Dorinţa Neagră

Am răspuns apăsând tasta verde. Era o femeie ce-şi exprima nemulţumirea în legătura cu ultima prestaţie. I-am spus să se ducă dracului şi am închis apăsând pe butonul roşu. Am fumat câteva ţigări, am tras şi două pahare de limonadă şi am ieşit pe uşa casei. Creierul îmi fierbea de la căldura sufocantă. Aveam nevoie de o plimbare prin parc, de o extindere a domeniului de relaxare umbroasă, răcoroasă. M-am aşezat pe pajiştea verde cu gândul la apelul telefonic. Cine o fi fost? Anna sau poate Mariana de pe strada 80. Uşor , uşor am închis ochii şi-am căzut într-un somn adânc din care m-am trezit după două ore. În jurul meu copiii făceau baloane din săpun. Erau fericiţi spre deosebire de mine. Cu pasul grăbit am intrat în primul magazin. Eram hotărât să mă îmbăt. Mi-am cumpărat o sticlă de whisky, două de vin, un suc de mere, douăzeci de beri, trei pachete de Lucky, muşchi afumat şi murături. Am ieşit încărcat de plase, eram fericit.

Mi-am aranjat pe masă un pahar pentru vin, unul pentru whisky, o farfurie cu muşchi şi murături, scrumiera spălată aştepta scrumul. Noir Desir-Du Ciment Sous Les Plaines, press play şi a început Hey come on little sister / let's go up to the moon / she said "honey i don't care / and i want no lies" . M-am tolănit pe canapea, fum după fum, pahar după pahar, amintirile curgeau picătură după picătură şi faptele trecute mă bântuiau înălţându-se cu fumul de ţigară în juru-mi. Mă pictam în stropi mari de alcool pe o pânză imaginară, îmi tranşam existenţa în rău şi bine, doar ca să constat că tabloul devenea din ce în ce mai negru, incomprehensibil. Tu m'donnes le mal, le mal / C'est la spirale infernale. M-am ridicat, cu capul greu, am lovit aerul cu pumnul, n-am nimerit, m-am dezechilibrat şi am căzut înapoi pe canapea. Remonte encore, et encore/Jusqu'à la fin et jusqu'au bord.

Telefonul suna în timp ce mă eliberam de lichidele adunate. Am răspuns. O tipă făcea un sondaj de opinie. Părerea populaţiei în ceea ce priveşte starea naţiunii. I-am răspuns succint fără prea multe înflorituri că poporul e beat, orb, frica îi suprimă orice manifestare contra stării de căcat în care se afla. M-am gândit mai bine şi am întrebat dacă pot reformula. Mi-a spus că da. Aşa că i-am spus o poezie.

până când poţi respira aerul infect?

ignoranţi la fiecare răsuflare

plămânul doare

dar unde să fugi de sistemul defect?

e Marele Dezmăţ, un adevăr implacabil

eşti pregătit să faci faţă cerinţelor ?

supravieţuitor în contextul indescifrabil

ştii să dai un răspuns corect întrebărilor?

indivizii cu capul mare, nătângii şi superficialii

sunt maeştrii de cermonii în haine de sărbătoare

decizii pripite, decizii subiective, canalii

conduc instituţii, ucid copii, dezmăţul ia amploare..

distrug tinerele speranţe, lovesc mamele în pântec

cu bocancii lor cu ghimpi şi limba desfrânată

ard speranţa pe jăratec, nicio şansă

de scăpare, evadarea într-o viaţă civilizată

se lasă aşteptată...

şi strigă, şi ţipă o mână de coioşi visători

dar degeaba când gurile lor sunt cusute de maşina

mânuită de nebuni, drogaţii de putere, avizi, în jurul nostru e doar durere

economia prost gândită, se fură între ei, a cui e vina?

a noastră...

a muţilor, a surzilor, a orbilor, a iuzilor, a tomilor, a iisuşilor fricoşi

a oilor ce behăie în zadar la ciobanul cel viclean

mulşi, supţi de energii ne plângem unul altuia

de falsele efigii, noi am ales boul la putere

să tragă brazda cu sămânţa rea, să-şi crească

an de an a sa avere pe spatele unui popor

de oameni beţi, laşi şi naivi, prostia omenească

se plăteşte acum prin sărăcie şi-un dans fără sonor

starea naţiunii?

ha, mai bine am trage funii peste gâtul lor

să bată clopotul cu ei pe post de limbă mobilă

să dăm de veste-n Viitor, copiii noştri să nu aleagă

aceeaşi rasă de rechini, greşelile să treacă ca un nor

ce ploaia cu pucioasă peste glie nu îşi varsă!

„... vă mulţumesc pentru timpul acordat...Vă doresc o zi bună!” Nu am apucat să-i răspund, dar ceva îmi spunea că nu îmi luase în calcul părerea. Vaca! Ignoranta, creierul îi era spălat de câţiva galbeni primiţi pentru sondaj. M-am resemnat în tăcere şi în bere. Am tras de mine să-mi mai tai nişte murători. Le-am aşezat pe o altă farfurie, am tras un whisky şi dă-i bătaie. Cursa s-a reluat.

Noir Desir-Tostaky, play I found one of my socks / under the telephone / I've never asked these bells / to ring in my home.

Mi-am adus aminte de femeia nemulţumită. Era târziu şi din piept îmi ieşeau aburi. Sticlele de vin se sărutau goale sub masă. Mă gândeam să verific memoria telefonului poate se salvase numărul reclamantei. Cu greu am reuşit să formez. Era unsprezece.

-Alo! M-aţi sunat în cursul zilei, îmi, îmi cer scuze pentru, pentru…

-Domnul Vremelnicescu?

-Da eu, eu sunt! Am sunat să îmi, să…

-Vă înţeleg, vă iert…

-Vă rog, vă rog… lăsaţi-mă să îmi iau revanşa.

-Nu mai e nevoie, m-am despărţit de Valentin. Mi-am dat seama că am exagerat când am apelat la serviciile dumneavoastră.

-Ahhh…

-Da, nu avea rost, oricum eram foarte diferiţi. Nu am fi avut viitor împreună.

-Păi atunci, măcar un pahar de vin beţi? Cinstea mea..

-He he domnule Vremelnicescu, nu ştiu ce să spun…

-Păi spune-mi în primul rând Carlo, mai spune-mi că poţi trece pe la mine în această seară? Îţi dau adresa?

-Ce repede vă mişcaţi! Ha ha! Bine vin, numai să-mi daţi adresa exactă.

Într-o oră am mai băut patru beri şi cum sticla de whisky se termina, am coborât la magazinul non-stop de unde am mai cumpărat una. Eram foarte ameţit când a ajuns la mine. Arăta mai bine decât îmi aduceam aminte. Nu mai ştiam cum o chema dar sigur nu era Anna sau Mariana de pe 80. Îmi aduc aminte că o ajutasem să descopere infidelităţile logodnicului ei, numai că am pierdut dovezile înainte de a le prezenta. Mă îmbătasem şi m-am apropiat prea mult de urmărit, aşa că am ajuns să beau cu el şi am mers împreună din bar în bar, până când s-a prins cine sunt. Câştigam destui bani în unele perioade. Am stricat căsnicii, am rupt vise în bucăţi, bineînţeles asta la cererea uneia dintre părţi. Asta era meseria, nu aveam ce face, ei îmi cereau să le urmăresc partenerii de viaţa, şi nu întotdeauna cei din urmă stăteau peste program la muncă sau ieşeau la bere cu prietenii sau la teatru cu colegii. Diverse tertipuri, le ştiam pe toate. Pe Victor l-am plăcut. Chiar ne-am distrat în unele seri dar tot atunci am aflat că îşi înşela logodnica. Mi-a găsit fotografiile cu el şi cu amanta în servietă cât eram la toaletă. Atunci am renunţat la caz.

