Întâlnire

Se privesc timizi.E ultimul metrou, târziu într-o vineri.Nu se cunosc dar sunt atraşi de orice e nou.El înalt, părul negru, ochii verzi.Ea întruchiparea gingăşiei feminine,tunsoare bob, ochii mari, căprui, cercetează prezenţa masculină de vis-a-vis.Şansele erau mici ca cei doi să se vadă tocmai în această seară.Radu îşi macină amintirile legate de fosta iubită, caută mângâieri străine, sâni de fecioare pe sub cearceafuri colorate.Scăparea în nopţi alcoolice, fumuri albastre şi dansuri haotice pe melodii mediocre alături de fetele scăpate la absinturi, tequile şi alte amăgeli.Dimineaţa îşi ridică capul cu greutate.”păşesc de prea multe ori cu stângul când ies din apartament” şi întinde mâna dar în stânga e doar pătura adunată.

Mai sunt două staţii până la Piaţa Unirii.Se privesc pe ascuns.În căştile Marei Nick Cave, în mintea ei noul tip, undeva în spate imaginea fostului.Conştientizarea realităţii transcende într-o stare de excitaţie uniformă.Stimulii se pun în mişcare şi vechi senzaţii se trezesc în fiori plăcuţi.

„Greşelile sunt măselele şi dinţii noştri cariaţi.Dacă nu îi repari la timp va trebui să-i schimbi.Să pui ceva nou în locul vechiului.Dar niciodată noul nu va umple golul lăsat în gingie.O atingeam cu degetele mele lipsite de afecţiune şi pielea crăpată.Acum va fi atinsă tandru de alte mâini atente şi date cu creme Vichy sau Loreal.Rămâne o masturbare tristă a amintirilor într-o cameră slab luminată, unde adevărul se ascunde în ungherele întunecate ca un şobolan slab şi timid.Noaptea mă bate cu un bici de smoală pe spatele strâmb şi sufletul nătâng şi cad în genunchiul beteag şi-mi plâng trecutul cu lacrimi de vodkă aprinse cu chibritul cu care îmi aprind ţigările.

În ce picior ar fi trebuit să sar să nu cad?”

Radu priveşte tavanul.Alcoolul îşi face efectul.Ţigările au fugit din pachet.Dar nici tutunul nu-i mai este prieten.Alinare îşi va găsi într-un viitor timp ce va trece ca un nimic care există în răspunsul întrebării: „Ce faci?”

Mara îşi aprinde o ţigară deşi nu mai fumează de şapte luni. Mara e frumoasă dar Radu nu o vrea.Seamănă cu fosta. „Poate am să-l revăd în curând.Ce zâmbet fain şi ce voce faină.” Mara s-a îndrăgostit de fostul prieten.Compară.Nu se poate abţine.Radu nu o mai vrea pe fosta.Unicitatea fostei trebuie păstrată.Ar fi ciudat să fie altfel, ar fi ca într-o melodie de la Arctic Monkeys.

„Şi poate, poate...”şi speranţele se adună în sufletul ei golit de amintiri.

„Şi poate, poate....mă împac”şi speranţele cresc în sufletul lui plin de amintiri.

E greu să lase,e ciudat să uite. „Şi uite că Mara seamănă cu ea şi poate e mai bună.”

„Lasă că-ţi găseşti o fată pe măsura ta”răsună în capul buimăcit cuvintele fostei. Ea are un loc acolo în mintea lui şi nu va pleca.

Radu şi Mara se întâlnesc.E duminică.Îşi zâmbesc, sunt amabili unul cu celălalt.Un repect reciproc.Un post break-up-primă-întâlnire,date. Radu nu poate, cum nici boul nu se poate despărţi de ieslea din care a mâncat fân întreaga iarnă.Îşi beau cafeaua în linişte.Gauloise-ul se aprinde de la sine şi vorbele se sting cu cât conştientizarea trecutului e din ce în ce mai prezentă.O fantomă ce-şi soarbe cafeau cu zgomot alături de ei.Mara la rândul ei îşi dă seama de penibilitatea momentului.Îşi introduce cotidianul în discuţie,fără folos.Un artificiu pentru orice ar vrea să spună.Gazul de la brichetă e pe ducă la fel şi întâlnirea.

