Viaţa pe pământ

Binecuvântarea Domnului să fie peste voi toţi, cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor! a tunat vocea preotului David peste mulţimea adunată în biserica micii aşezări de la poalele munţilor Apuseni.

Mănăstirea Panacea a reprezentat la începutul anilor 90 un real sprijin, un refugiu pentru toţi rătăciţii, bolnavii, indivizii fără direcţie, călugări pribegi, cerşetori şi alţi vagabonzi aflaţi în căutarea iluminării. Cu timpul harul preotului David a depăşit graniţele ţinutului şi din ce în ce mai mulţi credincioşi, veniţi de la sute de kilometri depărtare au căutat scăparea de păcat în sfaturile părintelui spiritual. În fiecare vineri spre sâmbăta liniştea văii Acheronului era străpunsă de urletele demonizaţilor aflaţi la slujba de exorcizare. Printre cei slabi, în mintea şi corpul cărora se instalase diavolul se aflau şi călugăriţe din rândul obştei mănăstirii.

După binecuvântare, Matei s-a închinat evlavios la fiecare icoană în parte, şi-a luat aghiazmă şi nafură pentru acasă şi a pornit pe cărările-labirint tăiate prin brazii falnici. Era vară, pelerinii îi invadaseră spaţiul sacru de care se bucura în celelalte anotimpuri. Soarele ardea pielea şi vântul o tăbăcea. Fizionomia suferise modificări de când se mutase în urmă cu şase ani. Oraşul l-a abandonat cu gândul la o viaţă mai bună, mai liniştită în munţi, mai aproape de Dumnezeu, mai departe de oameni. Când şi-a pierdut casa, soţia, copiii, universul său s-a dărmat, ruinele visului frumos,familiei fericite i-au bântuit nopţile alcoolice pierdute prin cele mai obscure baruri. După îndelungi perindări pe aripile viciului, sfârşitul i s-a arătat într-o cameră de hotel jegoasă. Curva pe care o agăţase în Bar de Noapte era minoră. Fugise de acasă, hotărâtă să-şi facă un viitor strălucit în industria pornografiei. Dar până să împlinească vârsta legală pentru a juca într-un film sau a poza s-a gândit să strângă un mic capital pentru diverse.

Nu-şi arăta anii şi asta a făcut ca succesul să fie garantat. Isabel fuma cu picioarele desfăcute o ţigară din care fumul se ridica spre ceruri în rotocoale ademenitoare. Buzele sugeau cartonul în slow motion, din când în când îşi aşeza ţigara în dreptul vaginului. Are şi ea nevoie de relaxare după atâta treabă! rosti cuvintele şoptit în liniştea mormântală. Trântit la picoarele ei, Matei privea crăpătura din care ies puii de om. Se gândea la ai lui, pe unde or fi. De şapte luni o ţinea într-o beţie cruntă seară de seară, noapte de noapte, zi de zi. Curvele îl cunoşteau prea bine şi îl compătimeau.

Ce gaură ciudată. scânci fixând clitorisul într-un ecran cu ajutorul degetelor. Creaţie, viaţă, moarte, plăcere, durere toate adunate acolo, sunt fascinat de gaura ta! Şi în general de gaura universală din care am ieşit cu toţii, în care vom ajunge...simt sfârşitul apropiindu-se. Mă crezi?

O privea cu ochii roşii, obosiţi aşteptând un răspuns. Ea se scărpina pe buca dreaptă. După câteva minute de tăcere, tânăra s-a aplecat asupra testiculelor, cu mâna dreaptă masa, limba se juca lingând pielea fleşcăită.

Da....te....cred...termină-n gura mea! Sfârşitul e aici! molfăi cuvintele printre bale şi spermă.

Acum, slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că vazură ochii mei mantuirea Ta, pe care ai gatit-o înaintea feţii tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău, Israel" (Luca 2, 29-3)

Diavolul dansa lângă patul păcătos, fuma marijuana, şi trăgea dintr-o sticlă de tequila. Era satisfăcut, era regizorul, adevăratul câştigător al Oscarului.

Printre pleoapele ude zări la masă un tip fără urechi, în pantaloni scurţi ce îi zâmbea cu subînţeles. Hipnotizat de strania apariţie, îşi vedea viitorul în ochii malefici. Răul i s-a arătat în cea mai pură formă.

Banii! Nu am timp să stau la poveşti până dimineaţă! Hei ce faci? Nu mă auzi! Isabel aproape că ţipa însă bărbatul era de piatră, privirea pierdută. Din portofelul de pe masă se iţeau două bancnote. Le-a luat fără să mai zică nimic, l-a sărutat pe frunte şi a ieşit din nou pe stradă.

