Distanţe

Parcurg distanţa până la buzele ei fără să conştientizez timpul în măreţia întâmplărilor. O hiperbolizare forţată a ceea ce sunt, a ceea ce este o acţiune întreprinsă sub influenţa impulsurilor trădătoare. Am sondat după umanitatea-mi pierdută în uzura cotidiană. Un romantic mult mai pervers decât Eminescu şi a lui ibovnică. Opreşte-te! Opreşte carul tras de boii amărăciunii. NU folosi biciul asupra-mi. Să nu-mi atingi pielea fără să ştii că va exploda într-un foc de artificii greu de controlat.Să nu faci asta.Dacă fugit irreparabile tempus nu ar mai acţiona asupra gândirii mele egoiste, aş aştepta. Dar aşteptarea moarte are precum şi trupul nostru.

Am parcurs timpul ca pe o condiţionare a distanţei şi îmi asum graficul evoluţiei inconstante. Prezentul într-un viitor va fi mai bun dacă lăsăm la o parte chingile cu care ne-am legat de calul trecutului.

Entuziasmul năvăleşte atunci când barajul impus de cheia cu care trebuie să deschizi uşi nu se învinovăţeşte de îndoială. Ce bine sună o întâlnire în noapte cu două buze şi atunci întunericul va fi cunoscut şi faptele vor curge în şuvoaie de plăcere inundând trupurile efemere. Însă atunci când singurătatea se lasă ca ceaţa în port, mă gândesc că iluzia binelui se naşte din camuflarea realităţii în defilările şi paradele speranţei.Acea speranţă care te duce mai departe, e un duşman vindicativ.

Astăzi muştele îşi fac veacul prin apartamentul în care locuiesc. Îmi sorb berea dezgustat de semeni, de mine, de graniţe, de tine, de noi, de tipul de la doi care urăşte câinii, de femeia care-şi scutură părul pubian pe pervazul meu, de ambalaje-prea multe ambalaje, de decepţii, de bucuriile altora, de iluziile mele, de berea ce cloceşte în paharul murdar. Sătul de fumul de ţigară, mă scarpin cu capătul aprins în răni deschise şi aştept să vină cineva. Ciudatele amintiri mă ustură ca o boală venerică când urinez pe nehotărâri.Ca şi cum nu mi-ar păsa de durere torn sare şi mă arunc în băii fierbinţi în plină vară.Nimic nu mai ajută câinele orb.

Seara îmi arunc cearşaful pe umeri, deschid frigiderul, deschid ferestrele, deschid vinul care va deschide sufletul, aprind ţigările şi ascult oraşul.Mă cheamă.Îmi aud numele în claxoanele maşinilor, în agitaţia indivizilor, în maneaua vecinului şi câte o pasăre mă strigă şi un câine care latră spre cer. Îmi caut telefonul şi sun la întâmplare oameni. Toţi mă cunosc.Sfatul lor e inutil asta pentru că toţi se aruncă să dea sfaturi şi la un moment dat nu mai aud nimic. Sunt buze, buze peste tot se mişcă, se ating, se strâng şi nu mai spun nimic.

Parcurg distanţa până la colţ de stradă. E lună plină, în vară trupul doreşte mai mult. Îmi aleg o curvă tânără şi o aduc în apartament. Ea dansează. O privesc şi sorb cu mici înghiţituri lichidul din pahar. E cald. Sunt în chiloţi, pe umeri îmi port cearşaful alb, pătat pe alocuri ,cu o mândrie de roman.E tânără şi plină de speranţe. Îi spun să renunţe. Să-şi părăsească condiţia. Nu ştie altceva. Renunţ. O plătesc, se îmbracă şi se aruncă în stradă. Pentru că asta îşi doreşte. Ce simplu se face.

