Panseluțe și votcă

Genunchiul julit se vindecă greu.În răcoarea dimineții autobuzele își fac loc pe străzile încă pustii cu ușurința cu care o pasăre moare împușcată de vânătorul dibaci.Pădurea adăpostește o mulțime de animale. Păsările zboară și mor. Pe cărări virgine trec pașii grăbiți și calcă floarea de colț. Betoanele feresc oamenii de frig și de celelalte prădătoare. Familii de păsări cântătoare căzute pe pavajul ud, zdrobite într-un ultim vers se sting ca lampa rămasă fără gaz. Din cimentul turnat peste mormintele lor răsar panseluțe din care se extrag poțiuni magice. Dragostea se sădește cu o mică lopățică în teren fertil dar uneori poate crește și printre betoanele comuniste.

Autobuzul oprește în stație și trupul fermentat în alcoolul consumat în bodegile nopții se aruncă pe scaunul rezervat bătrânilor. Nesiguranța împinge trupul de pe clădire într-un butoi de confuzii. Realitatea capătă forma unei sticle de whisky și se ridică ca un fum spre tavanul cârciumii. Mircea s-a îmbătat într-o oră târzie când alte trupuri stăteau lipite sub un cearceaf alb și curat. Fiecare își construiește realitatea socială cu propriile mijloace. Și Iggy e acolo, se urlă în difuzoare ”nightclubbing we’re nightclubbing”, și toți dansează, noile fețe, fantomatice prezențe.Rana sângerează. Mână se îndreaptă spre portofelul în care o fotografie nu există dar acolo sunt banii care vor achita nota. Și toată lumea e mulțumită. Autobuzul rulează pe străzile pustii. Își dorește ca șoferul sa nu oprească mașinăria. Dar stația se ivește și piciorul calcă pavajul ud.A ajuns acasă beat, la fel de beat ca ieri, alaltăieri, la fel de beat ca întreaga omenire scursă dintr-un shot de tequila. Vântul îl trezește pe banca pe care a adormit meditând la neputința inimiii slabe. Ian avea dreptate. Mocheta e plină de scame. Nu are timp să curețe mocheta roșie, pătată pe alocuri. Apartamentul e gol. Canapeaua ruptă susține trupul cu dezgust. În genunchi se stă în biserici nu în apartamente. Julitura nu se vindecă de la sine.

Soarele apune într-o găleată cu apă murdară. Mopul putrezit nu mai șterge podeaua lipicioasă. Mircea desenează un chip în praful de pe masa din bucătărie. Pastele de săptămâna trecută ascund mici vietăți printre bucățile de ton. O adevărată petrecere. Sticlele de vin se aruncă cu voioșie spre buzele crăpate. Și totul se repetă într-o armonie bahică. Chitara fără corzi așteaptă liniștită învierea. Dar timpul se dilată și lumânarea a ars, ceara topită a curs și vântul a smuls acoperișul din paie. Și-a ars trecutul cu țigara lăsând găuri în amintirile alterate de starea avansată de depravare. Produsul cel mai consumat are 40% alcool. Se fabrică în Tennessee și ajunge să fie consumat de către diferite persoane în diferite țări. În cantități mari dăunează grav relațiilor interumane.

Svetlana este fosta prietenă sau cel puțin așa crede Mircea. Cei doi au alergat printre panseluțe și au făcut dragoste pe cimentul orașului. Se prea poate să se fi iubit. Uneori dragostea crește printre betoane. Asta o face mai rezistentă la intemperii. Dar ceva nu a funcționat cum trebuie sau ”cum trebuie” nu s-a lăsat descoperit. Vântul a spulberat ceea ce nu a fost și ar fi trebuit să fie. Astăzi, în timp ce Mircea soarbe ultima picătură dintr-o sticlă cu gâtul subțire, Svetlana soarbe buze noi și moi și stă lipită de alt trup sub un cearceaf curat, proaspăt spălat ce miroase a balsam. Dar cui îi pasă? Vulpea va veni după tribut.

S-au întâlnit într-un moment favorabil iubirii.Păsările cântau și o mie de panseluțe i-au îmbrățișat în petalele lor. Coșurile de gunoi răspândeau un miros plăcut și toți oamenii erau buni. Primăvara face ca lucrurile imposibile să devină posibile. Dacă s-au iubit? Probabil.

Svetlana se așază pe marginea patului. Gândurile prind aripi și sfârșesc în brațele lui Mircea. Acolo ea se simte într-un anume fel. Însă dragonul atacă prada ușoară. Nesiguranța atacă.Totul arde ca un pai de chibrit și întunericul îți spune adio. Mircea își pleacă capul și acceptă. Aceste întâmplări sunt reale dar panseluțele nu. Nu există poțiuni magice, nici păsări, numai saci cu ciment legați la gâtul indiferenților.

Marginea patului se prezintă ca fiind un loc incomod. E un refugiu pentru cuplurile care se ceartă. Dar nu un loc permanent. Toate paturile din lume au parte de asemenea acțiuni. Marginea patului poate fi un loc urât când știi că poți sta acolo mult timp fără ca nimeni să apară.Oricum florile s-au uscat și praful tronează peste camera de zi, pe fotografii, pe cărți, pe Mircea. El vomită în gunoi, sacul e plin de conserve din tablă. Ruginit și expirat scheletul își caută bere în frigiderul nefuncțional. Incapabil să treacă peste stratul de fericire din trecut aleargă gândacii de sub chiuvetă. Aceștia sunt agili și negrul lor se confundă cu jegul din bucătărie. Praful se confundă cu Mircea care e praf.