Ada, am aflat după câteva pahare numele, era profesoară de engleză la un liceu din oraş. După despărţirea de Valentin se întâlnise cu mai mulţi bărbaţi dar niciunul nu îi era pe plac. Alcoolul îşi făcea efectul, se apropia de mine, eram transpirat. Îmi plăcea părul ei, corpul ei perfect şi vocea catifelată. Feminitatea ei mă copleşea. Pe neaşteptate m-a sărutat, i-am strâns buzele între buzele mele. Mirosea a alcool, a ţigări şi a Chanel Chance. Eram din ce în ce mai excitat. Abia îmi ascundeam erecţia, vizibilă prin pantalonii subţiri de vară. Am vrut să îi dau foc pe loc, eram un piroman.A la sante du feu / Et de la flamme / A ton etoile, a ton etoile, a ton etoile…O picătură de whisky îi atărna de buza de sus. Am supt-o. Am sărit ca un animal peste trupul ei, m-am aruncat în lacul limpede. M-a primit cu picioarele desfăcute. Inima îmi sărea la fiecare mişcare în ritmul respiraţiei.

-Fuck me! a început să strige.I want you inside me! mi-a şoptit apoi în ureche. Profesoara de engleză avea o dicţie extraordinară. Simţeam că explodez.Răcorea nopţii se strecura pe fereastra deschisă. O adiere fină ne mângâia trupurile şi Le vent les portera / Tout disparaîtra / Le vent nous portera…

Timpul s-a scurs într-un butoi de alcool şi fum şi tot acest timp, din care am ieşit la un moment dat, m-a prins, m-a înecat. Ochii nu au văzut ce făceau mâinile pe gâtul Adei. Urechile nu au auzit strigătul disperat în liniştea nopţii de vară. Fluturii nopţii s-au năpustit peste judecata dreaptă.Nu am înţeles de ce, nu am ştiut nici când a încetat să îmi mai mângăie părul.Cuvintele ei s-au pierdut, s-au topit în zorii zilei. Dimineaţă tremuram…

Tremuram în liniştea celulii şi pielea îmi mirosea a Chanel Chance.

de ce? de ce? de ce?

cioburile înmuiate în alcool s-au înfipt în inimi

noaptea s-a scurs printre paharele sparte

sângele vârsat, închegat în scrum şi lacrimi.

în tremurul dimineţii, autobuzele colorate

adăpostesc oasele tinere fără virtute

inocenţa fetei pierdută în obscurele fapte.

de ce?

fereastra, de zorile senine o fereşte,o calmează

din umbră amintirile întind rădăcini s-o prindă

cât mai are până acasă? vinovăţia în turn veghează

de ce?

moral ar fi să-i zică la cel ce-aşteaptă

că în beznă, în beci te-îmbeţi.

că vântul bate ca o şoaptă

când de la tineri plini de poezie vrei să-înveţi

să iubeşti pe-ascuns tot ce-i interzis

încă un shot, încă un compromis

distrus pe podea, călcat în ritm de blues

un vis.

de ce? de ce? de ce?

de ce femeia vrea să vadă

răspunsul în alte guri perverse

când liniştit, acasă, un prieten se-îmbată

în aşteptare, pe ea furia să verse.

de ce?de ce? de ce?

de ce atâtea ştiri cu ăştia doi?

sărbătoarea maselor infecte

creiere defecte.

amarul tinerilor ghidaţi spre un gunoi.

Început

în beznă aştept pe bancă, să ies

sau să intru în Marele Dezechilibru

nu ştiu de mă vor sau dacă-i vreau

nu cunosc ce înseamnă eu

ce-i bine sau ce-i rău.

aud şi văd prin a mea mamă

sunt speriat de frigul de afară

nu vreau o existenţă sumară

culcuşul meu să-l părăsesc

nu pot, nu reuşesc

să mă conving că voi fi fericit

să mă ridic la aşteptări

şi ce simbol e fericirea pentru ei?

nu îmi doresc să amărăsc pe cineva

prin venirea mea pe lume

să fiu pe trupul lor eczema

fără de vindecare

mai bine să nu am un nume

hotărăsc să nu exist

să mă întorc în paradis

dar e prea târziu lumina mă orbeşte

“staţi fraţilor nu mă scoateţi, nu vreau să ies din cuib!”

dar arătarea în alb nu se opreşte

şi-acum trăiesc,cu lapte mă îmbuib

respir aerul infect, ciudaţii ochi mă tot privesc

ei nu înţeleg când le spun că nu mi-am dorit

să fac un schimb aşa grotesc

să-mi dau întreaga stare îngerească

pentru un gram de pământesc.

Molestando recuerdos muertos

În liniştea nopţii îşi aşază gândurile pe o foaie albă. Aruncă pe hârtia de proastă calitate gunoaie, flori şi cadavre. Amintirile se scurg prin cerneala albastră; cu mişcări agile reuşeşte să le pună în ordine dar în final, totalul nu corespunde. Lipeşte, zugrăveşte, îşi redecorează interiorul cu afişe electorale despre a sa existenţă ascunsă în propriile minciuni. Se decuplează de la realitate prin această spovedanie. Frica prezentă în cameră, îl scobeşte cu un ac de seringă printre dinţi. Rămăşiţele semenilor măncaţi nu se lasă,se ascund. Nu le poate elimina. Se ridică, îşi freacă mâinile. Îşi aprinde o ţigară. Tutunul arde cu zgomot. Pieptul se umple cu fum. Tusea îl trezeşte din visare. La baie îşi aruncă flegma în chiuveta murdară, înfundată.

Se macină ca boabele de piper în râşniţă-e praf. Ignorarea problemelor reale a dus la apariţia unui monstru. Dragonul cu picioare scurte, s-a minţit. „Aşa face toată lumea...”îşi spune atunci când, privind în urmă vede un străin. S-a schimbat dar negarea e prietenă bună.

Mircea îşi calcă pe masa din bucătărie cămaşa albă, pătată de vin cu un bocanc plin de fecale. O murdăreşte şi mai tare. Nu ştie asta, e orb.

Camera plină de fluturi. În baie robinetul îşi picură cântecul monoton. Linişte. Căldura îl îmbrăţişează, îl iubeşte, îl sufocă. Şi atunci din întuneric apar amintiri. Năvălesc în pat alături de trupul transpirat. Îl privesc. Mircea se ridică. Aprinde lumina, nu au dispărut.

Izbucneşte în râs şi lacrimile îi curg şiroaie în grădina stearpă unde sentimentele sunt mâncate din rădăcini de viermii indeciziilor.

Se gândeşte la o amintire oarecare.Cu o lovitură bine aplicată reuşeşte să o desfacă în două şi să privească în ea. Îşi vede defectele şi calităţile dar nu poate trage o concluzie. Are nevoie de mai multe dovezi, de mai multe confirmări. Răscoleşte prin dulap după fotografii vechi. Găseşte una cu un copil mic în pantaloni scurţi într-un lan de lucernă. “Ăsta cine mai e?” se gândeşte în timp ce hârtia îngălbenită îi tremură în mâini.

Intră într-un tunel cu o viteză mult mai mare decât a mers vreodată. Are o secure cu care despică buturuga în două. În interior o familie fericită spre exterior lemnul putred. Ştie imaginea, trece în debara, aprinde lumina de la comutator.

Gustă din dulceaţa de nuci, de prune, de cireşe amare şi zâmbeşte. “Dar toate acestea unde au dispărut. Când au murit? Odată cu tânărul în pantaloni scurţi? De ce le caut?”

Se îmbracă. Trebuie să-şi elibereze mintea de toate aceste amintiri fericite, să o găsească şi să o înţeleagă pe aceea care se asunde. “Dar va veni şi ziua în care demonul cu coarne înveninate se va arăta.. ” îşi spune în drum spre barul “Lady Evil”. Barul e un refugiu,un univers în care visul începe sau se termină.

Berea îi curge prin barbă. Are 50 de ani şi nimeni nu zâmbeşte lângă el. În propria-i singurătate acceptă lupta cu sinele.

