Dorinţa Neagră

Am răspuns apăsând tasta verde. Era o femeie ce-şi exprima nemulţumirea în legătura cu ultima prestaţie. I-am spus să se ducă dracului şi am închis apăsând pe butonul roşu. Am fumat câteva ţigări, am tras şi două pahare de limonadă şi am ieşit pe uşa casei. Creierul îmi fierbea de la căldura sufocantă. Aveam nevoie de o plimbare prin parc, de o extindere a domeniului de relaxare umbroasă, răcoroasă. M-am aşezat pe pajiştea verde cu gândul la apelul telefonic. Cine o fi fost? Anna sau poate Mariana de pe strada 80. Uşor , uşor am închis ochii şi-am căzut într-un somn adânc din care m-am trezit după două ore. În jurul meu copiii făceau baloane din săpun. Erau fericiţi spre deosebire de mine. Cu pasul grăbit am intrat în primul magazin. Eram hotărât să mă îmbăt. Mi-am cumpărat o sticlă de whisky, două de vin, un suc de mere, douăzeci de beri, trei pachete de Lucky, muşchi afumat şi murături. Am ieşit încărcat de plase, eram fericit.

Mi-am aranjat pe masă un pahar pentru vin, unul pentru whisky, o farfurie cu muşchi şi murături, scrumiera spălată aştepta scrumul. Noir Desir-Du Ciment Sous Les Plaines, press play şi a început Hey come on little sister / let's go up to the moon / she said "honey i don't care / and i want no lies" . M-am tolănit pe canapea, fum după fum, pahar după pahar, amintirile curgeau picătură după picătură şi faptele trecute mă bântuiau înălţându-se cu fumul de ţigară în juru-mi. Mă pictam în stropi mari de alcool pe o pânză imaginară, îmi tranşam existenţa în rău şi bine, doar ca să constat că tabloul devenea din ce în ce mai negru, incomprehensibil. Tu m'donnes le mal, le mal / C'est la spirale infernale. M-am ridicat, cu capul greu, am lovit aerul cu pumnul, n-am nimerit, m-am dezechilibrat şi am căzut înapoi pe canapea. Remonte encore, et encore/Jusqu'à la fin et jusqu'au bord.

Telefonul suna în timp ce mă eliberam de lichidele adunate. Am răspuns. O tipă făcea un sondaj de opinie. Părerea populaţiei în ceea ce priveşte starea naţiunii. I-am răspuns succint fără prea multe înflorituri că poporul e beat, orb, frica îi suprimă orice manifestare contra stării de căcat în care se afla. M-am gândit mai bine şi am întrebat dacă pot reformula. Mi-a spus că da. Aşa că i-am spus o poezie.

până când poţi respira aerul infect?

ignoranţi la fiecare răsuflare

plămânul doare

dar unde să fugi de sistemul defect?

e Marele Dezmăţ, un adevăr implacabil

eşti pregătit să faci faţă cerinţelor ?

supravieţuitor în contextul indescifrabil

ştii să dai un răspuns corect întrebărilor?

indivizii cu capul mare, nătângii şi superficialii

sunt maeştrii de cermonii în haine de sărbătoare

decizii pripite, decizii subiective, canalii

conduc instituţii, ucid copii, dezmăţul ia amploare..

distrug tinerele speranţe, lovesc mamele în pântec

cu bocancii lor cu ghimpi şi limba desfrânată

ard speranţa pe jăratec, nicio şansă

de scăpare, evadarea într-o viaţă civilizată

se lasă aşteptată...

şi strigă, şi ţipă o mână de coioşi visători

dar degeaba când gurile lor sunt cusute de maşina

mânuită de nebuni, drogaţii de putere, avizi, în jurul nostru e doar durere

economia prost gândită, se fură între ei, a cui e vina?

a noastră...

a muţilor, a surzilor, a orbilor, a iuzilor, a tomilor, a iisuşilor fricoşi

a oilor ce behăie în zadar la ciobanul cel viclean

mulşi, supţi de energii ne plângem unul altuia

de falsele efigii, noi am ales boul la putere

să tragă brazda cu sămânţa rea, să-şi crească

an de an a sa avere pe spatele unui popor

de oameni beţi, laşi şi naivi, prostia omenească

se plăteşte acum prin sărăcie şi-un dans fără sonor

starea naţiunii?

ha, mai bine am trage funii peste gâtul lor

să bată clopotul cu ei pe post de limbă mobilă

să dăm de veste-n Viitor, copiii noştri să nu aleagă

aceeaşi rasă de rechini, greşelile să treacă ca un nor

ce ploaia cu pucioasă peste glie nu îşi varsă!

