În vara anului trecut mi-am deschis un bar în centrul vechi al oraşului. Am făcut un împrumut la bancă, mai aveam ceva bani strânşi, am vândut tot ce nu îmi folosea dar când am tras linie am realizat că nu aveam destui. Nopţi fără somn, stres, căutări, sponsori, nimic. Nu reuşeam să adun suma necesară. Dar într-o zi soluţia m-a găsit într-o cafenea în timp ce îmi sorbeam cafeaua şi răsfoiam un ziar obscur. La mica publicitate am găsit un anunţ:Cumpăr suflete.Pentru detalii contactaţi Szandor Laveel. Eram destul de disperat să încerc, mai ales că nu ştiam să-mi folosesc sufletul la fel de bine cum o făceau alţii. De fapt habar nu aveam dacă există suflet sau orice altă manifestare a lumii spirituale printre noi.
Am sunat la numărul din anunţ. Mi-a răspuns un tip cu o voce calmă, liniştitoare. Am stabilit să ne întâlnim la reşedinţa acestuia în partea de Nord a oraşului. Spre seară m-am rătăcit pe străzile din cartierul rezidenţial. Majoritatea caselor aveau acelaşi stil arhitectural. Întunericul m-a cuprins laolaltă cu clădirile monotone până când am reuşit să ajung la destinaţie. Am sunat. Poarta s-a deschis. Am parcurs cu o oarecare teama aleea ce ducea spre intrarea în castel. Zic castel şi nu glumesc. Drăcovenia avea două turle aşezate simetric faţă de frontonul de deasupra intrării principale. Ajuns la uşa imensă de lemn mă simţeam copleşit de grandoarea construcţiei. Am fost întâmpinat de un servitor care m-a condus până în camera de oaspeţi. După câteva minute în încăpere a intrat un bărbat îmbrăcat complet în negru. Am făcut cunoştinţă, m-a servit cu un ceai, am acceptat. Era chel, glasul duios dar în acelaşi timp o privire tăioasă, cruntă. În spatele ochilor se ascundea durerea, tristeţia şi poate ură. Nu am realizat prea bine în lumina slabă.
-Să nu mai lungim vorba. Dumneavoastră aţi venit la mine cu un scop! Aşadar să vorbim. Cât vreţi în schimbul sufletului?
Luat pe nepregătite m-am blocat. M-am gândit înainte de a răspunde. Nu mai făcusem afaceri cu suflete. Nu ştiam cu cât se poate vinde un suflet. Numerele se îngrămădeau în faţa ochilor. Gânduri,calculam, calculam. Cât să cer, cât să cer.
-Păi vedeţi eu...Vreau să-mi deschid un bar şi mai am nevoie de încă...30 de mii de euro.
-30 de mii? Huh! Nu e o problemă, se pot achita chiar acum. Sunt un om bun de aceea mă gândesc să vă ofer şi un bonus.
-Vă mulţumesc! Dacă nu sunt indiscret, pot să vă întreb ce aveţi de gând să faceţi cu sufletul meu?
-Acum că m-aţi întrebat trebuie să vă răspund.Nu? Aşa se cuvine. Sunt un colecţionar de suflete. Am o expoziţie dar nu vă pot arăta acum. Poate altădată când şi veţi înţelege mai bine fenomenul.
Sigur e dus cu pluta, m-am gândit, în timp ce am schiţat un zâmbet forţat. Servitorul şi-a făcut apariţia cu un plic în care erau înfăşuraţi cei 30 de mii. I-am numărat, erau toţi.
-Şi cu sufletul cum facem? l-am întrebat plin de naivitate.
-Mă ocup eu. Nu trebuie să faceţi nimic. Mergeţi acasă, totul e aranjat.
-Vă mulţumesc, sunteţi invitatul meu la deschiderea barului.
-Nu prea sunt omul care să bântuie barurile dar poate am să fac o excepţie de această dată.Mult noroc!
Şi-am ieşit în toiul nopţii cu banii la subsuoară. Eram fericit. Mă simţeam eliberat. La poartă un taxi mă aştepta cu motorul pornit. Măi să fie ce om bun, s-a gândit la toate. Când am ajuns în faţa apartamentului taximetristul m-a informat că se plătise deja pentru cursă. A fresh start and a good one too.
A doua zi am gasit locul perfect pentru bar. M-am gândit la un nume mult timp dar în acea dimineaţă Black Duck s-a ivit dintr-un colţ întunecat al minţii, un loc neexplorat. Aşa a început tot.
Într-o lună am reuşit să termin de renovat,utilat, mobilat de încheiat contracte, autorizaţii. În noaptea deschiderii am chemat prietenii, cunoscuţii, câţiva oameni din televiziune şi pe Szandor Laveel. Aveam cinci camere aşezate în cerc. Fiecare cameră avea câte o tematică. Camera Păcatului avea pereţii pictaţi cu scene biblice. Canapele roşii, imense, flori, glastre cu arbuşti, o atmosferă păcătoasă unde alcoolul împingea imaginaţia spre limita obsecenului. Pentru camera medievală am făcut la comandă mese ovale şi jilţuri pe care să şadă cavalerii veniţi să-şi soarbă berile şi spuma de pe mustăţile victorioase. Am făcut camera neo-hippie pentru toţi psychedelicii, camera mortuară pentru gotici şi pentru toată lumea camera Duck unde fiecare se întreţinea cu fiecare. Punctul comun era barul aflat în mijlocul acestor camere. Toate erau destul de încăpătoare şi toate s-au umplut de la început. Muzica era diferită de la o încăpere la alta.
