Gioarsele-studiu de caz

Sunt răspândite pe întreg Pământul având o densitate mai mare în oraşele aglomerate.Nu există un anumit standard în ceea ce priveşte aspectul. O gioarsă poate lua diferite forme şi culori. Contrar părerii generale din această categorie de oameni fac parte şi bărbaţi, nu numai femei.

Dacă aruncăm un ochi sau doi în trecut, observăm că gioarsele au jucat un rol important în evoluţia societăţii fiind prezente în comploturi, revoluţii, răscoale, trădări etc.Din lipsă de cerneală şi hârtie nu voi face aici istoria giorselii, aşadar să revenim în spaţiul carpato-danubiano-pontic în zilele noastre. Aşa să ne ajute Cel de Sus.

Gioarsă înseamnă haină veche, uzată dar în anumite cercuri este folosit în sens peiorativ, adesea adresat persoanelor de o moralitate îndoielnică. Cele mai cunoscute gioarse sunt gioarsele de club. Aceste creaturi joacă un rol foarte important în dezvoltarea turismului românesc. Capitala noastră minunată nu scapă nicio ocazie să uimească pe insul străin prin versatilitatea, inteligenţa (majoritatea au terminat sau sunt în curs de a termina o facultate/master), ospitalitatea şi toate celelalte însuşiri extraordinare cu care sunt înzestrate gioarsele de club. De obicei o ard dubios în grupuri formate din două sau mai multe dar atacă separat. În unele cazuri se pot luptă între ele pentru a-şi atinge scopul. Au fost consemnate cazuri prin diferite reviste de cultură (vezi Click,Libertatea etc.)

Gioarsele de club beau mult, de aceea când îşi termină banii acaparează atenţia celor din jur prin diferite subterfugii. Neofiţii se aruncă spre ele cu diferite băuturi crezând că poate, poate. De cele mai multe ori gioarsa îşi termină cocktailul şi părăseşte zona în căutare de noi aventuri şi grade. Spre dimineaţă, folosindu-se de instinct detectează partenerul de copulare. Se duc lupte acerbe dacă se întâmplă ca mai multe să admire un singur mascul. Îşi freacă trupul de el în unduiri de şarpe, îi şoptesc glumiţe cu tentă sexuală. Câştigătoarea ajunge în pat alături de bărbatul visului bahic savurându-şi trofeul picătură cu picătură.Celelalte, îşi împart resturile. Unele ajung prin alte baruri deschise de dimineaţă pentru a-şi continua search-ul for the holy fuck.

A doua zi se trezesc prin paturi străine la diferite ore, cu capul zdruncinat de mahmureală şi corpul rupt de…whatever.

Gioarsele sunt fiinţe libere dar în acelaşi timp pornite într-o veşnică călătorie spre dragostea adevărată, pură.De aceea cel ce se trezeşte lângă o astfel de creatură după o noapte de care nu ar trebui să fie mândru, este tentat să păstreze gioarsa. Greşit. Aceasta are tendiţa să se îndrăgostească dar căile ei încâlcite nu o vor lăsa. Astfel la scurt timp va deveni violentă, agitată şi poate dăuna grav sănătăţii partenerului, precum şi celor din jur(prieteni,mame, taţi, câini, pisici etc). Lăsaţi gioarsele libere! Nu pot suporta captivitatea.

Alte gioarse: gioarsa de birou, gioarsa de profesoară, gioarsa de minister, gioarsa drogată, gioarsa deprimată, gioarsa frigidă, gioarsa hipsteriţă,gioarsa hippie etc. Încă nu s-a stabilit numărul total de specii de gioarse dar cercetătorii români lucrează cu spor prin cluburile, barurile, corporaţiile, fermele, firmele, ministerele, munţii şi câmpiile României pentru aflarea cifrei exxxacte.

Gioarsa de sezon se întâlneşete mai ales vara la mare şi în ea se includ multe din tipologiile de gioarse enumerate mai sus.