Dimineaţă ţânţarii mă sug cu trompele lor minuscule. Îi lăs să-şi termine micul dejun.Fac un duş privind insistent spre vărfurile degetelor de la picioare. Ochelarii de soare îmi sunt potriviţi pentru Soarele insitent. Eu nu-l vreau. E un nesuferit. La bloc câţiva băieţi sug seminţe de floarea soarelui şi-şi scuipă timpul aşteptând.NU am să fac asta.

Dansez printre florile din parc şi surprind câteva priviri curioase, indignate chiar. Le alung ingnorându-le. Sunt eu, sunt bine, sunt aici, dansez şi asta contează.Mă amăgesc.

Un zero rămâne un zero, x ori zero e zero. Şi plus ori plus e plus,minus ori minus e plus şi asta mă face să cânt şi să dansez mai departe printre florile parcului.Mă numesc Mircea şi sunt aici de 26 de ani, menit să parcurg distanţe fără destinaţii.

stele peste tot

Căldura mi-a captat atenția și intenția de a trăi astăzi s-a rupt ca un tricou din clasa a doua.Cu o cârpă nu mă pot îmbrăca într-un mâine relativ și nesiguranța mă prezintă timpului necunoscut. Alo, aici tânărul cel viu dar fără prea mult.Și lumina se scurge din calea-mi în infinitele unghere întunecate. Dorința moare în stare embrională. Mă scufund în emoția trecutului unde răcoarea mi-e prietenă vicleană, unde răceala se prinde bine de trupu-mi transpirat și candela își varsă uleiul încins pe pleoapele aproapelui înstrăinat de ceea ce sunt, de ceea ce-am fost.
Căldura mă sărută pătimașă. În tranșe primesc iubirea de viață.Ceilalți pe tronuri de lut se scobesc în trecut cu degetul murdar. Biluțele se aruncă la coș,biluțele nu se pun la întâmplare. Acțiunea din urmă condiționează peretele pentru un var la două mâini.
Sunteți prea mulți. Și voi în saci de cânepă vă îmbrăcați atunci când vă feriți de semeni. Vă ascundeți ca nu cumva să fiți atinși de mâini prea fine.
fețe senine
noroi între degetele voastre
venin prin vene
niciun actor fără succes
doar stele, stele peste tot
și lapte negru în exces
lichide, multe lichide antistres
transformă dreptul în pervers
fără respect pentru o pâine
ascultă, ascultați!

Căldura alterează gândul.
Și nu vorbesc de suflet. Și nu vorbesc.
Să taci este mai sigur, să taci este perfect pentru un prezent aici și acum.
Dar dacă strig și pumnul mă lovește în sângele înfierbântat?
Mai bine strigi și fugi! Mai bine, poate, într-un prezent condiționat, scăldat de râul care curge lin plin de cianură.Dar tu nu știi, nici voi nu știți și atunci totul este minunat de acceptat un bine camuflat.

acţiuni la mare

pentru stâncă, Soarele încălzeşte locul şopârlei

se tolăneşte trupul omului, pe nisipul artificial

murdar şi plin de grăsime

negustorii cu pălării colorate

vând parfumuri fine

femei îmbrăcate sumar se privesc

pe furiş

cu inimile pline

bărbaţii se scaldă prin ape

ca rechinii privesc carnea

dorinţele lor joacă pe retine

fără scrisori şi flori

fără tandreţuri şi cavalereşti fapte

anticoncepţionale şi prezervative

şi în noapte diverse acte

pentru că Luna luminează plaja pentru fapta şopârlei

se aruncă materia

rămâne spiritul într-un prezent

de aici şi acum şi nimic după.

se curăţă mizeria, se lasă

plăcerea în stare pură

să smulgă săruturi şi îmbrăţişări şi forme

şi trupuri

pentru că, Acţiunea lansează corpul pentru întregul naturii

fără griji şi fără schije

femei, bărbaţi şi alte genuri se-întorc

cu inima împăcată şi mult mai relaxaţi

la viaţa lor, la munca lor, la casa lor, la soţul lor,soţia şi copiii

la mame şi la taţi şi acţiunea moare

pentru că trenul pleacă din staţie şi ce a fost e dat uitării

o acţiune pe o plajă nu trebuie adusă

pentru stabilitate, Şopârla minte Omul

şi viaţa merge înainte.