„... vă mulţumesc pentru timpul acordat...Vă doresc o zi bună!” Nu am apucat să-i răspund, dar ceva îmi spunea că nu îmi luase în calcul părerea. Vaca! Ignoranta, creierul îi era spălat de câţiva galbeni primiţi pentru sondaj. M-am resemnat în tăcere şi în bere. Am tras de mine să-mi mai tai nişte murători. Le-am aşezat pe o altă farfurie, am tras un whisky şi dă-i bătaie. Cursa s-a reluat.

Noir Desir-Tostaky, play I found one of my socks / under the telephone / I've never asked these bells / to ring in my home.

Mi-am adus aminte de femeia nemulţumită. Era târziu şi din piept îmi ieşeau aburi. Sticlele de vin se sărutau goale sub masă. Mă gândeam să verific memoria telefonului poate se salvase numărul reclamantei. Cu greu am reuşit să formez. Era unsprezece.

-Alo! M-aţi sunat în cursul zilei, îmi, îmi cer scuze pentru, pentru…

-Domnul Vremelnicescu?

-Da eu, eu sunt! Am sunat să îmi, să…

-Vă înţeleg, vă iert…

-Vă rog, vă rog… lăsaţi-mă să îmi iau revanşa.

-Nu mai e nevoie, m-am despărţit de Valentin. Mi-am dat seama că am exagerat când am apelat la serviciile dumneavoastră.

-Ahhh…

-Da, nu avea rost, oricum eram foarte diferiţi. Nu am fi avut viitor împreună.

-Păi atunci, măcar un pahar de vin beţi? Cinstea mea..

-He he domnule Vremelnicescu, nu ştiu ce să spun…

-Păi spune-mi în primul rând Carlo, mai spune-mi că poţi trece pe la mine în această seară? Îţi dau adresa?

-Ce repede vă mişcaţi! Ha ha! Bine vin, numai să-mi daţi adresa exactă.

Într-o oră am mai băut patru beri şi cum sticla de whisky se termina, am coborât la magazinul non-stop de unde am mai cumpărat una. Eram foarte ameţit când a ajuns la mine. Arăta mai bine decât îmi aduceam aminte. Nu mai ştiam cum o chema dar sigur nu era Anna sau Mariana de pe 80. Îmi aduc aminte că o ajutasem să descopere infidelităţile logodnicului ei, numai că am pierdut dovezile înainte de a le prezenta. Mă îmbătasem şi m-am apropiat prea mult de urmărit, aşa că am ajuns să beau cu el şi am mers împreună din bar în bar, până când s-a prins cine sunt. Câştigam destui bani în unele perioade. Am stricat căsnicii, am rupt vise în bucăţi, bineînţeles asta la cererea uneia dintre părţi. Asta era meseria, nu aveam ce face, ei îmi cereau să le urmăresc partenerii de viaţa, şi nu întotdeauna cei din urmă stăteau peste program la muncă sau ieşeau la bere cu prietenii sau la teatru cu colegii. Diverse tertipuri, le ştiam pe toate. Pe Victor l-am plăcut. Chiar ne-am distrat în unele seri dar tot atunci am aflat că îşi înşela logodnica. Mi-a găsit fotografiile cu el şi cu amanta în servietă cât eram la toaletă. Atunci am renunţat la caz.

Ada, am aflat după câteva pahare numele, era profesoară de engleză la un liceu din oraş. După despărţirea de Valentin se întâlnise cu mai mulţi bărbaţi dar niciunul nu îi era pe plac. Alcoolul îşi făcea efectul, se apropia de mine, eram transpirat. Îmi plăcea părul ei, corpul ei perfect şi vocea catifelată. Feminitatea ei mă copleşea. Pe neaşteptate m-a sărutat, i-am strâns buzele între buzele mele. Mirosea a alcool, a ţigări şi a Chanel Chance. Eram din ce în ce mai excitat. Abia îmi ascundeam erecţia, vizibilă prin pantalonii subţiri de vară. Am vrut să îi dau foc pe loc, eram un piroman.A la sante du feu / Et de la flamme / A ton etoile, a ton etoile, a ton etoile…O picătură de whisky îi atărna de buza de sus. Am supt-o. Am sărit ca un animal peste trupul ei, m-am aruncat în lacul limpede. M-a primit cu picioarele desfăcute. Inima îmi sărea la fiecare mişcare în ritmul respiraţiei.