“Sunt o piatră, o pietricică dintr-o grămadă de prundiş. Ce folos mai am Aici?Sunt stânci ce se înalţă semeţe pe crestele munţilor şi tot nu au ajuns la cunoaştere.”Îşi soarbe băutura. Are chef să se îmbete. Se poate citi asta în ochii adânciţi în orbite. Pe fundal se aude I was made for lovin' you baby You were made for lovin' me. Alte amintiri îl bântuie. Le îneacă picătură cu picătură într-o mare de alcool.And I can't get enough of you baby can you get enough of me? Îi cere barmanului să pună melodia de câteva ori la rând. Cântă, e fericit. Face tumbe, mimează chitara, dă din cap,îşi aruncă haina. Extenuat se aşază înapoi la masă. Ochii i se aţintesc pe pachetul de ţigări. Aprinde una şi o stinge imediat pe faţa de masă. Îşi imaginează altceva. “Până când?”

Barul s-a animat. Se holbează la un grup de fete. Beau shoturi de tequila. Se ridică. Camera e albastră şi barul alb. La baie se priveşte în oglindă. “Cine mi-a luat chipul?”

-Încă o vodkă cu lămâie şi, şi…apă tonică..

Îşi plăteşte băutura. La masă ţigara lăsată în scrumieră s-a ars. Se întoarce la bar.

-Ahh!! Pune-mi şi mie un cântecel! Pink Floyd, Hey You.

Are multe fire de păr alb în barbă. Le observă, le urăşte.

Melodia începe. În spatele încăperii se formează un cor. Câţiva tineri beţi urlă pe versuri.

La bar stă o femeie. Merge la ea, îi oferă de băut. Vorbesc în şoaptă. O cunoaşte.

The Wall was too high,as you can see no matter how he tried he could not break free and the worms ate into his brain

Soţul şi soţia se întâlnesc. Se sărută şi pornesc spre casă. La o intersecţie fiecare porneşte pe alt drum.

Încă mai are picup-ul la care fiul său asculta poveşti. Se întoarce în timp, amintiri vin de departe, din mintea întunecată de alcool. Nu mai poate diseca niciuna. E ameţit, e beat şi tremură ca o trestie în vânt.

Alege necunoscutul, nimic nu poate fi mai rău decât viaţa în singurătate alături de amintirile molestate de trecerea timpului.

Scapă, zboară pe deasupra oraşului pentru câteva secunde. Banda diapozitivului s-a rupt.

lumesc

culoarea ochilor ascunşi în fum

s-a scurs în rotocoale spre tavan

în timp ce asculta un blues

ţigările ardeau; tutunul prefăcut în scrum.

şi-a strâns halba în mână

să bea...

de ciudă, de beţie

ştiind că-n viaţă e un prost

de dragul ironiei.

dar cât mai poate duce un asin?

când pietrele de moară atârnă greu

pe spatele slăbit.

un trup de rele chinuit

păcatele-s venin.

pe Golgota îşi duce crucea

cu paşii strâmbi şi încâlciţi

cunoaşte că a venit şi vremea,

bipezilor nechibzuiţi.

iertarea se lasă aşteptată

în sat s-a înnoptat

dar Omul stă privind la poartă

spre drumul luminat

şi câinii latră...spre pustiu.

În prezent se iubesc

Ioana ajunge acasă după o zi de muncă. Este obosită şi plină de viaţă. I se poate citi fericirea în cearcănele adâncite sub ochii veseli-trişti. Se spală pe mâini, îşi aprinde o ţigară, deschide laptopul. Îşi verifică mailul în acelaşi timp porneşte winampul.

“…Nature is a whore

Bruises on the fruit

Tender age in bloom…”

A primit două comentarii pe facebook la fotografia cu Tudor. E curioasă. Accesează instant pagina cu pricina.

“Ce frumoşi sunteţi! Pupici! ” –a spus Maria

“Ehh..încă un chibrit aprins…Ştii că se va stinge?” –a spus Mircea

Dă like la primul, al doilea o pune pe gânduri. Se frământă în aluatul din care a fost concepută. Îşi masează un sân şi meditează la nemurirea iubirii şi a tinereţii. “30 nu e mult, oricum nu îmi trebuie familie. Sunt liberă, sunt un om liber…îmi place să fac ce vreau.Îmi place să iubesc şi să fiu iubită…dar…” Se scarpină cu mâna stângă, cu dreapta stinge ţigara.Merge în bucătărie să-şi facă un sandwich. “n-am mâncat nimic azi” îşi spune. În frigider sunt puţine alimente.De la fereastră îl vede pe vecinul de vis-à-vis. Se scobeşte în nas. E vară. “ar trebui să-mi fac cartofi prăjiţi, a şi mai am şi zacuscă. Ce binee!...la dracu nu am pâine.”

Tudor e beat. Deschide uşa cu cheia din dotare. Îl doare capul-“mă doare capul! Ce beat sunt?! Asta e uşa?”

E şase, e vară, e lumină, senin, vântul adie uşor.

Aude cheia în yală. Este fericită că Tudor a venit devreme. Entuziasmată deschide uşa.

-Mamă mă duc!!! exclamă Tudor. Cade cu capul de podea. Curge sânge pe mochetă. “îmi curge infromaţia, sunt pierdut! vreau să te iubesc sau chiar simt asta?Ce-ar merge o bere”

-E cineva acasă? Să m-ajute cineva!

Ioana îl priveşte. Este scârbită. Îi vine să urle, să-l înjure, să danseze macarena pe capul lui. Se întoarce, îl lasă întins.

-Ioana mă iubeşti?

-Du-te dracului!

Se aşază în faţa laptopului, îşi pune Depeche Mode şi dă volumul la maxim, închide uşa.

Tudor se ridică, se sprijină de pereţi, ajunge la baie, intră, se împiedică de preş, cade pe chiuvetă, deschide robinetul îşi clăteşte faţa îmbibată în fum şi alcool. “mi-am revenit! O hooo stai aşa să nu cad” camera se mişcă ca la cutremur. Îşi ia prosopul, face duş.

Se ridică din faţa laptopului, se îmbracă. Cu haina pe ea se uită peste umăr, din baie ies aburi, inchide uşa cu cheia.

“săpunul e un peşte, cum să mă spăl cu un peşte?”-adoarme cu gelul de duş în mână.

Alexandra aşteaptă autobuzul în staţie. “oare Matei ce face?” Sună telefonul. E Ioana.

-Alo! Ce faci? Ai planuri?

-Mă duc acasă.Am ieşit de la job…

-Hai să ne vedem, te rog hai la o cafea, vreau să vorbim!

-ok ajung în “Blues” într-un sfert de oră…

-ne vedem acolo, ajung în 10 minute.Te aştept!

“Ce-o fi păţit?...dar Matei de ce nu sună?”

Îşi dă chiloţii jos. Matei e pregătit. O aşteaptă pe canapea dezbrăcat. O cunoaşte de la biserică. Merg împreună în fiecare duminică.Alexandra se gândeşte la Matei. El se joacă cu alţi sâni, sărută alte buze.

Matei nu crede în dragoste.Alexandra crede în horoscop.

Din nori cad stropi. Mari picături de ploaie.

-ah ai şi comandat! Ce faci dragă?

-iar a venit Tudor beat acasă. Şi-a spart capul, vreau să-l părăsesc.

-Offf!!! Dar el nu prea bea…

-eii nu bea. Are câteva luni bune de când vine beat la orice oră din zi sau din noapte. Dar ştii cum? Praf de nu se mai poate înţelege nimeni cu el.

-Lasă-l atunci, ai 30 de ani. Nu are rost să-ţi iroseşti tinereţea. Câtă răbdare să mai ai?

-Nu prea pot să renunţ…Dar ai dreptate! Nici nu mai simt legătura de când cu beţiile.Am să-l las.

Stau amândou fără să-şi mai spună nimic. S-au oprit, se privesc.

“daca Matei ar face ca ăsta..e heeee, dar Matei e băiat cuminte, dar de ce nu sună?”Alexandra se abţine să nu zâmbească se încruntă.

“mi-aş dori să fie şi Tudor ca Matei, să pot vorbi şi eu cu omul nu cu porcul” ochii Ioanei sunt umezi.