Micuța Eva locuiește la diferiți proprietari de apartamente timp de o noapte.Cinci zile pe săptămână.Sâmbăta și duminica iși ia liber.Are o o mașină micuță cu care se deplasează la clienții generoși dar în același timp serioși. Relațiile eșuate au transformat-o într-o femeie independentă. Dependența de bani o ține în viață. Fericirea o cumpără cu banii transpirați în diverse așternuturi. Uneori, mai ales vinerea își scoate trupul prin baruri. Uneori, vinerea trupul și mintea au nevoie de alcool pentru a spăla transpirația grăsanilor și frustraților din timpul săptămânii. Și sexul vine de la sine pentru că micuța Eva e drăguță, drăgălașă. Ochii ei mari înțepenesc bărbații și gura ei atinge locuri tabu într-un anumit tip de societate. Eva e blondă, are un metru și șaptezeci și ochii mari, pătrunzători. Are doar douăzeci și trei de ani și căștigă mai bine decât majoritatea persoanelor din țara ei. Barul e plin și acele indică ora două A.M. I am Eva! Mircea mirat își întoarce privirea de la pahar la femeie și apoi din nou la pahar. Și ce vrei acum? Ea vrea. Și oricum întotdeauna obține ce vrea. Așa e ea.

Casa ta arată mizerabil! El știe asta. Dar amândoi sunt beți și nefericiți, le-a rămas o relativă plăcere trupească de care se vor bucura pentru întreaga noapte. Dar până la urmă lucrurile simple te fac fericit. Nu? Mâinile tremură, șoaptele se împleticesc prin tăcerea nopții, cearceaful murdar îi încurcă, îl aruncă, hainele îi încurcă, le aruncă și ei se aruncă unul catre celălalt. Există chimie. O legătură ce s-a format instant ca un plic de Nescafe Clasico Instant Coffe în apă clocotită.Și acum că o plăcere, o mică plăcerea s-a născut dintr-o seara confuză ideea de a continua scormonește adânc prin mintea celor doi. Mircea nu știe ce profesie a îmbrățișat Eva.Are timp să afle numai că a pierdut ghidul de folosire. Inițiatul e doar un neofit în comparație cu User’s Guide Of Time. Insomniile sunt niște prezențe comune în viața celor doi. Acum au trecut zece ore și încă dorm îmbrățișați. Evrika!

Svetlana își scobește rana din genunchi cu un ac subțire materializat într-o fotografie alb-negru. Svetlana e singură. Prietenul scobește în inima unei tipe de la departamentul de creație. Nu există dragoste pură. Mâinile ei ating sânul atins de mâna-mircea.Fotografia răscolește praful. Mâna tremură.Sânul se întărește.Sfârcul salută lumea. Svetlana rememorează trupul. Trupul nu mai este, dar și-ar dori să revină. Who Do You Love? Emoția îi cuprinde întreaga ființă și aruncă cu ea de pereții proaspăt vopsiți de către mâna care atinge sânul de la creație. Who Do You Love? Aventura are urmări. Așa se întâmplă după o expediție pe tărâmuri necunoscute dar care îți devin foarte dragi și frământările se adună într-un bazin de regrete. Who do you want every night? Și se adună și curg de peste tot, curg și se varsă, și se varsă în Svetlana. Amintirile se leagă de tot ce se întâmplă în jur. De magazinele frecventate, de cărțile citite, de muzică, de străinii de pe stradă care seamăna cu acea aventură. Și inima sare să iasă dar tu o pui la loc legată fiind de realitate, de confort, de stabilitate. E de înțeles de ce Svetlana a renunțat. Prietenul, mare fan secțiunea creație, e acolo acasă, la birou, în camera de zi și frica de schimbare a măcinat-o într-atât încât a renunțat la fericire pentru stabilitate. Alegerile ar trebui confruntate cu Ghidul de Utilizare.

Ochii se deschid și brațele se desfac din îmbrățișarea trupului gol lungit în patul obișnuit numai cu o singură persoană. Alcoolul e dotat cu un mic ciocănel folosit în timpul nopții de către niște spiriduși care lovesc sistematic mintea îmbibată în lichid. Mircea se așază pe marginea patului. Gândurile prind aripi și sfârșesc în brațele Svetlanei. Iluzia beției se curmă după un somn fără vise. Iluzia binelui artificial se destramă ca un puzzle aruncat de pereți. Dimineața de după e o babă fără dinți și greața te sărută și te felicită. Felicitări domnule Bou! Mircea își ascunde chipul în perna urăt mirositoare. Nu ar mai ieși de acolo. Se gândește că mai bine ar fugi. Fuga e bună în asemenea momente.Eva se îmbracă în grabă. Nici ea nu se simte prea bine. Taxiul a ajuns la timp și un simplu salut a pus punct unei nopți inutile. Rămas singur își aprinde țigara, cafeaua e de proastă calitate la fel și timpul în care s-a învelit. Un gândac îl salută în trecere, o nălucă îl plesnește cu o palmă de fier. Eva are un pește. Cele șapte rânduri de grăsime adunate după ceafă îl îndreptățește să fie pimpul ei. Sunt lucruri pe care nu le cunoaștem. Se întâmplă destule într-o fracțiune de secundă. Lovit de țeava din fier își vede sângele ce dă năvală spre cuibul gândacilor.Obrazul lipit de podeaua soioasă încearcă un rictus. Bărbatul agresiv înjură și lovește carnea în formă de om cu pantofii lui cu vârf ascuțit din piele de porc.Lanțul de aur sare pe gâtul gros. Gâfâie. Proxenetul a obosit. Se așază pe singurul scaun din bucătărie își aprinde o țigară și își sprijină picioarele de trupul moale. Bă jegosule dacă te mai prind cu pizda mea fără să vorbești cu mine îți tai beregata! Dă-te-n morții tei! Nothing Remains! ajunge la urechea bătută. Orele trec printr-un cerc în flăcări și ard în iadul nimicului. Principalul inamic reușește să-și ridice hoitul plin de sânge închegat. Cu părere de rău că e viu cotrobăiește prin debara după o sticlă de votcă. Asta îl va ajuta să treacă peste durere. Should I stay or should I go? Întrebarea firească pusă de Svetlana. Who do I love? Și Svetlana decide. Cele două femei se întâlnesc în Blues. Svetlana își dorește fericire și asta va căpăta. Suma fericirilor dintr-o viață este un număr par? Sentimentele ghilotinate se întorc asemenea unor fantasme să bântuie prezentul acceptat ca un bine confortabil. Ce se întâmplă când întrebările se revarsă? Mircea decide.Trotuarul nu e un loc sigur. Și ploaia spală sângele scurs din capul zdrobit. Umbra lui a dispărut și trupul în mormânt.Cele două se sărută. Buzele lor au tânjit după atingeri femeiești. Inima încetează să mai bată. Grămada de oase și carne stă îngrămădită. Se încetează măsurarea timpului pentru acest obiect. 1975-2011 stă scris pe crucea din cimitir. Prietenii au făcut-o la comandă. Sub anii vizitei pe această planetă stă scris cu litere de aur ”A fost un pește bun”. Mircea și-a folosit ura și a zdrobit capul cu șapte cefe. În cartier viața e dură baby. My little Svetlana girl, I’m coming home! Și Iggy îl incântă cu China Girl. My little Svetlana girl, You shouldn’t mess with me! Nu e bine să te pui cu oamenii beți. Bineînțeles că a fugit de la locul crimei.Limba Evei atinge părți nestimulate de pe limba Svetlanei. Prietenul e plecat în delegație cu tipa de la creație. Cele două aleg apartamentul cuplului nefericit.So you made a big mistake! Ochii sunt injectați cu ură și ura nu e bună. Bineînțeles că ea există, la fel cum există o bară metalică în mâna lui Mircea care aleargă cum nu a mai făcut-o de foarte mult timp spre apartamentul păcatului. Păcat doar într-o anumită societate.