-Fuck me! a început să strige.I want you inside me! mi-a şoptit apoi în ureche. Profesoara de engleză avea o dicţie extraordinară. Simţeam că explodez.Răcorea nopţii se strecura pe fereastra deschisă. O adiere fină ne mângâia trupurile şi Le vent les portera / Tout disparaîtra / Le vent nous portera…

Timpul s-a scurs într-un butoi de alcool şi fum şi tot acest timp, din care am ieşit la un moment dat, m-a prins, m-a înecat. Ochii nu au văzut ce făceau mâinile pe gâtul Adei. Urechile nu au auzit strigătul disperat în liniştea nopţii de vară. Fluturii nopţii s-au năpustit peste judecata dreaptă.Nu am înţeles de ce, nu am ştiut nici când a încetat să îmi mai mângăie părul.Cuvintele ei s-au pierdut, s-au topit în zorii zilei. Dimineaţă tremuram…

Tremuram în liniştea celulii şi pielea îmi mirosea a Chanel Chance.

de ce? de ce? de ce?

cioburile înmuiate în alcool s-au înfipt în inimi

noaptea s-a scurs printre paharele sparte

sângele vârsat, închegat în scrum şi lacrimi.

în tremurul dimineţii, autobuzele colorate

adăpostesc oasele tinere fără virtute

inocenţa fetei pierdută în obscurele fapte.

de ce?

fereastra, de zorile senine o fereşte,o calmează

din umbră amintirile întind rădăcini s-o prindă

cât mai are până acasă? vinovăţia în turn veghează

de ce?

moral ar fi să-i zică la cel ce-aşteaptă

că în beznă, în beci te-îmbeţi.

că vântul bate ca o şoaptă

când de la tineri plini de poezie vrei să-înveţi

să iubeşti pe-ascuns tot ce-i interzis

încă un shot, încă un compromis

distrus pe podea, călcat în ritm de blues

un vis.

de ce? de ce? de ce?

de ce femeia vrea să vadă

răspunsul în alte guri perverse

când liniştit, acasă, un prieten se-îmbată

în aşteptare, pe ea furia să verse.

de ce?de ce? de ce?

de ce atâtea ştiri cu ăştia doi?

sărbătoarea maselor infecte

creiere defecte.

amarul tinerilor ghidaţi spre un gunoi.

Început

în beznă aştept pe bancă, să ies

sau să intru în Marele Dezechilibru

nu ştiu de mă vor sau dacă-i vreau

nu cunosc ce înseamnă eu

ce-i bine sau ce-i rău.

aud şi văd prin a mea mamă

sunt speriat de frigul de afară

nu vreau o existenţă sumară

culcuşul meu să-l părăsesc

nu pot, nu reuşesc

să mă conving că voi fi fericit

să mă ridic la aşteptări

şi ce simbol e fericirea pentru ei?

nu îmi doresc să amărăsc pe cineva

prin venirea mea pe lume

să fiu pe trupul lor eczema

fără de vindecare

mai bine să nu am un nume

hotărăsc să nu exist

să mă întorc în paradis

dar e prea târziu lumina mă orbeşte

“staţi fraţilor nu mă scoateţi, nu vreau să ies din cuib!”

dar arătarea în alb nu se opreşte

şi-acum trăiesc,cu lapte mă îmbuib

respir aerul infect, ciudaţii ochi mă tot privesc

ei nu înţeleg când le spun că nu mi-am dorit

să fac un schimb aşa grotesc

să-mi dau întreaga stare îngerească

pentru un gram de pământesc.

Molestando recuerdos muertos

În liniştea nopţii îşi aşază gândurile pe o foaie albă. Aruncă pe hârtia de proastă calitate gunoaie, flori şi cadavre. Amintirile se scurg prin cerneala albastră; cu mişcări agile reuşeşte să le pună în ordine dar în final, totalul nu corespunde. Lipeşte, zugrăveşte, îşi redecorează interiorul cu afişe electorale despre a sa existenţă ascunsă în propriile minciuni. Se decuplează de la realitate prin această spovedanie. Frica prezentă în cameră, îl scobeşte cu un ac de seringă printre dinţi. Rămăşiţele semenilor măncaţi nu se lasă,se ascund. Nu le poate elimina. Se ridică, îşi freacă mâinile. Îşi aprinde o ţigară. Tutunul arde cu zgomot. Pieptul se umple cu fum. Tusea îl trezeşte din visare. La baie îşi aruncă flegma în chiuveta murdară, înfundată.