Ioana trăieşte două săptămâni fără să schimbe cuvinte, priviri, patul cu Tudor. Acesta din urmă nu mai bea.

-Alo! Ioana vreau să ne vedem!-Alexandra urlă în receptor.

-O.K. Într-o oră în “Blues” e bine?

-Da e bine!

Faţa de masă miroase a detergent. Paharul plin cu vodkă, 200 de ml. Alexandra e nervoasă, deprimată, bea una, două, trei sute de vodkă în jumătate de oră.

-Ce-ai păţit?

Ioana o strânge în braţe pe Alexandra. Ioana are energie pozitivă.

-Am aflat că Matei mă înşală….cu, cu una de la biserică. Plânge.Lacrimile curg pe faţa de masă şi în pahar.

-Ce nemernic, lasă , lasă o să treacă! O mângâie.

-M-a părăsit!

Are faţa buhăită.Plânge, urlă, sparge paharul. Alexandra şi Matei nu mai sunt împreună. Matei e bine, îşi vede de credincioasele lui.

Ioana e fericită. Tudor e puţin afumat.

Se iubesc.

Universul gol ?

Nu după mult timp de la dispariţia Omului
din pământ sămânţa sădită
ochii a mijit
locuitorii planetei într-un verde
crud
Phoenixul în crâng,muguri
arta-naturii
cu vântul, cu ploaia şi ninge
s-a stins falsul amor
lacul cristal, marea e viaţă
Sfântul Nucleu arde ca altădată
Demonul Poluare sub puterea timpului
moare.
fără stres furnica culege în vară
provizii
răul stârpit, ucis în benzinărie
gloanţele evoluţiei
universul gol ?
calcă copita pavajul înflorit
se scaldă-n lumină boaba în vie
iadul omenesc, raiul
pământesc...

În vara anului trecut...

În vara anului trecut mi-am deschis un bar în centrul vechi al oraşului. Am făcut un împrumut la bancă, mai aveam ceva bani strânşi, am vândut tot ce nu îmi folosea dar când am tras linie am realizat că nu aveam destui. Nopţi fără somn, stres, căutări, sponsori, nimic. Nu reuşeam să adun suma necesară. Dar într-o zi soluţia m-a găsit într-o cafenea în timp ce îmi sorbeam cafeaua şi răsfoiam un ziar obscur. La mica publicitate am găsit un anunţ:Cumpăr suflete.Pentru detalii contactaţi Szandor Laveel. Eram destul de disperat să încerc, mai ales că nu ştiam să-mi folosesc sufletul la fel de bine cum o făceau alţii. De fapt habar nu aveam dacă există suflet sau orice altă manifestare a lumii spirituale printre noi.

Am sunat la numărul din anunţ. Mi-a răspuns un tip cu o voce calmă, liniştitoare. Am stabilit să ne întâlnim la reşedinţa acestuia în partea de Nord a oraşului. Spre seară m-am rătăcit pe străzile din cartierul rezidenţial. Majoritatea caselor aveau acelaşi stil arhitectural. Întunericul m-a cuprins laolaltă cu clădirile monotone până când am reuşit să ajung la destinaţie. Am sunat. Poarta s-a deschis. Am parcurs cu o oarecare teama aleea ce ducea spre intrarea în castel. Zic castel şi nu glumesc. Drăcovenia avea două turle aşezate simetric faţă de frontonul de deasupra intrării principale. Ajuns la uşa imensă de lemn mă simţeam copleşit de grandoarea construcţiei. Am fost întâmpinat de un servitor care m-a condus până în camera de oaspeţi. După câteva minute în încăpere a intrat un bărbat îmbrăcat complet în negru. Am făcut cunoştinţă, m-a servit cu un ceai, am acceptat. Era chel, glasul duios dar în acelaşi timp o privire tăioasă, cruntă. În spatele ochilor se ascundea durerea, tristeţia şi poate ură. Nu am realizat prea bine în lumina slabă.

-Să nu mai lungim vorba. Dumneavoastră aţi venit la mine cu un scop! Aşadar să vorbim. Cât vreţi în schimbul sufletului?

Luat pe nepregătite m-am blocat. M-am gândit înainte de a răspunde. Nu mai făcusem afaceri cu suflete. Nu ştiam cu cât se poate vinde un suflet. Numerele se îngrămădeau în faţa ochilor. Gânduri,calculam, calculam. Cât să cer, cât să cer.

-Păi vedeţi eu...Vreau să-mi deschid un bar şi mai am nevoie de încă...30 de mii de euro.

-30 de mii? Huh! Nu e o problemă, se pot achita chiar acum. Sunt un om bun de aceea mă gândesc să vă ofer şi un bonus.

-Vă mulţumesc! Dacă nu sunt indiscret, pot să vă întreb ce aveţi de gând să faceţi cu sufletul meu?

-Acum că m-aţi întrebat trebuie să vă răspund.Nu? Aşa se cuvine. Sunt un colecţionar de suflete. Am o expoziţie dar nu vă pot arăta acum. Poate altădată când şi veţi înţelege mai bine fenomenul.

Sigur e dus cu pluta, m-am gândit, în timp ce am schiţat un zâmbet forţat. Servitorul şi-a făcut apariţia cu un plic în care erau înfăşuraţi cei 30 de mii. I-am numărat, erau toţi.

-Şi cu sufletul cum facem? l-am întrebat plin de naivitate.

-Mă ocup eu. Nu trebuie să faceţi nimic. Mergeţi acasă, totul e aranjat.

-Vă mulţumesc, sunteţi invitatul meu la deschiderea barului.

-Nu prea sunt omul care să bântuie barurile dar poate am să fac o excepţie de această dată.Mult noroc!

Şi-am ieşit în toiul nopţii cu banii la subsuoară. Eram fericit. Mă simţeam eliberat. La poartă un taxi mă aştepta cu motorul pornit. Măi să fie ce om bun, s-a gândit la toate. Când am ajuns în faţa apartamentului taximetristul m-a informat că se plătise deja pentru cursă. A fresh start and a good one too.

A doua zi am gasit locul perfect pentru bar. M-am gândit la un nume mult timp dar în acea dimineaţă Black Duck s-a ivit dintr-un colţ întunecat al minţii, un loc neexplorat. Aşa a început tot.

Într-o lună am reuşit să termin de renovat,utilat, mobilat de încheiat contracte, autorizaţii. În noaptea deschiderii am chemat prietenii, cunoscuţii, câţiva oameni din televiziune şi pe Szandor Laveel. Aveam cinci camere aşezate în cerc. Fiecare cameră avea câte o tematică. Camera Păcatului avea pereţii pictaţi cu scene biblice. Canapele roşii, imense, flori, glastre cu arbuşti, o atmosferă păcătoasă unde alcoolul împingea imaginaţia spre limita obsecenului. Pentru camera medievală am făcut la comandă mese ovale şi jilţuri pe care să şadă cavalerii veniţi să-şi soarbă berile şi spuma de pe mustăţile victorioase. Am făcut camera neo-hippie pentru toţi psychedelicii, camera mortuară pentru gotici şi pentru toată lumea camera Duck unde fiecare se întreţinea cu fiecare. Punctul comun era barul aflat în mijlocul acestor camere. Toate erau destul de încăpătoare şi toate s-au umplut de la început. Muzica era diferită de la o încăpere la alta.

Eram mulţumit de efortul depus şi în afară de asta nu simţeam lipsa sufletului. Am devenit mult mai pragmatic, banii se adunau mai uşor, eram un magnet pentru bunăstare. Pe de altă parte după şase luni de muncă asiduuă mi-am neglijat familia. Soţia a plecat şi a luat şi copilul. Nu am simţit nimic când am găsit casa goală după o ceartă. Remuşcările nu s-au arătat. Niciun sentiment nu m-a încercat. Eram plat.

Într-o noapte după ce am consumat foarte multe substanţe, m-am pierdut. Umblam ca o nălucă prin fiecare cameră. Tot în acea noapte am dat o petrecere privată pentru Szandor, un mecena al barului-artă. El a stabilit lista invitaţilor. El s-a ocupat de întreaga organizare a evenimentului. O echipă formată dintr-o mână de oameni mi-a decorat locul cu mătase neagră, lumânări, beţişoare parfumate, perne, fum, mult fum. Angajaţii mei au primit liber în locul lor fiind aduşi servitorii de la castel.

