cafeaua de dimineaţă

astăzi am tras de mine să merg până-n Paris să-mi beau cafeaua. şi cu toată lehamitea am reuşit să mă ridic din pat. m-am scărpinat cu mâna dreapta în partea stângă a capului. părul ciufulit,firele îşi căutau identitatea care încotro. mi-am aprins o ţigară şi dus am fost spre malul Senei. mai întâi am trecut prin Jardins du Luxembourg, mi-am cumpărat un corn şi l-am savurat lângă palat la umbra unui măr înflorit. câteva fete, în fuste colorate de primăvară, m-au salutat cu mâna la breton.le-am răspuns printr-un surâs şi privirea ucigătoare a la Joe Kidd,moi et Clint Eastwood! m-am lăsat purtat de mireasma florilor de melodiile păsărilor din parc, am închis ochii, m-am transpus în timp până în 1794 pe timpul revoluţiei franceze.atunci m-am trezit amintindu-mi că palatul Luxembourg în acea perioadă a fost închisoare.trăirea s-a spulberat sub greutatea istoriei, m-am ridicat şi cu paşi grăbiţi am părăsit zona ieşind în bulevardul Saint-Michel. plimbare plăcută, mintea mi-a fost eliberată de imaginile din Luxembourg.parizienii coloraţi îşi urmau cursul firesc în timp ce eu îmi continuam călătoria spre Sena.şi ce călătorie plină de evenimente. la intersecţie cu bulevardul Saint-Germain m-am întâlnit cu Radovan, Dosoftei şi Melchisedec într-un magazin cu tutun.mon amis! împreună am trecut pe la Grand Optical sa ne cumpărăm ochelari.soarele ne mijea ochii şi era necesar un astfel de accesoriu.protejaţi ne-am continuat drumul.ne-am aşezat la Le Depart Saint Michel, exact pe colţ.de la masa noastră se vedea podul peste Sena perfect. am comandat o cafea mare pentru toată lumea şi o bere 1664, 3,7 euro.am aprins o ţigară şi ne-am lăsat purtaţi de zgomotul oraşului.mă gândesc acum că je ne regrette rien, mă bucur de fapt că am reuşit să ies din moleşeala de dimineaţă,să-mi arunc pantalonii pe mine, eşarfa la gât,să nu răcesc, să înfrunt monotonia print-o cafea bună pe malul Senei.non, je ne regrette rein!

ştii?

fără entuziasm ai urcat pe scările ce duceau spre

you don’t know, ce va fi, va fi şi cerul gri

sau a fost, dar metamorfozarea te-a schimbat

dimineaţa ceaţa acoperă ochii injectaţi de fum şi vântul

suflă în bongul lăsat pe masă, spiriduşul în transă îţi şopteşte

la urechea dreaptă să pleci de acasă, te împiedici în nehotărâre

îţi faci curaj, bei o cafea,fumezi, ceva tare

faci pasul spre a ta mirare, şi-ai plecat...dus, la lift

apeşi butonul supra-dimensional, lumina se aprinde, steaua urcă spre tine

capsula se deschide, intri, cosmonaut, miner, eşti ceea ce crezi, ceea ce vezi-

-nu ai văzut înainte şi simţul tactil descoperă asperităţi pe butonul care te va duce jos

în mină, în cosmos, capsula zboară şi tu cu ea, cu gândul sporit, nimic hidos

călătoria durează dar aşteptarea are efect, realitatea are alt aspect când-

-piciorul cercetează zona, lumina te loveşte, copilul îşi loveşte bona la etajul doi

pui casca în ureche şi parcul te aşteaptă, zbori printre maşini, femei frumoase

îţi zâmbesc florile,semeţe case, e primăvară, un verde crud, expediţii în zi prin propriul oraş

bere la terase, voie bună, relaxare, aripi pe spinare, întinderi de maci, ciuperci colorate