Acasă,radio Guerrilla.Muzică.Ţigări în camera obscură şi gândurile plutesc. „Mâine o sun”îşi spune nehotărât.Şi deodată Sinatra îl mişcă din patul duşman.Frank, acel Frank.Îi ridică corpul moleşit şi muşchii se încordează într-un dans în doi.Al doilea lipseşte.Dar el dansează la lumina lămpii.Şi cât de mult şi-ar dori ca acel corp pierdut printre celelalte hălci de carne să se întoarcă pentru un Sinatra, pentru un vin bun, pentru o seară de vară cu greierii oraşului , cu Sinatra,cu el şi corpurile unite într-o mişcare perpetuă.Şi Guerrilla, e duşman în această seară.

Dimineaţă un ceas sună.El se trezeşte. Mâna dreaptă prinde cealaltă pernă şi o strânge atât de tare încât îi sugrumă penele tăbăcite de atâta somn.

Cricket (LIGHTS MORE,LASTS LONGER) o brichetă verde aprinde o ţigară pentru prima cafea.Aceeaşi zi după multe luni, exact aceeaşi. La birou şade într-o tăcere deplină. Mara nu înseamnă nimic.Shes just a girl, cunoscută în metrou.Putea să fie oricine.Dacă nu e cealaltă,prima, ultima plăcere , nu e nimic.

Îşi aduce aminte de melodiile pe care trebuia să le înveţe atunci când era la grădiniţă.”Şi dacă dragoste nu e , nimic nu e”.Îi sună stupid. „G.G. era un bou.Ce ştie el despre dragostea mea?”

Îşi închide laptopul şi părăseşte biroul.Acelaşi metrou,acelaşi drum.Pe peron aşteaptă trenul ea.Nu,nu Mara. E chiar ea.Piciorul drept tremură ca la un câine când îşi vede stăpânul cu mâncare.Hrană. În sfârşit o hrană,un scop.Mai are o staţie. Îşi face curaj, o salută.Arată mai bine ca niciodată.Simte un vibe pozitiv.Amândoi sunt timizi ca doi elevi de generală. Punctul a fost pus. El coboară la prima cu tremur în voce, ea la a doua cu mintea confuză. Deşi s-au iubit momentele lor au trecut , au ars ca un chibrit în întunericul nopţii. În bezna de după le este greu să se vadă şi trec fantomatici unul pe lângă amintirile celuilalt.

Radu îşi susţine capul în mâinile slabe. Ştie că trebuie să păşească cu dreptul pragul casei. Pixul e instrumentul de scăpare. Scrie.

„Să nu mă urăşti , să nu mă urăşti

pentru sticla mea de vin şi berea din ajun

pentru tine şi pentru tot ce-a fost mai bun

te rog când ne vedem să nu mai porţi măşti

te rog când ne vedem să îmi zâmbeşti

cum ai mai făcut şi numai tu ştii să o faci

cu dintele tău şi gura ta şi ochii tăi zâmbesc

cum numai tu mă faci să fiu mai bun

să-mi spui că mă iubeşti ca înainte

să fiu prezent cu multe fapte şi mai puţine cuvinte

să te iau de mijloc să-ţi simt şi pielea fină

să mă iei aşa cum sunt cu roşu pe retină

atâtea bariere şi vorbe spuse în vânt

atâta societatea mă bagă în mormânt

şi nu sunt omul cel viclean ce adevărul nu ţi-l spune

şi nu sunt fără de elan, te strig în somn pe nume

să nu mă urăşti , să nu mă urăşti

pentru un păcat sau două din trecut

pentru un vers în plus sau pentru gândul mut

să nu mă urăşti ca n-am ştiut să-ţi spun

cât sunt de prost”

Rupe foaia din agendă şi cu bricheta Cricket o aprinde. Fumul se ridică în cameră.Deschide fereastra şi îşi face loc spre cer. Dispare.

Sau poate altul e sfârşitul

Necunoscutul atrage.Totul pare minunat.Mara se aruncă în ape fără fund,în necunoscuţi,în pahare cu vodkă,în ţigări,nopţi albe în compania masculilor de duzină.S-a depărtat de triştii prieteni.E satisfăcută.Locuieşte singură într-o micuţă garsonieră, nu departe de piaţa Romană împreună cu motanul Mircea. Adevărul uneori e un monstru cu cap de om sau o libelulă moartă sau un câine cu trei picioare.În fiecare dimineaţă vomită.Greaţa s-a cuibărit în trupul slăbit.Greaţa e prietena Marei.Ochii privesc cearcănele în oglinda din baie.Trecutul îi face cu mâna.

