Nu sunt eu jigodia.

Mihai respira cu greu în timp ce urca scările spre apartamentul de la etajul 7. Locuia în blocul 9 de pe strada Societăţii. Probabil băuse ceva şi ghinion, liftul era stricat. Nişte indivizi şmecheri, au furat contragreutăţile şi le-au vândut în piaţă. Au făcut bani, şi-au luat mâncare de la mec, au băut la barul de la colţul blocului făcând cinste vecinilor, au râs, au dansat, şi acum sunt la mititica aşteptând chiftelele la gard. Să fie sănătoşi! Ajuns în casă şi-a aruncat tenişii prin bucătărie şi a adormit lângă coşul de gunoi.Cel puţin asta e varianta lui. Înainte să facă toată escaladarea până la nouă s-a petrecut cu mine prin mulţimea pestriţă a băuturilor cu etanol.

Ne-am întâlnit pe la 6 în spate la Hanul lui Manuc, chiar în faţa bisericii. Avea o privire posacă îndreptată mai tot timpul spre tenişii verzi. L-am întrebat ce are. Sunt un bou, mi-a zis. Asta o ştiam, nu m-am putut abţine şi-am pufnit în râs. Nu-i amuzant, şi atunci mâinile au început să-i tremure.

Dar ce-ai păţit Mihai?

Ahh! Smaranda...Am vazut-o cu alt tip,mă înşeală. Nenorocita dracului! Jigodia!

Stai mă, nu poţi fi sigur de asta! Ştii aparenţele...

Da ştiu aparenţele înşeală, sau ce vrei să-mi spui? NU frate, Smaranda înşeală!

Păi ai vorbit cu ea despre asta, aţi discutat?

Da! Îl iubeşte pe tipul asta, e un căcat cu bani, pula mea stabilitate, muie! Ohh şi când mă gândesc că aş fi putut să-i ard pe amândoi, când i-am văzut sărutându-se la mec. Da la mec, What The Fuck la mec? Ce imagine! M-am ascuns după o maşină şi m-am silit să văd tot. După două ore m-am întâlnit cu ea la o cafea şi am discutat nu mai mult de un sfert de oră. Cafeaua am băut-o tot la mec. Mi-a spus că îi pare rău şi că aşa a fost să fie, dar că îmi voi găsi eu pe cineva cu care să mă potrivesc. Well fuck off! N-am nevoie!

Lasă mă că va fi bine, ai să vezi, lucrurile se vor aşeza.

Am stat fără să ne spunem nimic câteva minute lungi. Mă gândeam la berea pe care urma să o bem şi la cealaltă cantitate de alcool în aşteptare. Îmi era milă de bietul băiat, nu era fericit nici cu ea nici fără ea. Un fel de tristania de ăsta, ciudăţel.

Hai să bem! izbucneşte deodată şi o ia la sănătoasă, aproape în fugă spre terasele de pe Gabroveni.

Stai bă că nu se termină berea! am strigat alergând după nebun.

Ne-am instalat frumuşel, confortabil aş putea spune, fiecare cu berea lui, fiecare cu pachetul de ţigări pe masă. A început să-mi povestească despre relaţia cu Smaranda, despre cum îi toca creierii când se întorcea târziu de la bere, despre cum gătea,poziţia preferată, despre multe, mult prea mult pentru mine. A ţinut-o aşa vreo oră, timp în care mi-am îndesat în stomac 4 beri şi o pungă cu alune. Omul meu nu mai contenea cu povestitul. Am stat cuminţel în banca mea, ascultându-l ca un elev silitor. Mă ameţisem puţin. I-am propus să mergem în Argentin că-i mai ieftină berea, şi halim şi nişte covrigi până acolo.

Pe drum mi-a spus că nu mai merită să trăiască, că viaţa e de căcat şi că el pute de la atâta viaţă. M-am abţinut să nu îi trântesc câteva palme, dar am urlat la el şi l-am sfătuit să asculte ceva vesel când merge acasă,să facă o baie fierbinte, să fumeze ceva sau mai bine să mergem să ne îmbătăm ca nişte porci.

Terasa era plină de oameni şi oameni (ca la Argentin), ne-am aşezat la masă cu un moş ce-şi savura vinul cu apă minerală şi bătrâneţe, holbându-se la tipele de la celelalte mese. Am tras un rom şi după bere Azuga, 3 lei-lux.