descoperi, descoperi, uimit că eşti în bucureşti, mai bine aşa, ochii deschişi

fotografiază clădirile, florile, fetele, mirifica imagine ascunsă la un pas de-

-revelaţia din vază, gunoiul devine miraj, binele găsit în ceea ce te-

-înconjoară, binele stă în tine, saluţi Soarele şi norul de pe cer

inevitabil îţi mai aprinzi o ţigară şi Marele Mister se spulberă, dispare un ultim grănicer

treci hotarul dintre episoadele explicate, regulile învăţate şi nou, liber să faci

ce inima îţi spune, când s-a deschis şi-n ea intră cele bune

mai bine să nu bei, mai bine să visezi, mai bine în livezi decât pe străzi, mai bine în natură,mai bine în lumea ta decât în lumea lor, mai bine aşa, mai bine aşa....

o zi perfectă, luminată, mugurii copacilor te salută, îi ştii, admiri o gâză

fericiţi copiii râd în parc, un fluture atenţia-ţi acaparează, zâmbeşti

pentru că ştii, că viaţa poate fi mai bună atunci când dăruieşti

miresme noi dar vechi redescoperite, clădirile vechi redescoperite, mâinile tale

redescoperite, timpul scurs, dilatat, ai uitat de ei, de tine

revitalizat te întorci plin de etuziasm spre seară în cuib

cerul senin, now you know,oh! now you know...

Achtung!

Să las foaia albă, să las tăcerea fără sunet, fără zgomot nu am cum. Am spus prea mult în prea puţine ore şi minute, să îmi permit acum să deviez , să las în urmă puţin fum şi cenuşă. Ca dupa Marea-mi Ieşire să căutaţi în foc ca orbii în grâu sămânţa de neghină. O scenă plină de actori. Sunt mândri,visători dar fără de talent. Şi joacă aceeaşi piesă montată de-un nebun cu gândul lui cel strâmb, cu frica de-adevăr. Vă intuieşte rolul şi mută din instinct. În spatele cortinei el cântă şi se îmbată când din sală îşi primeşte binemeritata atenţie. Dar publicul eterogen se împarte în grupuri diferite. Aruncă roşii, aruncă flori, aplaudă, sunt fericiţi, mai sunt şi unii care plâng şi alţii cu paiul între dinţi nu înţeleg o iotă. Finalul piesei provoacă anarhie în primele rânduri; cei mai atenţi. Pe scenă intră chiar nebunul într-o manta, pe cap a sa coroană plină de rugină îşi spulberă mătreaţa fierului peste zăpezi. Peste decorul iernatic, cu flori de gheaţă pătate de hemoragiile regizorului care tuşeşte şi se vaită. Grotească imagine şi lumea pleacă. Şuşotesc spre ieşire cum că a fost exagerat.. Scenariul a fost prost dar actorii s-au străduit. „Ce disperat!” se aude de pe stradă. Dezamăgit de eşec îşi pleacă capul. Ţigara-i arde în mână şi-i tremură de friguri sufletul nătâng. Îşi felicită colaboratorii chiar dacă n-au fost prea buni şi fuge; aleargă spre tăceri.A spus prea mult şi nimeni n-a asimilat. Nu ascultăm, nu ascultăm, nu ascultăm; până şi muntele ascultă omul pe cărare! Urechea noastră nu percepe cuvântul, trăieşte izolată în visare!

Răspunsul îl primeşti dacă întrebi şi cauţi. Dar dacă ţi-ai legat la ochi eşarfa ignoranţei nu vezi pe unde calcă piciorul fără minte. Şi cazi, e foarte simplu. Te duci în hău şi nimeni nu te ştie.

O plimbare pe străzi, culori nedefinite şi drepţi şi răi, cu toţii adunaţi se împing şi-şi dau coate. Viermi aruncaţi într-un borcan. O mână apare şi dispare cu câte unul. Ceilalţi se strivesc să scape vii. Nu acceptă inevitabilul sfârşit. La peşti cu ei, cu toţi şi într-o zi recipientul gol îşi va primi noii locuitori; poate mai buni.