Bărbaţii-gioarsă se numesc giorsoşi dar au fost semnalate şi alte denumiri în anumite zone( giorsan, giorsone, giorsilă etc.) Au comportament asemănător şi se împart în aceleaşi categorii.

Acest articol îşi doreşte să fie un pamflet şi trebuie tratat cu o sticlă de vin şi un pachet de ţigări americane. De fapt e o gioarsă de pamflet.

09 august 2006

09 august 2006

primul condamnat

Spre dimineaţă am uitat de toţi şi de toate, de gânduri şi de ce îmi era mai drag şi mai frumos în viaţă. Fumul gros îmi înnegrea creierul şi mintea îmi era din ce în ce mai goală. Căzut de pe scaun priveam în jur şi înjuram fiecare persoană ce mă iubea şi mă ura. Ştiam că moartea se apropie cu paşi repezi strecurându-se prin orice gaură din corpul ciruit de gloanţele înfrângerii. Mă simţeam pierdut într-o mulţime de chipuri. Eram diferit.Nu eram eu cel de ieri nici cel de azi şi nu voi fi nici cel de mâine. EU trăiam în altă parte împreună cu ceilalţi din mine.Într-un loc liber fără prejudecăţi şi fără ură,fără bine, fără curve, fără ipocriţi,fără fără fărăăă. Ura de după uşă...stă la pândă şi loveşte capul moale. Pe această lume trăia un personaj prost interpretat de un actor netalentat.Am văzut în apă o lumina şi am vrut să o ating cu mâna. Dar tremura, nu am reuşit să o prind. De fapt ce căutam ? O altfel de lumină...O flacără,o flacără care se stingea de fiecare dată când, prins în miraj am crezut că îmi aparţinea. Dar nu,nu eram capabil să obţin ceea ce doream.. Ştiam asta,de ce am încercat, de ce stăruiam în minciună?Orb. de ce tot m-am opus gândului “ratat mic ce eşti! Piei din ochii omenirii”?Nu am fost eu.Odată acest actor va muri înecat încercând să cucerească flacăra.

La prânz am uitat de mine plonjând într-un pahar. Am crezut că astfel voi reuşi ceea ce nu am reuşit în mare. Paharul era mai mic şi mai puţin adânc. Am obţinut câteva răspunsuri. Nu prea multe. Ceilalţi mi-au oferit soluţii.Ei erau empatici şi mă înţelegeau.

Mă ajutau să mă ridic îmi aduceau aminte că nu sunt pierdut, am pentru ce lupta. Mâncam în sictir un colţ de pâine. O pâine nici rea nici bună. Cel puţin nu mă mai certam cu stomacul. Ieşind din casă am observat că sunt mediocru ca un primar de provincie. M-am refugiat într-un loc plin de pahare, unde buda nu e niciodată departe şi omul de la bar zâmbeşte la fiecare comandă. Şi tu ai mersul încâlcit.

Spre seară puterea ce mi-a fost dată s-a manifestat.Devenisem conştient. Eram un fel de dumnezeu, mai mic, poate al meu.

Puteam face orice. Strada pe care mergeam se îngusta.

Am sărit să ating stelele, am dansat, am urlat la lună ca un Canis lupus turbat.

Am marcat teritorii, am alergat, am cucerit, am mâncat pastramă de câine, am împuşcat porumbei, oameni, nimic nu mi-a stat în cale.

În pielea goală, m-am întors.NU era drumul bun.

Mi-am amintit de flacără şi totul se contura.Formă.

Marea îşi arunca valurile, cu coama lor albă, peste mormintele celorlalţi.

Murdar m-am aruncat în apa neagră cu gândul să ating limba de foc.

Buze reci mi-au sărutat obrazul sărat. Dulcele gust, victoria, speranţa m-a călăuzit spre dispariţie, renaştere. Un nou pas, o nouă personalitate.

Actorul a murit.