Moş Crăciun, că aşa s-a recomandat, era un bătrân-tânăr. Mergea la concerte, la bere, la dansuri, citea B24fun şi asculta la mp3 Morrissey. Era în formă n-am ce zice, oricum avea moralul mai bun decât al nostru. Ne-a povestit despre relaţia lui cu o tipă de 25 de ani, pe care o părăsise de câteva zile. În tot acest timp Mihai îl privea într-un fel ciudat, aş spune cu invidie dacă nu merg prea departe. Începusem să îmi fac griji în privinţa prietenului meu, care abia împlinise 26 de ani şi era invidios pe un moşneag căruia îi mergeau relaţiile ca pe bandă rulantă fără să sufere după fostele iubite. No pain, no suffering. Problema îi aparţinea. Se înnoptase fără să ne dăm seama, la fel şi în mintea noastră se aşeză o pâclă de nu-mi vedeam niciun gând. Aşa că se lăsă o tăcere adâncă, aşa de adâncă că a trebuit să o umplem cu bere. De la masa de alături prindeam fără să vreau frânturi de propoziţii, câteva cuvinte fără noimă, fără să vreau devenisem un martor la existenţa celor 3 fete ce îşi povesteau necazurile.

„Şi cum spui tu Corina...dreptate....sunt o proastă. Hei nu e adevărat. Dacă el e...ai devenit vulnerabilă...nu trebuia să-i faci blowjob...Simţit...Nu sunt o expertă în blowjob...nu mă pricep.” Toată discuţia se învârtea în jurul aceluiaş subiect, relaţii, relaţii destrămate, vulnerabilitatea femeii după ce îi face un blowjob tipului cu care stă doar de două trei săptămâni. El pleacă, îşi vede de treabă. Ea îşi sună prietenele, se întâlnesc, se mângâie reciproc, fiecare având o experienţă asemănătoare, empatizează şi înjură bărbaţii. Trag câteva pahare cu vin, fumează, încă un pahar. Ahh dar uite ce drăguţ e tipul de la masa de alături. Ahh da da. Şi râd, au uitat.

Sentimente zdruncinate, edificiile dragostei cu faţada căzută după un cutremur mai puternic, scheletele încrederii descarnate, lasate pradă alcoolismului nocturn şi hienelor nerăbdătoare să devoreze rămăşiţele. Îl priveam pe Mihai şi am înţeles mai bine temerile lui. Avea ochii bântuiţi de imaginea Smarandei, de trupul ei lungit lăngă altul străin, de îmbrăţişările ei pierdute poate pentru totdeauna. Citeam ură amestecată cu dezgust, gustul amar, mahmureala, durerea de cap, nălucile trecutului nu-i dădeau pace, ieşit din corp traia în trecut. Demonii se adunau la focul ce ardea mocnit fără să se stingă, sabatul îl ameţea, porniri furioase, gânduri sinucigaşe, violenţă, sictir, ochii întunecaţi, ochii demonilor. Îmi făceam griji. Mă gândeam să-l iau cu mine acasă. “Sunt două tipuri de femei, sunt cele care au orgasm doar în urma penetrării şi sunt cele care au nevoie şi de cunnlingus, nu-i aşa Corina?...La tine cum e?...Eu...fostul meu prieten nu îmi făcea...Numai eu..Proastă...Irina? ...El îmi făcea dar am aflat că nu recunoştea...bere...prietenii. ha! Ha ! HA!”. Râdeau la rândul lor asemenea unor hiene fericite că şi-au găsit cadavrul potrivit, din care se vor înfrupta toate până când se vor sfâşia între ele pentru o bucată mai mare de carne. Exemple ştiu destule, e plină pădurea de mortăciuni. Mi-aş dori să pot locui în cel mai înalt copac din care să pot vedea toate aceste scene. Sigur mă voi râde. Ha ha! Dar ce te faci când eşti la o terasă cu un prieten eşuat după o furtună? La fel ca toată lumea, îi dai de băut şi poate se va arunca în mare unde algele îl vor prinde de picioare şi-l vor îmbrăţişa cu patos. Întors pe mal se va tăvăli prin nisip, va admira stelele, se va iubi cu pietrele, pentru ca după tot acest ritual de uitare şi refacere să ajungă pe o altă corabie. Optimismul e în floare, floarea e cusută pe pânzele ambarcaţiunii. Să mai încerc o dată (de două ori),va spune căpitanul naufragiat, poate acum marea nu va mai fi agitată, poate acum echipajul nu se va mai răzvrăti. Papagalul îi va cânta de pe umăr din când în când, vechi balade cu final fericit, dar ştim că nu va fi aşa. „Irina tu ai făcut testul ală de pe facebook, ală cu bărbatul vieţii? Fată, ştii ce mi-a ieşit mie?....Eu vreau ca al meu să fie sincer....da, da...şi eu...şiii să aibă simţul umorului[poate al omorului, când te va cunoaşte mai bine]...şi să fie un bărbat bine [bine că nu voi fi eu]...să bem pentru asta încă o sticlă de vin. Nu ştiu fată, eu m-am ameţit..ha Ha HA!”. Râdeau în aşa fel încât Moş Crăciun s-a mutat la o altă masă care se eliberase între timp. Mihai fără a scoate o vorbă s-a ridicat şi el şi a mers drept spre Corina, o brunetă micuţă, ştearsă ca o tablă neagră pe care s-au scris multe cursuri într-o zi de luni.