Rana nu s-a prins, din ea ţăşnesc amintiri de sânge, substanţe consumate, fum de gunoi ars, prăjite gânduri, uitate fapte, răsar ciulini, frunze uscate se strâng în teanc pe duşumea, venin,flegmă, urină, resturi de vomă, spermă, copii, ţăranii strânşi la primărie să ceară o schimbare, carne stricată, mucegai şi jeg, pilulele de ură, zâmbete seci, minciuni, minciuni, minciuni...

Eliberează-te, strigă-ţi demonii pe nume, cheamă-ţi frica, eliberează-te, cântă şi lasă rana să se golească de impurităţile intrate în sânge şi în suflet şi atunci vei fi mult mai uşor.

Deprimarea delfinului se cunoaşte fără să-l cunoşti.

Anonimi cu trâmbiţa lor înfundată anunţă Adevărul prin epitete şi prin metafore de broască.Da! Da! De broască am zis! Orăcăieli să nu aud, nici să mai văd prin scrieri. Ce? Cer prea mult, un glas mai omenesc să-mi mângâie auzul? Prăpăd în satul Anonim când se va dovedi că Înţeleptul a fost un prost cu gândul diavolesc. O lume nouă dar cratiţa murdară îi dă acelaşi gust.

Împuşc în noapte, pe întuneric licurici, într-o pădure de homo sapiens sapiens şi corul de lunatici îşi cântă fericirea născocită prin biserici de carton. Şi umblă zvonul printre miile de dobitoace cu capul mare că lumea se termină în curând.

Minciuni, zănatici, să vină un vânt, să-i ducă în pustiu!

Mă aşez acum să scriu ce-am mai văzut într-un mormânt. Copiii se jucau cu lut şi oase, părinţii înfometaţi i-au văzut şi i-au certat şi ciorbă din osul cel mai mare, ce mai avea şi carne la focul toxic ei au fiert. La masă izul cadaveric nările a dezmierdat. Transformaţi în criminali, sclavii poftelor. Au ucis pentru al lor bine, pentru profit, pentru plăcere, în numele iubirii, credinţelor, idei luminate de candela din iad, pofte, ură, invidie, mândrie, sângele s-a scurs din capul lovit de buzduganul-sistem. Coşciugul din lemn fără capac priveşte cu jind spre muribunzi. Doreşte trupul lor şi nu contează de-i tânăr ori bătrân sau dacă viaţa şi-a trăit în sihăstrie sau desfrâu. Îi vrea pe toţi în cavitatea sa şi ei în groapa întunecată vor putrezi.

Cimitirul cu flori multicolore şi curcubeu peste copacii înverziţi, te primeşte cu braţele deschise. Morţii se răcesc sub pământ şi frunza-i verde cu rădăcina-n maţele mâncate de bacterii.

Atârnă în zare de crengile bătrânului nuc o arătare sau poate odată a fost un trup.

Ce mai contează acum? Noi suntem fericiţi, noi suntem bine, sănătoşi , echilibraţi, trăim. Ghidaţi în univers după coordonatele corecte vom ajunge cu bine la Final. Nouă nu n-i se întâmplă. Noi suntem diferiţi şi ce frumos răsare Soarele de după nori. Nu?

Iluzii, iluzii, trăim ca să murim. Totul moare! Şi tu burghez cu ochii bulbucaţi şi burta mare, cu şapte cefe stai şi-ţi bei lichidul scump în cârciuma de lux. Şi tu fals-profet, şi tu leneş de pe canapea, căci mama ta munceşte pentru îndestularea ta. Şi tu iubită,soţie, femeie ce te-a arunci prin paturi străine, prin băi, pe unde apuci, te încurci cu orişicine. Şi tu bărbat cu muşchiul de oţel şi mintea stafidită. Şi tu,şi tu, şi tu, şi voi copii crescuţi în puf, şi voi hoţi de suflete, şi voi ce viaţa o trăiţi pe dos, şi voi drogaţilor, şi voi beţivilor, şi voi curvari cu crucea-n frunte, îngeri căzuţi cu aripi frânte, nevestele bătute, câştigători la jocuri de noroc, funcţionari corupţi, conducători inapţi, feţe luminate, târfe de bordel, câini şi pisici, nucul cel bătrân de care încă atârnă trupul. Murim.Muriţi.

