The două mii unşpe

Zece-unsprezece, cine mai ştie? Eram adunaţi în aceeaşi atmosferă tinerească aşteptând cuminţi cel de-al unsprezecelea an din 2000 încoace. M-am retras lângă masa încastrată în peretele clubului pentru a observa mai bine garderoba gagicilor pentru Marele Pas. Mari sacrificii trebuie o femeie să facă pentru a se simţi bine în seara magică. Binele e o stare la care ajung după ce cu spiritul critic al unui designer vestimentar comentează ţinuta suratelor. Gerul e un tip fără scrupule aşa că nu a ţinut cont de faptul că majoritatea purtau fuste, rochii care mai de care mai scurte, bluze decoltate şi alte materiale atârnate de umerii fetelor trendy lăsând pielea expusă. Nu ar fi acceptat nici în ruptul capului să îşi pună o pereche de blugi groşi,nişte ciorapi călduroşi pe dedesubt şi alte haine care ar fi acţionat ca un prezervativ într-o relaţie-ger-femeie. Living on the Edge!

Îmi savuram berea rece şi amară contemplând jocul de lumini reflectat de disco ball pe ringul de dans. Pe fundal difuzoarele aruncau în încăpere vocea unei tipe ce urla să-şi rupă plămânii(ăia 2): The dog days are over/the dog days are gone. Probabil aşa o fi fost! Atenţia mi-a fost captată de acul mare. Indica 12 şi cel mai mic era călare pe el, am dedus că e fix. Toată lumeaaa : La mulţi aniii!!!! Hmm, nimic nu s-a întâmplat. Fuck, mi-am spus, ăştia-s pe stil vechi.

Dar nu era aşa, evident. Explicaţia plauzibilă pentru decalaj era că eu aveam ceasul înainte. M-am bucurat, spiritual vorbind am fost primul intrat în 11. Uraa! Mi-am urat La Mulţi Ani, mi-am aprins o ţigară şi am fumat liniştit în aşteptarea celorlalţi.

Au apărut într-un târziu cu paharele de vin în mână, am ciocnit, ne-am ciocnit, step by step ideea nu mai părea extraordinară. E doar o trecere.

M-am bâţâit pe melodii interpretate de formaţiile-THE (Cure, Smiths, Dead 60s, Drums, Kills, Killers, Postal Service, Coral, Knife, View, Sonics, Whitest Boy Alive, Slits şi mulţi, mulţi alţii). Distracţia nu a ţinut mult dar mai bine aşa, ce e mult strică.

În drum spre casă am mers călare pe un iepure fără un picior, cercei în urechi şi foarte vorbăreţ. Era ger şi obrazul îmi cerea căldură. O sobă în care să-mi bag faţa, să mă rumenesc bine pe ambii obraji. Moleşit să mângâi pisica, să beau un ceai fierbinte cu lămâie. Să citesc o poveste şi să aprind la miez de noapte farul pentru toţi orbii care se aruncă în fântâna fără fund.

Dar iepurele a sărit greşit şi m-am trezit în patul gol, dezvelit, am coborât în două mii unsprezece.

Nicio schimbare, suntem cu toţii aici, toate sunt la fel. În baie am constatat că nu mai aveam pastă de dinţi. Ca să vezi, ceva s-a schimbat!

Dansuri

Pe malul râului se simţea rupt de societatea în care visele se sfărmau de zidul realităţii. Acolo visa în linişte. Zbura ca un fluture cu aripile moi pe deasupra problemelor din plumb. Mircea îşi măcina seminţele adevărului în moara coruptă ce se numeşte viaţă. Dintr-un sac îi rămâneau prea puţine cunoscute, un adevăr camuflat în neghină, morarul nu a făcut deosebirea între bun şi rău. Era luat la grămadă cu restul plantelor.

Zorile se arătau goale în zare, nimfele dansau pe ciripitul păsărilor de câmp. Nu departe de pădure un bordei se ridica maiestuos între o salcie şi un măceş. Intrarea era străjuită de un câine mare şi alb. Stătea cu botul pe labe urmărind fetele ce-şi unduiau formele în ritmurile naturii.

Alana era cea mai mică. Liniştită se pierdea prin codrul secular ore în şir. Se întorcea cu fructe, ciuperci şi alte bunătăţi oferite de Mama Supremă.