Salut! Văd că sunteţi foarte bine, aşa că mă gândeam să vă invit la un pahar de vin la masa mea. Ştiţi, trec printr-o perioadă mai grea şi poate mă molipsesc de la voi, măcar cu un zâmbet.

Şi-au aruncat priviri şi deşi nu mă aşteptam să le văd în jurul meu, în câteva minute o sticlă de vin se lăsa turnată şi contopită cu paharele de apă. Buze ţuguiate, fum, discuţii banale. Nu pot spune că venirea lor m-a bucurat foarte mult, deloc. Dar aşa-i omu care suferă, ia decizii fără a-i consulta şi pe ceilalţi. Irina era blondă, foarte vorbăreaţă, înclinată spre un dezmăţ în cinci. A treia fată mai că îmi plăcea, şi cred că şi lui Mihai. Ioana avea 19 ani, era la Arte sau aşa ceva, nu vorbea foarte mult, dar atunci când o făcea îmi atrăgea atenţia. Avea ochii mari, trişti, negri, încercănaţi, se stingea spre finalul fiecărui cuvânt doar să renască în următorul. Era ca o mare liniştită într-o zi ploioasă. Mă gândeam cum ar fi...dacă. Şi astfel am pornit într-o călătorie fantastică în jurul acelei fiinţe. Mergem mai bem ceva, poate ceva tare, mai vorbim, ceva mai tare, dacă dansăm în club, dacă nu... vorbim în şoaptă privind din când în când spre stele. O ţigară aprinsă în toiul nopţii, o sticlă de vin, roşu demisex, ahh ce zboară. Ceva clasic poate un Chopin? Sau mai degrabă mă aventurez în adolescenţă şi în surdină I’m still loving you. Ea desenează, eu îi cânt la chitară şi îi scriu poezii, ea mă mângâie, eu îi sug un sân. Şi astfel părăsisem complet masa la care mă aflam şi zburam spre o fericire de cuplu fictivă. Probabil am tăcut mult, în tot acest timp nu am băut, nu am fumat, nu am ascultat. Eram la mare, împreună hrăneam pescăruşii adunaţi în jurul nostru. Plaja era pustie, numai noi doi eram stăpânii fericirii noastre. Dansam în ritmul valurilor ce se spărgeau de ţărm, ţinându-ne de mână, ea râdea, eu o priveam fermecat ca în basme de dulcea ei tristeţe.

Mai bem ceva? Bă mai bem ceva?

Ah scuze nu eram atent. Poftim?

Te întreb dacă mai bem ceva, fetele au plecat în club. Ce dracu nu eşti atent. Eşti bine?

Da...sunt bine.

Am mai băut două beri fără să ne vorbim. Mihai părea înviorat şi dornic să mergem în club după fete, îmi zâmbea cu privirea fixă. Probabil nu mie îmi zâmbea, îşi făcuse planul pentru mai târziu. Eu nu mă mai gândeam la nimic, savuram berea cu înghiţituri mari.

Am mâncat o ciorbă la Căţeaua leşinată. Am pus prea multă sare şi m-am chinuit cu ea jumătate de oră, nici să o las acolo nu aveam chef, mai ales că banii erau din ce în ce mai puţini. Femeia care ne-a servit avea şorţul murdar şi jeg sub unghii ceea ce l-a făcut pe Mihai să urle la ea şi s-o ameninţeţe cu OPC-ul. L-am calmat cu greu şi în timpul mesei mai arunca câte o înjurătură înspre bucătărie, dar acolo erau obişnuiţi cu beţivanii de la miezul nopţii aşa că nu au răspuns în niciun fel.

Ieşind ne-am aprins ţigările şi cu pasul încâlcit ne-am îndreptat spre Zgomot. Fumam ţigara de parcă era prima după mult timp. Fumul îmi ieşea pe nări şi pe gură în acelaşi timp. Mă simţeam bine şi mă bucuram pentru Mihai care se comporta de parcă Smaranda nu existase nicicând în viaţa lui. Misiune îndeplinită din punctul meu de vedere, îmi făcusem treaba bine.

Într-un gang erau adunaţi vreo câţiva tipi şi o sticlă de vodkă. Unul mai mare şi ras în cap ne-a cerut o ţigară. I-am dat una şi în timp ce şi-o aprindea a întrebat dacă avem un minut, nu mai mult doar un minut. Sigur, am spus.

Eu sunt Pleată, aşa îmi zic prietenii, s-a recomandat cheliosul. Vreau să vă întreb ceva?

Spune, l-am îndemnat eu.

Voi ce sunteţi?

Cum adică ce suntem?

Adică sunteţi români!?răcni ca un apucat.