Tineri în floarea vârstei iviţi păcatele ascunse! Fiţi sinceri! Exemplul cel bătrân să nu urmaţi! Sunt porci cu chip de om, trecutul îl ţin secret, smoală în sufletul lor violat de fantomele greşelilor.

Iluzii, iluzii, şerpi cu ţepi, hitleri la tot pasul, degringolada umanităţii de neoprit, să dispar acum din infectul prezent!!

-Ce a păţit frate ăsta? Iar s-a îmbătat?

-Da, cred că da. Se crede un fel de Iisus al barului. De când a venit vorbeşte întruna!

-Nebun, psihopat l-am citit din prima!

-Aşa e! Hai să mai bem ceva şi să ne cărăm dracului de aici că mă doare capul!

-Taci bă! Eşti varză; nu ne mai chinui cu iluziile tale! Nebunule!

Dorinţa Neagră

Am răspuns apăsând tasta verde. Era o femeie ce-şi exprima nemulţumirea în legătura cu ultima prestaţie. I-am spus să se ducă dracului şi am închis apăsând pe butonul roşu. Am fumat câteva ţigări, am tras şi două pahare de limonadă şi am ieşit pe uşa casei. Creierul îmi fierbea de la căldura sufocantă. Aveam nevoie de o plimbare prin parc, de o extindere a domeniului de relaxare umbroasă, răcoroasă. M-am aşezat pe pajiştea verde cu gândul la apelul telefonic. Cine o fi fost? Anna sau poate Mariana de pe strada 80. Uşor , uşor am închis ochii şi-am căzut într-un somn adânc din care m-am trezit după două ore. În jurul meu copiii făceau baloane din săpun. Erau fericiţi spre deosebire de mine. Cu pasul grăbit am intrat în primul magazin. Eram hotărât să mă îmbăt. Mi-am cumpărat o sticlă de whisky, două de vin, un suc de mere, douăzeci de beri, trei pachete de Lucky, muşchi afumat şi murături. Am ieşit încărcat de plase, eram fericit.

Mi-am aranjat pe masă un pahar pentru vin, unul pentru whisky, o farfurie cu muşchi şi murături, scrumiera spălată aştepta scrumul. Noir Desir-Du Ciment Sous Les Plaines, press play şi a început Hey come on little sister / let's go up to the moon / she said "honey i don't care / and i want no lies" . M-am tolănit pe canapea, fum după fum, pahar după pahar, amintirile curgeau picătură după picătură şi faptele trecute mă bântuiau înălţându-se cu fumul de ţigară în juru-mi. Mă pictam în stropi mari de alcool pe o pânză imaginară, îmi tranşam existenţa în rău şi bine, doar ca să constat că tabloul devenea din ce în ce mai negru, incomprehensibil. Tu m'donnes le mal, le mal / C'est la spirale infernale. M-am ridicat, cu capul greu, am lovit aerul cu pumnul, n-am nimerit, m-am dezechilibrat şi am căzut înapoi pe canapea. Remonte encore, et encore/Jusqu'à la fin et jusqu'au bord.