Mircea se trezește târziu în noapte alături de un trup necunoscut. Acele indică cinci A.M. iar lângă el stă lungită Eva. Visul l-a trezit în timp ce lovea două femei cu o bară metalică și sângele îi împroșca fața și ele țipau și el râdea.Lângă un burtos, peștele, se masturba pe cadavrele unor curve. Visele pot fi ciudate, mai ales după ce consumi băuturi alcoolice și ți-o tragi cu necunoscute. Ce-ai pățit dragă? Și mama apare în ușa dormitorului.Mi-e frică mamă! Își urlă disperarea către ușa închisă. Eva s-a trezit. Eu am să plec, e târziu. Regele e în șah.

Svetlana a decis. Pentru moment abonatul beat nu poate fi contactat, vă rugăm reveniți după ce își revine. Și se spune că telefoanele nu sunt urmărite. Panseluțele ar trebui să-și facă magia pentru ca cei doi să fie în sfârșit împreună.Eva trântește ușa și zboară ca o pasăre ce este. Deprimatul desface o sticlă de vin și o bea și adoarme fără vise. „Ca un foc/Ce nu arde deloc/Ce s-a stins/Fara sa fie aprins” băiatul vecinilor de dedesubt ascultă Celelalte Cuvinte și asta trezește amintiri.Plouă și vântul răscolește praful din casă. Ferestrele sunt deschise.Își deschide telefonul. Pe ecran apare un mesaj de la Svetlana. Accesează mesajul primit prin apăsarea unui simplu buton.Un boton în spatele căruia se află, există o persoană care a scris ceva și el a primit mesajul. Până la urmă tehnologia e bună.Se întâlnesc. Soarele apune printre betoanele comuniste și panseluțele zâmbesc în glastre și păsările cântă și iarba crește și verdele calmează spiritul confuz.Se strâng, se pipăie. Pe fundal o melodie.

We gotta get out of this place
If its the last thing we ever do
We gotta get out of this place
'Cause girl, there's a better life
For me and you!

Vinerea se pleacă din oraş

Se dă Fiinţa. Prin calculul matematic al anilor se determină unitatea de măsură precum şi valoarea exprimată prin această convenţie pentru încadrarea Svetlanei în societatea numerică. Experienţele ţin de timp şi de fiinţă. Dar nu trebuie neglijată nici influenţa mediului definit într-un tabel excel între coloane şi rânduri. Brutalizat de celelalte vietăţi, caracterul fetei a căpătat veleităţi de nimfă. Una a pădurilor formate din chipuri şi trupuri efemere.

În afara întâlnirilor temporal-spaţiale de prin barurile şi puburile frecventate alături de aproape-prietenii, Svetlana îşi trăieşte propria realitate în garsoniera închiriată de pe bulevardul Elisabeta. Alcătuită dintr-un amalgam de înfiinţări, ea citeşte Heidegger fără a înţelege ce e de la sine înţeles-în sensul acelor de ceasornic se limitează la a părăsi clipa chiar cu riscul de a deveni o absentă temporal dar în acelaşi timp rămâne legată print-un ac de cupru de minutele şi secundele scurse. Motanul îşi miorlăie nevoia fiziologică într-un colţ al încăperii. Este Motanul sau Se Dă Motanul? Cugetă în timp ce buzele moi ating ceaşca de cafea şi lichidul se eliberează din strânsoarea porţelanului pentru a-şi relua ciclul organic deşi libertatea presupune o întemniţare provizorie în trupul fetei.