La câteva clipe după plecarea fetei, diavolul a dispărut în urma ei. Matei a leşinat.

A doua zi capul îi atârna în afara patului şi saliva se prelingea pe obrazul nebărbierit. Îi era ruşine. Dar de ce?

În după-amiaza de primăvară şi-a făcut bagajele şi drumul s-a deschis spre Apuseni ca o floare albă. O prezenţă străină, o frică se cuibărise în sufletul ciuruit de tristeţe, deprimare, agonie. Întunericul îi devenise cel mai crunt duşman. Însetat de cunoaştere, de lumină s-a hotărât să-şi caute scăparea în singurătate. Dumnezeul creştinilor îl chema cu a Sa iubire de oameni, depărtându-l de semenii săi pentru a-i salva rămăşiţele sufleteşti.

În şase ani şi-a construit o cabană pe muntele de lângă mănăstire. Potecile spre casă erau numai de el ştiute. Singurii oameni cu care a vorbit în toţi aceşti ani au fost preotul şi obştea mănăstirii formată îndeosebi din maici.

Părintele David făcea exorcizări şi construia biserici prin satele învecinate ,de aici şi viaţa agitată, supusă la multe încercări. Diavolul îl vizita în fiecare noapte ispitindu-l. Pe timpul verii pelerinii se adunau cu sutele în faţa bisericuţei de lemn. În timpul slujbelor demonii îi provocau pe cei de faţă la răzvrătire împotriva bunei morale, împotriva creştinătăţii.

Dacă ţi-e frică, Dracul intră în tine! se puteau auzi avertismentele bătrânilor către copii.

Broaştele ar fi fost invidioase pe indivizi care cu gura închisă scoteau din gât orăcăieli, femei tinere, slabe aruncau bărbaţi în toată firea în stânga şi-n dreapta încercând să scape din încătuşarea acestora, copiii lătrau, femeile bătrâne înjurau, se dezbrăcau implorându-l pe Satana să le fută. Pe tot parcursul slujbei aceste imagini erau normale.

Ajuns acasă Matei s-a aşezat cu faţa spre răsărit şi timp de două ore a stat în rugăciune. Când îşi termina canonul uşa cabanei s-a trântit de perete şi din lumina Soarelui a ieşit un cap de ţap cu trup de om.

Piei, Satană! De ce ai venit la mine?

Să îţi arăt adevărul! Prea mult ai zăcut în întuneric, a sosit timpul să vezi adevărata faţa a slujitorilor dumnezeului tău. Să te văd atunci dacă îţi vei mai pierde TIMPUL rugându-te în munţi în loc să-ţi îngrijeşti corpul şi să trăieşti viaţa cea adevărată. Viaţa e plăcere. Postul şi rugăciunea nu sunt bune. NU aduc nimic îmbucurător în existenţa ta. Şi după cum ştii, a ta existenţă nu e infinită. Atunci de ce să-ţi petreci viaţa aici când te poţi întoarce în lume?

Minciuni! Minciuni! Cel ce-ai căzut din Rai te blestem!

Mda...Văd că nu înţelegi. Poate ar fi mai bine să-ţi arât!

Şi uşa s-a închis. Îşi reluă rugăciunea către Dumnezeu ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Se lăsa noaptea în valea Acheronului când Moliftele Sfântului Vasile răsunau în curtea bisericii. Oameni bolnavi, curioşi, localnici, calugări adunaţi în jurul preotului David, îl venerau ca pe o zeitate. Demonii în schimb intrau în cei slabi. Unii erau stăpâniţi şi de mai mulţi draci. Erau cei mai agresivi, trupul omenesc se unduia în mişcări imposibile, urlete neomeneşti, mai multe voci se puteau auzi din acelaşi corp.

Matei stătea în spate rugându-se odată cu duhovnicul când deodată în stânga lui o tânără se trânti la pământ urlând.

Ahhhh!!!!! Diavoli veniţi şi mă luaţi din această adunătură de ţărani!

Domnului să ne rugăm! răzbea vocea preotului.

Eu sunt peste voi, ţăranilor! Încuiaţi la minte ce sunteţi! Lăsaţi-măăă!!!

Blestemu-te pe tine, începătorul răutăţilor şi al hulei, căpetenia împotrivirii şi urzitorul vicleniei.

Nuuuuu!NU ! NUUU!! Preot viclean! Ne cunoaştem!!!!

Blestemu-te pe tine cel aruncat din lumina cea de sus şi surpat pentru mândrie în întunericul adâncului!

Recunoaşte! Mărturiseşte-te în faţa enoriaşilor tăi! În faţa oilor credule! Ahhhh!!! Ha haha! De ce părinţele nu le spui adevărul oamenilor! Ţi-e frică? Ha ha ha ha!!!!