celor mulţi

din vâltoarea cuvintelor extragi cu forcepsul ruginit esenţa

dar acţiunea de a simplifica nu are mereu efectul scontat

şi amănuntele fac diferenţa în Marea Turmă Eterogenă-

-cu un conţinut ridicat de vitamine şi substanţe de injectat,

scufundat în detalii, capul prin livezi îl pierzi pe aripi de fluturi mari şi coloraţi.

numai pe mijlocul drumului răul poate fi evitat, necunoscuta X o cunoscută, judecata clară

esenţa completă, imaginea digeniei o virtute, un motiv de bucurie, sentimentele legate

prinse, înnodate, copulate, Ooo Comunicare fecundă abate-te asupra celor mulţi!

şi poate vor cunoaşte,şi poate se vor cunoaşte, şi poate vor vedea fără ochelari!

înDOIala

în timpul nopţii m-am gândit la o altfel de viaţă. alte posibilităţi. nu vreau să devin condiţionată de pe-acum. dar ceilalţi? ce părere îşi vor face dacă renunţ la toate planurile din vară.să le văd feţele pline de uimire şi hotărâtă să zic NU.nu sunt fericită dar accept, n-am cum să dau înapoi.pentru altele e cel mai aşteptat moment din viaţa lor searbădă.şi încă mă întreb cum am ajuns în situaţia asta. nu, nu-mi doresc o legătură eternă „până când moartea ne va despărţi”, e o prostie.când s-a făcut declicul nu-mi pot explica. la un moment dat eram la fel de limitată ca cealaltă generaţie casă-muncă-casă-el-părinţi-prieteni aşezaţi având scopuri pseudo-măreţe „să întemeiem o familie”-discuţiile se învârteau în acelaşi univers.nimic nou, nimic palpitant.stabilitatea mi-o pot oferi şi singură, nu am nevoie de un „el” care să vină acasă de la muncă cu o falcă în cer şi una în pământ transpirat, înfometat,obosit, să-mi toarne probleme legate de jobul lui super-important în timp ce înfulecă ca apucatul mâncarea gătită de mine.apoi să-şi facă un duş,să-şi mai verifice mailul foarte important pentru o problemă legată de super-jobul-vieţii, după care să-şi vâre capul sub plapuma primită cadou la festivitatea aia caraghioasă la care am spus „da”.fără tandreţe,fără sex,fără prea multă vorbă a doua zi va începe şi va fi exact la fel, toate , toate...vor fi la fel.montonia mă va cuprinde, dezgustul.dar poate va fi bine.poate el va fi altfel după ce ne legăm unul de altul prin acel act, o uniune ce numai statul o va putea rupe, nimeni şi nimic altceva.

în timpul nopţii am idei stranii.nu mai vreau să fac pasul, mi-e teamă de ce va urma şi în plus am găsit o libertate.muzică, sunt tânără, prieteni noi, deschişi, e altceva, e altceva...

dimineaţă am înţeles.o voi face.n-am de ales.deşi sentimentele îmi sunt confuze.nu mă simt bine cu mine, cu el, cu un viitor aşezat ca o cloşcă pe ouă cu final cunoscut.îmi accept condiţia aprind o ţigară la muncă privesc în gol câteva minute îmi beau cafeau cu lapte şi încep o nouă zi cu sufletul împăcat...asta până când îmi aşez capul pe pernă şi atunci barajul cedează şi tot ce-am negat îmi invadează mintea şi mă îneacă.

Fotografii scumpe

Laptele şi mierea s-au amestecat cu noroiul din bălţi şi tălpile cizmelor de cauciuc au călcat pe mocheta nouă.