Păi ce-ai vrea să fim? Turci? Logic că români suntem.

Un val de răsete veni dinspre gang, un val rece care a făcut ca sângele să mi se urce în tâmple, urechile să se înfunde, şi imaginea chelului cu capul spart să apară dinaintea ochilor. Calm, calm mi-am spus.

Ehh păi bine mă! Bravooo! Trăiască România!

Ne-au dat o gură de vodkă şi am plecat mai departe spre club. Curios că Mihai nu a avut nicio reacţie, doar îl fixa pe tip fără să spună nimic.

Intrare gratis, bere , fete , bere, vodkă, jagermeister, ţigări, fete, bere, absinth, bere, jagermeister, ţigări, bere, tequila. Punct. Feţele semănau toate şi nu reuşeam să disting pe cineva cunoscut. Mă plimbam prin bar dintr-un capăt în celălalt fără un scop anume. La un moment dat am mers la baie unde am găsit un telefon mobil. Am încercat să sun pe cineva din listă, dar nu se vedea scrisul. L-am băgat în buzunar şi în loc să mă piş în budă m-am pişat în coşul de gunoi. Pe urmă mi-am dat seama că sunt în baie la fete din cauza tampoanelor folosite din coş. Ahh ce încurcătură. Am ieşit neobservat împiedicându-mă de un picior. Doamne un picior, ce caută un picior în calea mea, m-am întrebat. M-am uitat mai bine şi am observat o tipă întinsă pe podea. Vomit. Era plină de sânge pe faţă şi pe mâini. Încerc să îmi explic, mă panichez. Eram complet ieşit de sub control, plângeam. Scot telefonul. Am încercat să sun la 112, dar nu a mers. Am dedus că telefonul era al ei. M-am gândit să fug. Când am dat să ies am auzit-o gemând. Am privit spre ea şi mi-am dat seama că era Ioana. Am luat un sul de hârtie igienica cu care am şters-o de sânge. Avea mici crestături pe ambele braţe, inclusiv urme de ţigară. Ce dracu era să fac?. Am luat apă în căuşul palmelor şi i-am dat să bea. Pe faţă nu avea nicio zgârietură. Era frumoasă, şi mă atrăgea mai mult. Am încercat să o întreb ce a păţit dar încă nu mă auzea.

Deschide ochii te rog! Vreau să mergem împreună la mare, să îţi cânt, să dansăm, să ne iubim. Eu sunt cel care trebuie să fie acolo când vei cădea, când vei râde, când vei descoperi noi mistere. Voi avea grijă de tine, promit. Deschide ochii!! Ce se întâmplă? Mai ţii minte când îmi desenai zile senine, flori şi curcubee, când foloseam cele mai bune cuvinte pentru tine, când mă jucam cu părul tău. Mai ţii minte? Răspunde, te rog! Vreau să mergem împreună la mare, să îţi cânt, să dansăm, să ne iubim. Eu sunt cel care trebuie să fie. Voi avea grijă de tine, promit. Deschide ochii! Ce s-a întâmplat? Ştii tu oare că mă desenai la terasă sau că îţi scriam poezii? Ştii? Poezii porcoase. Desene stupide! Un cal e tot un cal şi o vacă e tot o vacă. Ţigările se aprind şi se sting şi câteodată cad stele.

Dar ea nu răspundea, avea ochii închişi şi mă asculta printre cuvinte.

II.

Priveam la sticlele înşirate în spatele barmanului. Cale de scăpare din ziua cenuşie şi mohorâtă. Un nor de fum s-a lăsat în faţa ochilor şi atunci am observat tipa ce trăgea dintr-o ţigară în stânga mea. Din dreapta un nou val mă lovi în ochi şi lacrimile mi-au şiroit ca de pe tripozii udaţi de marea învolburată. Mirosul de alge se lăsa aşteptat într-o chinuitoare linişte deşi muzica îmi sfredelea timpanele. Eram înconjurat de două fete frumoase dar tot la Smaranda mă purta gândul. Ahhh!!! JIGODIA!!! Balaurul cu şapte capete iar eu, eu orb, l-am văzut numai pe cel frumos, plăpând, inofensiv. Ce viaţă tristă, ce lume crudă, ce măr stricat şi plin de viermi cu coaja roşie şi sănătoasă în care Soarele se scălda şi rodnicia se reflecta. Dar în zadar am tot sperat că ea va fi aceea; acea fiinţă care mă v-a ajuta să rup, să scurm în pământul negru ca un cocoş ce aurul îl caută pentru punguţa sa.

Aburii de alcool îmi ieşeau pe nări la aceste gânduri, şi-am mai cerut un rând şi încă unul pentru fete. Mircea dansa pe ring cu o tipă brunetă, aprins ca un foc de tabără de la atâtea shoturi de absinth.