La fel ca majoritatea femeilor şi această nimfă îşi are eroul ei. Dar este el? Nu poate spune cu precizie. Numărul magic trei reise dintr-un calcul amănunţit al clipelor petrecute alături de bărbatul numărul unu, după tată. Cel din urmă i-a dat viaţă, cum se spune, deci nu poate fi tăgăduită supremaţia sa în faţa tuturor celorlalţi. Dar sunt anumite aspecte care luate în calcul lovesc în edificiul ridicat în faţa mulţimilor. Aşadar ea, Svetlana salvează aparanţele vopsind gardul pe afară. Dincolo de gard, casa nu a fost tocmai o acasă la care te întorci cu bucurie. Mama-luptătoarea supremă, tatăl-exemplul bărbatului de care pe viitor să se ferească. Nopţile ar trebui să odihnească mintea şi trupul prin somn. Vacanţele la fel. Când eşti copil violenţa nu e tocmai cel mai bun prieten de joacă-bătaia ca mijloc de educaţie îţi elimină umanitatea prin furtunul de scurgere de la maşina de spălat. Cureaua este o invenţie utilă dar omul are imaginaţie şi sadismul său atinge pielea copilului cu lovituri ce lasă urme. Aşadar Svetlana îşi doreşte să intre în normalul societăţii reducându-se astfel la aceea sclavie mentală în faţa semenilor critici. Poate dacă îşi acceptă adevărul demonii o vor părăsi şi noaptea va fi noapte şi clipa bună va fi absorbită în întregime.O actriţă pe această scenă dar şi în afara ei riscă să se identifice cu personajul interpretat.

Pe întinderea celor trei ani ea a fost fata cu un tată perfect-Protectorul, cu o mamă puternică dar în acelaşi timp tandră şi înţelegătoare. O căştigătoare. Armonia a fost cuvântul ce a definit relaţia cu Radu. Cele două corpuri s-au unit într-un întreg şi acel viitor necunoscut capătă contur în lumina reflectoarelor speranţei şi a aşteptărilor.

Pornind de pe bulevardul Elisabeta, Svetlana traversează zilnic parcul Cişmigiu pentru a ajunge la locul de muncă. Pe aleea principală florile îi zâmbesc şi îi urează o zi minunată. Nu e conştientă de această fericire şi ochii încercănaţi sunt incapabili să dea de veste creierului pentru a elimina substanţele. Rutina o dezmiardă în dulcea monotonie în care se scaldă ca într-o apă lină. Nu schimbă deşi ştie că mai e ceva, ceva mai bun în altă parte şi într-un alt fel. Adună zilnic în enciclopedia stărilor confuze, frustrări indexate în tomuri întregi de nopţi chinuite şi lipsa curajului o macină ca un grăunte ce luptă cu piatra de moară. Motive are, să facă pasul, să cerceteze mai bine cămara, să aprindă lanterna cunoaşterii dar puterea de a decide se lasă aşteptată pe băncile stabilităţii actuale.

Soarele o îmbrăţişează şi o încălzeşte. Un zâmbet se iţeşte la colţul gurii şi ochii se măresc de mirare. Sunt vie. Îşi spune surprinsă de proiectilul de seninătate şi conştientizare cu care a fost lovită din ceruri. Florile zâmbesc şi ele şi Svetlana le oferă un feedback pozitiv. Pasul e uşor şi mintea s-a limpezit ca vinul matur.În copilărie, în timpul vacanţelor petrecute la bunici a fost expusă bătăilor administrate în mod sistematic şi profesional de către bunic, bunicii, o femeie credincioasă şi cu frică de Dumnezeu. Asemenea manifestări educative s-au ţinut săptămânal şi în apartamentul în care locuia alături de părinţii căsătoriţi cândva din dragoste.

Să fie dragoste! Dar dragostea nu mai reprezintă nimic în universul ei. Rostind fraza îşi dă seama de goliciunea cuvintelor, lipsa lor de sens într-o aplicare practică în viaţa înconjurătoare.

Să fie depravare! Şi depravare a fost şi este.Sau se dă depravare! Şi mintea incapabilă să realizeze misterul ascultă în tăcerea nopţii picăturile de ploaie ce se lovesc brutal de pervazul din tablă. Zgomotul produs devine infernal şi infernalul ascunde demonul amărăciunii camuflat în singurătatea întâmplărilor insipide.Cine e Radu? Se dă Radu, nu nu se dă, eu am ales şi deciziile din trecut sunt doar un hazard de care vreau să mă debarasez şi să alerg pe câmpia înflorată şi du-mă acasă te rog tu străine fără chip!Du-mă într-o „acasă”.Şi drogul inimii, afară cu el, vreu să ştiu binele , prea am cunoscut răul.

Într-o încercare reuşită fata se desparte de băiat.Decizia luată nu a fost una simplă ca atunci când cobori la magazin să-ţi cumperi pâine. Frământările aluatului au inclus şi impurităţi, resturile unui trecut a cărui paranteză a fost deschisă şi niciodată închisă. Aici şi acum s-a revelat cu greutatea unui pahiderm erbivor, mare şi greoi din fluviile şi lacurile Africii ecuatoriale. Curajul a venit din acele frământări. Schimbarea durează şi acum eliberată de celălalt suflet, s-a reîntregit.

Dimineaţa acel Soare loveşte cu putere în fereastra garsonierei.După experienţa eşuată singurătatea este un medicament necesar şi tămăduitor. Îşi plimbă degetele pe fese cu mişcari de felină. Se admiră în oglinda mare din baie. Deodată zămbetul dispare distrus de un regiment întreg de riduri. Îşi neglijase corpul în toţi aceşti trei ani. Atenţia fiind îndreptată spre falsul profet. Aceşti trei ani s-au adunat la aceea ce se numeşte îmbătrânire. Ignorarea înaintării s-a întors acum într-o oglindă, una care nu minte şi cu sinceritate îi spune: Da! Ai îmbătrânit cu trei ani! E lovită de acestă informaţia la fel ca mama lovită de tată. Şi atunci apar mici spiriduşi care îţi comunică că e timpul pentru regrete. Am irosit timpul sau a fost o etapă necesară? Dar Svetlana ştie că nu trebuie să deschidă uşa la străini. Le vede aşteptând prin vizorul realităţii aşteptând cuminţi pe hol să intre în inima ei. Nu regret nimic! Şi se autostimulează folosind metoda reintegrării în prezent. Aici şi acum e bine.Mă simt bine singură. Nu am nevoie de nimic. Sunt mulţumită. Cred că sunt din ce în ce mai fericită. Îmbătrânirea face parte din natura umană, accept.

