Delfinu'lu'Demostene

Demostene trăgea dintr-o ţigară cu Raluca lângă el, cu mintea luminată, înţeleptul gândea cam aşa:

mâna îmi tremură în timp ce ascult tramvaiul de trece prin faţa blocului în viteză.
nu înţeleg de ce corpul se comportă astfel la zgomotul de fier pe fier, viteză, haos, măcel.
nu-mi aduc aminte de când am început să am asemenea manifestări, în ce moment al povestirii.
am căutat şi am găsit motivul, gândul mă poartă la călătorii fără bilet şi un controlor cu un imens aparat de scanat după el. mă ameninţă.
noaptea mă ascult cu mare interes. spun numai chestii interesante.
ziua mă plictisesc de atâta viaţă şi încerc să evadez dintr-o realitate tremurătoare de mâini în ceva, orice mai bun.
câteodată reuşesc să dansez destul de bine. mă uimesc.

sunt un delfin care iubeşte oamenii.

dar unii bipezi nu împart aceleaşi sentimente pure, uită de ei, între ei.
iubirea e trecătoare, dispare puf puf, nu mai e nimeni. nu sunt bine programaţi.
azi iubesc, mâine te-au uitat, bleah bleah. vomit, transpir şi ascult Cannibal Corpse.
femeile ajung la starea de indiferenţă într-un timp record, mai repede decât Usain Bolt la 100 de metri.
gânduri multe şi mărunte îngrămădite într-un sertar minuscul.
având aşa de multe probleme se pierd şi uită ce căutau de fapt, se resemnează, se şterg pe picioare şi caută altceva.
dimineaţa e cel mai greu, mai ales când eşti puţin mahmur, nu glumesc, aş vrea să mă credeţi, e greu.
mai departe, pe stânga avem Muzeul Uitării şi pe dreapta Statuia Moartea Pasiunii.
acolo am aruncat pe cale orală tot ce băusem şi mâncasem într-o noapte prin beciurile pline de indivizi morţi, rupţi de sentimente, numai trupuri desfrânate în grade şi grade.
am râs şi-am plâns, m-am pişat şi-am plecat.
din ciclul surogat găsim undeva în Sud un oraş în care oamenii sunt toţi nişte surogaţi pentru ei înşişi.
nişte animale în stare să se rup între ele, să mestece bucăţi imense de carne, să scuipe rămăşiţele şi apoi să-şi marcheze teritoriul pişând peste cadavre.
aşa ceva nu se face.

sunt un delfin care iubeşte animalele
şi nu-i nimic rău în asta.
mă gândesc la călugăriţe, îşi omoară partenerul, mă gândesc la oameni, se omoară reciproc, sentimental, psihic, fizic.
am fost la cinema să ne unim simţurile privind la o pânză albă, mare, pe care se proiectează imagini în mişcare.
filmul s-a rupt şi am plecat, fiecare la casa lui.
mergeam cu capul plecat şi mâinile în buzunare. era frig.
mă imaginam în patul cald cu o cană de ceai cu rom, o carte cu poezii şi cu poze, poveşti cu final fericit.
vântul mi-a brăzdat obrajii şi m-am trezit în frig, cu mâinile goale şi in sandale.
în fundul grădinii bunicul creştea trifoi dar n-am găsit norocul prin verdele proaspăt şi intens.
am fugit spre gri, spre negru uneori.
m-am trezit din vis, înotând în ape jegoase, poluate.
sunt un delfin murdar, sunt un animal.