-Hei! Ce-i cu faţa asta pe tine?

-Poftim!?

-De ce stai singur la bar?

-Păi tu de ce stai singură la bar de vorbă cu străinii?

-Nu stau singură, pur şi simplu nu am loc de tine. Sunt cu ea! şi mi-a făcut semn spre fata din dreapta. O blondă porno cu sânii mari şi ridicaţi până-n gât.

-Ahh! am înţeles.Păi bine, atunci stai tu aici! m-am adresat către actriţă.

-Merci. Şi s-au pus amândouă pe chicotit după care au băut shoturile de tequila de nici nu am avut timp să clipesc.

-Ai mai fost în Zgomot?m-a întrebat blonda.

-Nu! E prima dată, îmi place, e drăguţ.

-Daaaa!! Noi venim în fiecare vineri şi sâmbătă. Ne ştim şi cu patronii!

Şi-au râs fără să înţeleg de ce, dar poate eram prea beat să fiu perspicace.

-Mihai! Mă recomand.

-Mary!

-Bianca!

Mary era tipa blondă şi Bianca era roşcată. Amândouă aveau o sexualitate foarte vulgară, care mă atrăgea în acele clipe de rătăcire nocturnă. Erau ca două zâne dintr-un film porno pe care l-am văzut odată când încă nu aveam limita legală să îmi beau minţile prin baruri.

-Nu vrei să dansezi cu noi?

Am vrut să mă ridic de pe scaunul înalt de la bar dar nu am reuşit din prima. Eram beat ca un cerb în călduri şi răsăritul era departe. Cu greu m-am îndreptat spre locul în care se dansa. Feţe, multe feţe, sâni, fese, oameni beţi ce treceau pe lângă mine ca nişte fantome, totul se mişca sus-jos, stânga-dreapta.

-Hopaa! Stai aşa să nu cazi!Eşti bine?

-Da, sunt puţin ameţit dar îmi trece, oricum sunt mai bine decât tine! Şi-am râs.

Dancing with myself, dancing with myself şi tot se repeta şi tot se repeta. Mă mişcam din inerţie, braţele şi picioarele având la rândul lor o altă viaţă, separată de minte şi corp. Trăiaasscăă berea în care ne-am născut! Eram sătul de acelaşi playlist, care îmi accentua greaţa , voma îmi urca în gât, clopoţelul anunţa începerea noului an şcolar. Oooo Ozzy, unde eşti tu Ozzy!?

Fetele dansau din câte observam din colţul meu sau poate,săvârşeau un ritual de împerechere magic, un macru african,îşi dăruiau batiste viu colorate şi apoi se sărutau.

Am mers la baie unde mi-am aruncat banii în toaletă. În faţa oglinzii l-am întrebat pe tipul care mă privea cu ochii pierduţi, dacă ştie cine sunt. Nu am primit niciun răspuns. L-am scuipat pe faţă şi atunci mi-a întors favorul scuipând pe imaginea mea. Boule, am ţipat şi am ieşit grăbit.

La bar mi-am comandat o limonadă, barmanul ezitând înainte de a mă servi. Mircea nu mai era pe ring dar fetele mă aşteptau sau doar îmi imaginam asta. Am sărit ca o capră neagră în mijlocul acţiunii şi am început să mă bâţâi pe melodii vesele alături de oameni veseli, totul era minunat, grijile muriseră. Îmi place viaţa, întotdeauna te surprinde cu ceva nou. Viziunea asupra situaţiei, relaţiilor cu existenţa efemeră se schimbase, peste noapte îmi doream să trăiesc, gândurile negre se risipiră.

Mary m-a trântit de un zid rece într-un colţ întunecat şi a făcut exact ce i-am comandat. Îi simţeam respiraţia de jagermeister, ţigări, şi gumă de mestecat, îi simţeam corpul şi mă gândeam la Smaranda fără să vreau. Între timp Bianca s-a strecurat ca un şarpe între noi şi participa activ la acţiunile super-grupului nou format.

-Să mănânci tot şi să-l suni pe Iisus să-i mulţumeşti. Ne-am înţeles?

Nu ştiu cât a durat, cât timp s-a scurs în îmbrăţişările celor două fete foarte generoase, câţi oameni au plecat, câţi s-au îmbătat, câţi şi-au bătut nevestele, nu ştiam nimic din toate astea. Am fost smuls din club, din sânul păcătoşilor şi dus acasă la Mary care locuia la două străzi de Zgomot. Timid din fire am cerut voi să merg până la baie unde am verificat prezervativele, am gustat dintr-o pastă de dinţi şi-am eliberat tot lichidul adunat în vezică. După un tur de apartament care arăta destul de bine şi mirosea a flori de câmp şi a sex ne-am desfătat cu o sticlă de vin-rose. Inevitabilul s-a produs când Bianca mi-a desfăcut nasturii de la camaşă, lipindu-şi limba de tot corpul meu,cu mişcări agile şi în acelaşi timp graţioase, a reuşit să mă ducă într-o stare de semiinconştienţă. Încercam să-mi revin pentru a înţelege cât mai bine din ce se petrecea în acea încăpere magică. Înainte de a face vreo mişcare Mary m-a dezbrăcat complet şi folosindu-se de acelaşi instrument fin, o imita pe prietena ei. Cele două iele mă copleşeau în sărutări prelungi şi apăsate, uneori fine ca nişte găze în miez de vară, îmi trezeau simţurile, întreg corpul îmi era spălat de o ploaie torenţială de plăcere.