Toxicitatea din atmosfera familiei a afectat-o.Mutaţiile suferite bântuie prezentul în dimineţi de vomă,alcoolismul e în floare şi floarea ofilită pe masa din bucătărie.Nu răspunde la telefon deşi există câte o persoană care mai sună.Un fost amant de sticlă sau curva de la cinci vrea bani cu împrumut.

Îşi trage ciorapii negri cumpăraţi de la magazinul de vis-a-vis.Mişcările îi sunt domoale, nu se grăbeşte deşi a întârziat la birou.Fustă neagră din bumbac cu betelie lată şi cataramă.Arată bine.Peste bustul gol îşi aruncă o bluză neagră în stil victorian.Sânii împung ţesătura fină.Îşi aprinde un Dunhill lung şi îşi priveşte mâinile.Se atinge.Îşi verifică pulsul.E bine.Trage adânc din ţigară.Fumul se răspândeşte în încâpere.Mircea toarce leneş pe calorifer.E linişte, încă nu s-a trezit vecinul de la trei,un animal.Îşi caută telefonul.Azi nu mai merge la job-ul de 8 ore bine plătit.Astăzi îşi va folosi cele 8 ore pentru ea.Îşi sună superiorul, tuşeşte, nu se simte bine.A mers.Întotdeauna merge.Şeful se masturbează în baie gândindu-se la ea.

Ţigările se aprind,se sting,mâna tremură,în casă e răcoare,Mircea doarme,Mara plânge.Rimelul s-a scurs.Lacrimile cad peste scrumieră în scrum.Se aşază pe pat cu genunchii în braţe.”nu mai vreau”-scânceşte ca un copil.Conştientizează răul dar nu are forţa să iasă.

Subsolurile întunecate, Depeche, ţigări, lichidul amniotic, ţigări, substanţe de rutină, masculi vin, pleacă, scot , bagă,pleacă.Delirantele nopţi se sfărşesc într-o singurătate barbară. O singurătate care i-o trage mai tare decât o fac bărbaţii nopţii.”până când”se întreabă.Până când va spune gata. Şi gata nu e într-atât de aproape să-l atingă. Demonul e călare pe ea şi uneori suferinţa îi provoacă plăcere.Mara a ales singurătatea, frumoasa suferinţă feminină.

Aşteaptă în faţa aragazului să fiarbă apa pentru cafea.Una, două cu pauze de ţigară.Îşi aruncă trenciul negru pe ea şi iese în stradă.Oameni, mulţi oameni.Şi ea arată foarte bine.Are stil. Bărbaţii ochesc, femeile tuşesc.În centrul atenţiei.Îi place asta dar superficialitatea cu care este privită o deprimă.

În Control îşi comandă un pahar mare cu vodkă.Şi separat un suc de portocale.Îşi prepară singură amestecul.Îi place să facă asta.Se aşază la una din mesele de lăngă perete.Scaunul e înalt.Pe fundal David Bowie-China Girl.În capul ei ploaie, o ploaie măruntă de toamnă.Bagajele la uşă.El pleca.Fără nicio explicaţie ieşea din viaţa ei.I-a fost greu să accepte.Timpul a rezolvat problema.Acum e bine dar nu foarte bine.”dar de fapt ce e binele?”

Are 30 de ani.La masa de alături un cuplu fericit.El 30 şi ceva, ea aproape 30.Îşi termină băutura îşi pune trenciul şi pleacă.Are pasul hotărât.Se grăbeşte.În spatele ei aleargă zece ani de depresii,cu rănile încă deschise aleargă şi ea printre indivizii agitaţi,maşinile blocate în intersecţii,câini şi alte animale,semne, aşteptări, aşteptări, aşteptări.Nu, nu e fericită acolo în spaţiul imens.E mică, nu mai vrea, nu mai poate.

Mircea o priveşte mirat.Îi linge obrazul.Trupul nemişcat.Flaconul de barbiturice de la Marathon Pharmaceuticals se odihneşte pe podea lângă o sticlă de vodkă.Un motan linge cadavrul stăpânei.Mara a abandonat lupta.Mai devreme sau prea târziu.