Vârsta Svetlanei este definită printr-un număr ce poate lua valori de la 0 la n. Fie V (viaţa) o funcţie şi necunoscuta x numărul anilor adunaţi. Să se calculeze fericirea Y astfel încât V(X)=un finit împlinit.

Pe pânza cea nouă tabloul capătă contur sub penelul utilizat de artistă.Dar echilibrul se lasă căutat şi înainte de a-l atinge eroina trece prin stări şi stări, evenimente şi evenimente, peste cuvinte, prin personaje sordide, apartamente şi paturi, baruri şi cafenele, orgasme, simulări, fericiri bahice, fumuri, pastile, munţi şi mări, sticlele goale toate se adună şi creează un întreg din care extrage puţinul, binele şi răul pentru a le aplica în prezentul ce va urma.

E vineri şi Tudor, coleg de birou şi de lichide consumate în Londophone, îi propune un weekend la munte.Accept! Am nevoie de o ieşire din Bucureştiul ăsta care mă apasă şi mă sufocă. Tudor este proprietarul unui Wolswagen nou-nouţ cu scaune din piele şi toate celelalte accesorii pentru care scoţi un surplus de bani din buzunar.El nu e ceea ce se numeşte snob, e un tip rafinat, plin de surprize, amuzant şi plin de viaţă. Spre deosebire de Radu care era, Tudor este. După program îşi fac bagajele şi pedala de acceleraţie călcată cu îndemânare face ca acul vitezometrului să indice 120 km/h şi şoseaua Bucureşti-Ploieşti să se scurteze în fiecare minut lăsând în spate Marele Oraş. Claude Challe & friends le gâdilă urechile într-o atmosferă de vacanţă pe o plajă mediteraneană. Climaxul este atins într-un Orgasmus de şapte minute şi 35 de secunde, ultima melodie de pe album.

Svetlana îşi aprinde un Dunhill lung şi se cuibăreşte în scaunul din dreapta şoferului cu un zâmbet satisfăcut. Maşina rulează cu precizie prin curbele de pe Valea Prahovei.Îl priveşte cu atenţie pe conducătorul auto şi pentru prima dată îşi scoate filtrul impus de creier inimii. Tudor este perfect în lumina dupa-amiezii, la volanul maşinii. Cum de nu văzuse pănă atunci că el, Tudor era conceput pentru ea. Aşadar Se dă Tudor!. Dar totuşi există în adâncul ei o nelinişte în ceea ce-l priveşte. Nu pare genul de tip care îşi doreşte să se aşeze la casa lui cu soţie şi doi copii frumoşi, cei mai frumoşi.

Sinaia se arată cu vile încărcate de flori şi muntele veghează în tăcerea-i specifică apariţia celor doi. Totul pare minunat şi cina şi vinul curge şi clipele se dilată. Ah e doar 22? Am crezut că e miezul nopţii! Şi râd amândoi într-o stare încărcată de erotism şi mici flirturi ce anunţă o noapte plină de plăcere. Şi atunci îi sună telefonul mobil inventat de nişte tipi mefistofelici care probabil şi-au dorit ca oamenii să comunice mai bine dar în schimb i-au îngrădit cu o altă responsabilitate, aceea de a răspunde atunci când te sună prietena în cele mai inoportune momente. Ioana era plecată de o sătămână în delegaţie la Arad pentru deschiderea unui nou magazin de cosmetice. Era o femeie de afaceri cum se spune, ambiţioasă şi foarte devotată jobului. Lăsat în Bucureşti, prietenul şi-a permis această ieşire, săturat fiind de berile alături de prietenii microbişti. Intenţia era detaşarea de cotidian şi nu o aventură alături de frumoasa colegă de birou. Dar la cum merg lucrurile sentimentul de vinovăţie îl cuprinde şi apasă tasta ce comută telefonul pe modul silenţios.Cine era?

Se dă Ioana. Prietena de doi ani. Locuiesc împreună, îşi fac planuri pentru nuntă şi un plod care cel mai probabil va fi cel mai frumos din lume. Cu toate acestea relaţia scârţâie ca roţile unui car tras de doi boi malnutriţi. Dezechilibrat emoţional Tudor are toate şansele să cadă pradă avansurilor Svetlanei.

Cina se prelungeşte într-o adevărată beţie care îţi dă senzaţia că eşti mai arătos decât în oricare din zile. Cei doi se prostesc ca doi copii de grădiniţă dar cu un grad mai mare de erotism prezent în gesturi şi în atitudine. Camuflat în discuţiile purtate sălăşluieşte un viitor act sexual asupra căruia se pare că au căzut de acord. Noaptea îi îmbie spre detaşare, împingându-i mai aproape unul de celălalt. Nimfa este complet absorbită de cuvintele partenerului şi îi dezveleşte dantura perfectă într-un râs zglobiu la fiecare replică amuzantă şi nu numai. Pentru a evita penibilul uneori devine serioasă şi începe o dicuţie despre rolul omului în societatea modernă şi despre cum indivizii se depărtează din ce în ce mai mult unul de celălalt. Apoi conversaţia trece şi prin birourile firmei la care lucrează, bârfind câţiva şefi şi colegi izbucnesc în hohote de râs ce ţin câteva minute bune. Şi când apele se liniştesc tăcerea îi îmbrăţişează într-o armonie a privirilor aruncate seducător unul către celălalt. Din nou telefonul sună şi numele de pe ecran nu-i mai spune nimic, nu-i mai transmite niciun fior şi degetul apasă din inerţie tasta silence. Abonatul Orange nu răspunde.Vă rugăm reveniţi.