Se macină ca boabele de piper în râşniţă-e praf. Ignorarea problemelor reale a dus la apariţia unui monstru. Dragonul cu picioare scurte, s-a minţit. „Aşa face toată lumea...”îşi spune atunci când, privind în urmă vede un străin. S-a schimbat dar negarea e prietenă bună.

Mircea îşi calcă pe masa din bucătărie cămaşa albă, pătată de vin cu un bocanc plin de fecale. O murdăreşte şi mai tare. Nu ştie asta, e orb.

Camera plină de fluturi. În baie robinetul îşi picură cântecul monoton. Linişte. Căldura îl îmbrăţişează, îl iubeşte, îl sufocă. Şi atunci din întuneric apar amintiri. Năvălesc în pat alături de trupul transpirat. Îl privesc. Mircea se ridică. Aprinde lumina, nu au dispărut.

Izbucneşte în râs şi lacrimile îi curg şiroaie în grădina stearpă unde sentimentele sunt mâncate din rădăcini de viermii indeciziilor.

Se gândeşte la o amintire oarecare.Cu o lovitură bine aplicată reuşeşte să o desfacă în două şi să privească în ea. Îşi vede defectele şi calităţile dar nu poate trage o concluzie. Are nevoie de mai multe dovezi, de mai multe confirmări. Răscoleşte prin dulap după fotografii vechi. Găseşte una cu un copil mic în pantaloni scurţi într-un lan de lucernă. “Ăsta cine mai e?” se gândeşte în timp ce hârtia îngălbenită îi tremură în mâini.

Intră într-un tunel cu o viteză mult mai mare decât a mers vreodată. Are o secure cu care despică buturuga în două. În interior o familie fericită spre exterior lemnul putred. Ştie imaginea, trece în debara, aprinde lumina de la comutator.

Gustă din dulceaţa de nuci, de prune, de cireşe amare şi zâmbeşte. “Dar toate acestea unde au dispărut. Când au murit? Odată cu tânărul în pantaloni scurţi? De ce le caut?”

Se îmbracă. Trebuie să-şi elibereze mintea de toate aceste amintiri fericite, să o găsească şi să o înţeleagă pe aceea care se asunde. “Dar va veni şi ziua în care demonul cu coarne înveninate se va arăta.. ” îşi spune în drum spre barul “Lady Evil”. Barul e un refugiu,un univers în care visul începe sau se termină.

Berea îi curge prin barbă. Are 50 de ani şi nimeni nu zâmbeşte lângă el. În propria-i singurătate acceptă lupta cu sinele.

“Sunt o piatră, o pietricică dintr-o grămadă de prundiş. Ce folos mai am Aici?Sunt stânci ce se înalţă semeţe pe crestele munţilor şi tot nu au ajuns la cunoaştere.”Îşi soarbe băutura. Are chef să se îmbete. Se poate citi asta în ochii adânciţi în orbite. Pe fundal se aude I was made for lovin' you baby You were made for lovin' me. Alte amintiri îl bântuie. Le îneacă picătură cu picătură într-o mare de alcool.And I can't get enough of you baby can you get enough of me? Îi cere barmanului să pună melodia de câteva ori la rând. Cântă, e fericit. Face tumbe, mimează chitara, dă din cap,îşi aruncă haina. Extenuat se aşază înapoi la masă. Ochii i se aţintesc pe pachetul de ţigări. Aprinde una şi o stinge imediat pe faţa de masă. Îşi imaginează altceva. “Până când?”

Barul s-a animat. Se holbează la un grup de fete. Beau shoturi de tequila. Se ridică. Camera e albastră şi barul alb. La baie se priveşte în oglindă. “Cine mi-a luat chipul?”

-Încă o vodkă cu lămâie şi, şi…apă tonică..

Îşi plăteşte băutura. La masă ţigara lăsată în scrumieră s-a ars. Se întoarce la bar.

-Ahh!! Pune-mi şi mie un cântecel! Pink Floyd, Hey You.