Briana se întrecea cu cei mai nobili dintre nobili. Foarte graţioasă, îşi petrecea timpul meditând asupra umanităţii. Spiritul ei, venit de pe alte meleaguri, din alte timpuri emana bunătate şi înţelegere.

Renee cânta alături de păsări cu triluri înalte venite din altă lume. Te atrăgea fără să-i conştientizezi cu adevărat întreaga frumuseţe. În fiecare moment învia în diferite forme ale frumosului.

Mircea le privea din uşa bordeiului zâmbind spre Răsărit.

Au dansat împreună până la epuizare intrând în transă s-au rupt de real, au evadat în vis. Acolo Mircea a făcut dragoste cu fiecare în parte bucurându-se de frăgezimea cărnii pure. S-au unit într-un întreg cosmogonic, s-au redus la un corp ceresc, o energie vie ce emana dragoste şi puritate.

Pe câmpul înflorit s-au aşezat la masa verde, cu păsările pe umăr, au mâncat şi-au cântat. Ciupercile,fructele şi rădăcinile culese de Alana le hrănea iubirea alimentându-le sufletul cu pace şi bunătate. Un iz dulce de izbândă asupra răului se simţea printre ramurile măceşului aplecate sub greutatea fructelor.

Prin fereastra deschisă năvăliră în cameră câteva zeci de fluturi negri. Era dimineaţă şi cuvântul se pierduse undeva în noapte. Sânge pe canapea, în baie, pe masa din bucătărie carnea caldă încă se zbătea sub lama cuţitului înfiptă adânc în fibra.

În bordei Renee îşi prepara băutura magică pe care avea să o împartă cu ceilalţi. Într-un lan cu lucernă Briana se lăsa explorată de mâinile bărbatului venit la cosit. Se contopeau în pace şi întelegere. Comunicau cu întreg cosmosul prin intermediul dragostei necondiţionate.

Alana atârna ca un sac de box în baie, legată de tavan cu o frânghie groasă înfăşurată în jurul gâtului.

Imaginea tremura şi mii de purici au sărit din capul fetei împroşcând un lichid gălbui pe faţa bunului Mircea.

Furtuna a rupt acoperişul. Renee plângea într-un colţ vărsând un râu de înjurături spre divinitate.

Coasa se ridica ameninţătoare pe deasupra capului. Lucerna cădea moartă pe pământul putred. Capul Brianei era aşezat la loc de cinste printre pantofii din holul apartamentului. Rânjea spre Răsărit. În bucătărie corpul era cosmetizat de chirurg. O sân mai mic făcut mai mare s-a spart înţepat de o sulă de cizmărie.

Renee alerga pe câmpul întunecat.

Faţa se oglindea în apa curată a râului de la munte. Era Mircea plin de sânge. Renee a murit în chinurile facerii, străpunsă de divinitate. S-a spălat şi a plecat.

Apartamentul gol. Din boxele casetofonului muzica răsuna în încăpere...

And you've just had some kind of mushroom
And your mind is moving slow..

Keep YOUR HEAD!

KEEP YOUR HEAD!

aventuri cu trenul, leibniz-ul din cort nu-i de găsit

Tra La La

În tren tipa cu capul de vulpe stătea lângă mine şi rupea cu poftă dintr-o friptură de iepure. Vagonul era tras de locomotivă. Mecanicul era beat de la atâta alcool consumat de crăciun. Mii de iepuri se zbăteau plini de sânge între şină şi roată. Dar nimeni nu era interesat. Poate doar vulpea.

La prima staţie s-a aşezat vis a vis un cuplu octogenar. Femeia era mai tânără. Bătrânul era mai beat decât mecanicul. Îmi arunca duhoarea de alcool stătut din stomacul fleşcăit umplut cu fel de fel de substanţe.El nu avea nicio vină. Femeia era cicălitoare şi plină de proverbe. S-au certat. El a plecat la baie şi nu s-a mai întors.

Vulpea m-a întrebat dacă nu vreau să mă înfrupt din carnea ei. La început nu am înţeles şi am privit-o mirat. Mi-a întins nişte iepure. Aaaaaa, da. Nu mulţumesc! Vântul sufla cu putere spre farul locomotivei. Nu se stingea. Din dreapta eram loviţi cu bulgări de zăpadă căzuţi din cer. Mă gândeam la umbra mea. Probabil că şi ea se gândea la mine căci am simţit-o ridicându-se. Am lăsat-o să plece. Drum bun!