În Arad camera de hotel e prea goală şi tristeţea o atinge pe Ioana care nu mai ştie ce să creadă. Îşi ia poşeta şi porneşte într-o plimbare ce se vrea a fi liniştitoare. În faţa hotelului se urcă într-un taxi cu scopul precis de a ajunge într-un bar. Comandă un Martini dublu şi ţigările îi ţin companie în rotocoale de fum ce se ridică sub forma unor semne de întrebare înconjurând-o într-o ceaţă deasă şi nesigură. Ochii mari caută în pahar fericirea pierdută, nu se ştie când, prin Marele Labirint. Şi acele pahare nu răspund, tac şi se adună pe masa din sticlă mată. În mintea-i scenariile curg de la diferiţi scenarişti care mai de care mai beat şi ea, ca un mare producător, îi refuză rând pe rând ca într-un final să scrie singură scenariul cel mai plauzibil. Probabil e cu băieţii la băut. Însă intuiţia feminină nu cedează în faţa acestei concluzii şi trage în nesiguranţa ei cu gloanţele îndoielii. Ciruită de incertitudine îl sună din nou şi din nou până când aude robotul insensibil la durerea ei. Abonatul Orange nu poate fi contactat. Şi-a închis telefonul şi astfel grijile sporesc în intensitate şi astfel tipii mefistofelici lovesc din nou în umanitate.

La Sinaia străzile pustii primesc turiştii beţi ce ies de prin restaurante. Cu pas împleticit şi aceeaşi voie bună cei doi se îndreptă spre hotel. În cameră e curat şi primitor. Şi-au cumpărat o sticlă de vin şi încă un pachet de Dunhill. Ea se apropie şi îi întinde un pahar plin cu un lichid roşu demisec. Se aşază unul lăngă celălalt pe marginea patului şi îşi sorb vinul în tăcere. Se privesc, îşi lasă paharele şi fără prea mult efort se sărută zugrăvind un tablou grotesc. Pe fundal un bar, o femeie ce iubeşte un infidel, ochii încercănaţi veghează nedreptatea acelui sărut ce pentru unii pare inofensiv. Din Arad se vede bine viitorul fără acest Tudor necinstit sufleteşte. Saliva celor doi se uneşte, limbile se ating şi mâinile ating sânii, fesele, pectoralii, părul şi feţele. Se contopesc şi deodată totul se opreşte brusc. Nu pot să fac asta. Nu pot să-i fac asta Ioanei. Cred că o mai iubesc. Te rog înţelege-mă. Ochii Svetlanei se lasă ca pânzele corăbiilor în timpul furtunii.Ah, O.K. am înţeles. Am înţeles eu greşit. Băutura asta! Penibilul s-a produs. Şi acum nu ştiu care e următorul pas. Să stingă lumina şi fiecare să se culce în patul său sau să continue o discuţie pe seama celor întâmplate pentru a lămuri situaţia. Preferă prima variantă şi pijamalele se aruncă pe corpurile încinse. Svetlana adoarme greu la fel şi Tudor care e cuprins de remuşcări venite din bezna nopţii. Să-i spun? Nu, nu pot, voi strica totul. Sunt sigur că nu mă va ierta. Şi dacă îi zic? Dacă mă iubeşte cu adevărat mă va ierta şi după voi face lucrurile mai bine, mai implicat.Cât de prost am fost şi pentru ce, pentru ce? Deja simt că am pierdut-o. Mândria ei nu mă va ierta. Nu îi spun şi toată lumea e fericită.Păna la urmă e doar un sărut, asta înseamnă că nu am înşelat-o, e doar un sărut inofensiv. Mi-e dor de tine Ioana! O sun mâine. Şi până în zori somnul a venit pe ritmul acestor gânduri puţin dramatizate. În fond chiar i se pare că nu a făcut nimic ieşit din comun aşadar sentimentul de vinovăţie dispare odată cu spălatul dinţilor.

Se dau uitării evenimentele din acea seară într-o Sinaie păcătoasă şi ajunşi în Bucureşti cei doi se pupă protocolar pe obraz. Ioana prepară paste cu scoici şi de la fereastra bucătării caută cu privirea Volswagen-ul în parcarea din faţa blocului. Într-un târziu un cap de Tudor se iveşte. Acel cap pe care ea îl iubeşte ajunge acasă.

Am fost la munte cu nişte colegi de muncă.Mi-a fost dor de tine, draga mea. Draga lui nu răspunde şi îi aruncă săgeţi din ochii albaştri.

Ce colegi ?

Păi, a fost Carol cu o prietenă şi Svetlana. Am stat în Sinaia.

De ce nu ai răspuns la telefon vineri seara? Te-am sunat de foarte multe ori.

Cu un aer nevinovat îi răspunde că nu l-a auzit şi că s-a descărcat când a vrut să o sune. A ajuns târziu de la ceva restaurant fain şi nu mai avea rost să o deranjeze.

Nu era nicio problemă dacă mă sunai. Oricum m-am culcat târziu. Şi cu cine ai dormit în cameră?

A, singur. Schiţează un zâmbet.

Aha, Svetlana te place! Las’ că ştiu eu. Şi mi-ai zis asta mai demult.

Eşti paranoică. Doamne,nu am nicio treabă cu Svetlana. Şi dacă aş fi vrut să fac ceva cu ea făceam asta demult. Eşti geloasă fără motiv.

Eu ştiu sigur că ai făcut la munte ceva cu ea! Sunt sigură. Mai lasă-mă în pace cu bulshiturile tale de doi lei! V-aţi tras-o? Asta e,v-aţi tras-o! Ai dormit cu ea! Ce penal eşti! Eşti un porc! Nesimţitule!

Doamne ce geloasă eşti! Eşti paranoică! Clar! Nu eşti normală la cap.

Tot eu nu-s normală!? Tot eu!?

Deci dacă ai de când să mă stresezi cu prostiile tale eu plec la Carol! Să-ţi fie clar! Şi nu ai să mă mai vezi niciodată!

Uff îmi cer scuze nu ştiu ce am. Trebuia să răspunzi. Mi-m făcut tot felul de filme. Te iubesc Tudor! Te iubesc!

Da! Da! Bine! Mă duc să fac un duş şi mă culc.

