până la urmă lucrurile simple te fac fericit. Nu? Mâinile tremură, șoaptele se împleticesc prin tăcerea nopții, cearceaful murdar îi încurcă, îl aruncă, hainele îi încurcă, le aruncă și ei se aruncă unul catre celălalt. Există chimie. O legătură ce s-a format instant ca un plic de Nescafe Clasico Instant Coffe în apă clocotită.Și acum că o plăcere, o mică plăcerea s-a născut dintr-o seara confuză ideea de a continua scormonește adânc prin mintea celor doi. Mircea nu știe ce profesie a îmbrățișat Eva.Are timp să afle numai că a pierdut ghidul de folosire. Inițiatul e doar un neofit în comparație cu User’s Guide Of Time. Insomniile sunt niște prezențe comune în viața celor doi. Acum au trecut zece ore și încă dorm îmbrățișați. Evrika!

Svetlana își scobește rana din genunchi cu un ac subțire materializat într-o fotografie alb-negru. Svetlana e singură. Prietenul scobește în inima unei tipe de la departamentul de creație. Nu există dragoste pură. Mâinile ei ating sânul atins de mâna-mircea.Fotografia răscolește praful. Mâna tremură.Sânul se întărește.Sfârcul salută lumea. Svetlana rememorează trupul. Trupul nu mai este, dar și-ar dori să revină. Who Do You Love? Emoția îi cuprinde întreaga ființă și aruncă cu ea de pereții proaspăt vopsiți de către mâna care atinge sânul de la creație. Who Do You Love? Aventura are urmări. Așa se întâmplă după o expediție pe tărâmuri necunoscute dar care îți devin foarte dragi și frământările se adună într-un bazin de regrete. Who do you want every night? Și se adună și curg de peste tot, curg și se varsă, și se varsă în Svetlana. Amintirile se leagă de tot ce se întâmplă în jur. De magazinele frecventate, de cărțile citite, de muzică, de străinii de pe stradă care seamăna cu acea aventură. Și inima sare să iasă dar tu o pui la loc legată fiind de realitate, de confort, de stabilitate. E de înțeles de ce Svetlana a renunțat. Prietenul, mare fan secțiunea creație, e acolo acasă, la birou, în camera de zi și frica de schimbare a măcinat-o într-atât încât a renunțat la fericire pentru stabilitate. Alegerile ar trebui confruntate cu Ghidul de Utilizare.

Ochii se deschid și brațele se desfac din îmbrățișarea trupului gol lungit în patul obișnuit numai cu o singură persoană. Alcoolul e dotat cu un mic ciocănel folosit în timpul nopții de către niște spiriduși care lovesc sistematic mintea îmbibată în lichid. Mircea se așază pe marginea patului. Gândurile prind aripi și sfârșesc în brațele Svetlanei. Iluzia beției se curmă după un somn fără vise. Iluzia binelui artificial se destramă ca un puzzle aruncat de pereți. Dimineața de după e o babă fără dinți și greața te sărută și te felicită. Felicitări domnule Bou! Mircea își ascunde chipul în perna urăt mirositoare. Nu ar mai ieși de acolo. Se gândește că mai bine ar fugi. Fuga e bună în asemenea momente.Eva se îmbracă în grabă. Nici ea nu se simte prea bine. Taxiul a ajuns la timp și un simplu salut a pus punct unei nopți inutile. Rămas singur își aprinde țigara, cafeaua e de proastă calitate la fel și timpul în care s-a învelit. Un gândac îl salută în trecere, o nălucă îl plesnește cu o palmă de fier. Eva are un pește. Cele șapte rânduri de grăsime adunate după ceafă îl îndreptățește să fie pimpul ei. Sunt lucruri pe care nu le cunoaștem. Se întâmplă destule într-o fracțiune de secundă. Lovit de țeava din fier își vede sângele ce dă năvală spre cuibul gândacilor.Obrazul lipit de podeaua soioasă încearcă un rictus. Bărbatul agresiv înjură și lovește carnea în formă de om cu pantofii lui cu vârf ascuțit din piele de porc.Lanțul de aur sare pe gâtul gros. Gâfâie. Proxenetul a obosit. Se așază pe singurul scaun din bucătărie își aprinde o țigară și își sprijină picioarele de trupul moale. Bă jegosule dacă te mai prind cu pizda mea fără să vorbești cu mine îți tai beregata! Dă-te-n morții tei! Nothing Remains! ajunge la urechea bătută. Orele trec printr-un cerc în flăcări și ard în iadul nimicului. Principalul inamic reușește să-și ridice hoitul plin de sânge închegat. Cu părere de rău că e viu cotrobăiește prin debara după o sticlă de votcă. Asta îl va ajuta să treacă peste durere. Should I stay or should I go? Întrebarea firească pusă de Svetlana. Who do I love? Și Svetlana decide. Cele două femei se întâlnesc în Blues. Svetlana își dorește fericire și asta va căpăta. Suma fericirilor dintr-o viață este un număr par? Sentimentele ghilotinate se întorc asemenea unor fantasme să bântuie prezentul acceptat ca un bine confortabil. Ce se întâmplă când întrebările se revarsă? Mircea decide.Trotuarul nu e un loc sigur. Și ploaia spală sângele scurs din capul zdrobit. Umbra lui a dispărut și trupul în mormânt.Cele două se sărută. Buzele lor au tânjit după atingeri femeiești. Inima încetează să mai bată. Grămada de oase și carne stă îngrămădită. Se încetează măsurarea timpului pentru acest obiect. 1975-2011 stă scris pe crucea din cimitir. Prietenii au făcut-o la comandă. Sub anii vizitei pe această planetă stă scris cu litere de aur ”A fost un pește bun”. Mircea și-a folosit ura și a zdrobit capul cu șapte cefe. În cartier viața e dură baby. My little Svetlana girl, I’m coming home! Și Iggy îl incântă cu China Girl. My little Svetlana girl, You shouldn’t mess with me! Nu e bine să te pui cu oamenii beți. Bineînțeles că a fugit de la locul crimei.Limba Evei atinge părți nestimulate de pe limba Svetlanei. Prietenul e plecat în delegație cu tipa de la creație. Cele două aleg apartamentul cuplului nefericit.So you made a big mistake! Ochii sunt injectați cu ură și ura nu e bună. Bineînțeles că ea există, la fel cum există o bară metalică în mâna lui Mircea care aleargă cum nu a mai făcut-o de foarte mult timp spre apartamentul păcatului. Păcat doar într-o anumită societate.