Florile lunii mai izbesc nările fragile şi sufletele sensibile purtate pe curentul de aer cald încărcat cu miresme îmbătătoare. În cameră fumul gros se taie cu ajutorul elicelor de la ventilatorul Electrolux şi mâna tremură pe sticla de vin alb.Trei în două ore. Are mai multe în frigiderul Arctic cumpărat de la second hand-ul „A doua mână-O 9 mână”. Şi musca îşi linge picioruşele cu lehamite. În şifonier e petrecere mare. Moliile se împerechează în ritm alert, ouă multe ouă şi găuri şi tricouri rupte, şosetele murdare, mucuri de ţigară-n buzunare.Podeaua din bucătărie acţionează ca o capcană pentru muşte dar şi pentru oameni depinde de câte kilograme ai.

Telecomanda lipită cu scotch abia îşi ţine bateriile în burta de plastic.O mână apasă. Informaţia se transmite şi pe ecran apare mutra obosită a unui prezentator TV. Promite, întreabă, se zbate. Cu ajutorul tehnologiei print-o simplă apăsare de buton imaginea se schimbă şi deodată câteva gagici în bikini îşi freacă curu de sticlă. Aceeaşi mişcare până când culorile se împreunează într-un neînţeles din care, extrage ceva dacă poţi. Nu poate. Închide se-ntinde, aprinde, trage, bea, trage, bea se-ntreabă. Stop. Mai trage, mai trage, aprinde, desface, bea, înjură: „ Futu-i ce-aş băga o friptură”. Cade lăngă saltea, de jos obiectele par mai mari. Ochiul transmite informaţia la creier.Cel din urmă procesează. E prea greu să se ridice. Copleşit acceptă situaţia până altfel. Altfel e o necunoscută ce face parte dintr-o ecuaţie cu n necunoscute.

Îşi revine în simţiri după câteva clipe când ziua se preface în noapte şi lupii ies la vânătoare. Apasă 1. „Vrei bani?” începe interogatoriul moderatorului. Telespectatorul aprobă. „Vrei mulţi bani?” „Daaaaa!!!” „Poţi câştiga mii de euro pe lună dacă ne asculţi! Sună la 021-VREAUBANI şi tu poţi fi ca ei!! Urmează ştirile sportive! Astăzi Gigi Becali....” Atenţie sporită asupra tastelor telefonului. V-R-E-i „arrr!! din nou!021-V-R-E-A-U-B-A-N-I şi apas butonul Call!”

-Alo! Vreau Bani?

-Da! Aţi sunat unde trebuie. Vă rog să aşteptaţi până vă fac legătura cu unul dintre colegii mei pentru a vă oferi mai multe detalii.

-Aştept, aştept...

Dinţii se ivesc dintr-un rânjet plin de satisfacţie. Planurile de viitor se îngrămădesc în mintea alcoolizată. Melodia de pe fundal îl irită.

-„Money,money,money Always sunny In the rich man's world!”redată pe modul repetă .

Şi trupul obosit aşteaptă în chinuitoarea atmosferă, banii.

Laptele şi mierea nu există în bălţi, laptele-i stricat, mierea artificială, mocheta-i veche. Bătura e reală la fel şi gândacul din farfurie plus o durere de măsea, un sifilis luat de la femeia de etnie rromă ce-şi vinde păduchii laţi la ofertă, o veste proastă, altă veste proastă, o furtună, un mănunchi de iarbă proaspătă urinată de maidanezi. Toate acestea sunt la fel de reale ca o căcare într-o budă publică.

Se scarpină pe burtă, închide telefonul, desface, aprinde, trage, bea, doarme. Butonul e blocat pe repetă.

Din când în când lângă factura de Romtelecom se îngrămădesc felicitările vreaubani.Un tapet bun pentru peretele mucegăit.