Am lăsat în urmă un Om de zăpadă neterminat. Am uitat să-i ofer nişte ochi cu care să se descurce în viaţă. Păcat, până la vară, când mă voi întoarce, va muri. Am să-l iert!

Prietenii lor erau ciudaţi. Prietenii mei erau probabil la fel de ciudaţi în ochii celorlalţi. Deci toată lumea s-a distrat. Mai puţin eu care mă grăbeam la gară să prind trenul.

În cort foile erau aruncate la întâmplare printre cărţi, şosete şi alte nimicuri. Imaginea mi-a trezit temeri legate de locuitorul singuratic. A te lupta cu tine însuţi e lupta cea mai grea; a te învinge pe tine însuţi este biruinţa cea mai frumoasă-stătea scris pe una din foi. Şi eu am stat în cort. Dar nu mai mult de două ore.

În Marele Oraş albul acoperea scursurile şi lumea era mai bună. Eu eram acoperit de negru şi asta m-a făcut cel mai rău-animal de pe pământ. Nu am acceptat albul, nici carne de iepure, nici vulpea nu mi-a mai zâmbit, călător prin munţi întoarce-te la oamenii tăi. Dar strigătul nu a fost destul de puternic. M-am mulţumit cu plăcerile minime pe care viaţa mi le-a oferit şi am profitat până la vomă.

Şi-am ajuns în gară. Îmi sună un telefon.

Băăă nu mi-ai făcut ochii!-şi-a închis.

Expediţia pe tărâmul din Nord nu şi-a atins scopul. Un fel de Veni,Vedi ş-am plecat cu acelaşi rezultat. Leibniz era plecat în munţi, ascuns, va veni într-o zi, poate la primăvară.

Autograf

Vreau să ne împăcăm cu Soarele, aş vrea să mai treacă şi pe la noi o rază, să ne lumineze cămara fără fereastră-sentiment, clorofilă, inutilă discuţie contradictorie. Hai să fim un întreg, împreună.

Nu pot să te iert...te urăsc că nu ai puterea să iei problemele în piept, să-ţi analizezi stările, sentimentele, să poţi lua decizii.Te pierzi în atâtea cuvinte şi te laşi înceţoşat de gânduri .

Sunt un aviator fără aripi, aş vrea să zbor, să privesc de sus gunoiul şi toate excrementele ce poluează Pământul. Să curăţ, să vă ofer o lume nouă, un om nou. Vreau să fiu vindajorul care să golească haznaua în care ne bălăcim, noi viermii superiori.

Te împiedici în funii imaginare. Nu poţi schimba lumea. Aceste idealuri îţi sunt cei mai apropiaţi duşmani. Priveşte mai bine lângă tine. Priveşte-te! Schimbarea trebuie să înceapă cu tine.

Duşmani îmi sunteţi voi cu sfaturile voastre de aplanare sufletească. Vreţi să mă potolesc. Lupta trebuie dusă până la capat.

Capăt?Nu o să vezi niciodată capătul. Vei muri în curând strâpuns de timp. Vei muri singur!

Cu privirea adâncită în cuvintele ei s-a întors la 180 de grade şi a pătruns în hazna. Dulcele miros de fecale îl lovi cu o forţă mai mare decât forţă gravitaţională produsă de un elefant căzut de pe un vârf de 2000 de metri. Era obişnuit de pe vremea când trăia în contrast cu omenii normali-casă-muncă-casă-pat-somn-muncă-casă. La el era altfel. Un univers paralel situat în acelaşi timp, în acelaşi spaţiu. Doar că de acolo a observat şi a observat. Şi-a luat notiţii, a făcut comparaţii, a criticat, a vomat peste caietele umplute cu semne care mai de care mai ciudate, curbă periculoasă la dreapta, sari din maşină dacă nu vrei să fii strivit de un real grotesc. A văzut, a auzit mai bine decât ceilalţi oameni. Naked people!

Îmi aduc aminte, ştiu, aş putea să o iau de la capăt, poate totuşi lumea e mai bună. La suferinţă câinii se adună în haite, oamenii o ard aiurea, lonely in the night. Berea, vodka toate intră din sticlă pe gât, alunecă şi sting focul aprins cu nuferi bolnavi. Mârşavi cu dinţi de iepure şi urechiuşe drăguţe ţopăie pe ici pe colo. Îi crezi, îi iei la tine acasă, le dai să mănânce morcovi dar noaptea the little fluffy bunnies îţi devorează apropiaţii plus carnea din frigider. Mi-am dat seama de ei aşa că am plecat-dus-never to come back. Take it from me!