Anunţ

astăzi marina s-a trezit devreme deşi pentru ea somnul e important, mai ales pentru ten.de aceea şi-a cumpărat din budapesta cremă antirid.pentru ten.pentru ea frumuseţea contează, mai ales acum când vara abia a început.nu-şi mai permite să umble pe străzi cu tenul vechi.de aceea îşi reface chipul-obiectivul-o viaţă fără riduri.oricum ea dintotdeauna a avut grijă de corpul ei.a băut cel mai bun ceai, a mâncat cele mai proaspete alimente produse într-o grădină magică situată pe malul unui mare fluviu.nu a pierdut mai multe nopţi la rând deşi uneori avea tendinţa să facă asta.dar asta se întâmpla numai atunci când din anturaj făceau parte pritenii dragi.persoanele iubite, mult prea iubite.

astăzi marina s-a trezit devreme.pentru că astăzi e o zi cu totul specială.e fericită în apartamentul ei cu două camere semidecomandat.e fericită de espressorul ei din care va curge cea mai bună cafea.o cafea pe care o va îndulci cu zahăr brun.aşa se face dacă vrei să duci un stil de viaţă sănătos, nu ca alţii.un biscuite, ceaşca plină cu puţină spumă şi se aşază confortabil în faţa calculatorului personal.acolo se petrece o mare parte din viaţa ei.prin intermediul netului(acest bun la toate prieten) comunică cu alţii ca ea.majoritatea se află la mare depărtare de oraşul prin care ea pedalează pe bicicleta ei super tare.totuşi sunt o mulţime de lucruri care o deranjează.cum ar fi aglomeraţia, oamenii nesimţiţi,adiministratorul blocului, câteva persoane din anturajul cotidian.dar dacă trage linie îşi dă seama că se simte bine.e liberă, zâmbitoare.

astăzi marina are planuri.în dulap are rochia cea nouă cumpărată din budapesta odată cu minunata cremă nouă.astăzi marina se simte frumoasă.se priveşte în oglindă şi radiază.pentru ea să se simtă frumoasă contează foarte mult.ţine de încredere.şi după cum am mai spus astăzi are acel quelque chose.rochia îi vine foarte bine şi se mulează perfect pe corpul slăbit acum că a trecut iarna şi primăvara şi vara zâmbeşte la fereastra apartamentului cu două camere.e singură şi fără obligaţii.e echilibrată.e foarte fericită.puţine sunt lucrurile negative din viaţa ei.şi am terminat povestea.sau povestea s-a terminat singură?nu încă nu.îşi cumpără cărţi faine, multe, ajunge să citească din păcate doar câteva pentru că este aşa de fericită încât nu are timp pentru toate.vede fericirea într-o floare faină, într-o carte bună, într-un ceai, într-un eventual partener care să fie acolo.care să fie acolo.momentan nu l-a găsit dar să sperăm că în viitorul apropiat acest suflet extraordinar de empatic va reuşi să-şi găsească omul fericit de care are nevoie.şi aşa vor fi împreună fericiţi la puterea a doua.şi la fel şi copiii lor şi poate copiii copiilor lor.ce basm frumos.

sunt mulţi care şi-ar dori o viaţa aşa de fericită şi liberă şi echilibrată.nu-i aşa?

astăzi marina îşi va întâlni acest cavaler care îi va ţine batista atunci când e răcită şi va avea grijă de corpul ei şi de sănătatea ei.pentru ca ea,marina, să fie veşnic fericită şi fără griji.să nu fie stresată.să fie fericită.dacă aveţi noroc, poate fi chiar unul dintre voi.dar să nu credeţi că e simplu.trebuie să lucraţi puţin la asta.dar după ce veţi căştiga lupta rezultatele vă vor uimi.am uitat să spun că marina găteşte rafinat.rafinat şi sănătos-pentru că alimentaţia sănătoasă duce la o viaţă sănătoasă şi la o relaţieşimaisănătoasă.

Aşadar,voi,mircilor,ionilor,danilor,dragoşilor,bogdanilor,alexşilor,alinilor,florinilor,andreilor, călinilor,ştefanilor,cosminilor,octavienilor,răzvanilor,strungarilor,profesorilor,educaţilor,maltrataţilor,nehotărâţilor aleşilor aceasta este şansa.Don’t blow it,you will regret!