în tren nu s-a întâmplat nimic

-O sticlă de apă plată, un pachet de biscuiţi şi un Snickers vă rog.

-7 lei, altceva?

-Nu, mulţumesc.

Îşi îndeasă în rucsac apa şi biscuiţii.Batonul de ciocolată are loc în buzunarul drept de la geacă. Trenul pleacă în cinci minute. Are timp să mai fumeze o ţigară. Peronul pustiu îi poartă gândurile odată cu gunoaiele împrăştiate de vânt. Doi copii fericiţi trag aurolac dintr-o pungă în spatele unui stâlp. Unul dintre ei reuşeşte, cu mâinile îngheţate, să-şi aprindă un muc de ţigară. O savurează privindu-l pe celălalt-detaşare. Starea de bine îi învăluie, îi teleportează într-o lume curată şi caldă.

Iulian îşi găseşte locul în vagonul gol. Locomotiva urlă ca o bocitoare în liniştea nopţii. Roţile se pun în mişcare şi clădirile prind viteză. Reclamele luminoase dispar treptat, lăsând loc întunericului. Metal pe metal. Orele trec greu, minutele se lovesc cu putere în grămezi de metri, kilometrii se adună în grupări teroriste şi explodează sub şinele trenului propulsând corpul tot mai aproape de destinaţie. Un biscuite, o gură de apă, o plimbare pe culoar, o ţigară într-o staţie. O budă infectă, scaune rupte, un iz de vagabond persistă în aer. Uşa de la compartiment se deschide brusc şi Iulian sare în picioare.Îşi face apariţia un bătrân cu ochii mijiţi, zdrenţăros şi plin de bube. Se privesc. Nimeni nu vorbeşte. Trenul îi leagănă, amândoi au un ritm.

-Dă-mi un ban!bolboroseşte mongolul.Îşi întinde mâna fără două degete, celelalte trei strânse în formă de cârlig.

-N-am!

-Măcar treizeci de mii! N-am mai mâncat de trei zile...

-Dacă n-am, n-am...

Iulian încearcă să închidă uşa glisantă dar nu reuşeşte. Bătrânul vagabond are putere şi se opune fără nicio sforţare.

-Vă rog frumos să plecaţi!

-Da...am înţeles. Tot respectul!

Mirosul de pişat invadează compartimentul. Arătarea a dispărut de pe culoar.

„Au trecut câteva secunde, unde naiba a dispărut?” Cercetează vagonul.Nimic. Nici urmă de epava mongolă, dar totuşi există.

Întors pe locul său este cuprins de remuşcări.Mai avea jumătate de pachet de biscuiţi.Îi mănâncă cu gândul la strania apariţie şi mai apoi dispariţie. Dar poate nici nu a existat.

cafeaua de dimineaţă

astăzi am tras de mine să merg până-n Paris să-mi beau cafeaua. şi cu toată lehamitea am reuşit să mă ridic din pat. m-am scărpinat cu mâna dreapta în partea stângă a capului. părul ciufulit,firele îşi căutau identitatea care încotro. mi-am aprins o ţigară şi dus am fost spre malul Senei. mai întâi am trecut prin Jardins du Luxembourg, mi-am cumpărat un corn şi l-am savurat lângă palat la umbra unui măr înflorit. câteva fete, în fuste colorate de primăvară, m-au salutat cu mâna la breton.le-am răspuns printr-un surâs şi privirea ucigătoare a la Joe Kidd,moi et Clint Eastwood! m-am lăsat purtat de mireasma florilor de melodiile păsărilor din parc, am închis ochii, m-am transpus în timp până în 1794 pe timpul revoluţiei franceze.atunci m-am trezit amintindu-mi că palatul Luxembourg în acea perioadă a fost închisoare.trăirea s-a spulberat sub greutatea istoriei, m-am ridicat şi cu paşi grăbiţi am părăsit zona ieşind în bulevardul Saint-Michel. plimbare plăcută, mintea mi-a fost eliberată de imaginile din Luxembourg.parizienii coloraţi îşi urmau cursul firesc în timp ce eu îmi continuam călătoria spre Sena.şi ce călătorie plină de evenimente. la intersecţie cu bulevardul Saint-Germain m-am întâlnit cu Radovan, Dosoftei şi Melchisedec într-un magazin cu tutun.mon amis! împreună am trecut pe la Grand Optical sa ne cumpărăm ochelari.soarele ne mijea ochii şi era necesar un astfel de accesoriu.protejaţi ne-am continuat drumul.ne-am aşezat la Le Depart Saint Michel, exact pe colţ.de la masa noastră se vedea podul peste Sena perfect. am comandat o cafea mare pentru toată lumea şi o bere 1664, 3,7 euro.am aprins o ţigară şi ne-am lăsat purtaţi de zgomotul oraşului.mă gândesc acum că je ne regrette rien, mă bucur de fapt că am reuşit să ies din moleşeala de dimineaţă,să-mi arunc pantalonii pe mine, eşarfa la gât,să nu răcesc, să înfrunt monotonia print-o cafea bună pe malul Senei.non, je ne regrette rein!