Blestemu-te pe tine cu Dumnezeu Atotţiitorul, Carele a însufleţit pe oameni cu glas de Dumnezeu insuflat şi dimpreună cu Apostolii a lucrat şi toată lumea a umplut-o de dreaptă credinţă!

Nu îmi spui nimic! Sunt aceleaşi minciuni părinţele! Spune-le oamenilor ce băiat obraznic ai fost în tinereţe! Spune-le !! HAIIIIII SPUNEEEE!!!!!! AHHHHH!!!!!

Teme-te, fugi, pleacă, depărteaza-te diavole necurate şi spurcate, cel de sub pământ, din adânc, înşelătorule, fără de chip…

Taci slujitorule corupt! Taci acum, dacă nu, te iau cu mine! Minciunile tale sunt dulci, prind la bieţii oameni! Dar ce să ştie ei din Adevăr?Pe cei care au aflat i-aţi făcut nebuni! Puţini au fost cunoscătorii Adevărului, au murit, i-aţi bătut, otrăvit cu pastile, închişi în ospicii nu au avut ocazia să propovăduiască Cuvântul Adevărului Suprem!

Teme-te de asemănarea lui Dumnezeu celui întrupat, şi să nu te ascunzi în robul lui Dumnezeu, că toiag de fier şi cuptor de foc şi iadul şi scrâşnirea dinţilor te aşteaptă ca răsplătire pentru neascultare!

Minciuni!!!!!Ahhhh!!!! HaHaHa! Nu mă tem de dumnezeul tău neputincios. Unde e dumnezeul tău acum?

…. cela ce în lanţuri te-a aruncat în întunerecul iadului, pentru noaptea şi ziua cea lungă, pe tine diavole, ispititorul şi aflatorul tuturor răutăţilor.

Cela ce pe tine nu te iubeşte om păcătos cu haină de aur! Dumnezeul tău ştie ce faci cu maicile tale frumoase? Ştie dumnezeul tău ce-ai făcut? Îţi spun eu, că ştie! De aceea sunt aici ! HA!HA!HA!

L-a aceste vorbe David s-a oprit din slujbă. Avea ochii bulbucaţi şi frica i se putea citi pe faţa schimonosită. Era vlăguit de putere, diavolii erau peste el. În acelaşi timp mulţimea era din ce în ce mai agitată, până când din spate se auzi Matei tunând.

Aşa părinte David? Are dreptate această tânără demonizată? privind mai atent spre ea, o recunoscu pe Isabela.

Iubiţi credincioşi nu vă încredeţi în cuvântul vrăjmaşului! Căci vrăjmaşul lucrează mişeleşte folosindu-se de trupul acestei tinere! NU credeţi! Eu sunt lumina voastră, călăuza spre Dumnezeul nostru Atotputernic!!

Beeee!!!! se auzi din mulţime.

Vedeţi încornoratul e printre voi! Nu vă speriaţi! Dumnezeu e cu noi! Să nu vă fie frică!

Miauuuu!

Piei, Satana!

A venit vremea Adevărului părinte spune-ne care este secretul?De unde ştim că nu eşti slujitorul Satanei? murmură mulţimea.

Atunci câţiva tineri l-au încercuit pe preot şi i-au legat mâinile de toaca de la intrarea în biserică. Călugăriţele au început să ţipe, să se zbată pentru a-l elibera însă au fost oprite.

Matei s-a apropiat de prizonier.

Oameni buni, poate are dreptate David. Eu zic să-l ascultăm. Să-l spovedim. Ce spui părinte? Eşti pregătit?

Dau socoteală numai lui Dumnezeu! El să mă judece! Nu o adunătură de păcătoşi! Dezlegaţi-mă!! Blasfemiee!!Dezlegaţi-mă!!!

În zadar a ţipat, nimeni nu a mişcat un deget. După jumătate de oră de linişte duhovnicul încătuşat vorbi.