O seară plăcută

Într-o seară de aprilie în curtea unei case de la periferia Bucureştiului.Pe timpul zilei a fost cald aşa că răcoarea e plăcută.Mara şi-a chemat câteva prietene la un vin. E şase şi încă nu şi-au făcut toate apariţia. Irina e deja acolo cu paharul cu picior lung plin cu vin roşu sec.Celelalte două şi-au anunţat întârzierea cu jumătate de oră.Câinele Philip e fericit. Se gudură pe lângă Irina poate capătă nişte Camembert pentru a-şi satisface pofta.Deeegeaba.Bineînţeles că nu primeşte nimic.Faţa de masă e curată, proaspăt spălată.Pe bănci sunt aşezate pernuţe pentru posteriul fragil al fetelor de la oraş.Am uitat să vă spun că vinul e de la Franţa-Bordeaux.Toate sunt la locul lor pentru că Mara e foarte atentă la detalii.A pus şi apă pentru Ramona care vine cu maşina, păcat, nu se va putea bucura de vin.Mai mult pentru celelalte.

Şi i-ai spus lui Matei?-întreabă Irina plină de curiozitate, cu o vădită dorinţă de senzaţional conturată pe chipul plin de machiaj.

Încă nu.Aştept să se întoarcă în ţară.E plecat în Munchen în delegaţie.Are foarte mult de muncă în ultima vreme.Dar în sfârşit, când se întoarce îi spun.Deşi mi-e frică să nu fac o prostie care să mă coste.

Ce prostie fată?E viaţa ta şi el nu este prezent niciunde prin ea din câte observ.Ce aştepţi? Să vă căsătoriţi şă să devii o soţie neglijată, poate chiar…înşelată.Doamne fereşte!

Cele două se privesc fără să-şi mai vorbească.Au rămas amândouă la partea cu înşelatul.În mintea lor acum au loc tot felul de scenarii care mai de care mai tragice şi bineînţeles modul de a se răzbuna dacă.Numai Philip îşi holbează ochii spre pulpele Irinei care stau între el şi tava cu brânză.Balele îi curg în cascadă, deja e baltă la labele din faţă.Fetele îşi aprind o ţigară, de aia lungă şi slabă ca să intrăm într-un tipar.Oricum se prostesc, de obicei nu fumează niciuna.

La poartă apar şi celelalte două, îmbrăcate elegant ca de gală, machiate, rujate.

Ce faci fată! Dă se te pup!

Bine dragă Ramona! Te invit pe minunata mea terasă.Irina a venit.

Mara!Ce mă bucur să te văd!

Da, dragă Elena, nu m-ai vazut de ieri de la Mall! Ha ha ha! (bleah)

Ajungem la partea interesantă.S-au adunat.Sunt toate , în formulă completă, în jurul mesei asemenea unor vrăjitoare se vor apuca acum de discutat.Nu am să transcriu aici tot pentru că limba vorbită îmi este total necunoscută.Nici din ritualurile lor nu am înţeles mare lucru.Aceasta fiind o mică paranteză continuăm alături de cele patru fantastice.

Ramona şi Elena în cor:

Şi i-ai spus?-zâmbesc ştrengăreşte.

Păi încă nu, aştept să se întoarcă din Munchen, unde are o treabă foarte importantă cu jobul-răspunde cu o urmă de mândrie Mara. Are bărbat important ce p..mă-sii.

Dar ce aştepţi fată?

Asta i-am spus şi eu!-sare şi Irina.

Păi poate nu ar fi cel mai indicat să mă despart de el.Poate fac o prostie pe care am să o regret.

Ufff ce prostie! E plină lumea de P..răi.Şi încă eşti tânără.24 nu e mult.

Aşa-i,aşa-i!-aprobă toate-n cor.

Îţi fac cunoştinţă cu un aviator clasa întâi.O minune de bărbat şi căştigă şi mai mulţi bani decât Matei.Nu fi proastă.NU are rost să te chinui.Dacă el nu e prezent în viaţa ta, gata. Next!

Şi toate se pun pe râs.Ca nişte hiene, de fapt chiar acum mă uit pe Animal Planet şi nu îmi dau seama dacă se transmite live din grădina Marei sau e emisiunea aia cu animale.Bineînţeles Mara nu râde, dar va râde şi ea când discuţia nu o va privi în mod direct.