Mircea se trezește târziu în noapte alături de un trup necunoscut. Acele indică cinci A.M. iar lângă el stă lungită Eva. Visul l-a trezit în timp ce lovea două femei cu o bară metalică și sângele îi împroșca fața și ele țipau și el râdea.Lângă un burtos, peștele, se masturba pe cadavrele unor curve. Visele pot fi ciudate, mai ales după ce consumi băuturi alcoolice și ți-o tragi cu necunoscute. Ce-ai pățit dragă? Și mama apare în ușa dormitorului.Mi-e frică mamă! Își urlă disperarea către ușa închisă. Eva s-a trezit. Eu am să plec, e târziu. Regele e în șah.

Svetlana a decis. Pentru moment abonatul beat nu poate fi contactat, vă rugăm reveniți după ce își revine. Și se spune că telefoanele nu sunt urmărite. Panseluțele ar trebui să-și facă magia pentru ca cei doi să fie în sfârșit împreună.Eva trântește ușa și zboară ca o pasăre ce este. Deprimatul desface o sticlă de vin și o bea și adoarme fără vise. „Ca un foc/Ce nu arde deloc/Ce s-a stins/Fara sa fie aprins” băiatul vecinilor de dedesubt ascultă Celelalte Cuvinte și asta trezește amintiri.Plouă și vântul răscolește praful din casă. Ferestrele sunt deschise.Își deschide telefonul. Pe ecran apare un mesaj de la Svetlana. Accesează mesajul primit prin apăsarea unui simplu buton.Un boton în spatele căruia se află, există o persoană care a scris ceva și el a primit mesajul. Până la urmă tehnologia e bună.Se întâlnesc. Soarele apune printre betoanele comuniste și panseluțele zâmbesc în glastre și păsările cântă și iarba crește și verdele calmează spiritul confuz.Se strâng, se pipăie. Pe fundal o melodie.

We gotta get out of this place
If its the last thing we ever do
We gotta get out of this place
'Cause girl, there's a better life
For me and you!

Petrecerea lui...

Printre cunoscuţii şi cunoscutele de la petrecerea de adio, apare în sufletul confuz îndoiala îmbrăcată într-o splendidă rochie de seară, fabricată din ţesătura celor cinci ani cusuţi cu măiestrie de timpul croitor. Un şut primit în plex ar fi fost mai puţin dureros pentru dragul de Mircea care s-a acomodat bine la noua viaţă, poate acum puţin alterată.Căci totuşi, cinci ani sunt nişte zmei trecuţi prin lupte, cu răni şi semne de vitejie, sunt nişte feţi-frumoşi triumfători, din când în când abandonaţi de efemere prinţese şi domniţe ce-şi plimbă ţinuta la şosea. Dar fără regrete îşi aruncă tânărul trecut de tinereţe, cu apă peste ochi, să-şi vadă viitorul cu mai multă claritate, în gând şi-n faptă. La petrecerea de adio sunt invitaţii prietenii.E şi normal doar nu ar fi chemat străini. E cald e vară şi clipele despărţirii se consumă ca vinul bun şi rece. Sunt grupuri, grupuri formate din diverse personaje, o atmosferă colorată de lichidele consumate şi alte substanţe oferite ca prăjiturile, e ultimul desert. Râd, sunt serioşi, sunt plini de amintiri şi pentru că nu-l vor mai vedea pe Mircea, povestirile curg doar într-un sens. Mai ţineţi minte când Mircea a...Şi el priveşte ce buni sunt prietenii săi. Ascultă pe cei ce deapănă amintiri fără să intervină. Ascultă şi zămbeşte şi ochii aleargă pe buzele care rostesc cuvinte, aleargă cu privirea printr-o istorie personală povestită celor tineri. Dar gânduri negre năpădesc mintea confuză şi conştientizarea dispariţiei acelor buze acelor chipuri, a oamenilor, devine o povară mai grea decât blocul de granit. Şi ar fi vrut să mai rămână, să mai adune imagini cu prietenii-acum povestitori. De unde atâta viaţă? De unde atâta aluat pentru plăcinte când brânza şi merele sunt cântărite de ochii societăţii ce stă şi aşteaptă la mai mult. Nu pot să fiu ceea ce sunt când trebuie să fiu un sfânt îl săgetează o frază patetică, eliminată probabil dintr-o materie cenuşie alterată de frenezia cu care au atăcat substanţele.