Am venit aici cu gânduri curate. Eram tânăr, vă rog să mă credeţi. Ispitele erau mari la teologie! Satana era cel mai prezent pe holurile căminelor de teologie! Aveam prieteni mulţi în oraş. Am început să bem, să mergem la femei. Nu ne stătea capul la biserică. Nimeni nu se gândea că unul dintre noi va ajunge să-L slujească cu adevărat pe Domnul. În ultimul an am cunoscut un boboc. L-am siluit! Mă îndrăgostisem de el şi nu înţelegeam, nu mă înţelegeam. Am absolvit şi atunci am hotărât să părăsesc oraşul. Am fugit de cel ce devenisem, un monstru. Dar în loc să fug spre munţi am mers spre câmpii într-un oraş mai mare. Acolo m-am împrietenit cu unii profesori de religie. Aveau aceleaşi ocupaţii ca şi mine, nu ne prea sinchiseam de Dumnezeu de Diavol de nimic. Trăiam în plăceri. Cluburi de noapte, curve, băutură şi din când în când organizam o petrecere la una din mănăstirile din apropierea marelui oraş. Aveam un fost coleg de facultate care slujea acolo. Pe timp de noapte când pelerinii plecau chiliile erau ale noastre. La fel şi călugăriţele venite să-l slăvească pe Domnul. Făceau ascultare la prietenul meu preotul Dionisie. Aşa că le puteam controla. Orgiile se ţineau până dimineaţa de aceea puneam lacătul pe poarta mănăstirii să nu fim deranjaţi. Într-o seară ne-am îmbătat de nu mai ştiam care cu care era acolo. La un moment dat dintr-o chilie s-a auzit un ţipăt. Am mers să vedem despre ce era vorba. Când am deschis uşa am fost loviţi de un ger năpraznic şi un miros îngrozitor de fecale. Am aprins lumina şi imaginea era terifiantă. Trei maici îi sugeau falusul Satanei. O a patra era mânjită cu rahat din cap până-n picioare, sânii supţi până la sânge, în vagin avea înfiptă o cruce întoarsă. După cum am spus eram beţi. Satana ne-a chemat să participăm la orgie. Am închis lumina şi ca hipnotizaţi ne-am aruncat în plăcerea diavolească. Nu îmi aduc aminte ce s-a mai întâmplat. Ne-am trezit claie peste grămadă a doua zi. O călugăriţă era moartă. Am îngropat-o în cea mai mare taină. De atunci nu m-am mai văzut cu nimeni din acel grup. Tot atunci am ales calea muntelui. Mi-am dorit schimbarea.Dumnezeu să mă ierte! Iartă-mă Doamne pe mine păcătosul! Dar diavolii m-au urmat şi aici. Am fost ispitit timp de trei ani. Nu am cedat. Dar într-o noapte la uşa chiliei a bătut o femeie. Era frumoasă. Era din capitală şi auzise de mine. Mi-a spus povestea ei, am ascultat-o cu mare atenţie. Suferise mult! Îl căuta pe Dumnezeu. Dimineaţă m-am trezit dezbrăcat lângă ea. Nu am rezistat tentaţiei. Timp de o lună am făcut dragoste ca doi nebuni. Curpins de teama să nu se afle la Patriarhie, într-o noapte am ieşit pe munte chipurile să ne rugăm. Când am fost sigur că suntem destul de departe de sat am pus-o să îngenuncheze. Mi-a luat-o în gură! În acest timp din tufari a ieşit un ţap care mi-a spus cu grai omenesc’’Te Văd’’ şi a dispărut. Aveam la mine o cruce de fier. Am lovit-o în cap şi am aruncat-o într-o prăpastie. Mi-a fost frică. Iartă-mă Doamne! Iertaţi-mă fraţilor!

Dumnezeu să te ierte! a răsunat mulţimea.

Noi nu avem puterea să judecăm! Eu zic să-l eliberăm şi să-l lăsăm în plata Domnului!Vor avea grijă alţii de acest criminal, de acest monstru cu chip de om!

Spunând acestea Matei îl eliberă. Preotul speriat a rupt-o la fugă spre munte. Enoriaşii s-au împrăştiat care-încotro, cu capetele plecate ca oile după mulgătoare. Liniştea a cuprins Valea Acheronului la pieptul ei domol cu aripi gingaşe, anunţând pacea ce se aşternea peste satul răvăşit de cele două forţe primordiale. Energiile locului au fost anihilate de energiile negative emanate de gazele iadului. Răul se înrădăcinase şi în inimile locuitorilor. După plecarea preotului David a existat o continuă ceartă între poporani. Unii erau de partea părinţelului ceilalţi îşi doreau să-l şteargă din memoria lor. Nu ştiu cât a durat acest mic război dar nici nu m-a mai interesat.

Cum a ajuns David? Nu mai ştiu. Au existat zvonuri că ar fi plecat în State unde şi-a făcut o biserică. Şi-a creat propria religie dar nu am auzit de ei încă, şi-au trecut mulţi ani de atunci.Nicio şansă de regăsire spirituală, era prea uman.

Cât despre mine ce să vă zic? Am părăsit stâncile,singurătatea, m-am căsătorit cu Isabel şi ne-am mutat în Grecia. E bine aici, avem trei copii. Sunt regizor acum, fac filme pentru adulţi. Am bani să îi învârt cu lopata. Isabel e cuminte acum, are grijă de copii, s-a dovedit a fi o bună mamă.

Până la urmă ce-mi pasă de eternitate, de viaţa de Apoi, dacă totul e O.K. ACUM?