Am băut, am vorbit, am băut, am dansat. În camera păcatelor orgia era în toi. M-am aruncat în mijlocul grupului încleştat, interjecţii, sâni, se sugeau, se strângeau, se loveau. Am reuşit să trag o tipă într-un colţ de canapea. Eram drogat de plăcerea oferită. Deliram, am lovit, am muşcat, a urlat. Avea buzele de un roşu aprins. Avea un zâmbet viclean de fiecare dată când mă sugea,lingea, pupa. Eram în iad şi focul nu îmi ardea pielea. Realitatea se scurgea pe uşa de la intrarea în cameră, ochii mi se umpleau de sânge picurat din braţele crestate. Mi-am trecut mâna prin părul ei înăclăit cu substanţe, am tras, a ţipat. Eram posedat de demonul desfrâului, i-am aplicat câteva palme. A râs în hohote, am lovit mai tare. A vrut mai mult, mai mult, i-am dat mai mult, am lovit cu putere. Durerea era prinţesa cu corpul perfect pe care şi-o doresc toţi cavalerii.

Am reuşit să-mi trag pantalonii pe mine şi să ies, până nu rămâneam fără piele pe spate de la unghiile ce m-au străpuns strat după strat, subtanţa roşie a ţâşnit şi ea s-a hrănit cu lichidul meu. Mi-am potolit setea la bar şi am intrat în camera mortuară. Eram la bustul gol şi în jeans. Era răcoare, beznă şi miros de pucioasă. Grupuri de indivizi adunaţi în jurul meselor, cu ochii închişi meditau în linişte. Din când în când cineva striga: Bime! Pe unul din pereţi era prins un tablou ce înfăţişa un dragon cu trei capete,de câine, dragon şi bărbat. Am fost surpins să recunosc printre ciudaţii adunaţi, oameni de faceri importanţi, consilieri, profesori, creme de la creme. Am părăsit camera cu o oarecare teamă în sân şi pieptul îngheţat.

La bar am întâlnit-o pe Edie Sedgwick. Era ameţită, agitată, dezinhibată mi-a strecurat mâna pe după gât şi m-a tras spre camera neo-hippie. Nu reuşeam să-mi revin din şoc. Era chiar Edie. Am fumat împreună, am tras un gât dintr-o sticlă după care ne-am aruncat în muzică. Săream împreună pe ritmul clapelor,tobele, chitara, basul, if I was to say to you girl, we couldn't get much higher. Se unduia pe fiecare notă, eram complet hipnotizat, mă teleportasem în timp. Eram tânăr din nou, aveam plete, Edie cu ochii ei mari, puternic conturaţi cu negru dansa în lumina multicoloră, dresul negru şi cămaşa largă, lungă până deasupra genunchilor. M-am agăţat de unul dintre cerceii ei mari, vintage, am intrat în ureche. Bobby era aşezat pe un scaun cu chitara, cu muzicuţa, cu părul creţ, cânta. …she finally sees that she’s like all the rest, with her fog, her amphetamine and her pearls, she takes just like a woman, yes she does, she makes love just like a woman…yes she does…Am trecut de el cu grijă să nu-l deranjez. Iepurele alb, acidul era vărsat pe faţa de masă, m-am sărutat cu Grace Slick, ne-am iubit pe un pat moale, un burete îmbibat în substanţe, mi-a compus o melodie în timp ce îmi fumam ţigara de după. I-am mulţumit, mi-a spus să nu-mi pierd capul, i-am spus că nu.

Am traversat un râu de praf strălucitor şi m-am pierdut într-un câmp de căpşuni. Întinşi la umbra unei tufe erau cei patru gândaci magnifici. Nici urmă de japoneză. John m-a invitat să explorăm câmpul înroşit…let me take you down, ‘cause I’m going to Strawberry Fields, nothing is real, and nothing to get hung about, Strawberry Fields forever… M-am aruncat în fructele zemoase, mi-am mânjit obrajii de dulceaţa lor şi inima s-a împăcat cu creierul. M-am lăsat pe spate, mii de furnici mi-au cărat trupul pe sub cerul roşu. Albastrul ascuns în ochii unui singur strămoş mutant, nicio ieşire, am căutat semnul, Edie, cineva mă striga. Hey Joe! I've heard you shot your woman down! Shoot her one more time! Hey Joe, you better run on down!

-De ce să fug? Soţia mea a plecat, a divorţat, a luat cu ea copilul!

-Joe? Am găsit casetele! Hei Joe mai eşti cu noi?

Am ieşit pe cealaltă ureche, am sărutat-o, Edie I’m back darling! În camera Duck toată lumea mă privea acuzator. O ţineam pe Edie de mână, am prezentat-o invitaţilor. Toţi aveau costume albe şi stilouri în buzunarul de la piept. În mână aveam un ursuleţ de pluş. Laveel nu era printre ei, nici Bobby, nici Grace…nici eu.

Juglans regia L. sapiens

Pe la trei dimineaţa am simţit că nu mai pot continua lupta. M-am trezit în horcăieli, tuse şi alte elemente ce mi-au tulburat somnul. În bucătărie am băut un ceai dintr-o cană mare şi albă. M-am apropiat de fereastră clătinându-mă. Am ieşit pe balcon. Un câine rupea o pungă de gunoi aflată în mijlocul străzii. M-am pişat peste balustradă şi am aruncat cu cana după animal. Am spart o nucă, i-am gustat miezul şi am presărat cojile prin cameră. Am făcut la fel cu vreo douăzeci. Astfel am obţinut covorul mult dorit. Am călcat cu talpa goală peste cojile împrăştiate. Sângele a erupt ca un vulcan în aprilie peste cărţile de care m-am şters. Vindicativ din fire l-am căutat pe cel ce mi-a greşit. Ciocanul din cămară mi-a fost complice la crima săvârşită asupra fructelor nucului. Era necesar ca cineva să câştige.

La patru fără un sfert mi-a sunat telefonul. Nu m-am grăbit să răspund. Ţrrr!Ţrrr!Ţrrr! nu mai contenea. Am ridicat receptorul.

-Alo! Familia Nucilă?

-Nu, nu e familia Nucilă. Greşeală.

-Sunteţi sigur?

-Da sunt sigur.

Şi am închis. Am scos un sac din debara, l-am umplut cu cadavrele nucilor măcelărite. Eram speriat. Am strâns în grabă, am şters urmele masacrului. Pe hol nu era nimeni. În mare linişte m-am apropiat de ghenă dar când să le arunc mi-am dat seama că nu ar fi cel mai indicat loc. M-am întors tiptil în apartament. Ideile treceau pe lângă mine aruncate de un ţintaş prost. Camera se învârtea, becul din bucătărie pâlpâia ca o candelă suflată de vânt. Mâinile îmi tremurau, panica se instalase în castel. Servitorii bezmetici se loveau cap în cap alergând care încotro. Un şobolan gras mă arăta cu degetul din tronul sculptat în lemn de nuc. Eram condamnat la moarte prin sădire.

Am adormit lângă sac.

Se făcea că eram într-o livadă de meri când la un moment dat un păr bătrân a glăsuit către ceilalţi.

-Îl vedeţi pe acest amărât? În fiecare an e prădat de hoţi, copiii din sat îi rup crengile să-şi facă colibe, femeile îi rup frunzele pentru a-şi coace pâinea. Nu are linişte nici cât unul dintre fraţii noştri de la şosea.

-Dar de ce? De ce bătrâne păr? Cu ce a greşit în faţa oamenilor?au întrebat merii în cor.

-Ehh dragii mei. Ce vedeţi voi aici nu e un nuc ca toţi nucii. Iacă, el nu e de-al nostru, e om.

-Om? s-au mirat ceilalţi pomi.