Telefonul suna în timp ce mă eliberam de lichidele adunate. Am răspuns. O tipă făcea un sondaj de opinie. Părerea populaţiei în ceea ce priveşte starea naţiunii. I-am răspuns succint fără prea multe înflorituri că poporul e beat, orb, frica îi suprimă orice manifestare contra stării de căcat în care se afla. M-am gândit mai bine şi am întrebat dacă pot reformula. Mi-a spus că da. Aşa că i-am spus o poezie.

până când poţi respira aerul infect?

ignoranţi la fiecare răsuflare

plămânul doare

dar unde să fugi de sistemul defect?

e Marele Dezmăţ, un adevăr implacabil

eşti pregătit să faci faţă cerinţelor ?

supravieţuitor în contextul indescifrabil

ştii să dai un răspuns corect întrebărilor?

indivizii cu capul mare, nătângii şi superficialii

sunt maeştrii de cermonii în haine de sărbătoare

decizii pripite, decizii subiective, canalii

conduc instituţii, ucid copii, dezmăţul ia amploare..

distrug tinerele speranţe, lovesc mamele în pântec

cu bocancii lor cu ghimpi şi limba desfrânată

ard speranţa pe jăratec, nicio şansă

de scăpare, evadarea într-o viaţă civilizată

se lasă aşteptată...

şi strigă, şi ţipă o mână de coioşi visători

dar degeaba când gurile lor sunt cusute de maşina

mânuită de nebuni, drogaţii de putere, avizi, în jurul nostru e doar durere

economia prost gândită, se fură între ei, a cui e vina?

a noastră...

a muţilor, a surzilor, a orbilor, a iuzilor, a tomilor, a iisuşilor fricoşi

a oilor ce behăie în zadar la ciobanul cel viclean

mulşi, supţi de energii ne plângem unul altuia

de falsele efigii, noi am ales boul la putere

să tragă brazda cu sămânţa rea, să-şi crească

an de an a sa avere pe spatele unui popor

de oameni beţi, laşi şi naivi, prostia omenească

se plăteşte acum prin sărăcie şi-un dans fără sonor

starea naţiunii?

ha, mai bine am trage funii peste gâtul lor

să bată clopotul cu ei pe post de limbă mobilă

să dăm de veste-n Viitor, copiii noştri să nu aleagă

aceeaşi rasă de rechini, greşelile să treacă ca un nor

ce ploaia cu pucioasă peste glie nu îşi varsă!

„... vă mulţumesc pentru timpul acordat...Vă doresc o zi bună!” Nu am apucat să-i răspund, dar ceva îmi spunea că nu îmi luase în calcul părerea. Vaca! Ignoranta, creierul îi era spălat de câţiva galbeni primiţi pentru sondaj. M-am resemnat în tăcere şi în bere. Am tras de mine să-mi mai tai nişte murători. Le-am aşezat pe o altă farfurie, am tras un whisky şi dă-i bătaie. Cursa s-a reluat.

Noir Desir-Tostaky, play I found one of my socks / under the telephone / I've never asked these bells / to ring in my home.

Mi-am adus aminte de femeia nemulţumită. Era târziu şi din piept îmi ieşeau aburi. Sticlele de vin se sărutau goale sub masă. Mă gândeam să verific memoria telefonului poate se salvase numărul reclamantei. Cu greu am reuşit să formez. Era unsprezece.

-Alo! M-aţi sunat în cursul zilei, îmi, îmi cer scuze pentru, pentru…

-Domnul Vremelnicescu?

-Da eu, eu sunt! Am sunat să îmi, să…

-Vă înţeleg, vă iert…

-Vă rog, vă rog… lăsaţi-mă să îmi iau revanşa.

-Nu mai e nevoie, m-am despărţit de Valentin. Mi-am dat seama că am exagerat când am apelat la serviciile dumneavoastră.

-Ahhh…

-Da, nu avea rost, oricum eram foarte diferiţi. Nu am fi avut viitor împreună.

-Păi atunci, măcar un pahar de vin beţi? Cinstea mea..

-He he domnule Vremelnicescu, nu ştiu ce să spun…

-Păi spune-mi în primul rând Carlo, mai spune-mi că poţi trece pe la mine în această seară? Îţi dau adresa?

-Ce repede vă mişcaţi! Ha ha! Bine vin, numai să-mi daţi adresa exactă.