ştii?

fără entuziasm ai urcat pe scările ce duceau spre

you don’t know, ce va fi, va fi şi cerul gri

sau a fost, dar metamorfozarea te-a schimbat

dimineaţa ceaţa acoperă ochii injectaţi de fum şi vântul

suflă în bongul lăsat pe masă, spiriduşul în transă îţi şopteşte

la urechea dreaptă să pleci de acasă, te împiedici în nehotărâre

îţi faci curaj, bei o cafea,fumezi, ceva tare

faci pasul spre a ta mirare, şi-ai plecat...dus, la lift

apeşi butonul supra-dimensional, lumina se aprinde, steaua urcă spre tine

capsula se deschide, intri, cosmonaut, miner, eşti ceea ce crezi, ceea ce vezi-

-nu ai văzut înainte şi simţul tactil descoperă asperităţi pe butonul care te va duce jos

în mină, în cosmos, capsula zboară şi tu cu ea, cu gândul sporit, nimic hidos

călătoria durează dar aşteptarea are efect, realitatea are alt aspect când-

-piciorul cercetează zona, lumina te loveşte, copilul îşi loveşte bona la etajul doi

pui casca în ureche şi parcul te aşteaptă, zbori printre maşini, femei frumoase

îţi zâmbesc florile,semeţe case, e primăvară, un verde crud, expediţii în zi prin propriul oraş

bere la terase, voie bună, relaxare, aripi pe spinare, întinderi de maci, ciuperci colorate

descoperi, descoperi, uimit că eşti în bucureşti, mai bine aşa, ochii deschişi

fotografiază clădirile, florile, fetele, mirifica imagine ascunsă la un pas de-

-revelaţia din vază, gunoiul devine miraj, binele găsit în ceea ce te-

-înconjoară, binele stă în tine, saluţi Soarele şi norul de pe cer

inevitabil îţi mai aprinzi o ţigară şi Marele Mister se spulberă, dispare un ultim grănicer

treci hotarul dintre episoadele explicate, regulile învăţate şi nou, liber să faci

ce inima îţi spune, când s-a deschis şi-n ea intră cele bune

mai bine să nu bei, mai bine să visezi, mai bine în livezi decât pe străzi, mai bine în natură,mai bine în lumea ta decât în lumea lor, mai bine aşa, mai bine aşa....

o zi perfectă, luminată, mugurii copacilor te salută, îi ştii, admiri o gâză

fericiţi copiii râd în parc, un fluture atenţia-ţi acaparează, zâmbeşti

pentru că ştii, că viaţa poate fi mai bună atunci când dăruieşti

miresme noi dar vechi redescoperite, clădirile vechi redescoperite, mâinile tale

redescoperite, timpul scurs, dilatat, ai uitat de ei, de tine

revitalizat te întorci plin de etuziasm spre seară în cuib

cerul senin, now you know,oh! now you know...