-Da e om. A ajuns aşa după ce a greşit naturii. A fost pedepsit pentru lăcomia sa. Un om fără scrupule, fără coloana vertebrală, a acţionat fără judecată. Acum suferă. Aşa i-a fost scris!

-Ha ha ha aşa merită! Aşa merită! Ha ha ha!!

M-am trezit transpirat, gâfâind m-am uitat la ceas, era patru. Aţipisem pentru câteva minute. Ce vis straniu mi-am spus. Cu mâneca plină de frunze mi-am şters broboanele de pe ramuri. Canibalismul era în floare, îmi mâncasem semenii.

Rădăcinile s-au prins de pământul neaoş. Eram imbolizat. Tot ce mi-a rămas de făcut a fost să mă înalţ, ca nu cumva să mă batjocorească oamenii. Fructele mi le-am ferit de văzul tuturor undeva sus în coroana înfrunzită.

Ea

La început nu te-am luat în serios, nu m-am gândit

că tu ai putea fi cea care în trecut şi pe alţii ai rănit

nu m-am temut de un strănut în viaţa-mi de ermit.

De obicei sunt precaut, nu înţeleg cum m-ai momit?

De dimineaţă nasul îmi curgea şi cred, că de la ea

altfel nu-mi explic cum de, cum de...nu-s OK

Ceai fierbinte, glasul dogit, mucii pe perdea

Un telefon de la ai mei prieteni: NU pot să beau hamei!

Şi mă gândesc acum să scap din a ei strânsoare

Peste noapte mă tot dau cu o unsoare

Se spune că ar avea efect permanent

Dar fiecare strop mă face mai dement!

Renunţ la tratament; răspund apelurilor din noapte

Pe scări m-am strecurat printre pereţi şi fapte

Să beau un bitter poate-mi trece şi te uit

Şi un Jäger, cer prea mult?

Invazia nesiguranţei

mâhnirea a străpuns norul-edificiu

la care m-am închinat şi slăvit

într-un timp, anii-sacrificiu

părăsiţi în abisul uitării

temeri îngrămădite

în suflet-futil

de trupuri sordide

alerg inutil

prin mlaştina omenirii

sortită pieirii

întreb

nu cred

cadavre de plastic

în lichid amniotic

mormânt inodor

întreb

nu cred

tineri păstraţi în formol

în sânge substanţe-cancerul

rupe, sfâşie, mestecă domol

în beznă zace sătul

răul îmi invadează prezentul

reminiscenţe de vagabond

semenii arată cu degetul

capul ce se învârte pe eşafod

Experiment 4-Caleidoscop

Două pahare cu apă!

Un shot ciobit se tot plângea că nimeni nu-l mai bea.Spuma a umplut masa pe care tipa-zebră a dansat şi berea goală. La bar nişte indivizi cu ochelari de soare se feresc de difuzoare. Ei râd. Lângă mine se aşează pe vine o tipă mai mică. Ia şi te ridică! Am urlat spre ea, ecou. O apuc de braţ ca un erou şi mergem la baie. Coadă, aglomerat, ta-ra-ta-ta şi-am plecat cu necunoscuta X. Pe ring ajung la fix să mă întreb ce caut pe drumul pavat cu cioburi. Inevitabile întrebări mă lovesc ca nişte dopuri. Şampania e desfăcută locuieşte în pahare lungi, am dat bere pe blugi. Dar nu pe ai mei, cred că zbor cu nişte zmei.Dansăm pe ritmul trohaic cine are bere, are plăcere. O ard dubios pe la DJ, fericirea se scurge din pahare, visare. Trupuri încălzite, odată rigide se unduiesc fără cuvinte,comunică. Cinic un Jagermeister, stinge gâturi arse, câţiva s-au gândit la nişte farse. Nu m-am băgat, tango, tango cu o sticla de Jack, m-am împăcat, de băut necunoscutei i-am dat. Mă bat cu un ninjalău, un mexican şi un chinez, pe cine să pariez? Pace frate! Turul Franţei îl fac cu mâinile la spate, mă înţelegi? Sau tu ai putea să negi că aseară nu te-ai îmbătat? Evident, vă zic barmanul dement ne tot turna. Am zis să nu, a zis că da. Ralucaaaa!! Ea e... cum să o dau pe asta fără să jignesc entitatea ? Ebrietatea m-a luat până pe maidan unde toată lumea se adăpa. Am făcut la fel. De felul meu sunt şomer dar de lucru am găsit pe ring. Am tot dansat cu X şi Z şi chiar cu A mult mai târziu când vinul era viu, luminile orbitoare, supărătoare durere de ochi, m-a lăsat să me frec de Y, firul narativ convulsiv, inventiv o ard cu vocea pe negativ. Uimesc, îi dau pe spate pe câţiva din tunel, unu chel mă întreabă de stomac, îi dau un ac şi-o aţă. Croieşte-ţi frate o viaţă!-şi am plecat.

Pe drum mă întreabă vântul dacă-mi zboară gândul spre una brună de-am cunoscut-o cu o oră în urmă. Shift-Delete că sunt grăbit! Ajung acasă sau aşa ceva. Dar pe masă şi pe canapea unu, doi, două sau poate nouă. Vodka m-a luat pe nepregătite că nu mai ştiu cum am făcut de am ajuns ca la început. Aprind o ţigară şi realizez că n-am plecat din faţa barului. Enigmă. Şi cer o cană plină cu ceva. O gust, e apă. Mă gust cu ea şi plec acasă. De această dată am ajuns. În pat m-am pus şi-am adormit cu gust de bere şi lămâie, o greaţă fină mă mângâie. O alung şi somn.

Viaţa pe pământ

Binecuvântarea Domnului să fie peste voi toţi, cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor! a tunat vocea preotului David peste mulţimea adunată în biserica micii aşezări de la poalele munţilor Apuseni.

Mănăstirea Panacea a reprezentat la începutul anilor 90 un real sprijin, un refugiu pentru toţi rătăciţii, bolnavii, indivizii fără direcţie, călugări pribegi, cerşetori şi alţi vagabonzi aflaţi în căutarea iluminării. Cu timpul harul preotului David a depăşit graniţele ţinutului şi din ce în ce mai mulţi credincioşi, veniţi de la sute de kilometri depărtare au căutat scăparea de păcat în sfaturile părintelui spiritual. În fiecare vineri spre sâmbăta liniştea văii Acheronului era străpunsă de urletele demonizaţilor aflaţi la slujba de exorcizare. Printre cei slabi, în mintea şi corpul cărora se instalase diavolul se aflau şi călugăriţe din rândul obştei mănăstirii.

După binecuvântare, Matei s-a închinat evlavios la fiecare icoană în parte, şi-a luat aghiazmă şi nafură pentru acasă şi a pornit pe cărările-labirint tăiate prin brazii falnici. Era vară, pelerinii îi invadaseră spaţiul sacru de care se bucura în celelalte anotimpuri. Soarele ardea pielea şi vântul o tăbăcea. Fizionomia suferise modificări de când se mutase în urmă cu şase ani. Oraşul l-a abandonat cu gândul la o viaţă mai bună, mai liniştită în munţi, mai aproape de Dumnezeu, mai departe de oameni. Când şi-a pierdut casa, soţia, copiii, universul său s-a dărmat, ruinele visului frumos,familiei fericite i-au bântuit nopţile alcoolice pierdute prin cele mai obscure baruri. După îndelungi perindări pe aripile viciului, sfârşitul i s-a arătat într-o cameră de hotel jegoasă. Curva pe care o agăţase în Bar de Noapte era minoră. Fugise de acasă, hotărâtă să-şi facă un viitor strălucit în industria pornografiei. Dar până să împlinească vârsta legală pentru a juca într-un film sau a poza s-a gândit să strângă un mic capital pentru diverse.

Nu-şi arăta anii şi asta a făcut ca succesul să fie garantat. Isabel fuma cu picioarele desfăcute o ţigară din care fumul se ridica spre ceruri în rotocoale ademenitoare. Buzele sugeau cartonul în slow motion, din când în când îşi aşeza ţigara în dreptul vaginului. Are şi ea nevoie de relaxare după atâta treabă! rosti cuvintele şoptit în liniştea mormântală. Trântit la picoarele ei, Matei privea crăpătura din care ies puii de om. Se gândea la ai lui, pe unde or fi. De şapte luni o ţinea într-o beţie cruntă seară de seară, noapte de noapte, zi de zi. Curvele îl cunoşteau prea bine şi îl compătimeau.