Într-o oră am mai băut patru beri şi cum sticla de whisky se termina, am coborât la magazinul non-stop de unde am mai cumpărat una. Eram foarte ameţit când a ajuns la mine. Arăta mai bine decât îmi aduceam aminte. Nu mai ştiam cum o chema dar sigur nu era Anna sau Mariana de pe 80. Îmi aduc aminte că o ajutasem să descopere infidelităţile logodnicului ei, numai că am pierdut dovezile înainte de a le prezenta. Mă îmbătasem şi m-am apropiat prea mult de urmărit, aşa că am ajuns să beau cu el şi am mers împreună din bar în bar, până când s-a prins cine sunt. Câştigam destui bani în unele perioade. Am stricat căsnicii, am rupt vise în bucăţi, bineînţeles asta la cererea uneia dintre părţi. Asta era meseria, nu aveam ce face, ei îmi cereau să le urmăresc partenerii de viaţa, şi nu întotdeauna cei din urmă stăteau peste program la muncă sau ieşeau la bere cu prietenii sau la teatru cu colegii. Diverse tertipuri, le ştiam pe toate. Pe Victor l-am plăcut. Chiar ne-am distrat în unele seri dar tot atunci am aflat că îşi înşela logodnica. Mi-a găsit fotografiile cu el şi cu amanta în servietă cât eram la toaletă. Atunci am renunţat la caz.

Ada, am aflat după câteva pahare numele, era profesoară de engleză la un liceu din oraş. După despărţirea de Valentin se întâlnise cu mai mulţi bărbaţi dar niciunul nu îi era pe plac. Alcoolul îşi făcea efectul, se apropia de mine, eram transpirat. Îmi plăcea părul ei, corpul ei perfect şi vocea catifelată. Feminitatea ei mă copleşea. Pe neaşteptate m-a sărutat, i-am strâns buzele între buzele mele. Mirosea a alcool, a ţigări şi a Chanel Chance. Eram din ce în ce mai excitat. Abia îmi ascundeam erecţia, vizibilă prin pantalonii subţiri de vară. Am vrut să îi dau foc pe loc, eram un piroman.A la sante du feu / Et de la flamme / A ton etoile, a ton etoile, a ton etoile…O picătură de whisky îi atărna de buza de sus. Am supt-o. Am sărit ca un animal peste trupul ei, m-am aruncat în lacul limpede. M-a primit cu picioarele desfăcute. Inima îmi sărea la fiecare mişcare în ritmul respiraţiei.

-Fuck me! a început să strige.I want you inside me! mi-a şoptit apoi în ureche. Profesoara de engleză avea o dicţie extraordinară. Simţeam că explodez.Răcorea nopţii se strecura pe fereastra deschisă. O adiere fină ne mângâia trupurile şi Le vent les portera / Tout disparaîtra / Le vent nous portera…

Timpul s-a scurs într-un butoi de alcool şi fum şi tot acest timp, din care am ieşit la un moment dat, m-a prins, m-a înecat. Ochii nu au văzut ce făceau mâinile pe gâtul Adei. Urechile nu au auzit strigătul disperat în liniştea nopţii de vară. Fluturii nopţii s-au năpustit peste judecata dreaptă.Nu am înţeles de ce, nu am ştiut nici când a încetat să îmi mai mângăie părul.Cuvintele ei s-au pierdut, s-au topit în zorii zilei. Dimineaţă tremuram…

Tremuram în liniştea celulii şi pielea îmi mirosea a Chanel Chance.

de ce? de ce? de ce?

cioburile înmuiate în alcool s-au înfipt în inimi

noaptea s-a scurs printre paharele sparte

sângele vârsat, închegat în scrum şi lacrimi.