Ioana caută o stâncă de care să se agaţe să nu cadă în prăpastie. Îi vine să urle, să-şi urle disperarea, simte că ceva nu e în regulă, ceva s-a întâmplat. Încearcă să se liniştească şi să elimine gândurile şi imaginile ce se adună acolo în mintea ei proiectate în filme porno ca pe youporn secţiunea amatori. Îl iubeşte dar feedbackul lui e slab sau chiar nul. Cele două trupuri dorm în acelaşi pat matrimonial, fiecare pe partea lui. Ea e supărată, el e nepăsător la gelozia ei. El nu a făcut nimic.

Luni e ziua cea mai lungă. Ţigările aprinse la cafeaua de dimineaţă sunt însoţite de povestirea întâmplărilor din weekendul scurs. Svetlana şi Tudor sunt tăcuţi în această dimineaţă. Discută mai mult despre taskurile din acea zi plus alte probleme nerezolvate în cadrul companiei. La prânz Carol este informat de către infidel că în weekend ei doi au fost la munte împreună cu Svetlana şi o fantomatică prezenţă ce va lua forma unei amice dacă într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat Ioana îl va iscodi. Carol ca de fiecare dată acceptă fără să pună prea multe întrebări.

Seara se lasă peste Bucureşti cu claxoane şi ambuteiaje. Sufletul Svetlanei e blocat într-o seară de vineri. Nişte Arctic Monkeys, vin, ţigări şi din nou prietenia singurătăţii care de această dată nu mai e ca atunci când s-a despărţit de Radu. Vibratorul zace în sertarul din dormitor . Ameţită îi pune bateriile şi încearcă un self-fuck fără prea multă reuşită. Se gândeşte la Tudor care, în altă parte a oraşului îşi satisface iubita cu limba şi penisul erect. Te vreau!

Marţi dimineaţa ploaia stropeşte bulevardele prăfuite. Cafeaua e amară şi ţigara are un gust ciudat. La birou cheful nu vine oricât ar fi chemat din văgăuna în care s-a ascuns. Svetlana eşti chemată în biroul şefului!

Vineri pleci în Italia pentru contractul cu cei de la Platon Logistics. Ai planuri?

Ah, nu! Sunt liberă! Şi mă bucur că aveţi încredere în capacităţile mele de negociere.

Mda, te întorci săptămâna viitoare miercuri. Ai şi tu două zile libere marţi şi miercuri. Ai grijă, ăia sunt nişte bulangii, să tratezi problema tranşant.

Da! Sigur nu aveţi nicio grijă, mă descurc.

Mda, să mergi la contabilă să-ţi iei banii de diurnă, cazare, drum şi vezi că îţi trimit un mail cu oferta.

Vestea primită o ridică ca un prieten ce-ţi întinde mâna atunci când ai căzut. Oportunitatea plecării, colac de salvare, ieşirea din monotonia biroului.

Miercuri trece ca un intercity printr-o haltă. Joi se arată cu bagaje şi rochii elegante gata să fie purtate prin restaurantele şi străzile Cetăţii Eterne. Vineri se lasă cu o întârziere de 20 de minute la decolare.

Ora 10 A.M. , Roma, Italia, Svetlana se cazează la hotelul de pe Via Corso. Camera spaţioasă cu vedere spre piaţa Veneţia o face să se simtă importantă. La 14 are loc întâlnirea într-o clădire de lângă staţia de metrou Termini. Zonă suspectă.

Ioana simte răceala partenerului şi ieşirile alături de prietene se înteţesc.

Unde eşti?

La Marcela, bem un vin.

Hmm şi când ajungi acasă?

Într-o oră, cam aşa. De ce?

Păi eu te aştept cu masa pusă. O.K. te aştept.

Da, da bine într-o oră ajung şi eu.

Tudor priveşte acele ceasului,ora a trecut. Mai aşteaptă jumătate de oră şi nimicul şi nimeni capătă contur. Se resemnează îşi face patul şi somnul atacă. La două Ioana îşi face apariţia într-o stare avansată de ebrietate. Apartamentul cu două camere e destul de mare pentru un cuplu cu probleme. Fiecare se aşază în propria singurătate doar cu un perete ce desparte o iubire care ar putea fi dar nu mai este. Despărţirea este iminentă, la fel şi alunecarea Ioanei spre băutură. O minciună simţită şi nerecunoscută de partener duce la alcoolism. Asta se întâmplă, asta a vazut-o şi Carol. Plec pentru că există un loc în care tu trebuie să fii şi nu pot să cred că tu mi-ai spus că locul tău e aici cu mine. Dacă eu greşesc atunci pe aici e uşa şi uite cheia. Eu am plecat pe această uşă. Ia cheia.

Şi Ioana a ieşit pe acea uşă cu vizor murdar. Nu a greşit cu nimic dar demonii nu o lasă. Strangelove.

Despărţirea acceptată de ambele tabere.Pain will you return it, I’ll say it again pain!

Tudor rămâne în apartament.

Singurătatea rămâne în apartament.

Muzica urlă în difuzoare în miez de noapte.The Raconteurs, Together. Cine are urechi să asculte, să asculte, cine nu, mai bine să-şi proptească un par în fund.

Ciurpercile cumpărate îşi făc efectul, stomacul foamea nu mai simte. Ţigările fumate îşi fac efectul, plămânul satisfăcut în corp aerul transmite. Svetlana îşi plimbă corpul pe lângă piramida de la Ostiense. În urechile ei The Raconteurs sună mai bine ca niciodată, în corpul ei dorinţa de a-l ţine în braţe pe Tudor este mai puternică ca niciodată, în mintea ei sfatul lunii răsună mai bine decât vorbele unui sihastru. SO Young ! Because we’re young!