Achtung!

Să las foaia albă, să las tăcerea fără sunet, fără zgomot nu am cum. Am spus prea mult în prea puţine ore şi minute, să îmi permit acum să deviez , să las în urmă puţin fum şi cenuşă. Ca dupa Marea-mi Ieşire să căutaţi în foc ca orbii în grâu sămânţa de neghină. O scenă plină de actori. Sunt mândri,visători dar fără de talent. Şi joacă aceeaşi piesă montată de-un nebun cu gândul lui cel strâmb, cu frica de-adevăr. Vă intuieşte rolul şi mută din instinct. În spatele cortinei el cântă şi se îmbată când din sală îşi primeşte binemeritata atenţie. Dar publicul eterogen se împarte în grupuri diferite. Aruncă roşii, aruncă flori, aplaudă, sunt fericiţi, mai sunt şi unii care plâng şi alţii cu paiul între dinţi nu înţeleg o iotă. Finalul piesei provoacă anarhie în primele rânduri; cei mai atenţi. Pe scenă intră chiar nebunul într-o manta, pe cap a sa coroană plină de rugină îşi spulberă mătreaţa fierului peste zăpezi. Peste decorul iernatic, cu flori de gheaţă pătate de hemoragiile regizorului care tuşeşte şi se vaită. Grotească imagine şi lumea pleacă. Şuşotesc spre ieşire cum că a fost exagerat.. Scenariul a fost prost dar actorii s-au străduit. „Ce disperat!” se aude de pe stradă. Dezamăgit de eşec îşi pleacă capul. Ţigara-i arde în mână şi-i tremură de friguri sufletul nătâng. Îşi felicită colaboratorii chiar dacă n-au fost prea buni şi fuge; aleargă spre tăceri.A spus prea mult şi nimeni n-a asimilat. Nu ascultăm, nu ascultăm, nu ascultăm; până şi muntele ascultă omul pe cărare! Urechea noastră nu percepe cuvântul, trăieşte izolată în visare!

Răspunsul îl primeşti dacă întrebi şi cauţi. Dar dacă ţi-ai legat la ochi eşarfa ignoranţei nu vezi pe unde calcă piciorul fără minte. Şi cazi, e foarte simplu. Te duci în hău şi nimeni nu te ştie.

O plimbare pe străzi, culori nedefinite şi drepţi şi răi, cu toţii adunaţi se împing şi-şi dau coate. Viermi aruncaţi într-un borcan. O mână apare şi dispare cu câte unul. Ceilalţi se strivesc să scape vii. Nu acceptă inevitabilul sfârşit. La peşti cu ei, cu toţi şi într-o zi recipientul gol îşi va primi noii locuitori; poate mai buni.

Rana nu s-a prins, din ea ţăşnesc amintiri de sânge, substanţe consumate, fum de gunoi ars, prăjite gânduri, uitate fapte, răsar ciulini, frunze uscate se strâng în teanc pe duşumea, venin,flegmă, urină, resturi de vomă, spermă, copii, ţăranii strânşi la primărie să ceară o schimbare, carne stricată, mucegai şi jeg, pilulele de ură, zâmbete seci, minciuni, minciuni, minciuni...

Eliberează-te, strigă-ţi demonii pe nume, cheamă-ţi frica, eliberează-te, cântă şi lasă rana să se golească de impurităţile intrate în sânge şi în suflet şi atunci vei fi mult mai uşor.

Deprimarea delfinului se cunoaşte fără să-l cunoşti.

Anonimi cu trâmbiţa lor înfundată anunţă Adevărul prin epitete şi prin metafore de broască.Da! Da! De broască am zis! Orăcăieli să nu aud, nici să mai văd prin scrieri. Ce? Cer prea mult, un glas mai omenesc să-mi mângâie auzul? Prăpăd în satul Anonim când se va dovedi că Înţeleptul a fost un prost cu gândul diavolesc. O lume nouă dar cratiţa murdară îi dă acelaşi gust.