- Să duci gunoiul, să arunci tot ce e stricat din frigider.Pute. Clar ?

Le-am admirat părul sărind în jurul pelvisului meu şi zâmbetul viclean atunci când se sărutau şi mă priveau de jos. Pe fundal The Byrds, Triad sau imaginaţia tulburată de la alcool devenea realitate. Totul era plăcut, nimic forţat, acţiunea curgea asemenea unui râu lin şi limpede, ne înţelegeam din priviri, cuvintele erau de prisos. Fiecare îşi ştia bine rolul, pacea domnea între noi, nimeni nu se simţea în plus.Un trio magic ce îşi interpreta piesa fără greşeală. Bas, tobe, chitară. Un post-club reuşit, menit să calmeze spiritele, un ambiental relaxant, erotic, plin de pasiune. Gemetele de plăcere se contopeau, pielea transpira, mişcări dute-vino, buze înroşite, telefonul suna. Era Smaranda, ceasul indica cinci şi un pic.

Am răspuns.

III.

-O cunoaşteţi? m-a întrebat brancardierul.

-Da...am răspuns cu o voce slabă. E prietena mea, Ioana.

Ambulanţa îşi croia drum prin bezna nopţii, sirenele anunţau nenorocirea. Străzile pustii îmi accentuau starea de singurătate, mai ales acum când călătoream spre un spital alături de prietena mea necunoscută. Cât îmi dorisem să găsesc un om cu care să rezonez dincolo de cuvinte. Câte nopţi nedormite, cât alcool consumat numai pentru a fugi de ceea ce mă urmărea, de ceea ce eram de fapt.

După jumătate de oră a ieşit din sala de urgenţe cu braţele bandajate,cu rimelul curs pe obraji arăta ca un star de cinema dintr-un film ce l-am văzut odată, demult. M-am apropiat de ea şi i-am şoptit să nu se sperie. M-a recunoscut spre surprinderea mea.

-Cum m-ai găsit? m-a întrebat cu vocea stinsă. Unde-mi sunt prietenele?

-Nu contează. Important e că eşti bine acum.Spune-mi unde locuieşti să chem un taxi.

-Militari...la...la Lujerului.

-Pe Cetăţuia?

-Da...

Am ajutat-o să ajungă până la taxiul galben ce ne aştepta la poartă. Inima îmi bătea asemenea unui cal în galop pe un câmp deschis, îmi simţeam picoarele abia păşind, uşoare ca o pană dusă de vânt.

-Te rog, hai cu mine! m-a rugat strângându-mi mâna. Nu cred că mă pot descurca singură.

Am pus în balanţă întreaga seară, m-am gândit timp de câteva secunde, după care am urcat fără nicio idee asupra viitorului apropiat. Maşina rula cu viteză pe străzile capitalei, niciun obstacol nu ne putea opri, nimic nu ne stătea în calea, drumul era al nostru.

La un moment dat i-am simţit mâna peste a mea, am strâns-o fără să ne privim, fără să ne vorbim. Visul se trezea în mine cu noi forţe, călătoria era la început.

Sărută-mi prezentul cu buzele-ţi vii

Atinge-mi adâncul şi sumbrul trecut

Împreună pe culmile timpului mut

Veşnic trăi-vom în ore târzii

Apartamentul mă primi cu aceeaşi tristeţe din ochii ei. Am aşteptat în bucătărie să-şi schimbe hainele murdărite pe gresia din Zgomot, îmbibate de sânge şi picături de alcool. Becul slab mă indispunea amarnic. Eram obosit, băutura îmi sărise dincolo de zarile albastre şi câţiva cocoşi anunţau zorile. Să fi fost aşa, nu mai ţin minte exact. A apărut după un timp într-o pijama neagră. Şi-a aprins o ţigară şi m-a privit drept în ochi. Stăteam la masă faţă în faţă fără a scoate un cuvânt. Fumul se ridica spre becul chior. Nu îmi trecea nimic prin cap. Bătea vântul pe străzile pustii şi lupii urlau în depărtare. M-am ridicat cu gândul să plec. Deja mă plictisisem de situaţia penibilă în care mă băgasem. Aş fi putut să o las în baie şi să-mi văd de distracţie. Probabil Mihai asta a şi făcut s-a distrat întreaga noapte. Şi eu care am fost iniţiatorul băutei şi adeptul petrecerii am ajuns pe la spitale cu ciudata sinucigaşă. Ce om!