Ce gaură ciudată. scânci fixând clitorisul într-un ecran cu ajutorul degetelor. Creaţie, viaţă, moarte, plăcere, durere toate adunate acolo, sunt fascinat de gaura ta! Şi în general de gaura universală din care am ieşit cu toţii, în care vom ajunge...simt sfârşitul apropiindu-se. Mă crezi?

O privea cu ochii roşii, obosiţi aşteptând un răspuns. Ea se scărpina pe buca dreaptă. După câteva minute de tăcere, tânăra s-a aplecat asupra testiculelor, cu mâna dreaptă masa, limba se juca lingând pielea fleşcăită.

Da....te....cred...termină-n gura mea! Sfârşitul e aici! molfăi cuvintele printre bale şi spermă.

Acum, slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că vazură ochii mei mantuirea Ta, pe care ai gatit-o înaintea feţii tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău, Israel" (Luca 2, 29-3)

Diavolul dansa lângă patul păcătos, fuma marijuana, şi trăgea dintr-o sticlă de tequila. Era satisfăcut, era regizorul, adevăratul câştigător al Oscarului.

Printre pleoapele ude zări la masă un tip fără urechi, în pantaloni scurţi ce îi zâmbea cu subînţeles. Hipnotizat de strania apariţie, îşi vedea viitorul în ochii malefici. Răul i s-a arătat în cea mai pură formă.

Banii! Nu am timp să stau la poveşti până dimineaţă! Hei ce faci? Nu mă auzi! Isabel aproape că ţipa însă bărbatul era de piatră, privirea pierdută. Din portofelul de pe masă se iţeau două bancnote. Le-a luat fără să mai zică nimic, l-a sărutat pe frunte şi a ieşit din nou pe stradă.

La câteva clipe după plecarea fetei, diavolul a dispărut în urma ei. Matei a leşinat.

A doua zi capul îi atârna în afara patului şi saliva se prelingea pe obrazul nebărbierit. Îi era ruşine. Dar de ce?

În după-amiaza de primăvară şi-a făcut bagajele şi drumul s-a deschis spre Apuseni ca o floare albă. O prezenţă străină, o frică se cuibărise în sufletul ciuruit de tristeţe, deprimare, agonie. Întunericul îi devenise cel mai crunt duşman. Însetat de cunoaştere, de lumină s-a hotărât să-şi caute scăparea în singurătate. Dumnezeul creştinilor îl chema cu a Sa iubire de oameni, depărtându-l de semenii săi pentru a-i salva rămăşiţele sufleteşti.

În şase ani şi-a construit o cabană pe muntele de lângă mănăstire. Potecile spre casă erau numai de el ştiute. Singurii oameni cu care a vorbit în toţi aceşti ani au fost preotul şi obştea mănăstirii formată îndeosebi din maici.

Părintele David făcea exorcizări şi construia biserici prin satele învecinate ,de aici şi viaţa agitată, supusă la multe încercări. Diavolul îl vizita în fiecare noapte ispitindu-l. Pe timpul verii pelerinii se adunau cu sutele în faţa bisericuţei de lemn. În timpul slujbelor demonii îi provocau pe cei de faţă la răzvrătire împotriva bunei morale, împotriva creştinătăţii.

Dacă ţi-e frică, Dracul intră în tine! se puteau auzi avertismentele bătrânilor către copii.

Broaştele ar fi fost invidioase pe indivizi care cu gura închisă scoteau din gât orăcăieli, femei tinere, slabe aruncau bărbaţi în toată firea în stânga şi-n dreapta încercând să scape din încătuşarea acestora, copiii lătrau, femeile bătrâne înjurau, se dezbrăcau implorându-l pe Satana să le fută. Pe tot parcursul slujbei aceste imagini erau normale.

Ajuns acasă Matei s-a aşezat cu faţa spre răsărit şi timp de două ore a stat în rugăciune. Când îşi termina canonul uşa cabanei s-a trântit de perete şi din lumina Soarelui a ieşit un cap de ţap cu trup de om.

Piei, Satană! De ce ai venit la mine?

Să îţi arăt adevărul! Prea mult ai zăcut în întuneric, a sosit timpul să vezi adevărata faţa a slujitorilor dumnezeului tău. Să te văd atunci dacă îţi vei mai pierde TIMPUL rugându-te în munţi în loc să-ţi îngrijeşti corpul şi să trăieşti viaţa cea adevărată. Viaţa e plăcere. Postul şi rugăciunea nu sunt bune. NU aduc nimic îmbucurător în existenţa ta. Şi după cum ştii, a ta existenţă nu e infinită. Atunci de ce să-ţi petreci viaţa aici când te poţi întoarce în lume?

Minciuni! Minciuni! Cel ce-ai căzut din Rai te blestem!

Mda...Văd că nu înţelegi. Poate ar fi mai bine să-ţi arât!

Şi uşa s-a închis. Îşi reluă rugăciunea către Dumnezeu ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Se lăsa noaptea în valea Acheronului când Moliftele Sfântului Vasile răsunau în curtea bisericii. Oameni bolnavi, curioşi, localnici, calugări adunaţi în jurul preotului David, îl venerau ca pe o zeitate. Demonii în schimb intrau în cei slabi. Unii erau stăpâniţi şi de mai mulţi draci. Erau cei mai agresivi, trupul omenesc se unduia în mişcări imposibile, urlete neomeneşti, mai multe voci se puteau auzi din acelaşi corp.

Matei stătea în spate rugându-se odată cu duhovnicul când deodată în stânga lui o tânără se trânti la pământ urlând.

Ahhhh!!!!! Diavoli veniţi şi mă luaţi din această adunătură de ţărani!

Domnului să ne rugăm! răzbea vocea preotului.

Eu sunt peste voi, ţăranilor! Încuiaţi la minte ce sunteţi! Lăsaţi-măăă!!!

Blestemu-te pe tine, începătorul răutăţilor şi al hulei, căpetenia împotrivirii şi urzitorul vicleniei.

Nuuuuu!NU ! NUUU!! Preot viclean! Ne cunoaştem!!!!

Blestemu-te pe tine cel aruncat din lumina cea de sus şi surpat pentru mândrie în întunericul adâncului!

Recunoaşte! Mărturiseşte-te în faţa enoriaşilor tăi! În faţa oilor credule! Ahhhh!!! Ha haha! De ce părinţele nu le spui adevărul oamenilor! Ţi-e frică? Ha ha ha ha!!!!

Blestemu-te pe tine cu Dumnezeu Atotţiitorul, Carele a însufleţit pe oameni cu glas de Dumnezeu insuflat şi dimpreună cu Apostolii a lucrat şi toată lumea a umplut-o de dreaptă credinţă!

Nu îmi spui nimic! Sunt aceleaşi minciuni părinţele! Spune-le oamenilor ce băiat obraznic ai fost în tinereţe! Spune-le !! HAIIIIII SPUNEEEE!!!!!! AHHHHH!!!!!

Teme-te, fugi, pleacă, depărteaza-te diavole necurate şi spurcate, cel de sub pământ, din adânc, înşelătorule, fără de chip…

Taci slujitorule corupt! Taci acum, dacă nu, te iau cu mine! Minciunile tale sunt dulci, prind la bieţii oameni! Dar ce să ştie ei din Adevăr?Pe cei care au aflat i-aţi făcut nebuni! Puţini au fost cunoscătorii Adevărului, au murit, i-aţi bătut, otrăvit cu pastile, închişi în ospicii nu au avut ocazia să propovăduiască Cuvântul Adevărului Suprem!

Teme-te de asemănarea lui Dumnezeu celui întrupat, şi să nu te ascunzi în robul lui Dumnezeu, că toiag de fier şi cuptor de foc şi iadul şi scrâşnirea dinţilor te aşteaptă ca răsplătire pentru neascultare!