Şi individul despre care vă vorbesc a plecat. Dar nu de tot. Nu avea puterea să călătorească singur pe o mare agitată. Pânzele erau ciuruite de amintiri, pătate de sânge şi vin roşu sau poate doar de vin roşu, ce mai contează. Nu a reuşit să schimbe lumea, să şteargă căcatul, să ducă gunoiul. S-a înecat într-un fluviu de idei şi sentimente. Nu era un bun inginer, nu a ştiut să construiască barajul poate aşa nu se mai îneca. Oameni şi oameni.

S.O.S mai e cineva acolo? Am ajuns pe insula pustie de când am tras primul pahar plin cu pelin. Am băut şi ţuică cu unii dintr-un sat, oameni puri de la ţară. Dar după mai mult timp alături de ei mi-am dat seama că stau cu mine doar să le dau de băut. Şi-am plecat.

Viteză, viteză la al şaselea pahar mare de vodkă am băgat într-a cincea. Copacii treceau pe lângă mine, oamenii dansau cu capul cât coroana copacilor, un viezure s-a combinat cu o vulpe pe care a părăsit-o să hiberneze. Câtă dramă. O libelulă mi-a zâmbit doar să dispară în următoarea secundă. Păcat, ne puteam iubi i-am spus golului din faţa mea. Vântul bătea cu putere prin încăpere. Închide uşa! S-o ia dracu de uşă!

Nici nu a terminat de rostit ultimul cuvânt că de după uşa a apărut dracu. Era mic şi slab.

Dacă mă superi îi chem pe fraţii mei mai mari! Au ieşit zilele astea de la Jilava mânca-ţi-aş sufletul!

Tu ştii limba română?l-a întrebat umit pe drac.

Eu ştiu să vorbesc toate limbile de pe pământ şi nu numai! Şmecher nu?

Îmi dai un autograf?

Da ! Dar pe suflet, că nu am pix şi hârtie!

E bine aşa, oricum nu mai am nevoie de el, poate îmi faci rost de unul nou. Ce zici ai putea?

Ehh hai hai, să nu întrecem măsura. Sau...dacă vrei, faci o cerere şi dacă se aprobă din partea mea nu e nicio problemă my friend...

Vineri în rugăciuni

În vineri îmi caut scăparea de păcat,

Mulţimi de gânduri în minte mi se zbat,

Un post de frupt aş vrea să am.

Şi sânge-n colţul gurii

Un sânge dulce-amărui

Căzut din aripa îngerului protector

Rănit de-ale mele fapte strâmbe.

De albul pur îmi este dor

Pierdut în amintirile sumbre

În lapte negru inima-mi înmoi.

Şi vineri de vreau să mă-n tristez

Cu negre haine să mă îmbrac

Să cânt cântări duhovnic bun

Cu tine să-mă împac

Nu pot.

căci duhul nebun pe mine a sărit

aruncând năvod de scrum

sentimentele sunt fum

păcatele materializate la răsărit

în braţe mă strâng

alerg cu Soarele în faţă

lacrimi reci din ochiii goi

pe barbă mi se scurg

să beau un vin de soi

cu trup din pâinea albă

la gât cu flori în salbă

e doar un vis.

Sunt un păcătos de prim rang

În cap ideeile fac gang bang

Cu pornirile spre bine şi frumos

Aşa se nasc ispite injectate

Intravenos

Mă detaşez de oameni fără să-i simt

Empatizez cu mine şi mă sting

Mă iubesc în ascuns cu păcatul

Şi el pe mine.

Trăim în noapte infami şi plini de noi

Trăim în zi ascunşi în gunoi.

Într-o vineri am să caut mai bine scăparea

Un post negru, o noapte nemâncat

Am să evadez, am să distrug visarea.

De duhul nebun voi fi scăpat.

EXIT

Agăţat pe perete, desenul priveşte o întreagă mişcare

De trupe, de oameni curioşi, plini de ardoare

Să povestească acasă, plăcerea provocată

Stimulată de culoare, statica liniilor.