Împuşc în noapte, pe întuneric licurici, într-o pădure de homo sapiens sapiens şi corul de lunatici îşi cântă fericirea născocită prin biserici de carton. Şi umblă zvonul printre miile de dobitoace cu capul mare că lumea se termină în curând.

Minciuni, zănatici, să vină un vânt, să-i ducă în pustiu!

Mă aşez acum să scriu ce-am mai văzut într-un mormânt. Copiii se jucau cu lut şi oase, părinţii înfometaţi i-au văzut şi i-au certat şi ciorbă din osul cel mai mare, ce mai avea şi carne la focul toxic ei au fiert. La masă izul cadaveric nările a dezmierdat. Transformaţi în criminali, sclavii poftelor. Au ucis pentru al lor bine, pentru profit, pentru plăcere, în numele iubirii, credinţelor, idei luminate de candela din iad, pofte, ură, invidie, mândrie, sângele s-a scurs din capul lovit de buzduganul-sistem. Coşciugul din lemn fără capac priveşte cu jind spre muribunzi. Doreşte trupul lor şi nu contează de-i tânăr ori bătrân sau dacă viaţa şi-a trăit în sihăstrie sau desfrâu. Îi vrea pe toţi în cavitatea sa şi ei în groapa întunecată vor putrezi.

Cimitirul cu flori multicolore şi curcubeu peste copacii înverziţi, te primeşte cu braţele deschise. Morţii se răcesc sub pământ şi frunza-i verde cu rădăcina-n maţele mâncate de bacterii.

Atârnă în zare de crengile bătrânului nuc o arătare sau poate odată a fost un trup.

Ce mai contează acum? Noi suntem fericiţi, noi suntem bine, sănătoşi , echilibraţi, trăim. Ghidaţi în univers după coordonatele corecte vom ajunge cu bine la Final. Nouă nu n-i se întâmplă. Noi suntem diferiţi şi ce frumos răsare Soarele de după nori. Nu?

Iluzii, iluzii, trăim ca să murim. Totul moare! Şi tu burghez cu ochii bulbucaţi şi burta mare, cu şapte cefe stai şi-ţi bei lichidul scump în cârciuma de lux. Şi tu fals-profet, şi tu leneş de pe canapea, căci mama ta munceşte pentru îndestularea ta. Şi tu iubită,soţie, femeie ce te-a arunci prin paturi străine, prin băi, pe unde apuci, te încurci cu orişicine. Şi tu bărbat cu muşchiul de oţel şi mintea stafidită. Şi tu,şi tu, şi tu, şi voi copii crescuţi în puf, şi voi hoţi de suflete, şi voi ce viaţa o trăiţi pe dos, şi voi drogaţilor, şi voi beţivilor, şi voi curvari cu crucea-n frunte, îngeri căzuţi cu aripi frânte, nevestele bătute, câştigători la jocuri de noroc, funcţionari corupţi, conducători inapţi, feţe luminate, târfe de bordel, câini şi pisici, nucul cel bătrân de care încă atârnă trupul. Murim.Muriţi.

Tineri în floarea vârstei iviţi păcatele ascunse! Fiţi sinceri! Exemplul cel bătrân să nu urmaţi! Sunt porci cu chip de om, trecutul îl ţin secret, smoală în sufletul lor violat de fantomele greşelilor.

Iluzii, iluzii, şerpi cu ţepi, hitleri la tot pasul, degringolada umanităţii de neoprit, să dispar acum din infectul prezent!!

-Ce a păţit frate ăsta? Iar s-a îmbătat?

-Da, cred că da. Se crede un fel de Iisus al barului. De când a venit vorbeşte întruna!

-Nebun, psihopat l-am citit din prima!

-Aşa e! Hai să mai bem ceva şi să ne cărăm dracului de aici că mă doare capul!

-Taci bă! Eşti varză; nu ne mai chinui cu iluziile tale! Nebunule!