-Ioana, eu am plecat! Ai grijă de tine şi nu te mai arunca în băute pe care nu ştii să le stăpâneşti.

-Te rog mai stai, nu vreau să rămân singură. Nu suport singurătatea. Locuiesc aici de trei ani singurăăă.

S-a pus pe plâns, lacrimile îi săreau din ochi ca apa fântânilor arteziene. Era şi mai drăguţă când plângea. Mă excitasem destul de tare şi simţeam că explodez. Am luat-o în braţe. Sughiţa şi plângea.

Am mângâiat-o uşor pe spate, pe tot spatele, de sus până jos. I-am spus că singurătatea ei va dispărea odată cu apariţia mea. Ooo şi câte şi mai câte nu i-am îndrugat. Mă miram de unde izvorau atâtea sentimente de fericire, iubire, îi dădeam iubirea mea de parcă aş fi avut un coş întreg la dispoziţie. Când am văzut că se linişteşte, am încercat să o sărut. Nu m-a respins, ba mai mult m-a tras mai aproape până când trupurile noastre se atingeau pe toata suprafaţa lor. Era caldă, bună, ciudată, ciudat de aproape, de reală. Degetele au explorat şi cele mai ascunse părţi a acelei fiinţe. Gura s-a bucurat de sărutările ei adânci şi aromate. Ne-am îndreptat spre dormitor unde nu mai ştiu cum am reuşit să mă dezbrac. Visam frumos, frumos de real, ne-am iubit până când Soarele era sus pe cer şi ne mângâia corpurile goale prin fereastra fără draperii. Am fumat o ţigară şi am adormit fericit alături de ciudată.

IV-în III

A început să urle la mine. Nu trebuia să răspund. Le-am sărutat pe fete şi am ieşit val-vârtej din bloc, direct în primul taxi, rapid spre strada Societăţii. Jigodia mi-a zis să mă duc să îmi iau hainele altfel le aruncă în faţa uşii. În maşina aveam un singur gând ce mă obseda, îmi dădea târcoale ca o hienă înfometată. Nu reuşeam să mă fac înţeles. Respiram greu, mă înecam cu propria salivă. Eram încă beat.

M-am căutat de bani prin toate buzunarele şi într-un final am scos o bancnotă mototolită pe care i-am întins-o şoferului. I-am dat mai mult dar nu îmi păsa.

Liftul era stricat aşa că mi-am adunat puterile şi am urcat spre fericirea mea de la etajul şapte. Îmi făcusem un întreg discurs, mergeam oarecum cu inima împăcată, cu credinţa că lucrurile nu se vor schimba şi ca mă voi împăca cu Smaranda. Că va renunţa la ideeile ei, iubirea care degenerase în ceva grotesc. Cu câteva luni în urmă totul era normal, cât de normal poate fi un cuplu. Nu suporta să mă vadă beat şi de aici a pornit totul.

Am intrat încercând să nu fac prea mult zgomot dar practica nu s-a potrivit cu calculele făcute anterior aşa că am trântit uşa de perete, m-am împiedicat de prag şi am căzut cu capul de măsuţa de pe hol. M-am ridicat cu mare greutate, oglinda îmi indica un mare cucui. În apartament nu era nimeni. Un bileţel pe masa din bucătărie mă informa că ea a plecat pentru o vreme şi că în acest timp aş face bine să-mi mut lucrurile şi să las cheile în cutia poştală. Ce dracu! Am început să tremur de nervi , pieptul se umpluse cu aer la refuz şi respiram adânc şi rar. Mi-am aprins câteva ţigări, le fumam pe jumate după care le stingeam. De la fereastră se vedea buza Soarelui răsărind. Eram terminat. M-am hotărât să cobor până la buticul din colţul străzii şi să-mi iau ceva de băut. Bani nu prea mai aveam şi trebuia să fiu foarte selectiv. Aveam nevoie de ceva tare şi ieftin, să-mi potolească nervii, să-i dreseze, să mă adoarmă, să uit. Am găsit vodkă la 10 lei litrul. Perfect, mi-am spus, asta sigur e de efect.

Stăteam la masa din bucătărie cu sticla în faţă. O priveam. Mă privea. Ţigările aşteptau să fie arse. Am ezitat câteva momente. Poate nu era asta soluţia. Ar fi trebuit să îmi caut un apartament, să-mi mut lucrurile, să opresc suferinţa. Sufeream doar din vina mea. Nu am ştiut să o las baltă, să trec mai departe. Astfel paharul s-a umplut, ţigara aprinsă degaja fumul dulce în încăpere şi buzele îmi ardeau de la tăria alcoolului. Am continuat până...nu mai ştiu. Mai departe nu mai ştiu. Nu am ştiut niciodată să văd ce se întâmplă mai departe. Să construiesc eu, nu să distrug. Am adormit, am uitat, am sărutat podeaua cu toată pasiunea şi toată dorinţa ce ardea în mine ca o flacără de spirt.