Are multe fire de păr alb în barbă. Le observă, le urăşte.

Melodia începe. În spatele încăperii se formează un cor. Câţiva tineri beţi urlă pe versuri.

La bar stă o femeie. Merge la ea, îi oferă de băut. Vorbesc în şoaptă. O cunoaşte.

The Wall was too high,as you can see no matter how he tried he could not break free and the worms ate into his brain

Soţul şi soţia se întâlnesc. Se sărută şi pornesc spre casă. La o intersecţie fiecare porneşte pe alt drum.

Încă mai are picup-ul la care fiul său asculta poveşti. Se întoarce în timp, amintiri vin de departe, din mintea întunecată de alcool. Nu mai poate diseca niciuna. E ameţit, e beat şi tremură ca o trestie în vânt.

Alege necunoscutul, nimic nu poate fi mai rău decât viaţa în singurătate alături de amintirile molestate de trecerea timpului.

Scapă, zboară pe deasupra oraşului pentru câteva secunde. Banda diapozitivului s-a rupt.

lumesc

culoarea ochilor ascunşi în fum

s-a scurs în rotocoale spre tavan

în timp ce asculta un blues

ţigările ardeau; tutunul prefăcut în scrum.

şi-a strâns halba în mână

să bea...

de ciudă, de beţie

ştiind că-n viaţă e un prost

de dragul ironiei.

dar cât mai poate duce un asin?

când pietrele de moară atârnă greu

pe spatele slăbit.

un trup de rele chinuit

păcatele-s venin.

pe Golgota îşi duce crucea

cu paşii strâmbi şi încâlciţi

cunoaşte că a venit şi vremea,

bipezilor nechibzuiţi.

iertarea se lasă aşteptată

în sat s-a înnoptat

dar Omul stă privind la poartă

spre drumul luminat

şi câinii latră...spre pustiu.

În prezent se iubesc

Ioana ajunge acasă după o zi de muncă. Este obosită şi plină de viaţă. I se poate citi fericirea în cearcănele adâncite sub ochii veseli-trişti. Se spală pe mâini, îşi aprinde o ţigară, deschide laptopul. Îşi verifică mailul în acelaşi timp porneşte winampul.

“…Nature is a whore

Bruises on the fruit

Tender age in bloom…”

A primit două comentarii pe facebook la fotografia cu Tudor. E curioasă. Accesează instant pagina cu pricina.

“Ce frumoşi sunteţi! Pupici! ” –a spus Maria

“Ehh..încă un chibrit aprins…Ştii că se va stinge?” –a spus Mircea

Dă like la primul, al doilea o pune pe gânduri. Se frământă în aluatul din care a fost concepută. Îşi masează un sân şi meditează la nemurirea iubirii şi a tinereţii. “30 nu e mult, oricum nu îmi trebuie familie. Sunt liberă, sunt un om liber…îmi place să fac ce vreau.Îmi place să iubesc şi să fiu iubită…dar…” Se scarpină cu mâna stângă, cu dreapta stinge ţigara.Merge în bucătărie să-şi facă un sandwich. “n-am mâncat nimic azi” îşi spune. În frigider sunt puţine alimente.De la fereastră îl vede pe vecinul de vis-à-vis. Se scobeşte în nas. E vară. “ar trebui să-mi fac cartofi prăjiţi, a şi mai am şi zacuscă. Ce binee!...la dracu nu am pâine.”

Tudor e beat. Deschide uşa cu cheia din dotare. Îl doare capul-“mă doare capul! Ce beat sunt?! Asta e uşa?”

E şase, e vară, e lumină, senin, vântul adie uşor.

Aude cheia în yală. Este fericită că Tudor a venit devreme. Entuziasmată deschide uşa.

-Mamă mă duc!!! exclamă Tudor. Cade cu capul de podea. Curge sânge pe mochetă. “îmi curge infromaţia, sunt pierdut! vreau să te iubesc sau chiar simt asta?Ce-ar merge o bere”

-E cineva acasă? Să m-ajute cineva!

Ioana îl priveşte. Este scârbită. Îi vine să urle, să-l înjure, să danseze macarena pe capul lui. Se întoarce, îl lasă întins.

-Ioana mă iubeşti?

-Du-te dracului!

Se aşază în faţa laptopului, îşi pune Depeche Mode şi dă volumul la maxim, închide uşa.