Întâlnire

Se privesc timizi.E ultimul metrou, târziu într-o vineri.Nu se cunosc dar sunt atraşi de orice e nou.El înalt, părul negru, ochii verzi.Ea întruchiparea gingăşiei feminine,tunsoare bob, ochii mari, căprui, cercetează prezenţa masculină de vis-a-vis.Şansele erau mici ca cei doi să se vadă tocmai în această seară.Radu îşi macină amintirile legate de fosta iubită, caută mângâieri străine, sâni de fecioare pe sub cearceafuri colorate.Scăparea în nopţi alcoolice, fumuri albastre şi dansuri haotice pe melodii mediocre alături de fetele scăpate la absinturi, tequile şi alte amăgeli.Dimineaţa îşi ridică capul cu greutate.”păşesc de prea multe ori cu stângul când ies din apartament” şi întinde mâna dar în stânga e doar pătura adunată.

Mai sunt două staţii până la Piaţa Unirii.Se privesc pe ascuns.În căştile Marei Nick Cave, în mintea ei noul tip, undeva în spate imaginea fostului.Conştientizarea realităţii transcende într-o stare de excitaţie uniformă.Stimulii se pun în mişcare şi vechi senzaţii se trezesc în fiori plăcuţi.

„Greşelile sunt măselele şi dinţii noştri cariaţi.Dacă nu îi repari la timp va trebui să-i schimbi.Să pui ceva nou în locul vechiului.Dar niciodată noul nu va umple golul lăsat în gingie.O atingeam cu degetele mele lipsite de afecţiune şi pielea crăpată.Acum va fi atinsă tandru de alte mâini atente şi date cu creme Vichy sau Loreal.Rămâne o masturbare tristă a amintirilor într-o cameră slab luminată, unde adevărul se ascunde în ungherele întunecate ca un şobolan slab şi timid.Noaptea mă bate cu un bici de smoală pe spatele strâmb şi sufletul nătâng şi cad în genunchiul beteag şi-mi plâng trecutul cu lacrimi de vodkă aprinse cu chibritul cu care îmi aprind ţigările.

În ce picior ar fi trebuit să sar să nu cad?”

Radu priveşte tavanul.Alcoolul îşi face efectul.Ţigările au fugit din pachet.Dar nici tutunul nu-i mai este prieten.Alinare îşi va găsi într-un viitor timp ce va trece ca un nimic care există în răspunsul întrebării: „Ce faci?”

Mara îşi aprinde o ţigară deşi nu mai fumează de şapte luni. Mara e frumoasă dar Radu nu o vrea.Seamănă cu fosta. „Poate am să-l revăd în curând.Ce zâmbet fain şi ce voce faină.” Mara s-a îndrăgostit de fostul prieten.Compară.Nu se poate abţine.Radu nu o mai vrea pe fosta.Unicitatea fostei trebuie păstrată.Ar fi ciudat să fie altfel, ar fi ca într-o melodie de la Arctic Monkeys.

„Şi poate, poate...”şi speranţele se adună în sufletul ei golit de amintiri.

„Şi poate, poate....mă împac”şi speranţele cresc în sufletul lui plin de amintiri.

E greu să lase,e ciudat să uite. „Şi uite că Mara seamănă cu ea şi poate e mai bună.”

„Lasă că-ţi găseşti o fată pe măsura ta”răsună în capul buimăcit cuvintele fostei. Ea are un loc acolo în mintea lui şi nu va pleca.

Radu şi Mara se întâlnesc.E duminică.Îşi zâmbesc, sunt amabili unul cu celălalt.Un repect reciproc.Un post break-up-primă-întâlnire,date. Radu nu poate, cum nici boul nu se poate despărţi de ieslea din care a mâncat fân întreaga iarnă.Îşi beau cafeaua în linişte.Gauloise-ul se aprinde de la sine şi vorbele se sting cu cât conştientizarea trecutului e din ce în ce mai prezentă.O fantomă ce-şi soarbe cafeau cu zgomot alături de ei.Mara la rândul ei îşi dă seama de penibilitatea momentului.Îşi introduce cotidianul în discuţie,fără folos.Un artificiu pentru orice ar vrea să spună.Gazul de la brichetă e pe ducă la fel şi întâlnirea.