Fetele îşi toarnă vin Bourdeaux, mănâncă brânză şi fumează ţigări lungi şi slabe cu aromă de trandafiri pare-mi-se.

S-a făcut târziu şi Philip s-a dus demult la somn în cuşca special amenajată.Are şi flori la intrare, de parcă i-ar trebuie, in fine.

Ce surpriză! Matei ajunge mai devreme. Matei a auzit o parte din discuţii deşi nu e frumos să tragi cu urchea. Matei o să-şi bage piciorul în ea relaţie pentru că Matei are capul limpede.A, Mara nu ştie asta dar va afla cât de curând.

Fetele s-au cărăbănit care încotro spre paturile lor personale sau mai puţin personale.Chestia e că au plecat şi bărbatul s-a întors istovit în braţele femeii iubite mirositoare a brânză şi vin.

Oricum Matei nu din această cauză a luat decizia să renunţe primul.Sunt multe adunate dar despre care nu am să vă povestesc acum.

De fapt nici nu am să mai spun cum s-au despărţit cei doi. Ea a plecat.El şi-a găsit pe alta.Ea nu şi-a găsit nimic dar e silitoare.

Matei când mergea la bere cu băieţii nu discuta despre relaţia cu Mara se rezuma la fotbal şi fotbal, Mara când se servea cu vin şi brânză împreună cu fetele discuta orice.Orice a făcut ca ceva să se termine.

Eu am să mă uit pe Animal Planet la hiene sau pot să scot capul pe fereastră.

el, cu el şi ochii din trecut

Pasărea îl privea în timp ce trăgea din ţigară.Ochiul roşu cerceta zona în care ştia că există apă din belşug.Una dintre cele mai mari plăceri oferite de interiorul cuştii cu zăbrele albe şi portiţa veşnic închisă.Dincolo necunoscutul.Singura creatură familiară îi alimenta marea bucurie, apa.

Îl privea.Îl privea cu ochii roşii fără a înţelege nimic din existenţa binefăcătorului.“De ce nu are cioc şi pene? Un animal care nu ştie să zboare ca mine, cum fac eu când sunt liberă să explorez necunoscutul.CE senzaţie! Ceeeee senzaţieeeee!”

‘‘Ce faţă are! Nu înţelege nimic din ce fac aici, pasăre proastă! Piuie ca un pui de găină.’’

Cei doi trăiau împreună de opt luni.Fumul prindea contur în beznă, călcând razele lunii.O lună plină ca-n poveşti şi lupul din pădure. Un vânt ce adia uşor, mângâia căldura nopţii de vară.Casa cu pereţi albi zâmbea de pe vârful colinei. Era izolată de orice aşezare omenească într-o linişte adâncă.

Activităţi repetitive.Zilnic acelaşi ritual ajuta să-şi umple orele.

De dimineaţă schimba apa din cuşcă, după două ore de meditaţii în pădurea din apropiere îşi pregătea o turtă pe plita din bucătăria de vară.Două roşii, un castravete şi micul dejun era gata. În livada de meri îngrijea copacii bolnavi. Florile din faţa casei îi zâmbeau după-amiaza asemenea unui curcubeu după ploaie. Două ore de pranayama spre seară şi somnul îl îmbrăţişa odată cu lăsarea întunericului.Uneori tutunul plantat în grădină îl rupea din ritm.Ţigările îi ofereau cea mai mare plăcere. Fuma mult şi de aceea îşi îngrijea plantaţia cu multă dragoste.De fapt,cu toată dragostea de care dispunea.În altă direcţie, nu avea unde să o trimită.

Marele Oraş era departe şi asta era perfect pentru alegerea făcută cu opt luni în urmă. Nu avea nevoie de alimente , îşi producea singur cele necesare menţinerii trupului viu.

Pasărea îşi picura fericirea din ochiul roşu la apariţia apei. Pasărea profita.El nu ştia asta.

Amândoi îşi doreau eliberarea din Cuşcă.Timpul vindecă dar tariful aplicat e mare. Singurătatea e preţul plătit pentru nesăbuinţele din trecut.Acceptarea poate uşura trecerea.Regăsirea era departe.

Marele Oraş l-a scuipat din pântecele bolnav. Era necomestibil, nu se amesteca cu celelalte bucăţi de carne vii. A acceptat trecerea spre natura fără sentimente, un adevăr de netăgăduit. Minciunile nu îşi au locul în natură.

