Sunday, June 26, 2011

Peccatum Nostrum prostia din est

Peccatum Nostrum prostia est. Capătă diferite forme în funcţie de situaţie, sondând spre esenţă această prostie este răul suprem cu care se confruntă umanitatea.Vorba bătrânului nu te pune cu prostul este incompletă.Dacă îmi permite posteritatea în ignoranţa mea de individ activ al acestui secol completez vorba strămoşului cu dar nici nu lăsa prostia să se manifeste. Schimbă ce poţi schimba, începând de la oameni până la acele flori crescute strâmb.Benefic ar fi să se intervină. Acest rău deghizat cu iscunsinţă în cotidianul fiecăruia ia forme şi forme, însumate dau naştere prostiei generale în unanimitate acceptată. Importantă este conştientizarea.Odată ce revelaţia a avut loc acţiunile îndreptate împortiva demonului se cer a fi calculate, paşnice, fără violenţă. Violenţa şi prostia merg mână în mână ca două bune prietene.

România este habitatul ideal pentru o dezvoltarea armonioasă şi perpetuă a acestui flagel. Problema nu este abordată în cel mai corect şi serios mod posibil. Totul porneşte de la educaţia primită în şcoli şi acasă. Deoarece activitatea extraşcolară nu poate fi controlată, soluţia minimalizării pericolului idioţeniei viitoare s-ar putea concretiza în adoptarea unor programe ample de educaţie civică. Aplicate corect efectele vor fi vizibile în mentalitate următoarelor generaţii.

Presa şi televiziunea sunt în momentul de faţă o influenţă nefastă asupra populaţie. Dezinteresaţi de aspectul educaţional promovează prostia ca pe un fapt mondem şi demn de urmat ceea ce duce la lipsa de cultură şi civilizaţie, ignoranţă şi îndobitocire cronică.

Deocamdată chiar dacă se vor lua măsuri, rezultatele se vor vedea în timp, după încă foarte mulţi ani de rătăciri.

1 comment:

  1. Buna
    Multumesc pentru link. te-am adaugat si eu insa nu stiam ce titlu vrei asa ca am pus "Peccatum Nostrum" Daca doresti altul spune-mi isi il modific.
    O zi buna iti doresc

    ReplyDelete