Acasă,radio Guerrilla.Muzică.Ţigări în camera obscură şi gândurile plutesc. „Mâine o sun”îşi spune nehotărât.Şi deodată Sinatra îl mişcă din patul duşman.Frank, acel Frank.Îi ridică corpul moleşit şi muşchii se încordează într-un dans în doi.Al doilea lipseşte.Dar el dansează la lumina lămpii.Şi cât de mult şi-ar dori ca acel corp pierdut printre celelalte hălci de carne să se întoarcă pentru un Sinatra, pentru un vin bun, pentru o seară de vară cu greierii oraşului , cu Sinatra,cu el şi corpurile unite într-o mişcare perpetuă.Şi Guerrilla, e duşman în această seară.

Dimineaţă un ceas sună.El se trezeşte. Mâna dreaptă prinde cealaltă pernă şi o strânge atât de tare încât îi sugrumă penele tăbăcite de atâta somn.

Cricket (LIGHTS MORE,LASTS LONGER) o brichetă verde aprinde o ţigară pentru prima cafea.Aceeaşi zi după multe luni, exact aceeaşi. La birou şade într-o tăcere deplină. Mara nu înseamnă nimic.Shes just a girl, cunoscută în metrou.Putea să fie oricine.Dacă nu e cealaltă,prima, ultima plăcere , nu e nimic.

Îşi aduce aminte de melodiile pe care trebuia să le înveţe atunci când era la grădiniţă.”Şi dacă dragoste nu e , nimic nu e”.Îi sună stupid. „G.G. era un bou.Ce ştie el despre dragostea mea?”

Îşi închide laptopul şi părăseşte biroul.Acelaşi metrou,acelaşi drum.Pe peron aşteaptă trenul ea.Nu,nu Mara. E chiar ea.Piciorul drept tremură ca la un câine când îşi vede stăpânul cu mâncare.Hrană. În sfârşit o hrană,un scop.Mai are o staţie. Îşi face curaj, o salută.Arată mai bine ca niciodată.Simte un vibe pozitiv.Amândoi sunt timizi ca doi elevi de generală. Punctul a fost pus. El coboară la prima cu tremur în voce, ea la a doua cu mintea confuză. Deşi s-au iubit momentele lor au trecut , au ars ca un chibrit în întunericul nopţii. În bezna de după le este greu să se vadă şi trec fantomatici unul pe lângă amintirile celuilalt.

Radu îşi susţine capul în mâinile slabe. Ştie că trebuie să păşească cu dreptul pragul casei. Pixul e instrumentul de scăpare. Scrie.

„Să nu mă urăşti , să nu mă urăşti

pentru sticla mea de vin şi berea din ajun

pentru tine şi pentru tot ce-a fost mai bun

te rog când ne vedem să nu mai porţi măşti

te rog când ne vedem să îmi zâmbeşti

cum ai mai făcut şi numai tu ştii să o faci

cu dintele tău şi gura ta şi ochii tăi zâmbesc

cum numai tu mă faci să fiu mai bun

să-mi spui că mă iubeşti ca înainte

să fiu prezent cu multe fapte şi mai puţine cuvinte

să te iau de mijloc să-ţi simt şi pielea fină

să mă iei aşa cum sunt cu roşu pe retină

atâtea bariere şi vorbe spuse în vânt

atâta societatea mă bagă în mormânt

şi nu sunt omul cel viclean ce adevărul nu ţi-l spune

şi nu sunt fără de elan, te strig în somn pe nume

să nu mă urăşti , să nu mă urăşti

pentru un păcat sau două din trecut

pentru un vers în plus sau pentru gândul mut

să nu mă urăşti ca n-am ştiut să-ţi spun

cât sunt de prost”

Rupe foaia din agendă şi cu bricheta Cricket o aprinde. Fumul se ridică în cameră.Deschide fereastra şi îşi face loc spre cer. Dispare.