Barba a crescut la fel şi părul şi copacul din faţa casei.

Şi vântul bătea din vest fără să aducă ştiri generatoare de instabilitate. Grijile nu ajungeau până acolo. Cum nici telefon nu avea, cum nici televizor, radio sau alte invenţii ruperea a fost totală.

Exista numai un trup de om şi unul de pasăre şi tutunul, meditaţiile şi pranayama şi pădurea şi lupul. Nimic altceva care să distrugă armonia, adevărul.

Două forme de carne vie care într-o zi se vor întoarce în echilibru. Îşi vor fi atins termenul de expirare impus de natură. Produsele naturii sunt biodegradabile.Produsele omului nu sunt, cum nici sentimentele sale, acţiunile şi nici amintirile. Alterarea se produce mai rapid în Marele Oraş şi plasticul rupe din om, plasticul perverteşte.Totul e sintetic, tot ce e sintetic influenţează naturalul, îl modifică într-o artificială stare de aşa stau lucrurile, aşa e viaţa.

Ăsta şi-a luat pasărea şi a fugit.Oricum era contaminat.Şi el, şi el şi ochii din trecut îl căutau prin bezna nopţii, deciziilor extreme supus de un prezent apus şi el, şi el se căuta.

Pasărea cu ochii roşii îl privea dar el cerceta zarea.

pe 21 martie l-am găsit pe Mircea

Când nu ştii ce vrei poţi elimina fără să conştientizezi toate posibilităţile progresului.Logic, nu? Dar acum să mă întrebuinţez de cuvinte. Am să intru puţin în detalii.

Pierdem şi câştigăm, câştigăm şi pierdem. Sus-Jos până faci febră musculară şi renunţi-tragi linie şi observi că nu se merită osteneala.Eşti pe minus la toate capitolele, capitulezi în faţa pierderilor şi devii o pierdere de vreme pentru ceilalţi.Un ratat irecuperabil.Întrebările în acest punct nu mai vin pentru că ai încetat să te mai gândeşti la un posibil bine.Aştepţi ziua de mâine la fel cum ai aşteptat-o şi pe cea de astăzi, în pat, singur, plat.

Monotonia te îmbrăţişează; tu o accepţi ca pe o mamă ocrotitoare. La început singurătatea ţi se pare apăsătoare şi te plimbi prin casă, îţi mai faci un ceai, priveşti pe fereastră; afară ceilalţi trăiesc într-o forfotă continuă.Înăuntru linişte, un calm forţat.

Studiezi cărţi care până atunci ţi se păreau inutile, orice să-ţi umpli timpul. Noul timp, eliberat acum de ceea ce îl ocupa înainte de acceptarea-pseudo-eliberării, nu mai are acelaşi gust.Nu mai eşti încântat de posibilitatea de a face totul după bunul plac, fără să dai socoteală.Prezentul e doar o aşteptare inutilă, fără satisfacţii, fără finalitate.

Dar cred că am mers prea departe.Să ne întoarcem la adevărata ta problemă.Mircea ce îmi poţi spune despre pierderile tale?

Rulam pe autostradă cu viteză mare dar nu aveam o destinaţie precisă. În dreapta mea şedea cuminte cineva. Cineva ştia ce vrea, eu nu.Mâna îmi tremura pe cercul din metal învelit cu cauciuc şi nesiguranţa m-a cuprins.Cineva a încercat să-mi arate drumul dar am preferat să trag pe dreapta...

Aşa, ai tras pe dreapta pentru a stabili traseul pe care urma să-l parcurgeţi împreună, destinaţia finala?

Am tras pe dreapta să elimin toxinele, să-mi eliberez mintea, să scap de teamă.Cineva mi-a spus să mă întorc în maşină. Dar m-am panicat. I-am spus că nu mai pot continua.Probabil se săturase şi Cineva de nesiguranţa mea aşa că....

Ce s-a întâmplat?

Am fugit.

Şi persoana din maşină?

Cineva îşi caută un şofer mai bun...

De atunci ai devenit antisocial deşi sunt momente când ai nevoie de oameni, doar să realizezi că nimeni nu te satisface.Atunci cazi şi mai adânc în beciul întunecat alături de amintirile depozitate în borcane cu formol,sentimente îmbuteliate cu alcool, gânduri putrezite şi regrete bine păstrate, aproape proaspete.Comunicarea o faci doar la nivel superficial, e greu să mai crezi, e greu să mai faci ceva pentru un eventual bine.