în tremurul dimineţii, autobuzele colorate

adăpostesc oasele tinere fără virtute

inocenţa fetei pierdută în obscurele fapte.

de ce?

fereastra, de zorile senine o fereşte,o calmează

din umbră amintirile întind rădăcini s-o prindă

cât mai are până acasă? vinovăţia în turn veghează

de ce?

moral ar fi să-i zică la cel ce-aşteaptă

că în beznă, în beci te-îmbeţi.

că vântul bate ca o şoaptă

când de la tineri plini de poezie vrei să-înveţi

să iubeşti pe-ascuns tot ce-i interzis

încă un shot, încă un compromis

distrus pe podea, călcat în ritm de blues

un vis.

de ce? de ce? de ce?

de ce femeia vrea să vadă

răspunsul în alte guri perverse

când liniştit, acasă, un prieten se-îmbată

în aşteptare, pe ea furia să verse.

de ce?de ce? de ce?

de ce atâtea ştiri cu ăştia doi?

sărbătoarea maselor infecte

creiere defecte.

amarul tinerilor ghidaţi spre un gunoi.

Început

în beznă aştept pe bancă, să ies

sau să intru în Marele Dezechilibru

nu ştiu de mă vor sau dacă-i vreau

nu cunosc ce înseamnă eu

ce-i bine sau ce-i rău.

aud şi văd prin a mea mamă

sunt speriat de frigul de afară

nu vreau o existenţă sumară

culcuşul meu să-l părăsesc

nu pot, nu reuşesc

să mă conving că voi fi fericit

să mă ridic la aşteptări

şi ce simbol e fericirea pentru ei?

nu îmi doresc să amărăsc pe cineva

prin venirea mea pe lume

să fiu pe trupul lor eczema

fără de vindecare

mai bine să nu am un nume

hotărăsc să nu exist

să mă întorc în paradis

dar e prea târziu lumina mă orbeşte

“staţi fraţilor nu mă scoateţi, nu vreau să ies din cuib!”

dar arătarea în alb nu se opreşte

şi-acum trăiesc,cu lapte mă îmbuib

respir aerul infect, ciudaţii ochi mă tot privesc

ei nu înţeleg când le spun că nu mi-am dorit

să fac un schimb aşa grotesc

să-mi dau întreaga stare îngerească

pentru un gram de pământesc.

Molestando recuerdos muertos

În liniştea nopţii îşi aşază gândurile pe o foaie albă. Aruncă pe hârtia de proastă calitate gunoaie, flori şi cadavre. Amintirile se scurg prin cerneala albastră; cu mişcări agile reuşeşte să le pună în ordine dar în final, totalul nu corespunde. Lipeşte, zugrăveşte, îşi redecorează interiorul cu afişe electorale despre a sa existenţă ascunsă în propriile minciuni. Se decuplează de la realitate prin această spovedanie. Frica prezentă în cameră, îl scobeşte cu un ac de seringă printre dinţi. Rămăşiţele semenilor măncaţi nu se lasă,se ascund. Nu le poate elimina. Se ridică, îşi freacă mâinile. Îşi aprinde o ţigară. Tutunul arde cu zgomot. Pieptul se umple cu fum. Tusea îl trezeşte din visare. La baie îşi aruncă flegma în chiuveta murdară, înfundată.

Se macină ca boabele de piper în râşniţă-e praf. Ignorarea problemelor reale a dus la apariţia unui monstru. Dragonul cu picioare scurte, s-a minţit. „Aşa face toată lumea...”îşi spune atunci când, privind în urmă vede un străin. S-a schimbat dar negarea e prietenă bună.

Mircea îşi calcă pe masa din bucătărie cămaşa albă, pătată de vin cu un bocanc plin de fecale. O murdăreşte şi mai tare. Nu ştie asta, e orb.

Camera plină de fluturi. În baie robinetul îşi picură cântecul monoton. Linişte. Căldura îl îmbrăţişează, îl iubeşte, îl sufocă. Şi atunci din întuneric apar amintiri. Năvălesc în pat alături de trupul transpirat. Îl privesc. Mircea se ridică. Aprinde lumina, nu au dispărut.

Izbucneşte în râs şi lacrimile îi curg şiroaie în grădina stearpă unde sentimentele sunt mâncate din rădăcini de viermii indeciziilor.