III-în IV

Când m-am trezit Ioana mă aştepta cu o cafea enormă, cornuri cu gem şi o ţigară rulată. Ce dimineaţă minunată! Şi ea era ca o floare de primăvară, proaspătă , vioaie, colorată. Am mâncat cu poftă chiar dacă eram puţin mahmur, am băut cafeaua şi am savurat ţigara. Ne-am sărutat, am făcut duş împreună, ne-am mângâiat, am ascultat muzică, ne-am prostit, am făcut dragoste şi spre seară am plecat. Am sunat la Mihai, mi-a răspuns greu, era mahmur, nu prea ne-am înţeles. Era nervos, vorbea repede, m-a întrebat dacă poate dormi la mine. Nicio problemă.

După o oră jumate era la mine. Avea şi bagajele după el. Puţea a vodkă, avea un cucui în frunte şi fuma încontinuu. Avea şi o sticlă de vin pe care am băut-o fără să ne vorbim. După ce s-a golit l-am întrebat ce are de gând.

-Nu ştiu, plec, mă duc să văd lumea. Să fut femei frumoase de care să nu mă îndrăgostesc, să scap de suferinţă, să ies din mocirla asta ce mă înconjoară. Mi-a oferit toate motivele să o iubesc, jigodia, şi acum mi-a oferit toate motivele să o urăsc. E dreptul meu. NU vreau să mai rămân aici. Plec.Am un prieten în Paris. Mă poate primi. Îmi găsesc un job, adun bani, fac avere. Gata s-a terminat nu mai suport să rămăn nicio secundă în oraşul ăsta infect. Plec la Paris! Plec fratele meu ! Plec! Plec!

Se înroşise, avea spume la gură, tremura, eram speriat de această ieşire. Nu am ştiut cum să reacţionez. M-am ridicat şi i-am strâns mâna cu putere, l-am luat în braţe. A început să plângă în hohote.

-Gata prietene. O să fie bine. Ai să vezi, toate se vor aşeza la locul lor. Încearcă să te calmezi. Îţi vei găsi echilibrul. Daca simţi că trebuie să pleci, pleacă. Nu te uita înapoi. Nu regreta nimic. Pleacă dacă asta îţi va face bine, dacă asta îţi doreşti.

S-a mai potolit, şi-a aprins o ţigară şi-a zâmbit. Privindu-l am realizat că se schimbase mult de-alungul timpului, direcţia îi era rău avariată. NU se mai afla pe acelaşi drum pe care pornise cu mulţi ani în urmă. Şi nu era nimeni de vină, bine în afară de el. Devenise propriul său duşman. Progresul îi era un cuvânt necunoscut. E greu să opreşti degringolada unui individ dacă acesta nu-şi doreşte acelaşi lucru.

A doua zi m-am trezit târziu, Mihai plecase.

Cu Ioana am stat trei ani şi două luni până în ziua în care nu s-a mai întors acasă după o zi de muncă. O aşteptam cu masa pusă, era şase, pe la şase şi un sfert trebuia să fi ajuns acasă. Sună telefonul, ea era, m-a anunţat că merge la o bere cu un coleg de muncă. Sărbătoreau mărirea de salariu. Să nu o aştept, dacă mi-e foame să mănânc. Am închis şi am avut în acel moment un sentiment ciudat. Parcă ştiam că acolo se va termina totul.

A ajuns a doua zi spre seară. Avea cearcăne şi rochia şifonată. Mi-a spus că îi pare rău, că s-a întâmplat şi dacă o pot ierta.

-Nu! Mâine mă mut.

-Te rog, trecem împreună peste obstacole. Fac ce vrei, pe tine te iubesc!

-Nu am nevoie de nimic.Şi dacă, vrei să sari peste obstacole cumpără-ţi un cal!

De atunci viaţa mi-a fost mult mai bună. Nu mai am aşteptări de la nimeni, nici măcar de la mine. Aşadar nu mai am momente de frustrare, depresie, dezamăgiri egal zero.

Totuşi a mai existat o perioadă când am stat zguduit în aburi de alcool, depresie, gânduri negre şi reci. Mă uitam la ştiri într-o zi de ianuarie. Prezentatoarea mă informa că s-a găsit trupul unui român îngheţat într-un parc din Paris, pe o bancă scrijelită cu poezii în limba română. Am plecat capul şi instant o lacrimă mi-a curs pe obraz. Era Mihai.