Când îţi bei ceaiul şi îţi fumezi ţigara te gândeşti că e echitabil. Ceaiul nu e fierbinte şi ţigara nu e tare, numai bune.

povestirile

puntea se lasă călcată de piciorul greu şi bocancul murdar şi ploaia şi vântul şi timpul

puntea s-a rupt mâncată de indecizii, putrezită, carii cu dinţii ascuţiţi, aşteptările au căzut în râu, odată cu ele şi trupul şi mintea, şi sufletul înecat cu mâl şi apă amară.pentru copil nu mai este vară, niciun soare care să apere, nici apă dulce, în viitor ar vrea să sară dar n-are curaj şi temeri îl rod cum câinele face cu osul sau frunza din parc purtată pe alei pustii şi bâncile verzi.

nu înţeleg nimic.nu înţeleg ce vrei să zici-ce vrei să zici?

ah căcat dacă nu ai înţeles nu are rost. ar fi trebuit să mă înţelegi.

da nu ştiu. nu înţeleg.te pierzi în cuvinte.prea multă simbolistică.fii şi tu mai tranşant şi mai lasă metaforele ambilicate.nimeni nu înţelege.

da asta aşa e, nimeni nu înţelege.nimeni nu se ascultă, cum vrei să se înţeleagă?

mi-am jurat într-o dimineaţă în timp ce-mi băgam cafea în gură şi fum,mult fum în piept, îmi place să fumez dimineaţa două ţigări la o cafea, mi-am jurat să nu mai privesc spre ieri.ieri a murit, azi e azi şi nu trebuie neglijat, la fel şi mâine care trebuie pregătit.azi şi mâine, nimic mai mult.am terminat lichidul negru care mi-a pătat pantalonii de in.în metrou feţe, feţe,fete, fete,sâni,uite un fund,hmm ce multe fete îmi spun, de ce să mai privesc spre ieri?spre a fost, fosta să nu mai fie, nu mai e,nu va mai fi, eu sunt, fetele de la metrou se freacă de bară, de uşi, îşi împing sânii spre pieptul meu, dar nu le vreau.şi doar mi-am jurat.hai mă că poţi, hai băiete, prinde una, pune mâna pe ea.felaţii,sugeri,buze noi, tot ce vrei-surogatele.ia-le batjocoreşte-le.nu, eu nu sunt aşa.poate ăsta e sfârşitul.sfârşitul sexului.gata nu mai fac.eşti prost, tot aud, şi dimineaţa, şi seara, şi la meci şi la bere, eşti prost, eşti prost.în parc cu mine la eliberat gânduri-amintiri pe apa lacului, să zburde pe minusculele valuri.poate se îneacă şi scap de ele.ha ce plan diabolic.am să le ucid.le arunc în apă, probabil gândurile-amintirile nu ştiu să înoate.mă gândesc.

te lungeşti.nu!nu!nu!nu!nu-mi place cum scrii şi cu asta, mai lasă-mă.vreau să intru pe facebook să văd ce linkuri s-au mai pus, ce mai fac oamenii pe care nu-i cunosc, să dau likeuri, îmi place să fac asta, nu-mi place să te ascult pe tine.gata!

cum!? preferi să stai pe facebook?şi cu noi cum rămâne.

nu mai rămâne nimic.gata!

nu pot să cred, hai mă!hai o povestire şi gata!

gata!

una, te rog una!va fi mai bună!

pe strada speranţei am mai stat când eram în liceu, dar acum e mult mai frumos aici.eu locuiesc pe strada speranţei.toată lumea e fericită şi cu lacrimi pe obraji pe această stradă,inclusvi eu, doar stau pe strada speranţei.locuiesc la apartamentul 21.e frumos.îmi place.e un număr magic.eu sunt magic.dar numărul 21 e mult mai magic decât magicul cotidian.există magic în cotidian?pe această stradă unde eu locuiesc, am uitat de trecutul meu zbuciumat şi plin de negru, aici totul e magic, câinii, pisicile, femeile,totul.

gata ! eşti nebun!

m-am oprit din povestit, am pus la casetofon Kings Of Leon-The End şi am ascultat apăsând butonul repeat.