Se gândeşte la o amintire oarecare.Cu o lovitură bine aplicată reuşeşte să o desfacă în două şi să privească în ea. Îşi vede defectele şi calităţile dar nu poate trage o concluzie. Are nevoie de mai multe dovezi, de mai multe confirmări. Răscoleşte prin dulap după fotografii vechi. Găseşte una cu un copil mic în pantaloni scurţi într-un lan de lucernă. “Ăsta cine mai e?” se gândeşte în timp ce hârtia îngălbenită îi tremură în mâini.

Intră într-un tunel cu o viteză mult mai mare decât a mers vreodată. Are o secure cu care despică buturuga în două. În interior o familie fericită spre exterior lemnul putred. Ştie imaginea, trece în debara, aprinde lumina de la comutator.

Gustă din dulceaţa de nuci, de prune, de cireşe amare şi zâmbeşte. “Dar toate acestea unde au dispărut. Când au murit? Odată cu tânărul în pantaloni scurţi? De ce le caut?”

Se îmbracă. Trebuie să-şi elibereze mintea de toate aceste amintiri fericite, să o găsească şi să o înţeleagă pe aceea care se asunde. “Dar va veni şi ziua în care demonul cu coarne înveninate se va arăta.. ” îşi spune în drum spre barul “Lady Evil”. Barul e un refugiu,un univers în care visul începe sau se termină.

Berea îi curge prin barbă. Are 50 de ani şi nimeni nu zâmbeşte lângă el. În propria-i singurătate acceptă lupta cu sinele.

“Sunt o piatră, o pietricică dintr-o grămadă de prundiş. Ce folos mai am Aici?Sunt stânci ce se înalţă semeţe pe crestele munţilor şi tot nu au ajuns la cunoaştere.”Îşi soarbe băutura. Are chef să se îmbete. Se poate citi asta în ochii adânciţi în orbite. Pe fundal se aude I was made for lovin' you baby You were made for lovin' me. Alte amintiri îl bântuie. Le îneacă picătură cu picătură într-o mare de alcool.And I can't get enough of you baby can you get enough of me? Îi cere barmanului să pună melodia de câteva ori la rând. Cântă, e fericit. Face tumbe, mimează chitara, dă din cap,îşi aruncă haina. Extenuat se aşază înapoi la masă. Ochii i se aţintesc pe pachetul de ţigări. Aprinde una şi o stinge imediat pe faţa de masă. Îşi imaginează altceva. “Până când?”

Barul s-a animat. Se holbează la un grup de fete. Beau shoturi de tequila. Se ridică. Camera e albastră şi barul alb. La baie se priveşte în oglindă. “Cine mi-a luat chipul?”

-Încă o vodkă cu lămâie şi, şi…apă tonică..

Îşi plăteşte băutura. La masă ţigara lăsată în scrumieră s-a ars. Se întoarce la bar.

-Ahh!! Pune-mi şi mie un cântecel! Pink Floyd, Hey You.

Are multe fire de păr alb în barbă. Le observă, le urăşte.

Melodia începe. În spatele încăperii se formează un cor. Câţiva tineri beţi urlă pe versuri.

La bar stă o femeie. Merge la ea, îi oferă de băut. Vorbesc în şoaptă. O cunoaşte.

The Wall was too high,as you can see no matter how he tried he could not break free and the worms ate into his brain

Soţul şi soţia se întâlnesc. Se sărută şi pornesc spre casă. La o intersecţie fiecare porneşte pe alt drum.

Încă mai are picup-ul la care fiul său asculta poveşti. Se întoarce în timp, amintiri vin de departe, din mintea întunecată de alcool. Nu mai poate diseca niciuna. E ameţit, e beat şi tremură ca o trestie în vânt.

Alege necunoscutul, nimic nu poate fi mai rău decât viaţa în singurătate alături de amintirile molestate de trecerea timpului.

Scapă, zboară pe deasupra oraşului pentru câteva secunde. Banda diapozitivului s-a rupt.