Ineditul se produce ca un mijloc de a scăpa de prezenţa bărbatului mult dorit şi atunci într-un bar de lângă Piaţa Argentina buzele ei se aruncă pe alte buze de femeie. Şi sărutările aproapelui vin ca o avalanşă de neoprit. Descoperirea o provoacă şi Tudor dispare între sânii bombaţi ai tipei din bar. Erica se supune limitelor legale, adică vârsta este cuprinsă între 18 şi maximul poate atinge 20. Miercuri, ziua plecării apare ca o motivaţie pentru păstrarea relaţiei. Şi lesbianismul înfloreşte ca un trandafir pentru dulceaţa viitoarelor întâmplări.Vibratorul are o stăpână tânără şi însetată de cunoaştere. O tânără care strânge lichidele adunate în vaginul suculent al Svetlanei. Bukowski e prezent în atmosferă şi linge şi el un sân după ce o sticlă sau poate două de whisky s-au turnat în gâtul moşului de la sinea sinelor. El e prezent în încăperea în care spaţiul a devenit un decor de filme porno cu lesbiene amatoare, un fel de milf vs. Teen, în care acest Bukowski se face cunoscut prin penisul lui beat ce se aruncă cu înfăţişări de înger spre micile mironosiţe. De fapt frustrările celor două s-au adunat în degete, fingering-ul obişnuit şi limbile ce ating anumite parţi din corpurile lor, şi straponurile şi lipsa acelui bărbat le aduce aici.

Aventura continuă după o mică pauză concretizată în două săptămâni de şcoală din partea Ericăi şi două săptămâni de muncă din partea Svetlanei.

Eşti una!

Sunt cu tine!

Vreau să mă cuprinzi în feminitatea ta perversă!

Această ultimă discuţie se desfăşoară în limba şi literatura engleză. Sunt oameni în Italia care au reuşit să înveţe şi altă limbă în afară de spaniolă sau franceză. Pe TV5 emisiunea începe. Ce părere aveţi despre lesbianism? A good one! Şi cele două râd într-un univers creat special pentru ele.

Tudor o sună pe Ioana detaşat, cere informaţii despre plata ultimii chirii. Fosta-Viitoare soţie îşi plânge prezentul gândindu-se că Dumnezeu o va aştepta exact ca în melodia aia de la Depeche Mode. Adică cu simţul umorului dezvoltat şi bolnav şi cu zâmbetul pe buze. Ozzy îşi cântă Suicide Solution într-un fundal acoperit de gemetele plăcerii.În bulevardul Elisabeta porcul e fratele omului şi omul e fratele şobolanului canibal. Lingerea celuilalt se transformă într-o Niagara a salivei pe corpurile celor două femele. Cu un cuţit imaginar Ioana taie legăturile Tudor, Svetlana, Carol şi îşi taie şi nişte vase de sânge importante în existenţa umană pentru cunoaştere şi acţiune. Ioana cade în abisul uitării doar pentru că bunii prieteni mai au de trăit cel puţin 50-60 de ani. Libertatea lui Tudor e condiţionată de tradiţia ce impune doliu 40 de zile şi alte ritualuri ortoduxe duse la habotnicism. Dar nimănui nu-i pasă şi în scurt timp firma de cosmetice angajează o altă ioana care probabil urmează să se căsătorească cu un alt tudor, care probabil are un Volswagen cu care va pleca la munte cât timp ioanele sunt în delegaţii, sau în vizite la părinţi sau bolnave de ceea ce se numeşte importanţa jobului în viaţa de zi cu zi.

Ioana nu a murit. Se retrage la casa părintească pentru câteva luni pentru a-şi reface planul de abordare şi întoarcerea în Marele Oraş va avea urmări poate mai bune.

Tinereţea Ericăi nu poate fi capturată într-o garsonieră din Bucureşti, sângele ei aprins o face să fie într-o continuă căutare de parteneri sau partenere astfel că după o ultimă vizită o anunţă pe Svetlana de decizia luată. Urma să nu se mai întoarcă niciodată. Vestea nu produce mari valuri în sufletul Svetlanei, obişnuită fiind cu despărţirile.

Cafeaua se varsă pe cravata cea nouă. Mâna îi tremură după noaptea petrecută în compania prietenilor microbişti. Berea a curs ca Dunărea în zilele ploioase şi shoturile au bombardat gâtul în raiduri interminabile. Tipa din barul în care au băut nu s-a trezit. Se apropie de cearceaful bombat sub care un trup doarme după ce a fost frământat de mâinile lui inconştiente. Este surprins de frumuseţea ei dar şi de sânii perfecţi şi buzele cărnoase.Numele îi scapă ca săpunul solid în baie şi o atinge uşor. Aceasta se trezeşte dezvelind un zâmbet şi un picior epilat şi bronzat. Îşi beau cafeaua aproape în tăcere. Greaţa îl cuprinde şi singurul lucru pe care şi-l doreşte este să o vadă ieşită din apartamentul care încă respiră aerul Ioanei.

Eu trebuie să ajung la birou!

Ah, da şi eu am cursuri astăzi şi de data asta chiar vreau să ajung! Şi râde. El o priveşte schiţând un zâmbet forţat.

Te las undeva?Merg pe Ştirbei.

Da mă poţi lăsa la Universitate.

Volanul e făcut să se învârtă. E rotund. Maşina coteşte pe străduţe pentru a ajunge pe marele bulevarde. Guerrilla de dimineaţă o emisiune care la liniştit chiar şi pe Vadim Tudor! Zâmbesc amândoi, însă fără prea multe vorbe îşi iau la revedere în speranţa că nu se vor mai întâlni.

Svetlana îşi bea cafeaua cu gândurile înfipte în prezent. Realizează lipsa de empatie faţă de problemele celorlalţi.Nu mai are planuri, speranţe deşarte, aşteptările au murit înecate în apele întâmplărilor din ultima vreme. Vulgaritatea trecutului va trebuie dată spre reciclare pentru ca prezentul să-i fie pur. Ecologismul e la modă şi la modă înseamnă să fii aici şi acum. Nu se mai gândeşte la viitor, îşi aprinde o ţigară şi trage. Bea cafea. Cunoaşterea ţine de timp şi de fiinţe. Acţiunea implică fiinţa care se dă, timpul este.