Eram mulţumit de efortul depus şi în afară de asta nu simţeam lipsa sufletului. Am devenit mult mai pragmatic, banii se adunau mai uşor, eram un magnet pentru bunăstare. Pe de altă parte după şase luni de muncă asiduuă mi-am neglijat familia. Soţia a plecat şi a luat şi copilul. Nu am simţit nimic când am găsit casa goală după o ceartă. Remuşcările nu s-au arătat. Niciun sentiment nu m-a încercat. Eram plat.
Într-o noapte după ce am consumat foarte multe substanţe, m-am pierdut. Umblam ca o nălucă prin fiecare cameră. Tot în acea noapte am dat o petrecere privată pentru Szandor, un mecena al barului-artă. El a stabilit lista invitaţilor. El s-a ocupat de întreaga organizare a evenimentului. O echipă formată dintr-o mână de oameni mi-a decorat locul cu mătase neagră, lumânări, beţişoare parfumate, perne, fum, mult fum. Angajaţii mei au primit liber în locul lor fiind aduşi servitorii de la castel.
Am băut, am vorbit, am băut, am dansat. În camera păcatelor orgia era în toi. M-am aruncat în mijlocul grupului încleştat, interjecţii, sâni, se sugeau, se strângeau, se loveau. Am reuşit să trag o tipă într-un colţ de canapea. Eram drogat de plăcerea oferită. Deliram, am lovit, am muşcat, a urlat. Avea buzele de un roşu aprins. Avea un zâmbet viclean de fiecare dată când mă sugea,lingea, pupa. Eram în iad şi focul nu îmi ardea pielea. Realitatea se scurgea pe uşa de la intrarea în cameră, ochii mi se umpleau de sânge picurat din braţele crestate. Mi-am trecut mâna prin părul ei înăclăit cu substanţe, am tras, a ţipat. Eram posedat de demonul desfrâului, i-am aplicat câteva palme. A râs în hohote, am lovit mai tare. A vrut mai mult, mai mult, i-am dat mai mult, am lovit cu putere. Durerea era prinţesa cu corpul perfect pe care şi-o doresc toţi cavalerii.
Am reuşit să-mi trag pantalonii pe mine şi să ies, până nu rămâneam fără piele pe spate de la unghiile ce m-au străpuns strat după strat, subtanţa roşie a ţâşnit şi ea s-a hrănit cu lichidul meu. Mi-am potolit setea la bar şi am intrat în camera mortuară. Eram la bustul gol şi în jeans. Era răcoare, beznă şi miros de pucioasă. Grupuri de indivizi adunaţi în jurul meselor, cu ochii închişi meditau în linişte. Din când în când cineva striga: Bime! Pe unul din pereţi era prins un tablou ce înfăţişa un dragon cu trei capete,de câine, dragon şi bărbat. Am fost surpins să recunosc printre ciudaţii adunaţi, oameni de faceri importanţi, consilieri, profesori, creme de la creme. Am părăsit camera cu o oarecare teamă în sân şi pieptul îngheţat.
La bar am întâlnit-o pe Edie Sedgwick. Era ameţită, agitată, dezinhibată mi-a strecurat mâna pe după gât şi m-a tras spre camera neo-hippie. Nu reuşeam să-mi revin din şoc. Era chiar Edie. Am fumat împreună, am tras un gât dintr-o sticlă după care ne-am aruncat în muzică. Săream împreună pe ritmul clapelor,tobele, chitara, basul, if I was to say to you girl, we couldn't get much higher. Se unduia pe fiecare notă, eram complet hipnotizat, mă teleportasem în timp. Eram tânăr din nou, aveam plete, Edie cu ochii ei mari, puternic conturaţi cu negru dansa în lumina multicoloră, dresul negru şi cămaşa largă, lungă până deasupra genunchilor. M-am agăţat de unul dintre cerceii ei mari, vintage, am intrat în ureche. Bobby era aşezat pe un scaun cu chitara, cu muzicuţa, cu părul creţ, cânta. …she finally sees that she’s like all the rest, with her fog, her amphetamine and her pearls, she takes just like a woman, yes she does, she makes love just like a woman…yes she does…Am trecut de el cu grijă să nu-l deranjez. Iepurele alb, acidul era vărsat pe faţa de masă, m-am sărutat cu Grace Slick, ne-am iubit pe un pat moale, un burete îmbibat în substanţe, mi-a compus o melodie în timp ce îmi fumam ţigara de după. I-am mulţumit, mi-a spus să nu-mi pierd capul, i-am spus că nu.
Am traversat un râu de praf strălucitor şi m-am pierdut într-un câmp de căpşuni. Întinşi la umbra unei tufe erau cei patru gândaci magnifici. Nici urmă de japoneză. John m-a invitat să explorăm câmpul înroşit…let me take you down, ‘cause I’m going to Strawberry Fields, nothing is real, and nothing to get hung about, Strawberry Fields forever… M-am aruncat în fructele zemoase, mi-am mânjit obrajii de dulceaţa lor şi inima s-a împăcat cu creierul. M-am lăsat pe spate, mii de furnici mi-au cărat trupul pe sub cerul roşu. Albastrul ascuns în ochii unui singur strămoş mutant, nicio ieşire, am căutat semnul, Edie, cineva mă striga. Hey Joe! I've heard you shot your woman down! Shoot her one more time! Hey Joe, you better run on down!
-De ce să fug? Soţia mea a plecat, a divorţat, a luat cu ea copilul!
-Joe? Am găsit casetele! Hei Joe mai eşti cu noi?
Am ieşit pe cealaltă ureche, am sărutat-o, Edie I’m back darling! În camera Duck toată lumea mă privea acuzator. O ţineam pe Edie de mână, am prezentat-o invitaţilor. Toţi aveau costume albe şi stilouri în buzunarul de la piept. În mână aveam un ursuleţ de pluş. Laveel nu era printre ei, nici Bobby, nici Grace…nici eu.