Tudor se ridică, se sprijină de pereţi, ajunge la baie, intră, se împiedică de preş, cade pe chiuvetă, deschide robinetul îşi clăteşte faţa îmbibată în fum şi alcool. “mi-am revenit! O hooo stai aşa să nu cad” camera se mişcă ca la cutremur. Îşi ia prosopul, face duş.

Se ridică din faţa laptopului, se îmbracă. Cu haina pe ea se uită peste umăr, din baie ies aburi, inchide uşa cu cheia.

“săpunul e un peşte, cum să mă spăl cu un peşte?”-adoarme cu gelul de duş în mână.

Alexandra aşteaptă autobuzul în staţie. “oare Matei ce face?” Sună telefonul. E Ioana.

-Alo! Ce faci? Ai planuri?

-Mă duc acasă.Am ieşit de la job…

-Hai să ne vedem, te rog hai la o cafea, vreau să vorbim!

-ok ajung în “Blues” într-un sfert de oră…

-ne vedem acolo, ajung în 10 minute.Te aştept!

“Ce-o fi păţit?...dar Matei de ce nu sună?”

Îşi dă chiloţii jos. Matei e pregătit. O aşteaptă pe canapea dezbrăcat. O cunoaşte de la biserică. Merg împreună în fiecare duminică.Alexandra se gândeşte la Matei. El se joacă cu alţi sâni, sărută alte buze.

Matei nu crede în dragoste.Alexandra crede în horoscop.

Din nori cad stropi. Mari picături de ploaie.

-ah ai şi comandat! Ce faci dragă?

-iar a venit Tudor beat acasă. Şi-a spart capul, vreau să-l părăsesc.

-Offf!!! Dar el nu prea bea…

-eii nu bea. Are câteva luni bune de când vine beat la orice oră din zi sau din noapte. Dar ştii cum? Praf de nu se mai poate înţelege nimeni cu el.

-Lasă-l atunci, ai 30 de ani. Nu are rost să-ţi iroseşti tinereţea. Câtă răbdare să mai ai?

-Nu prea pot să renunţ…Dar ai dreptate! Nici nu mai simt legătura de când cu beţiile.Am să-l las.

Stau amândou fără să-şi mai spună nimic. S-au oprit, se privesc.

“daca Matei ar face ca ăsta..e heeee, dar Matei e băiat cuminte, dar de ce nu sună?”Alexandra se abţine să nu zâmbească se încruntă.

“mi-aş dori să fie şi Tudor ca Matei, să pot vorbi şi eu cu omul nu cu porcul” ochii Ioanei sunt umezi.

Ioana trăieşte două săptămâni fără să schimbe cuvinte, priviri, patul cu Tudor. Acesta din urmă nu mai bea.

-Alo! Ioana vreau să ne vedem!-Alexandra urlă în receptor.

-O.K. Într-o oră în “Blues” e bine?

-Da e bine!

Faţa de masă miroase a detergent. Paharul plin cu vodkă, 200 de ml. Alexandra e nervoasă, deprimată, bea una, două, trei sute de vodkă în jumătate de oră.

-Ce-ai păţit?

Ioana o strânge în braţe pe Alexandra. Ioana are energie pozitivă.

-Am aflat că Matei mă înşală….cu, cu una de la biserică. Plânge.Lacrimile curg pe faţa de masă şi în pahar.

-Ce nemernic, lasă , lasă o să treacă! O mângâie.

-M-a părăsit!

Are faţa buhăită.Plânge, urlă, sparge paharul. Alexandra şi Matei nu mai sunt împreună. Matei e bine, îşi vede de credincioasele lui.

Ioana e fericită. Tudor e puţin afumat.

Se iubesc.

Universul gol ?

Nu după mult timp de la dispariţia Omului
din pământ sămânţa sădită
ochii a mijit
locuitorii planetei într-un verde
crud
Phoenixul în crâng,muguri
arta-naturii
cu vântul, cu ploaia şi ninge
s-a stins falsul amor
lacul cristal, marea e viaţă
Sfântul Nucleu arde ca altădată
Demonul Poluare sub puterea timpului
moare.
fără stres furnica culege în vară
provizii
răul stârpit, ucis în benzinărie
gloanţele evoluţiei
universul gol ?
calcă copita pavajul înflorit
se scaldă-n lumină boaba în vie
iadul omenesc, raiul
pământesc...