Statistic vorbind numai trei au înţeles

Că tabloul era aşezat invers.

Un tip căuta în gunoi un magnetofon

Costumul nou trăda o bunăstare evidentă

De iertat, soţia lui era puţin dementă

Şi el era afon.

Sentimentul era turtit,în repaus, lipit de trotuar.

Din spatele zâmbetelor apare carul mortuar.

În el se dă în leagăn dracu şi a lui soţie

Pe sentiment se pişă o bătrână molie.

Pace ţie!

Dacă prin spadă treci e musai să te arzi cu focu

Purificat cu amintirile în mână,prin piaţă cauţi să faci trocul.

La schimb obţii un sac de cartofi şi alte avuţii

Nu dormi, doar simţi regretul cum se strânge

în jurul sufletului orb şi trupul tot îţi plânge

după oameni şi oameni, fapte , răsplată.

De eşti afon şi tabloul nu îl vezi, bea apă plată

De nu faci asta sentimentul uscat, de tine se desprinde

Gol cu buzele arse, tutun, pastile, alcoolul te pretinde.

Când te trezeşti e prea târziu, eşti metamorfozat în monstru

Capul explodează, pictezi tabloul cu stânga şi-un punct în centru

E punctul tău de vedere dar în modul ăsta nu faci avere

Nici casă, nici masă, cauţi prin coşul de gunoi un radio player

Să asculţi slujba religioasă, în propria-ţi realitate prizonier.

Scăparea te va găsi, ar trebui să-mi urmezi sfatul, nu mai face pe inaptul

Deschide ochii şi citeşte ce scrie pe perete, priveşte spre desen: -> EXIT e un semn.

Demostene sărbătoreşte

Demostene devenise un nihilist convins. Ura Crăciunul pentru că al lui nu era la fel ca al celorlalţi, un hater.(sic)

Nimic îmbucurător, nici un sentiment legat de această sărbătoare infectă. Familiile se adună, mănâncă şi beau. Mare scofală.

Când mă gândesc la toată idioţenia şi nulitatea crăciunului şi a sărbătorilor de iarnă în general mă apucă greaţa de stomac şi nu îmi dă drumul până nu bag o lămâie.

Sărbători inventate de negustori pentru a-şi mări profiturile, nişte lepre înfometate. Speculanţi ce îşi desfac marfa sub nasul copiilor ademenindu-i prin coloristica vie a ornamentelor.

Indivizii din societatea în care trăim îşi cumpără cadouri între ei. Au aflat ca acel Moş Crăciun a murit şi s-au gândit să-l înlocuiască. Bullshit ca să zic aşa. De ce nu îşi fac cadouri pe tot parcursul anului? Dacă e aşa de mare respectul şi iubirea. Mă uit la ei cu dispreţ şi preţ de câteva secunde mă gândesc la bombe atomice, arme de distrugere în masă. Boom , Bang Boom. Şi gata liniştea se va lăsa peste pământ. Putem rescrie totul de la început aşa cum trebuie. Îmi arunc ideea la gunoi şi merg mai departe. Irealizabil.

De crăciun familiile se adună indiferent dacă şi-au vorbit sau nu în timpul anului. Unii sunt certaţi alţii se înţeleg de minune. Dar toţi de la cel mai mic la cel mai mare e cu zâmbetul pe faţă. Un zâmbet fals. Ipocriţi, se bârfesc cu prima ocazie. Ce rost au toate astea?

Unii dau codouri amicilor. Nişte amici de care au nevoie. De aia bă! Nu că ar fi plini de bunătate şi altruism. I-am mai văzut pe unii dând cadouri din snobism. (aşa se face la Craciun, asta mă face să mă simt bine). Again another big BULLSHIT.

Mă duc să dau foc la o pădure de conifere şi la câteva mii de cadouri. Vreau să-i văd plângând în jurul bradului. Ha Ha! O imagine minunată.

Am să fac şi eu câteva cadouri că aşa se face nu? Well m-am gândit să împachetez nişte pui de şobolan în stare embrională, să le fac barbă şi mustăţi albe şi să le trimit tuturor ipocriţilor câte un pacheţel. Are dublă utilitate. Te bucuri şi de cadou şi mai apoi dacă ţi se face foame îl împarţi cu rudele şi prietenii tăi buni. Sărbători Fericite!

Ţigara ardea în scrumieră.

La mulţi ani bătrâne!