Molestando recuerdos muertos

În liniştea nopţii îşi aşază gândurile pe o foaie albă. Aruncă pe hârtia de proastă calitate gunoaie, flori şi cadavre. Amintirile se scurg prin cerneala albastră; cu mişcări agile reuşeşte să le pună în ordine dar în final, totalul nu corespunde. Lipeşte, zugrăveşte, îşi redecorează interiorul cu afişe electorale despre a sa existenţă ascunsă în propriile minciuni. Se decuplează de la realitate prin această spovedanie. Frica prezentă în cameră, îl scobeşte cu un ac de seringă printre dinţi. Rămăşiţele semenilor măncaţi nu se lasă,se ascund. Nu le poate elimina. Se ridică, îşi freacă mâinile. Îşi aprinde o ţigară. Tutunul arde cu zgomot. Pieptul se umple cu fum. Tusea îl trezeşte din visare. La baie îşi aruncă flegma în chiuveta murdară, înfundată.

Se macină ca boabele de piper în râşniţă-e praf. Ignorarea problemelor reale a dus la apariţia unui monstru. Dragonul cu picioare scurte, s-a minţit. „Aşa face toată lumea...”îşi spune atunci când, privind în urmă vede un străin. S-a schimbat dar negarea e prietenă bună.

Mircea îşi calcă pe masa din bucătărie cămaşa albă, pătată de vin cu un bocanc plin de fecale. O murdăreşte şi mai tare. Nu ştie asta, e orb.

Camera plină de fluturi. În baie robinetul îşi picură cântecul monoton. Linişte. Căldura îl îmbrăţişează, îl iubeşte, îl sufocă. Şi atunci din întuneric apar amintiri. Năvălesc în pat alături de trupul transpirat. Îl privesc. Mircea se ridică. Aprinde lumina, nu au dispărut.

Izbucneşte în râs şi lacrimile îi curg şiroaie în grădina stearpă unde sentimentele sunt mâncate din rădăcini de viermii indeciziilor.

Se gândeşte la o amintire oarecare.Cu o lovitură bine aplicată reuşeşte să o desfacă în două şi să privească în ea. Îşi vede defectele şi calităţile dar nu poate trage o concluzie. Are nevoie de mai multe dovezi, de mai multe confirmări. Răscoleşte prin dulap după fotografii vechi. Găseşte una cu un copil mic în pantaloni scurţi într-un lan de lucernă. “Ăsta cine mai e?” se gândeşte în timp ce hârtia îngălbenită îi tremură în mâini.

Intră într-un tunel cu o viteză mult mai mare decât a mers vreodată. Are o secure cu care despică buturuga în două. În interior o familie fericită spre exterior lemnul putred. Ştie imaginea, trece în debara, aprinde lumina de la comutator.

Gustă din dulceaţa de nuci, de prune, de cireşe amare şi zâmbeşte. “Dar toate acestea unde au dispărut. Când au murit? Odată cu tânărul în pantaloni scurţi? De ce le caut?”

Se îmbracă. Trebuie să-şi elibereze mintea de toate aceste amintiri fericite, să o găsească şi să o înţeleagă pe aceea care se asunde. “Dar va veni şi ziua în care demonul cu coarne înveninate se va arăta.. ” îşi spune în drum spre barul “Lady Evil”. Barul e un refugiu,un univers în care visul începe sau se termină.

Berea îi curge prin barbă. Are 50 de ani şi nimeni nu zâmbeşte lângă el. În propria-i singurătate acceptă lupta cu sinele.

“Sunt o piatră, o pietricică dintr-o grămadă de prundiş. Ce folos mai am Aici?Sunt stânci ce se înalţă semeţe pe crestele munţilor şi tot nu au ajuns la cunoaştere.”Îşi soarbe băutura. Are chef să se îmbete. Se poate citi asta în ochii adânciţi în orbite. Pe fundal se aude I was made for lovin' you baby You were made for lovin' me. Alte amintiri îl bântuie. Le îneacă picătură cu picătură într-o mare de alcool.And I can't get enough of you baby can you get enough of me? Îi cere barmanului să pună melodia de câteva ori la rând. Cântă, e fericit. Face tumbe, mimează chitara, dă din cap,îşi aruncă haina. Extenuat se aşază înapoi la masă. Ochii i se aţintesc pe pachetul de ţigări. Aprinde una şi o stinge imediat pe faţa de masă. Îşi imaginează altceva. “Până când?”

Barul s-a animat. Se holbează la un grup de fete. Beau shoturi de tequila. Se ridică. Camera e albastră şi barul alb. La baie se priveşte în oglindă. “Cine mi-a luat chipul?”

-Încă o vodkă cu lămâie şi, şi…apă tonică..

Îşi plăteşte băutura. La masă ţigara lăsată în scrumieră s-a ars. Se întoarce la bar.

-Ahh!! Pune-mi şi mie un cântecel! Pink Floyd, Hey You.

Are multe fire de păr alb în barbă. Le observă, le urăşte.

Melodia începe. În spatele încăperii se formează un cor. Câţiva tineri beţi urlă pe versuri.

La bar stă o femeie. Merge la ea, îi oferă de băut. Vorbesc în şoaptă. O cunoaşte.

The Wall was too high,as you can see no matter how he tried he could not break free and the worms ate into his brain

Soţul şi soţia se întâlnesc. Se sărută şi pornesc spre casă. La o intersecţie fiecare porneşte pe alt drum.

Încă mai are picup-ul la care fiul său asculta poveşti. Se întoarce în timp, amintiri vin de departe, din mintea întunecată de alcool. Nu mai poate diseca niciuna. E ameţit, e beat şi tremură ca o trestie în vânt.

Alege necunoscutul, nimic nu poate fi mai rău decât viaţa în singurătate alături de amintirile molestate de trecerea timpului.

Scapă, zboară pe deasupra oraşului pentru câteva secunde. Banda diapozitivului s-a rupt.