Mai trec doi timpi ca doi soldaţi prin post şi petrecerea se dilată spre diafana seară pe ritmul greierilor ce-şi cântă nepăsarea în ciudă. Mă asculţi? o voce din back îi şopteşte la ureche. Oameni mai sunt, continuă vocea, şi unde mergi tu vei găsi ceva mai bun, să nu-ţi verşi lacrima pentru experienţa ce-a trecut în fugă ca un cal de curse, să nu-ţi laşi sufletul aici, ci ia-l cu tine. Pentru ce laşi îndoiala la petrecere? Ea n-are loc aici cu ei şi nici cu tine. Loveşte-o Mircea! Nu o lăsa să-ţi curme un desert!. Buimac evadatul se ascunde în baie unde elimină ceva mai mult decât un simplu jet de urină. Elimină speranţa. E cea mai bună metodă să nu fiu dezamăgit de viitor. Dar eu pe cine las de fapt în urmă? Rămâne suspendat ca podul Basarab într-o încordare pe care trec camioane pline cu oameni. Şi atunci se încheie la şliţ. E o procedură necesară la orice bărbat. Închizi şi pleci dar fără să uiţi să tragi apa şi să te speli pe mâini. E important să fii curat pentru următoarele întâlniri cu oameni necunoscuţi.

Flavia urmează să discute cu Radu despre economia Germaniei. Sunt bine înţepaţi de vinul ce curge prin pahare, lăsănd sticla goală şi părăsită de conţinutul ei, un sentiment ce se apropie în esenţă de felul în care Mircea îşi priveşte viitorul golit. Vor curge, fluidizaţi de angrenajul lucrurilor neterminate şi cele care au trecut fără trăirile prezentului simplu. Se vor delimita câteva momente de corpul petrecerii şi îşi vor aduce elogiile cuvenite în particular. Discuţia merge spre acel sens comun a întregii mascarade. Ajung să-şi povestească unul altuia cele mai năstruşnice momente petrecute alături de fiul risipitor al grupului.Daaa....e un băiat bun. Şi-n liniştea convorbirii apar ochii neobosiţi, ochii care şi aud, ochii risipitului pe cale să înfăptuiască marea răscoală.

Durerile presupuse, aftershock-ul dispariţiei, mocnesc ca nişte potenţiale incedii în inimile invitaţilor şi poate cel mai mult în inima pribeagă.Norii se întrec pe un cer înstelat, uneori dezvelind luna în emoţii nocturne. Pentru ce câinele latră în noapte către omul străin? Un suflet bântuit de ultimile clipe familiare şi de necunoscutul care mârâie şi latră.

Flavia absentează de la pseudo-analiza economică, sentimentele o leagă de ceva mai palpabil, palpabilul ce va deveni un spaţiu gol în care se va mai simţi mirosul atracţiei. Respiraţia îi trădează emoţiile provocate de posibilitatea dispariţiei totale, definitive şi ireversibile. Măcinată de indecizii, concluzia e pe cale de a fi votată unanim prin deciziile altora. Urmările acestor fapte se vor simţi ca replicile unui cutremur ce atacă un bloc format din ani şi ani suprapuşi într-un zgârie-nori.

Acest timp care ne face să pierdem metroul în ultima clipă, care adună în el spaţii, acţiuni şi chipuri, acest timp cojeşte mărul stricat acoperit în plasticul comportamentelor necesar-normale, acest timp a rupt legătura Flaviei cu dacă...aş fi fost fericită. Se zbate între o acceptare scăldată în false bucurii şi o fugă de trecutele decizii către ceva mai bun, către I am happy-ul ăla pe care îl caută toţi.

Cuvintele sunt spre sfârşite şi invitaţii se apleacă spre îmbrăţişările de bun rămas. Mircea e acolo cu zâmbetul la datorie, îi alungă cu discreţie pe ultimii mohicani ameţiţi de importanţa momentului. Are bagajul făcut şi pasta de dinţi a luat-o şi prosopul de faţă dar dar sentimentul că a uitat ceva nu-l va lăsa să nu se întoarcă.