Minciuni!!!!!Ahhhh!!!! HaHaHa! Nu mă tem de dumnezeul tău neputincios. Unde e dumnezeul tău acum?

…. cela ce în lanţuri te-a aruncat în întunerecul iadului, pentru noaptea şi ziua cea lungă, pe tine diavole, ispititorul şi aflatorul tuturor răutăţilor.

Cela ce pe tine nu te iubeşte om păcătos cu haină de aur! Dumnezeul tău ştie ce faci cu maicile tale frumoase? Ştie dumnezeul tău ce-ai făcut? Îţi spun eu, că ştie! De aceea sunt aici ! HA!HA!HA!

L-a aceste vorbe David s-a oprit din slujbă. Avea ochii bulbucaţi şi frica i se putea citi pe faţa schimonosită. Era vlăguit de putere, diavolii erau peste el. În acelaşi timp mulţimea era din ce în ce mai agitată, până când din spate se auzi Matei tunând.

Aşa părinte David? Are dreptate această tânără demonizată? privind mai atent spre ea, o recunoscu pe Isabela.

Iubiţi credincioşi nu vă încredeţi în cuvântul vrăjmaşului! Căci vrăjmaşul lucrează mişeleşte folosindu-se de trupul acestei tinere! NU credeţi! Eu sunt lumina voastră, călăuza spre Dumnezeul nostru Atotputernic!!

Beeee!!!! se auzi din mulţime.

Vedeţi încornoratul e printre voi! Nu vă speriaţi! Dumnezeu e cu noi! Să nu vă fie frică!

Miauuuu!

Piei, Satana!

A venit vremea Adevărului părinte spune-ne care este secretul?De unde ştim că nu eşti slujitorul Satanei? murmură mulţimea.

Atunci câţiva tineri l-au încercuit pe preot şi i-au legat mâinile de toaca de la intrarea în biserică. Călugăriţele au început să ţipe, să se zbată pentru a-l elibera însă au fost oprite.

Matei s-a apropiat de prizonier.

Oameni buni, poate are dreptate David. Eu zic să-l ascultăm. Să-l spovedim. Ce spui părinte? Eşti pregătit?

Dau socoteală numai lui Dumnezeu! El să mă judece! Nu o adunătură de păcătoşi! Dezlegaţi-mă!! Blasfemiee!!Dezlegaţi-mă!!!

În zadar a ţipat, nimeni nu a mişcat un deget. După jumătate de oră de linişte duhovnicul încătuşat vorbi.

Am venit aici cu gânduri curate. Eram tânăr, vă rog să mă credeţi. Ispitele erau mari la teologie! Satana era cel mai prezent pe holurile căminelor de teologie! Aveam prieteni mulţi în oraş. Am început să bem, să mergem la femei. Nu ne stătea capul la biserică. Nimeni nu se gândea că unul dintre noi va ajunge să-L slujească cu adevărat pe Domnul. În ultimul an am cunoscut un boboc. L-am siluit! Mă îndrăgostisem de el şi nu înţelegeam, nu mă înţelegeam. Am absolvit şi atunci am hotărât să părăsesc oraşul. Am fugit de cel ce devenisem, un monstru. Dar în loc să fug spre munţi am mers spre câmpii într-un oraş mai mare. Acolo m-am împrietenit cu unii profesori de religie. Aveau aceleaşi ocupaţii ca şi mine, nu ne prea sinchiseam de Dumnezeu de Diavol de nimic. Trăiam în plăceri. Cluburi de noapte, curve, băutură şi din când în când organizam o petrecere la una din mănăstirile din apropierea marelui oraş. Aveam un fost coleg de facultate care slujea acolo. Pe timp de noapte când pelerinii plecau chiliile erau ale noastre. La fel şi călugăriţele venite să-l slăvească pe Domnul. Făceau ascultare la prietenul meu preotul Dionisie. Aşa că le puteam controla. Orgiile se ţineau până dimineaţa de aceea puneam lacătul pe poarta mănăstirii să nu fim deranjaţi. Într-o seară ne-am îmbătat de nu mai ştiam care cu care era acolo. La un moment dat dintr-o chilie s-a auzit un ţipăt. Am mers să vedem despre ce era vorba. Când am deschis uşa am fost loviţi de un ger năpraznic şi un miros îngrozitor de fecale. Am aprins lumina şi imaginea era terifiantă. Trei maici îi sugeau falusul Satanei. O a patra era mânjită cu rahat din cap până-n picioare, sânii supţi până la sânge, în vagin avea înfiptă o cruce întoarsă. După cum am spus eram beţi. Satana ne-a chemat să participăm la orgie. Am închis lumina şi ca hipnotizaţi ne-am aruncat în plăcerea diavolească. Nu îmi aduc aminte ce s-a mai întâmplat. Ne-am trezit claie peste grămadă a doua zi. O călugăriţă era moartă. Am îngropat-o în cea mai mare taină. De atunci nu m-am mai văzut cu nimeni din acel grup. Tot atunci am ales calea muntelui. Mi-am dorit schimbarea.Dumnezeu să mă ierte! Iartă-mă Doamne pe mine păcătosul! Dar diavolii m-au urmat şi aici. Am fost ispitit timp de trei ani. Nu am cedat. Dar într-o noapte la uşa chiliei a bătut o femeie. Era frumoasă. Era din capitală şi auzise de mine. Mi-a spus povestea ei, am ascultat-o cu mare atenţie. Suferise mult! Îl căuta pe Dumnezeu. Dimineaţă m-am trezit dezbrăcat lângă ea. Nu am rezistat tentaţiei. Timp de o lună am făcut dragoste ca doi nebuni. Curpins de teama să nu se afle la Patriarhie, într-o noapte am ieşit pe munte chipurile să ne rugăm. Când am fost sigur că suntem destul de departe de sat am pus-o să îngenuncheze. Mi-a luat-o în gură! În acest timp din tufari a ieşit un ţap care mi-a spus cu grai omenesc’’Te Văd’’ şi a dispărut. Aveam la mine o cruce de fier. Am lovit-o în cap şi am aruncat-o într-o prăpastie. Mi-a fost frică. Iartă-mă Doamne! Iertaţi-mă fraţilor!

Dumnezeu să te ierte! a răsunat mulţimea.

Noi nu avem puterea să judecăm! Eu zic să-l eliberăm şi să-l lăsăm în plata Domnului!Vor avea grijă alţii de acest criminal, de acest monstru cu chip de om!

Spunând acestea Matei îl eliberă. Preotul speriat a rupt-o la fugă spre munte. Enoriaşii s-au împrăştiat care-încotro, cu capetele plecate ca oile după mulgătoare. Liniştea a cuprins Valea Acheronului la pieptul ei domol cu aripi gingaşe, anunţând pacea ce se aşternea peste satul răvăşit de cele două forţe primordiale. Energiile locului au fost anihilate de energiile negative emanate de gazele iadului. Răul se înrădăcinase şi în inimile locuitorilor. După plecarea preotului David a existat o continuă ceartă între poporani. Unii erau de partea părinţelului ceilalţi îşi doreau să-l şteargă din memoria lor. Nu ştiu cât a durat acest mic război dar nici nu m-a mai interesat.

Cum a ajuns David? Nu mai ştiu. Au existat zvonuri că ar fi plecat în State unde şi-a făcut o biserică. Şi-a creat propria religie dar nu am auzit de ei încă, şi-au trecut mulţi ani de atunci.Nicio şansă de regăsire spirituală, era prea uman.

Cât despre mine ce să vă zic? Am părăsit stâncile,singurătatea, m-am căsătorit cu Isabel şi ne-am mutat în Grecia. E bine aici, avem trei copii. Sunt regizor acum, fac filme pentru adulţi. Am bani să îi învârt cu lopata. Isabel e cuminte acum, are grijă de copii, s-a dovedit a fi o bună mamă.

Până la urmă ce-mi pasă de eternitate, de viaţa de Apoi, dacă totul e O.K. ACUM?